Înaltpreasfințitul Părinte Tedosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit sâmbătă, 7 februarie, după Acatistele Învierii Domnului, ale Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat și ale Sfintei Mucenițe Agata, o predică cu puternic mesaj martiric și mărturisitor, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Ierarhul a vorbit despre credința asumată până la jertfă, despre puterea sfinților de a mărturisi pe Hristos în fața chinurilor și a morții și despre chemarea creștinilor de astăzi de a nu-și ascunde credința, indiferent de context.
Modele de credință și curaj mărturisitor
În cuvântul său, ÎPS Teodosie a evocat viața și pătimirea Sfintei Mucenițe Agata, arătând că aceasta, deși provenea dintr-o familie bogată și necredincioasă, a ales să-L urmeze pe Hristos cu toată ființa sa.
„Sfânta Agata, deși provenea din oameni bogați și necredincioși, a dobândit credința și, după ce a dobândit credința, n-a mai vrut să știe de bunătățile acestea trecătoare”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, subliniind că tânăra muceniță și-a închinat fecioria lui Hristos și a dus o viață de o curăție desăvârșită.
Ierarhul a amintit că, datorită mărturisirii ei neînfricate, mulți păgâni au renunțat la idoli și au crezut în Hristos, fapt care a atras asupra sfintei o judecată aspră și chinuri cumplite.
Minunea din temniță și pecetluirea jertfei
ÎPS Teodosie a relatat momentul minunat al vindecării Sfintei Agata în temniță, prin arătarea Sfântului Apostol Petru, care, prin rugăciune, i-a vindecat rănile. Minunea a uimit pe chinuitori, însă nu i-a înduplecat să renunțe la prigonire.
„Îi propuneau să se închine idolilor, dar, în fața acelora, striga numele lui Dumnezeu și arăta adevărul credinței în Hristos”, a arătat ierarhul, subliniind că mărturisirea ei a adus la credință și mai mulți păgâni.
După moartea mucenicească a sfintei, un înger a așezat pe trupul ei o tăbliță pe care era scris: „Minte luminată, slavă adusă lui Dumnezeu și patriei tale, pace și binecuvântare”, ca semn al primirii jertfei ei înaintea lui Dumnezeu.
Sfântul Teodor Stratilat – credință mai presus de puterea lumească
În continuare, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat, arătând că acesta, deși era un mare comandant militar și se bucura de cinstea împăratului, a ales să-L mărturisească pe Hristos fără teamă.
„Eu te cinstesc, o, împărate, și am luptat pentru imperiul tău, dar mai mult Îl cinstesc pe Împăratul cel ceresc”, a amintit ÎPS Teodosie din cuvintele Sfântului Teodor Stratilat, subliniind contrastul dintre puterea trecătoare a lumii și împărăția veșnică a lui Dumnezeu.
Ierarhul a arătat că chinurile îndurate de sfânt au devenit binecuvântare, iar prin mărturisirea și rugăciunea sa mulți au venit la credința în Hristos.
Chemare la o credință vie și mărturisită
În finalul predicii, ÎPS Teodosie a îndemnat credincioșii să nu părăsească niciodată credința și să o întărească prin rugăciune, fapte și mărturisire neîncetată.
„Să avem cu toții o credință puternică, încât orice primejdie ar fi asupra noastră, pentru credință, să alegem credința, chinul și chiar moartea, mai degrabă decât să ne temem să o mărturisim. O credință nemărturisită nu este o credință vie”, a subliniat Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a arătat că sfinții mucenici rămân mijlocitori puternici înaintea lui Dumnezeu și exemple vii pentru creștinii de astăzi, chemați să trăiască și să mărturisească credința nu doar prin cuvinte, ci și prin viața lor.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 7 februarie, după Acatistele Învierii Domnului, al Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat si al Sf. Mc. Agata, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, sfinți minunați, a căror viață este pentru noi o mare călăuză. Sfânta Agata, deși provenea din oameni bogați și necredincioși, a dobândit credința și, după ce a dobândit credința, n-a mai vrut să știe de bunătățile acestea trecătoare.
Atât de mult s-a pătruns de credința în Hristos și, rugându-se mereu, Îl avea în inima sa pe Hristos. De aceea a făgăduit să-și închine fecioria sa lui Hristos, cum au făcut mai multe fecioare credincioase care s-au făcut mirese ale lui Hristos. Aceasta a avut o viață atât de curată și minuni multe se făceau pe rugăciunile ei.
Dar s-a dus vestea despre tăria credinței ei și că a atras pe mulți păgâni, care nu se mai închinau la idolii poporului păgân, ci au început și aceia să se închine lui Hristos. De aceea a fost adusă la o judecată foarte aspră. Și mărturisindu-L pe Hristos, înfruntând pe judecător și pe împărat, a fost lovită cu un clește, i s-a tăiat pieptul și, plină de răni, a fost dusă în temniță.
Dar în temniță i s-a arătat Sfântul Apostol Petru, ca un bătrân care a venit să o ajute. Și ea, la început, nu știa cine este. Și Sfântul Petru i-a spus: „Iată, îți voi aduce niște leacuri”.
Ea, crezând că este un bărbat oarecare care vrea să o vindece de această rană, a spus: „Eu nu-mi desfac îmbrăcămintea rănii mele în fața unui bărbat. Am nădejde că Dumnezeu mă poate ajuta”.
Și Sfântul Petru atunci s-a descoperit cine este și, cu rugăciune, a vindecat-o. S-au mirat călăii când au scos-o din temniță, că era deplin sănătoasă. Au adus multe alte chinuri asupra ei, vrând să o facă să se lepede de Hristos.
Îi propuneau să se închine idolilor, dar, în fața acelora, striga numele lui Dumnezeu și arăta adevărul credinței în Hristos. Și iarăși mulți păgâni s-au încredințat că sunt adevărate cuvintele ei și că Hristos este Dumnezeul cel singur și adevărat.
Și atunci au hotărât să o pedepsească, să-i taie capul. Dar ea s-a rugat și a spus: „Doamne, fă cum vrei cu mine, eu nu mă lepăd”. Și iată, un înger a venit și a pus o tăbliță pe trupul său, după ce ea a murit, și a scris acolo: „Minte luminată, slavă adusă lui Dumnezeu și patriei tale, pace și binecuvântare”.
Iată această tăbliță, adusă de îngeri, a pecetluit dragostea lui Dumnezeu față de ea și jertfa pe care ea a adus-o lui Dumnezeu. Este pomenită Sfânta Agata – numele ei înseamnă „bună” – și bună a fost înaintea lui Dumnezeu, pentru că a slăvit bunătatea lui Dumnezeu.
Prăznuim și pe Sfântul Teodor Stratilat. Acesta era un mare soldat, care avea mulți în subordinea lui, și împăratul îl cinstea, dar iată, el a dobândit credința creștină. Ca și Sfântul Gheorghe, a fost mare biruitor asupra unui balaur de care se temeau toți oamenii, și aceasta i-a dat curaj să mărturisească fără frică credința în Hristos.
De aceea, iată, a pătimit multe Sfântul Teodor Stratilat, dar a spus răspicat în fața împăratului: „Eu te cinstesc, o, împărate, și am luptat pentru imperiul tău, dar mai mult Îl cinstesc pe Împăratul cel ceresc, că tu, împărat, ești vremelnic, dar Împăratul cel ceresc este veșnic și nu poți să-mi dai ce-mi dă Împăratul cel ceresc. Acela a făgăduit viața cea veșnică și ne-a pregătit-o, că ne-a răscumpărat din păcate și din moarte”.
Sfântul Teodor Stratilat a început o propovăduire puternică și s-au alăturat mulți soldați, dar mai ales mulți creștini. A fost chinuit, dar chinurile pentru el au fost o binecuvântare și s-au arătat semne mari și minuni la rugăciunile sale.
De aceea, mulți păgâni au crezut în Hristos prin Sfântul Teodor Stratilat și este acum un mare rugător pentru mulți și pentru noi toți, dacă îi cerem ajutorul, pentru că el permanent așa s-a rugat lui Dumnezeu: „De voi ajunge la Tine, Doamne, rămân cu Tine, dar vreau să-i aduc și pe frații mei mai mici la Tine, Doamne”.
Și astfel s-a sfârșit, mărturisindu-L pe Hristos, tăindu-i-se capul cu sabia, dar mulțumind lui Dumnezeu pentru toate.
Să luăm aminte că avem așa mijlocitori înaintea lui Dumnezeu, pe sfinții noștri, care ne sunt rugători îndeaproape. Să nu părăsim niciodată credința noastră și să o întărim tot mai mult.
Să avem cu toții o credință puternică, încât orice primejdie ar fi asupra noastră, pentru credință, să alegem credința, chinul și chiar moartea, mai degrabă decât să ne temem să o mărturisim. O credință nemărturisită nu este o credință vie; de aceea trebuie să o mărturisim neîncetat, prin gândul nostru, prin rugăciunea noastră, dar și prin faptele noastre de pocăință și de mărturisire.”
