Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit luni, 6 aprilie, un cuvânt de învățătură după slujba Deniei oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, evidențiind sensurile duhovnicești ale pildei celor zece fecioare și pericolul mândriei în viața credincioșilor.
Untdelemnul faptelor bune, lumina sufletului
Ierarhul a subliniat că pilda evanghelică a celor zece fecioare scoate în evidență importanța faptelor bune ca expresie concretă a vieții duhovnicești:
„Am văzut în pilda celor zece fecioare că cel mai de preț este untdelemnul candelei. Fiecare dintre noi avem și o candelă nevăzută, iar aceasta este candela sufletului, al cărei untdelemn este alcătuit din zestrea faptelor bune. Aceasta este lumina candelei noastre: faptele cele bune sunt lumina candelei vieții fiecăruia dintre noi”, a spus ÎPS Teodosie.
Acesta a arătat că o singură virtute, izolată, nu este suficientă pentru mântuire, fiind necesară împlinirea deplină a vieții morale:
„Dacă nu ai toate virtuțile, care sunt ca un buchet de flori de toate felurile, atunci buchetul este monoton, incomplet și nu dă farmec vieții tale”, a explicat ierarhul.
Critica mândriei și a autosuficienței
Un punct central al predicii a fost critica adresată mândriei și încrederii exagerate în propriile capacități:
„Oamenii mândri niciodată nu sunt realiști. Ei se cred pe ei măsură și pe ceilalți îi disprețuiesc și au această conștiință că, dacă au anumite cunoștințe și sunt în fruntea poporului, sunt cu adevărat mai valoroși decât ceilalți”, a avertizat Arhiepiscopul Tomisului.
În acest context, ierarhul a evidențiat și exemplul fariseilor, care puneau accentul pe aspectele materiale în detrimentul celor duhovnicești:
„Cine se jură pe altar nu este vinovat. Cine se jură pe darul altarului este vinovat. Dar ce este mai mare: darul sau altarul care sfințește darul?”, a citat ÎPS Teodosie, arătând lipsa de discernământ a acestora.
Harul și credința, daruri ale lui Dumnezeu
În continuare, ierarhul a explicat că mântuirea nu poate fi înțeleasă în termeni pur raționali, ci este rodul harului dumnezeiesc:
„Prin har sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu este de la voi, este darul lui Dumnezeu”, a subliniat ÎPS Teodosie, arătând că credința este un dar care se lucrează în viața credinciosului.
Dragostea, împlinirea vieții creștine
Predica s-a încheiat cu un apel la trăirea în dragoste, ca fundament al relației cu Dumnezeu și cu aproapele:
„Dragostea, care este cea mai mare virtute și care este numele cel mai propriu pentru Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste, rămâne pururea, nu cade niciodată”, a spus ierarhul.
Totodată, acesta a subliniat că iubirea față de Dumnezeu este inseparabilă de iubirea față de semeni:
„Cine nu iubește pe fratele său nu-L poate iubi pe Dumnezeu”, a amintit ÎPS Teodosie.
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să rămână ancorați în adevăr, dragoste și lumină, ca expresii ale prezenței lui Hristos în viața lor.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, luni, 6 aprilie, după slujba Deniei oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Ziua aceasta are o semnificație deosebită. Am făcut denia zilei de marți din Săptămâna Patimilor.
În această zi cinstim pe cele zece fecioare despre care se vorbește în pilda rostită de Mântuitorul. Și nu numai atât. Sfânta Evanghelie de astăzi este atât de bogată și arată cât de multe aspecte din viața oamenilor sunt puse aproape invers față de realitatea lor.
Am văzut în pilda celor zece fecioare că cel mai de preț este untdelemnul candelei. Fiecare dintre noi avem și o candelă nevăzută, iar aceasta este candela sufletului, al cărei untdelemn este alcătuit din zestrea faptelor bune. Aceasta este lumina candelei noastre: faptele cele bune sunt lumina candelei vieții fiecăruia dintre noi.
De aceea, iată, unele persoane au ținut la anumite virtuți fără să le unească și cu celelalte virtuți. Fecioria, care este subliniată în pilda celor zece fecioare, singură nu poate să mântuiască, pentru că înseamnă să ai o singură virtute. Dacă nu ai toate virtuțile, care sunt ca un buchet de flori de toate felurile, că virtuțile sunt niște flori spirituale, atunci buchetul este monoton, incomplet și nu dă farmec vieții tale.
De aceea ne pune, iată, această pildă înainte Biserica, în ziua de marți din Săptămâna Patimilor. Este atât de importantă înțelegerea acestei pilde, că faptele bune se constituie într-un untdelemn care nu se sfârșește niciodată. Untdelemnul material se împuținează, dar untdelemnul spiritual, adică rodul faptelor noastre bune, rămâne pentru totdeauna și Dumnezeu îl primește și îl răsplătește.
De aceea trebuie să luăm aminte, să ne concentrăm viața noastră spre Dumnezeu, că El ne aduce multe raze de cunoaștere, de putere, de lucrare, de înțelepțire, iar aceste raze trebuie să le păstrăm în noi cu tărie.
De aceea pilda fecioarelor este cea mai înțeleaptă, dar vedem și naivitatea sau înțelegerea atât de nepotrivită în cele ce ne spune Sfânta Evanghelie. Oamenii mândri niciodată nu sunt realiști. Ei se cred pe ei măsură și pe ceilalți îi disprețuiesc și au această conștiință că, dacă au anumite cunoștințe și sunt în fruntea poporului, sunt cu adevărat mai valoroși decât ceilalți.
Prin Sfânta Evanghelie din această seară se dă pe față cât de păguboase sunt păcatele, cât de păguboase sunt închipuirile personale ale oamenilor care își aprobă propriile virtuți, chipurile, sau propriile cunoștințe, sau un discernământ subiectiv.
De aceea, iată, ne dă Sfânta Evanghelie niște exemple atât de clare despre cum vorbeau fariseii, ținând la cele materiale mai mult decât la cele spirituale. Și dau un exemplu, că lungă a fost Evanghelia, și ziceau: „Cine se jură pe altar nu este vinovat. Cine se jură pe darul altarului este vinovat.” Și Mântuitorul lămurește: ce este mai mare, darul sau altarul care sfințește darul?
„Cine se jură pe templu nu este vinovat. Cine se jură pe aurul din templu este vinovat.” Dar ce este mai mare: aurul sau templul, care este cu adevărat cel ce cuprinde aurul?
Și atâtea exemple avem, încât Mântuitorul a venit să ne fie lumină și ne pregătește pentru lumina cea adevărată. Care este lumina cea adevărată pe care ne-o pregătește? Este harul pe care omenirea l-a pierdut. De aceea El vine să readucă harul înăuntrul nostru, că fără har nu avem mântuire.
Sfântul Apostol Pavel precizează într-o concluzie scurtă, dar atât de cuprinzătoare, și spune: „Prin har sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu este de la voi, este darul lui Dumnezeu.” Deci credința nu este o informație. Credința este un dar al lui Dumnezeu. Credința se naște în cel botezat, care primește Taina Sfântului Mir.
Și atâtea învățături frumoase am învățat din Sfânta Evanghelie din seara aceasta și din cântările care au tâlcuit aceste virtuți pe care trebuie să le avem și toate converg către cea mai importantă virtute, care nu este temporală, ci este veșnică.
Credința și nădejdea până unde ne duc? Până la întâlnirea cu Dumnezeu. Dar dragostea, care este cea mai mare virtute și care este numele cel mai propriu pentru Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste, rămâne pururea, cum spune Sfântul Apostol Pavel, nu cade niciodată.
De aceea să fim atenți, să rămânem în comuniune cu Dumnezeu, Care este dragostea supremă. Și, ca să fim în comuniune cu Dumnezeu, Care este dragoste, trebuie să fim în comuniune și cu semenii noștri. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune răspicat: „Cine nu iubește pe fratele său, pe semenul său, nu-L poate iubi pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-L vede, pe fratele său îl vede și aceasta este o treaptă a iubirii, până la iubirea lui Dumnezeu, iubirea aproapelui nostru.”
De aceea, iată, să fim iubitori de cele frumoase, sfinte și adevărate și, mai ales, pe Dumnezeu să-L iubim cel mai mult, dar nici pe noi să nu ne iubim mai mult decât pe semenii noștri. Acestea să le facem și vom simți că suntem ancorați în adevăr, în dragoste, în lumină. Cele trei cuvinte – adevăr, dragoste și lumină – sunt cele care arată cine este Mântuitorul Hristos. El este și calea către Tatăl – calea, adevărul și viața –, dar este și lumină și dragoste.
De aceea să rămânem în dragostea lui Dumnezeu, cu Cel pe Care L-a trimis Tatăl din dragostea cea nemăsurată față de neamul omenesc, ca să ne întoarcem la Dumnezeu prin dragoste și să avem bucuria mântuirii.
Amin.”
