Rugăciunea, mai presus de toate
Duminică, 3 august, la Mănăstirea Crucea din localitatea Crucea, județul Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o amplă predică după oficierea Sfintei Liturghii, subliniind importanța rugăciunii neîncetate în viața creștină.
„Oricât de ocupați am fi, oricâtă osteneală am avea, rugăciunea să nu o uităm”, a spus ierarhul, amintind cum Însuși Mântuitorul, după minunea înmulțirii pâinilor, S-a retras în munte pentru a se ruga, oferind un exemplu viu al priorității dialogului cu Dumnezeu.
Minunea înmulțirii pâinilor – model de slujire
Pornind de la Evanghelia Duminicii (Matei 14, 14-22), ÎPS Teodosie a explicat că minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești nu a fost doar o soluție pentru hrănirea celor prezenți, ci o lecție profundă de slujire: „Când Domnul le-a spus ucenicilor: ‘Dați-le voi să mănânce’, a dorit să-i învețe că ei trebuie să fie cei care vor împărți poporului pâinea cea cerească – Trupul și Sângele Lui.”
Cuvinte despre jertfa și râvna Maicii Teodora
În deschiderea cuvântului său, Arhiepiscopul Tomisului a elogiat munca și dăruirea Maicii Teodora, stareța Mănăstirii Crucea, care a început lucrarea monahală într-un loc pustiu și a ridicat, cu ajutorul lui Dumnezeu și al credincioșilor jertfelnici, o mănăstire ce continuă să crească și să se înfrumusețeze.
„Maica Teodora a venit aici unde era pustiu… A făcut o mare cruce și a zis: ‘Sfântă Cruce, ajută-mă!’ Și iată ce frumoasă mănăstire a ridicat!”, a spus ÎPS Teodosie, evocând și aportul unor ctitori de nădejde, Dorin și Vasile, alături de alți credincioși care au sprijinit pictarea bisericii și dezvoltarea ansamblului monahal.
Viața Sfintei Teodora din Tesalonic – lecție de ascultare și rugăciune
Predica a inclus și un amplu portret al Sfintei Teodora din Tesalonic, prăznuită în aceeași zi, despre care ierarhul a spus că „a ales calea rugăciunii neîncetate și a smereniei”, trăind o viață de călugărie plină de aspră nevoință și dragoste de Dumnezeu.
ÎPS Teodosie a evocat și modelul Sfintei Teodora de la Sihla, amintind ispitele, retragerea în munți, hrănirea prin fărâmiturile aduse de păsări și puterea harului divin care o învăluia chiar și în vreme de furtună: „Se arăta asupra ei ca o haină plină de lumină – era harul lui Dumnezeu care o acoperea și o încălzea.”
Binecuvântare pentru ctitori și slujitori
În final, Arhiepiscopul Tomisului i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în zidirea și susținerea Mănăstirii Crucea, în special pe Maica Stareță Teodora și pe părintele arhimandrit Ilaion, „străjer duhovnicesc în acest loc”, căruia i-a oferit Crucea Sfântului Apostol Andrei, „pentru dăruirea și slujirea jertfelnică”.
„Această mănăstire va continua să crească, pentru că e zidită pe jertfă și rugăciune. Și cel ce zidește cu jertfă, nu se pierde, ci se înveșnicește!”, a încheiat Înaltpreasfințitul Teodosie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 3 august, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea Crucea, din localitatea Crucea, județul Constanța:
”Preacuvioase Părinte Arhimandrit de la Rion, duhovnic al acestei mănăstiri, Preacuvioase Părinte Exarh, preacuvioși și preacucernici părinți, Preacuvioasă Maică Stareță, preacuvioase maici, iubiți ctitori, iubiți credincioși,
Vin cu mare bucurie aici, în locul acesta atât de frumos, lăsat de Dumnezeu și înnobilat și mai mult de această mănăstire frumoasă, măreață, care este într-o continuă creștere.
Maica Teodora a venit aici unde era pustiu. Înaintea ei a fost un ieromonah, dar a zis: „Ce să fac eu în locul acesta pustiu? Cum să mă descurc?”
Maica Teodora, când a venit, a făcut o mare cruce și a zis: „Sfântă Cruce, ajută-mă!” Și iată că a ajutat-o și ce frumoasă mănăstire a ridicat! A ridicat întâi biserica veche, biserica de lemn maramureșeană, unde au lucrat maramureșeni, care credeau că este greu să țină post. Dar așa i-a împăcat Maica Teodora și le-a zis: „Eu vă dau mâncare bună, nu întrebați dacă e de post sau nu e de post!”
Și nu le-a dat carne niciodată, dar au fost foarte mulțumiți și au lucrat cu spor. Și iată, a început lucrarea și la această biserică au venit doi oameni foarte darnici, vrednici, credincioși și, în jurul lor, și alții, Dorin și Vasile, doi oameni atât de jertfelnici, care au făcut tot ce vedeți, ce se vede, și încă mai fac. Biserica este în pictură, în interior.
Iată, astăzi am avut Evanghelia Duminicii cu înmulțirea pâinilor. Mântuitorul a plecat din Ierusalim către locul pustiu al Betsaidei, și, când au auzit oamenii că este acolo, au venit cu mulțime de bolnavi. Pe toți i-a vindecat, și apoi a început să le vorbească.
Oamenii erau însetați de cuvintele Lui, încât se făcea seară. De dimineață îi vindecase pe bolnavi, și apoi le vorbea. Oamenii n-au simțit trecerea timpului, sorbind cuvintele Lui pline de înțelepciune.
Și au venit ucenicii și au spus Mântuitorului: „Învățătorule, este seară, oamenii aceștia sunt flămânzi, dă-le voie să meargă să-și cumpere mâncare.”
Dar Iisus a zis: „De ce să meargă? Dați-le voi să mănânce!”
Ei au zis: „Dar de unde să avem noi atâta pâine?”
„Câte pâini aveți?”, a întrebat.
Au zis: „Cinci pâini și avem și doi pești.”
„Aduceți-le aici la Mine!”
Și le-a spus să așeze cete-cete pe pământ, pe iarbă. Mulțimea oamenilor s-a așezat.
Apoi Mântuitorul a luat pâinile, a mulțumit Părintelui Ceresc și a început să împartă la ucenici, iar ucenicii au împărțit mulțimilor.
Și au mâncat toți și s-au săturat. Ba încă au mai luat și douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri.
Și cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii.
După ce au mâncat, Mântuitorul a simțit o dorință. I-a trimis pe ucenici cu corabia, că era seară, să plece, a dat drumul mulțimilor, iar El s-a suit în munte ca să se roage, să mulțumească Părintelui Său Ceresc.
Pentru că voia să ne arate: oricât de ocupați am fi, oricâtă osteneală am avea, rugăciunea să nu o uităm.
Și când a zis ucenicilor: „Dați-le voi să mănânce!”, n-a spus: „Le dau Eu, că înmulțesc pâinile”, ca ei să fie urmașii Lui, ei să împartă poporului pâinea aceea cerească, care este Trupul Său și Sângele Său.
De aceea, iată, le-a dat această hrană mulțimilor și s-au săturat cu toții.
Iată, noi astăzi o prăznuim pe Sfânta Teodora din Tesalonic, o femeie atât de credincioasă, născută din părinți curați, dar mama ei a murit după naștere.
A rămas tatăl ei și a luat-o în grijă nașa ei, Teopisti, și aceasta a crescut-o frumos. Și, crescând, tatăl ei i-a zis: „Vezi ce faci, poate te călugărești sau te căsătorești, bine este orice ai alege.”
Și iată, a avut un tânăr cu care s-a logodit, Ioan, și s-a căsătorit. Și a avut o fiică căreia i-a pus numele după nașa ei, Teopisti, și a crescut-o frumos.
Soțul ei, Ioan, a murit, de aceea și-a luat fiica și s-a dus la mănăstire. Și a zis: „Iată, le împlinesc pe amândouă: am fost și căsătorită, merg acum și la mănăstire.”
Și au stat amândouă într-o chilie, dar stareța Ana le-a dat un canon foarte aspru: să stea în aceeași chilie, dar să nu vorbească una cu alta, ci să vorbească numai cu Dumnezeu.
Și au respectat canonul și au vorbit numai cu Dumnezeu. Și nu simțeau nevoia de altceva, pentru că rugăciunea era un balsam atât de puternic. Și se bucurau să fie mereu în comuniune cu Dumnezeu.
Sfânta Teodora, într-o noapte, văzând cum respectă toate canoanele cu sfințenie, a trimis-o stareța ei, tocmai când era furtună și ploaie, să stea afară. Și s-a dus afară, n-a cârtit.
Au vrut să vadă celelalte maici cum rezistă. Și s-a arătat deasupra ei ca o haină plină de lumină – era harul lui Dumnezeu care o acoperea și o încălzea și n-a răcit și s-a bucurat. Și ea și-a crescut și fiica în grijă și în dragoste. Și iată, și-a cunoscut și ziua, și ceasul când va pleca din această lume. Și toate maicile s-au întărit duhovnicește prin aceasta, căci ce a zis Teodora: „Mai bine este să te rogi decât să vorbești cu cineva. Când vorbești cu cineva, nu te poți ruga.”
Această taină a aflat-o și Sfânta Teodora de la Sihla. De aceea, într-un fel, ea a fost îndrumătoare și povățuitoare.
Sfânta Teodora s-a născut în Vânătorii Neamțului, din părinți credincioși, care au căsătorit-o cu un basarabean din Ismail. Dar ei n-au avut copii, căci Sfânta Teodora l-a sfătuit pe soțul ei și i-a spus: „Eu m-am căsătorit ca să nu-mi supăr părinții, dar eu nu voiam să mă căsătoresc. Trebuia să rămân fecioară și să închin lui Hristos curăția mea.”
De aceea, soțul s-a dus și el și s-a călugărit. A primit numele de Eliodor.
Teodora a venit în Munții Vrancei și a șezut acolo, lângă o stareță foarte vrednică, schimonahia care se afla acolo și trăia viață aspră.
Aici, la mănăstirea Vărzărești, unde s-a sălășluit Teodora, erau mai multe maici, dar a venit pericolul cu cererea mănăstirii de către turci. Și Sfânta Teodora s-a refugiat împreună cu stareța sa, și după aceea a gândit să vină în Munții Neamțului, și a venit la Sihla.
Aici l-a găsit pe Părintele Pavel, care a mărturisit-o, și i-a spus că vrea să meargă în munte și că îl roagă să-i fie mai departe duhovnic, să se roage pentru ea și să vină din când în când să o mărturisească.
S-a dus acolo și a găsit un pustnic care i-a dat chilia sa, să stea acolo, aproape de o peșteră ce se afla în apropiere. Și iată, a stat acolo mai mulți ani și se nevoia, mâncând buruienile de pe acolo. Aproape nimic nu mânca, dar se ruga și făcea mii de metanii, și era foarte râvnitoare să trăiască viața aspră.
La început a avut multe ispite și atât de mult au chinuit-o demonii, încât încercau s-o facă să se întoarcă. Îi aduceau diferite priveliști, dar ea nu-și înceta rugăciunea. Până la o vreme, când, răbdând atât de mult, diavolii s-au înspăimântat și au plecat, încât nu mai avea ispite, ci doar bucuria rugăciunii neîncetate.
După ce omul care o spovedea a plecat, acolo, în peșteră, a izvorât un izvor de apă din stâncă, și păsărelele se duceau și aduceau de la trapeza mănăstirii fărâmituri de pâine, și ea se hrănea cu acestea și bea apă din stâncă.
Dar i se apropia sfârșitul, și Sfânta Teodora a gândit: „Doamne, îndură-Te, trimite-mi un duhovnic, să nu plec nemărturisită din viața aceasta.” Și păsările, auzindu-i glasul, au înțeles-o și s-au dus la mănăstire, și au început să cânte mai aprig decât altădată, și să ia fărâmituri. Atunci starețul a zis: „Cu adevărat, aceste păsări vestesc ceva!” și a trimis doi părinți să meargă după ele, să vadă unde duc. Și au venit și au văzut-o de la distanță pe Sfânta Teodora rugându-se. Iar când s-au apropiat, ea le-a zis pe nume: „Părinților, eu sunt aici pustnică, dar hainele mele au putrezit; aruncați-mi o haină să mă învelesc, ca să stau de vorbă cu voi.”
Și iată, în acea noapte, s-a învelit Sfânta Teodora și i-a trimis pe părinți la mănăstire să aducă un duhovnic, ca să se spovedească. Și au venit cei doi părinți cu Părintele Antonie și cu un diacon, și Sfânta Teodora s-a spovedit șii a spus toate cele ale sale, apoi s-a și împărtășit, și îndată a adormit în Domnul. Iar Părintele Antonie a așezat-o chiar în peșteră, acolo să rămână.
Și a rămas în această peșteră până în anul 1830, când domnitorul Sturza a venit aici și a luat trupul cuvioasei și l-a dus în satul său, la biserica sa. De aici, în anul 1852, trupul Sfintei Teodora a fost luat și dus la Kiev, la Lavra Pecerskaia, și acolo a rămas, fiind socotit un mare odor și o mare sfințenie pentru cei de acolo.
Sfânta Teodora este floarea cea mai frumoasă din Carpații noștri, cea care a sfințit pământul, a dat pildă de viață adevărată și de jertfă pentru toți românii.
Iată, Maica Teodora a venit cu voință să o aducă pe Sfânta Teodora, să o ocrotească în acest loc de rai, o adevărată oază spirituală. Și trebuie să vă spun că pe aici a trecut și Sfântul Apostol Andrei, și avem un izvor unde a trecut Sfântul Andrei și a izvorât apă; de aceea, iată, binecuvântat este locul acesta și să ne bucurăm că avem și noi această binecuvântare, să ne rugăm în acest loc.
Locul acesta s-a înfrumusețat prin această mănăstire și încă se va mai înfrumuseța, pentru că mănăstirea a crescut atât de frumos, iar ctitorii care s-au ostenit aici sunt atât de bucuroși pentru jertfa pe care au făcut-o și vor continua să aducă jertfă frumoasă în această mănăstire.
Îi mulțumesc maicii stavrofore Teodora că a binevoit să vină aici și să ridice această frumoasă mănăstire. Îi mulțumesc Părintelui Ilarion, arhimandritul, care a chivernisit mai întâi cele lumești, fiind un iscusit director de bancă, dar și un fiu duhovnicesc strălucit al Părintelui Arsenie Papacioc, pe care l-a ascultat atât de mult.
Părintele Ilarion a fost călugărit în peștera Sfântului Ioan Casian. Este singurul călugărit chiar în peșteră, și Dumnezeu i-a dat daruri atât de frumoase. Este un străjer, alături de maica stareță, în locul acesta; iar ctitorii care și-au îndreptat pașii aici văd cum, în fiecare zi, se slujește — și el slujește în zilele de rând de la ora patru dimineața. Și iată, sunt foarte veghetori, aducând jertfă lui Dumnezeu în acest loc, și nu fac altceva decât să urmeze pe cea care ocrotește mănăstirea aceasta — pe Sfânta Teodora.
De aceea, Părintelui Arhimandrit îi oferim crucea Sfântului Apostol Andrei, de care este vrednic, așa cum este și Maica Stareță, care are această cruce de când s-a sfințit biserica. Și se cuvine să o aibă și Părintele Ilaion, care a fost ridicat și la rangul de Arhimandrit, dar acum se cuvine să aibă și bucuria de a purta Crucea Sfântului Apostol Andrei.”
