Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Teodosie, a vorbit, luni, 3 august, despre puterea exemplului oferit de sfinți și despre nevoia unei căutări permanente a lui Dumnezeu, în predica rostită după săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Pornind de la viața Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie, ierarhul a arătat că întreaga existență a acestuia a fost o mărturie de credință, jertfă și înțelepciune, iar exemplul său continuă să îi călăuzească pe credincioși.
Sfântul Iraclie, model de credință și statornicie
Înaltpreasfințitul Teodosie a evocat viața Sfântului Iraclie, născut în Pojorâta, Bucovina, care a mers în Basarabia, unde a devenit monah și, ulterior, ieromonah și îndrumător al tinerilor cântăreți bisericești din Chișinău.
Arhiepiscopul Tomisului a amintit încercările prin care a trecut sfântul în timpul Primului Război Mondial, perioada de detenție de opt ani și intensa activitate misionară desfășurată după eliberare, când a mers prin sate cu sfintele moaște pentru întărirea credinței.
„Viața lui a fost o viață de jertfă și de înțelepciune, o pildă pentru toți credincioșii. De aceea, Dumnezeu i-a rânduit să fie de folos nu numai în timpul vieții sale pământești, ci și după trecerea la cele veșnice. Prin cunoașterea vieții sale și prin cinstirea sfintelor sale moaște, mulți au învățat că omul nu trebuie să înceteze niciodată să-L caute pe Dumnezeu și să-L primească în sufletul și în inima sa”, a spus ierarhul.
Sfinții, călăuze vii pentru credincioși
În continuare, ÎPS Teodosie a vorbit despre Sfinții Cuvioși Dalmat, Faust și Isaachie, subliniind curajul Sfântului Isaachie de a-l mustra pe împăratul care închisese bisericile și prigonea credința ortodoxă.
Ierarhul a arătat că atât Dalmat, cât și Faust au dus o viață de aspră nevoință, iar după moartea lor credincioșii au primit ajutor prin rugăciunile lor, trupurile fiindu-le găsite neputrezite și bine mirositoare la deshumare.
De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului a evocat viața Sfintei Teodora din Tesalonic, arătând că Dumnezeu a proslăvit-o printr-o minune petrecută după moartea sa, când trupul sfintei s-a mișcat în mormânt pentru a face loc egumenei mănăstirii.
„Calendarul Bisericii este atât de bogat, pentru că cerul este plin de sfinți și de îngeri”
În încheierea cuvântului de învățătură, Înaltpreasfințitul Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să privească spre sfinți ca spre modele de viață și să le ceară mijlocirea înaintea lui Dumnezeu.
„Iată, sfinții ne sunt pilde atât de vii și atât de folositoare nouă, celor care venim la Sfânta Biserică. În fiecare zi, Biserica pomenește cete de sfinți. Nu sunt pomeniți doar cei a căror viață a fost scrisă de cronicari, ci și mulți alți sfinți, cunoscuți numai de Dumnezeu.
De aceea, calendarul Bisericii noastre este atât de bogat, pentru că cerul este plin de sfinți și de îngeri.
Venim la Sfânta Biserică pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu, al Preacuratei Maicii Sale, dar și al tuturor sfinților, care sunt frații noștri mai mari, ajunși înaintea lui Dumnezeu, în bucurie, în lumină, în dragoste și în comuniune, rugându-se neîncetat pentru noi.
Să ne rugăm și noi tot mai stăruitor Bunului Dumnezeu, Preacuratei Maicii Sale și tuturor sfinților, cerându-le să mijlocească pentru noi”, a încheiat Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, luni, 3 august, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, noi prăznuim astăzi mai mulți sfinți din diferite părți. Cel dintâi pomenit este Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie, originar din Bucovina, din județul Câmpulung Moldovenesc, din localitatea Pojorâta, care și astăzi este vie.
Născut în anul 1893, el a mers în Basarabia. Acolo a învățat carte și i-a iubit foarte mult pe părinții săi, care l-au crescut de mic într-o credință vie. A urmat studiile și a iubit foarte mult Sfintele Scripturi și scrierile Sfinților Părinți.
De aceea a ajuns monah în Basarabia, iar mai târziu a fost rânduit subdirector al școlii de cântăreți bisericești din Chișinău. Călugărit la vârsta de 20 de ani și apoi hirotonit ieromonah, el a ajuns să îi povățuiască pe tinerii cântăreți de la această școală.
După ce i-a îndrumat pe tineri, când a venit războiul, în anul 1914, înainte de a fi hirotonit, fiind doar un simplu monah, a fost încorporat. Mai întâi a fost rănit la o mână, apoi la un picior, însă a scăpat cu bine.
S-a întors la mănăstire pentru a-I mulțumi Bunului Dumnezeu, dar nu a avut parte să rămână acolo multă vreme, pentru că a fost luat de rușii care au ocupat Basarabia și dus în captivitate. A stat opt ani în închisoare.
După eliberare, s-a întors în Basarabia și a început o activitate misionară foarte intensă. A fost rânduit de mitropolitul de atunci să meargă cu sfintele moaște prin sate pentru a înviora credința. După cum spune cronicarul, a pornit atât în timpul arăturilor de toamnă, cât și al celor de primăvară și, prin cuvântul său plin de înțelepciune, a reușit să întărească credința în toate satele în care a fost trimis, mărturisind cu multă bucurie dreapta credință.
În anul 1963, și-a încheiat viața pământească, chiar în ziua de 3 august, fiind înmormântat cu cinste. La scurtă vreme după aceea, cei care îl cunoscuseră au început să vină în pelerinaj la mormântul său și au simțit că din acesta izvora o mireasmă plăcută. De aceea, trupul i-a fost deshumat și a fost găsit întreg și bine păstrat. Mai târziu, în anul 2000, a fost canonizat, iar o parte din sfintele sale moaște au fost duse și în localitatea Pojorâta, locul său de naștere.
Viața lui a fost o viață de jertfă și de înțelepciune, o pildă pentru toți credincioșii. De aceea, Dumnezeu i-a rânduit să fie de folos nu numai în timpul vieții sale pământești, ci și după trecerea la cele veșnice. Prin cunoașterea vieții sale și prin cinstirea sfintelor sale moaște, mulți au învățat că omul nu trebuie să înceteze niciodată să-L caute pe Dumnezeu și să-L primească în sufletul și în inima sa.
Prăznuim astăzi și alți sfinți: pe Sfinții Cuvioși Dalmat și Faust și pe Sfântul Cuvios Isaachie, care le-a fost pildă și părinte duhovnicesc. Dalmat era tatăl lui Faust.
Faust s-a dus împreună cu tatăl său la Sfântul Isaachie, care viețuia într-o mănăstire în care domneau rugăciunea și nevoința, dorind să primească înțelepciune duhovnicească. Sfântul Isaachie i-a primit cu dragoste.
Ei au trăit într-o vreme de prigoană împotriva creștinilor, mai ales împotriva cinstirii sfintelor icoane. Împăratul de atunci urma să poarte un război împotriva vrăjmașilor care amenințau Imperiul.
Sfântul Isaachie s-a dus la împărat, care închisese bisericile, și i-a spus:
„Deschide bisericile ortodoxe, pentru că mergi la război și se cuvine să-I cerem ajutorul lui Dumnezeu, cinstind bisericile și sfintele icoane.”
Împăratul i-a răspuns:
„Când mă voi întoarce de la război, te voi pedepsi pentru că ai îndrăznit să-mi vorbești astfel.”
Atunci Sfântul Isaachie i-a zis:
„Să te ajute Dumnezeu să te întorci, dar cu aceste gânduri nu te văd întorcându-te.”
Și, într-adevăr, împăratul, care era eretic și îi sprijinea pe eretici, a fost înfrânt în război. În retragere, s-a adăpostit într-o șură, iar aceasta a luat foc și împăratul a murit ars.
Creștinii care au aflat despre împlinirea prorociei s-au minunat de cuvintele Sfântului Isaachie.
După mutarea la Domnul a Sfântului Isaachie, Patriarhul Atic l-a rânduit pe Dalmat stareț în locul său. Atât Dalmat, cât și Faust au dus o viață de mare nevoință, în post și rugăciune.
După trecerea lor la Domnul, mulți credincioși veneau la mormintele lor și primeau ajutor prin rugăciunile și pilda vieții lor. La deshumare, trupurile lor au fost găsite curate și bine mirositoare, iar ei au fost trecuți în rândul sfinților.
Sfânta Teodora din Tesalonic s-a născut din părinți credincioși. S-a căsătorit și a avut o fiică, pe care a crescut-o în dreapta credință.
Ajunsă la tinerețe, fiica sa a dorit să intre în mănăstire și a primit tunderea în monahism. După ce a rămas văduvă, și Teodora a mers la aceeași mănăstire, unde a viețuit împreună cu fiica sa într-o rânduială aspră de post și rugăciune.
Mai întâi a trecut la Domnul fiica Teodorei, iar aceasta a rămas în mănăstire, ascultând cu smerenie de egumena obștii. După o vreme a murit și Teodora și a fost înmormântată.
După mai mulți ani, când a trecut la Domnul și egumena mănăstirii, maicile au deschis mormântul Teodorei pentru a o așeza alături de ea. Atunci s-a petrecut o mare minune: trupul Sfintei Teodora s-a mișcat și s-a dat într-o parte, făcând loc trupului egumenei sale.
Toți cei prezenți s-au minunat de această minune, iar când au privit trupul sfintei, l-au văzut întreg, luminos și bine mirositor.
De aceea, Sfânta Teodora a fost scoasă din mormânt și cinstită ca sfântă, deoarece Dumnezeu Și-a arătat prin ea această minunată descoperire. Mai târziu, multe alte minuni s-au săvârșit la sfintele moaște ale Sfintei Teodora din Tesalonic.
Iată, sfinții ne sunt pilde atât de vii și atât de folositoare nouă, celor care venim la Sfânta Biserică. În fiecare zi, Biserica pomenește cete de sfinți. Nu sunt pomeniți doar cei a căror viață a fost scrisă de cronicari, ci și mulți alți sfinți, cunoscuți numai de Dumnezeu.
De aceea, calendarul Bisericii noastre este atât de bogat, pentru că cerul este plin de sfinți și de îngeri.
Venim la Sfânta Biserică pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu, al Preacuratei Maicii Sale, dar și al tuturor sfinților, care sunt frații noștri mai mari, ajunși înaintea lui Dumnezeu, în bucurie, în lumină, în dragoste și în comuniune, rugându-se neîncetat pentru noi.
Să ne rugăm și noi tot mai stăruitor Bunului Dumnezeu, Preacuratei Maicii Sale și tuturor sfinților, cerându-le să mijlocească pentru noi. Amin.”
