ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit joi, 3 septembrie, despre viața și jertfa unor sfinți pomeniți în calendarul ortodox, subliniind puterea credinței în timpul persecuțiilor, dar și rolul postului, al rugăciunii și al nevoinței în apropierea omului de Dumnezeu.
Predica a fost rostită după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Ierarhul s-a referit la Sfântul Sfințit Mucenic Antim al Nicomidiei, la Sfântul Cuvios Teoctist și la sfinții legați de viața monahală de la Stânișoara.
ÎPS Teodosie, despre persecuțiile împotriva creștinilor: „Au fost pedepsiți aspru”
Arhiepiscopul Tomisului a evocat mai întâi viața Sfântului Antim, Episcopul Nicomidiei, plasând martiriul acestuia în perioada persecuțiilor împotriva creștinilor din timpul împăraților Dioclețian și Maximian.
„El era ierarh de Nicomidia și avea multă dragoste față de toți creștinii. Se aflau creștini chiar și în slujba împăratului, dar își manifestau credința în ascuns. A venit vremea să vină o prigoană mare, în 303”, a spus ÎPS Teodosie.
Potrivit ierarhului, creștinii care refuzau să renunțe la credință erau supuși unor pedepse extrem de dure.
„Acești creștini au fost pedepsiți aspru, cu bătaia, și, întrebându-i dacă se leapădă, dacă nu se lepădau, fie le erau tăiate capetele, fie erau puși în cuptoare încinse cu foc”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie a relatat că Episcopul Antim a fost arestat și torturat, iar în cele din urmă a fost ucis împreună cu alți creștini. Moaștele sale ar fi fost recuperate în ascuns de credincioși și îngropate cu cinste.
Sfântul Teoctist, model de postire și rugăciune
Un alt exemplu prezentat credincioșilor a fost cel al Sfântului Cuvios Teoctist, despre care ÎPS Teodosie a spus că a dus o viață ascetică în pustiu și a devenit îndrumător pentru numeroși monahi.
„Cuviosul Teoctist s-a învrednicit să aibă mulți ucenici și a trăit aici ani mulți, într-o aspră viețuire. Postea atât de aspru, mânca o dată pe săptămână, dar nu întrerupea rugăciunea niciodată”, a afirmat ierarhul.
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că viața cuviosului a devenit un exemplu pentru alți călugări, care i-au urmat „pilda de postire, de rugăciune, de dragoste de Dumnezeu”.
ÎPS Teodosie a amintit și că numele Sfântului Teoctist a fost purtat Patriarhul României, Teoctist Arăpașu.
Sfinții de la Stânișoara și viața aspră din munți
În continuarea predicii, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre părinții care s-au nevoit în zona Mănăstirii Stânișoara, după ce primiseră viața monahală la Mănăstirea Cozia.
Potrivit relatării sale, aceștia și-au dorit o viață ascetică mai severă și s-au retras într-un munte numit „Sălbaticul”, unde au întemeiat un așezământ monahal și au trăit între stânci, în post și rugăciune.
Ierarhul a relatat și o întâmplare legată de moartea unuia dintre cuvioși. Trupul acestuia ar fi fost dus inițial la Mănăstirea Cozia pentru a fi înmormântat, însă cuviosul s-ar fi arătat unui călugăr și starețului, cerând să fie readus în locul în care se nevoise.
„Voi să mă duceți acolo de unde m-ați luat, acolo este locul meu”, a citat ÎPS Teodosie.
ÎPS Teodosie relatează vindecarea unui călugăr după ce acesta și-a cerut iertare
Arhiepiscopul Tomisului a relatat apoi că, în momentul înmormântării, un călugăr ar fi rostit cuvinte nepotrivite la adresa cuviosului: „Ai vrut să trăiești cu urșii, rămâi mai departe cu urșii”.
Potrivit predicii, imediat după aceste cuvinte, călugărul ar fi suferit o pedeapsă trupească, „capul i s-a întors la spate”, iar acesta și-a exprimat ulterior regretul și a promis că va posti asemenea celui pe care îl judecase.
„Și, rugându-se tot soborul, s-a vindecat”, a spus ÎPS Teodosie.
„Să urcăm treptele desăvârșirii”
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului a prezentat viața sfinților pomeniți drept un îndemn la credință, post, rugăciune și nevoință.
„Rugăm pe acești sfinți și pe Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile lor, să ne dea nouă duh de pace, de dragoste, de întărire în credință, să avem bucuria și noi să urcăm treptele desăvârșirii, ca să ajungem și noi la bucuria sfinților”, a transmis ÎPS Teodosie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 3 septembrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți,
Iată, astăzi, între mulți alți sfinți, pentru că prăznuim o ceată mare de sfinți, sunt însemnați în calendar doi dintre sfinții vechi, Sfântul Antim, ierarh de Nicomidia, care a murit mucenicește, și Sfântul Cuvios Teoctist, și, mai noi, din secolele XVI-XVII, Sfinții Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara, care s-au nevoit atât de aspru și Dumnezeu le-a hărăzit această bucurie sfântă de a-i chema în sălașurile Sale pline de lumină, de bucurie și de dragoste fără de măsură.
Sfântul Antim a trăit în vremea împăraților Dioclețian și Maximian. Dioclețian îl avea regent și pe Galeriu. În vremea aceea, Sfântul Antim păstorea cetatea Nicomidiei.
El era ierarh de Nicomidia și avea multă dragoste față de toți creștinii. Se aflau creștini chiar și în slujba împăratului, dar își manifestau credința în ascuns. A venit vremea să vină o prigoană mare, în 303.
Acești creștini au fost pedepsiți aspru, cu bătaia, și, întrebându-i dacă se leapădă, dacă nu se lepădau, fie le erau tăiate capetele, fie erau puși în cuptoare încinse cu foc.
Aici, venind Maximian, deși nu era partea Imperiului său, dar ura atât de mult pe creștini, i-a pedepsit pe toți creștinii care erau aici cu chinuri grele. Și, ca să fie și mai aspru pedepsiți, a dat foc palatului imperial al împăratului Dioclețian și a dat vina pe creștini că ei au dat foc palatului.
Și atunci Dioclețian, întorcându-se, a dat mari pedepse asupra creștinilor și n-a scăpat de aceste pedepse nici Episcopul Antim, care a fost arestat și torturat. Și unul dintre diaconii săi venea și aducea puțină hrană în temniță; a fost prins și acesta și a fost pedepsit.
Sfântul Episcop Antim, împreună cu toți creștinii de acolo, au fost pedepsiți, de li s-au tăiat capetele. Creștinii care au privit în ascuns la această suferință au luat moaștele Sfântului Antim în ascuns și s-au dus și le-au îngropat cu multă cinste.
Tot în această perioadă a secolului al IV-lea, locuiau în pustiu doi mari călugări, învățători mai ales prin pilda vieții lor, Teoctist și Eftimie. Aveau mulți călugări împrejurul lor și Eftimie s-a retras în pustiu și a rămas Teoctist să-i păstorească pe călugării care se aflau în pustiul acesta, mai ales lângă Iordan.
Cuviosul Teoctist s-a învrednicit să aibă mulți ucenici și a trăit aici ani mulți, într-o aspră viețuire. Postea atât de aspru, mânca o dată pe săptămână, dar nu întrerupea rugăciunea niciodată.
De aceea, s-a sfârșit la adânci bătrâneți, după ce mulți s-au folosit de viața lui curată, de jertfa lui, și mulți călugări i-au luat pilda de postire, de rugăciune, de dragoste de Dumnezeu, încât este pomenit cu mare cinste Sfântul Cuvios Teoctist, al cărui nume l-a purtat și întâistătătorul Bisericii noastre. Astăzi era sărbătoare și atunci la Palat, pentru că toți preoții și diaconii și călugării îl iubeau și veneau să-i aducă cinstire.
Astăzi prăznuim și doi părinți mai noi, de la Stânișoara. Ei au fost călugăriți la Mănăstirea Cozia, dar căutau viața mai aspră. Deasupra mănăstirii s-au suit și în acel munte aspru, ei au întemeiat un schit, trăind acolo între stânci foarte aspre. Muntele unde au trăit, pentru asprimea cu care trebuia să urci, se numea Sălbaticul.
Și în acest munte, Sălbaticul, au înființat un așezământ monahal. Sfântul Dionisie, chemat prin schimnicie, a trăit aici în marea asprime a vieții și a și murit aici.
Și atunci l-a găsit un călugăr de la Mănăstirea Cozia și l-a dus la mănăstire și, voind să-l îngroape, i s-a arătat și acelui călugăr, i s-a arătat și starețului mănăstirii și le-a spus: „Voi să mă duceți acolo de unde m-ați luat, acolo este locul meu.”
Și l-au dus înapoi să-l îngroape acolo, în acea sălbăticie, unde era Schitul Stânișoara. Era abia înfiripat, de aceea l-au dus la Mănăstirea Cozia.
Dar un călugăr mai puțin nevoitor, atunci când l-au pus între pietrele din acel munte sălbatic, a zis: „Ai vrut să trăiești cu urșii, rămâi mai departe cu urșii.”
Dar, zicând aceste vorbe necugetate, capul i s-a întors la spate și nu mai putea de durere. Cu multă durere și cu strigăt, după ce a fost înmormântat cuviosul, au venit și părinții, împreună cu starețul, s-au rugat pentru acel părinte, care era mai puțin rugător și postitor ca ceilalți, și s-au rugat să-l ierte. Și el a zis: „Îmi pare rău ce am zis. De acum voi posti și eu ca cel despre care m-am exprimat cum nu se cuvenea.”
Și, rugându-se tot soborul, s-a vindecat. Sfântul Neofit de la Stânișoara și Sfântul Meletie, că și el s-a sfârșit tot împrejurul Schitului Stânișoara, sunt pomeniți ca rugători ai noștri, pentru că ei au trăit o viață de comuniune cu Dumnezeu prin post, prin rugăciune, prin nevoință și prin toate acele osteneli ale lor.
Rugăm pe acești sfinți și pe Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile lor, să ne dea nouă duh de pace, de dragoste, de întărire în credință, să avem bucuria și noi să urcăm treptele desăvârșirii, ca să ajungem și noi la bucuria sfinților.”
