Miercuri, 17 septembrie, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul „Sfântul Dionisie Erhan și Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din localitatea Mircea Vodă Gară, județul Constanța. Cu acest prilej, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evocat viața și sfințenia Sfântului Dionisie Erhan și a mucenițelor Sofia, Pistis, Elpis și Agapis, îndemnând credincioșii să trăiască cu curaj și cu dragoste mărturisirea credinței.
Viața Sfântului Dionisie Erhan
„Sfântul Dionisie Erhan, pe care îl pomenim astăzi și care este ocrotitorul acestui sfânt lăcaș, este un ierarh din Basarabia care a trăit în a doua parte a secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea. Născut în anul 1868 din părinți credincioși, la 15 ani a mers la Mănăstirea Suruceni și acolo a fost pildă de credință, de statornicie, de pravilă și de hărnicie”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat faptul că Sfântul Dionisie „a zidit multe biserici și a propovăduit tuturor credința curată, a trezit conștiința credincioșilor și i-a adus cu intensitate la Sfânta Biserică”.
De asemenea, ierarhul a amintit că moaștele Sfântului au fost descoperite întregi și frumos mirositoare și că în anul 2018 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat, recunoscând astfel viața lui curată și vrednică de sfințenie.
Curajul mucenițelor credinței
În cuvântul său, ÎPS Teodosie a evocat și jertfa mucenițelor Sofia și a celor trei fiice ale sale: Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea) și Agapis (Dragostea).
„Sofia era o mamă care a rămas văduvă și și-a crescut fiicele în multă credință. Când au fost chemate să aducă jertfă idolilor, ele au refuzat, mărturisind pe Hristos, Dumnezeul cel viu. Au fost bătute, chinuite și, în cele din urmă, decapitate pentru mărturisirea credinței”, a spus ierarhul.
Despre fiica cea mai mică, Agapis, care avea doar 9 ani, Arhiepiscopul Tomisului a amintit cuvintele sale: „Chiar dacă sunt mică, în mine locuiește Hristos, Cel necuprins. Pe El Îl propovăduiesc. Eu nu pot să propovăduiesc un zeu străin care nu este zeu.”
Mama lor, Sofia, a rămas trei zile lângă mormântul fiicelor, după care s-a mutat și ea la Domnul, pentru a nu se despărți de ele.
Îndemn la mărturisirea credinței
În finalul predicii, ÎPS Teodosie a îndemnat credincioșii să urmeze exemplul mucenicelor și al sfinților:
„Să avem și noi bucuria de a ne mărturisi mereu credința și de a avea dragoste de Dumnezeu și de oameni, pentru că fără dragoste de oameni nu putem să avem dragoste de Dumnezeu.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 17 septembrie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Schitul „Sfântul Dionisie Erhan și Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din localitatea Mircea Vodă Gară, județul Constanța:
”Preacuvioase părinte stareț, preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioasă maică stareță, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Iată, am poposit astăzi în acest așezământ monahal pentru Sfânta Liturghie și pentru pomenirile ce se cuveneau să fie făcute astăzi, la ziua hramului.
Sfântul Dionisie Erhan, pe care îl pomenim astăzi și care este ocrotitorul acestui sfânt lăcaș, este un ierarh din Basarabia care a trăit în a doua parte a secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea.
Născut în anul 1868 din părinții Vasile și Ariadna, părinți foarte credincioși, la 15 ani a mers la Mănăstirea Suruceni și acolo a fost pildă de credință, de statornicie, de pravilă și de hărnicie față de toți monahii
A arătat multă ascultare și, după ce și-a împlinit datoriile, s-a îndeletnicit cu citirea Sfintelor Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți. Din naștere s-a numit Dimitrie, iar prin călugărie a primit numele Dionisie. În 1900 a fost hirotonit ierodiacon, apoi în 1908 ieromonah, iar după aceea a fost ridicat la rangul de arhimandrit și așezat stareț la Mănăstirea Suruceni.
A fost apoi ales episcop-vicar al Mitropoliei Chișinăului, capitala Moldovei. După o vreme a ajuns episcop titular la Cetatea Albă și au venit vremurile grele.
Între 1934 și 1940, ca episcop plin, a zidit multe biserici, a propovăduit tuturor credința curată, a trezit conștiința credincioșilor și i-a adus cu intensitate la Sfânta Biserică.
În 1940 a fost nevoit să se refugieze și a venit la Argeș, unde a fost un an episcop, până în 1941, după care s-a pensionat și s-a întors la mănăstirea de metanie, Mănăstirea Suruceni.
Atunci când se făceau lucrări de restaurare la biserica mănăstirii, în aprilie 2018, au fost găsite sfintele sale moaște, întregi și frumos mirositoare.
Pentru că Mitropolia Basarabiei face parte din Patriarhia Română, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2018, la 25 octombrie, l-a canonizat pe Sfântul Dionisie Erhan, care cu adevărat a dus o viață curată, iar sfintele moaște au arătat că el este un sfânt al lui Dumnezeu.
De aceea, sfintele moaște au fost așezate în raclă și este cinstit ca sfânt atât în Republica Moldova, în Basarabia, cât și la noi în țară. Sunt bucuros că această mănăstire l-a așezat ocrotitor pe Sfântul Dionisie Erhan, care a fost un ierarh atât de vrednic.
Întorcându-se la mănăstire în 1941, a mai trăit până în 1943, iar în acel an, chiar în ziua de 17 septembrie, s-a săvârșit din viață. De aceea îl pomenim astăzi.
Rugăm pe Sfântul Dionisie să ne fie tuturor mijlocitor și ajutător pe calea vieții noastre, ca să dobândim și noi mântuirea.
Astăzi prăznuim, de asemenea, și pe mucenițele care au arătat o viață jertfelnică, între care o mamă ce a știut să-și crească fiicele cu deosebită grijă în frica lui Dumnezeu.
Sofia era o mamă care a rămas văduvă și a avut trei fiice pe care le-a crescut în multă credință și le-a pus nume după virtuțile teologice: Pistis, care înseamnă credință, Elpis, care înseamnă nădejde, și Agapis, care înseamnă dragoste. Le-a crescut cu o dragoste deosebită și a venit vremea, pe când domnea împăratul Adrian, ca această trăire a roabei lui Dumnezeu, Sofia, împreună cu fiicele sale, să fie încercată.
Venind vremea să-și mărturisească credința, ea nu vorbea decât despre Hristos. Atunci, acolo în Italia unde se afla, erau cinstiți idolii și a fost chemată să aducă jertfă înaintea lor. Dar această mamă adevărată a celor trei fiice nu s-a clintit. Judecătorul cel aspru i-a spus: „Dacă nu le îndrepți spre jertfa zeilor noștri, după porunca împăratului, vor muri și ele, vei muri și tu.”
„Dacă vom muri pentru credință”, a zis Sofia, „vom fi fericite, pentru că ne vom întâlni cu Hristos, Cel care ne-a adus credința și ne-a răscumpărat din păcate și din moarte.”
Au fost aduse pe rând cele trei fiice să jertfească idolilor. Prima, care avea doar 12 ani, a zis: „Eu nu pot să aduc jertfă unor obiecte care n-au suflet. Eu aduc jertfă numai Dumnezeului celui viu, Iisus Hristos, iar acestor făpturi omenești, făcute de mâinile oamenilor, nu pot să le aduc jertfă.”
A fost chinuită și bătută aspru, dezbrăcată, lovită și i-au tăiat sânii, iar din sâni curgea lapte în loc să curgă sânge. Se minunau păgânii și îl lăudau pe Hristos. A fost dată la fiare, dar fiarele nu s-au atins de ea. Văzând că nu o pot convinge nicicum, i-au tăiat capul cu sabia. Astfel s-a săvârșit prima dintre fiicele Sofiei, Pistis – Credința în traducere românească.
Au chemat-o apoi pe cea de-a doua soră, Elpis, care avea zece ani. I-au adus trupul celei dintâi surori și i-au zis: „Iată ce a pățit sora ta pentru că n-a vrut să asculte porunca împărătească. Adu și tu jertfă zeilor noștri, ca să trăiești, și vei primi multe daruri.” Dar Elpis – Nădejdea a răspuns: „Eu vreau să merg pe calea pe care merge sora mea mai mare.”
Au bătut-o și pe ea, au chinuit-o, și oricât sânge a curs, ea nu s-a înduplecat. În cele din urmă, plină de răni, i-au tăiat capul cu sabia și a ajuns și ea lângă sora sa.
Au vrut apoi să o convingă pe cea mai mică, de 9 ani, Agapis – Dragostea. Și aceasta a zis: „Chiar dacă sunt mică, în mine locuiește Hristos, Cel necuprins. Pe El Îl propovăduiesc. Eu nu pot să propovăduiesc un zeu străin care nu este zeu.” Și pe aceasta au chinuit-o, au bătut-o și au decapitat-o. În cele din urmă, toate trei au ajuns mucenițe și au fost îngropate.
Mama lor, Sofia, a stat și a plâns trei zile pe mormântul fiicelor. După trei zile s-a săvârșit și ea, ca să nu se despartă de ele, așa cum le-a fost unită viața pe pământ. Le-a dat cea mai frumoasă educație și le-a însoțit și în viața cerească.
De aceea, cinstim astăzi un mare ierarh român și trei copile, împreună cu mama lor, mucenițe care au pătimit pentru Hristos cu multă dragoste, cu multă jertfă și cu multă îndrăzneală.
Să avem și noi bucuria de a ne mărturisi mereu credința și de a avea dragoste de Dumnezeu și de oameni, pentru că fără dragoste de oameni nu putem să avem dragoste de Dumnezeu.”
