Vineri, 27 martie, după oficierea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură profund, în care a vorbit despre viața de jertfă a sfinților, despre mărturisirea credinței și despre realitatea cutremurătoare a pocăinței.
Modele de jertfă: Sfântul Ilarion cel Nou și Sfântul Ștefan Mărturisitorul
Ierarhul a evidențiat mai întâi viața Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, subliniind încă din debut chemarea sa timpurie la nevoință:
„El, din copilărie, a început să se jertfească pentru Dumnezeu. Se închina atât de mult, se ruga, postea. De aceea, iată, a ajuns la Pelechit, un loc foarte curat și departe de zarva lumii. Și iată, aici s-a nevoit cu nevoință mare.”
ÎPS Teodosie a arătat că darurile primite de la Dumnezeu au fost rodul unei vieți de ascultare și milostenie:
„Dumnezeu i-a dat multe daruri, ca să vindece pe cei bolnavi, și era milostiv, iar tot ce primea dăruia săracilor. Viața sa a fost o jertfă pentru Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a primit cu mare bucurie în locașurile Sale.”
De asemenea, a amintit despre Sfântul Ștefan Mărturisitorul, care a apărat cu prețul vieții cinstirea icoanelor:
„Pentru că în vremea sa era prigoana asupra icoanelor, el s-a dus peste tot să descopere tuturor că adevărul acesta este mântuitor: icoanele trebuie să fie cinstite. A fost mult prigonit pentru îndrăznirea sa, dar s-a bucurat că poate să mărturisească adevărul.”
Pilda cutremurătoare a lui Taxiot
În partea centrală a predicii, Arhiepiscopul Tomisului a relatat pilda unui creștin, Taxiot, care a căzut în păcat, s-a întors, dar a recăzut, oferind o imagine vie a luptei duhovnicești.
„Acesta era credincios, dar, în loc să slujească lui Dumnezeu, a slujit patimilor și a căzut în păcatul desfrânării și nu se mai sătura de acest păcat.”
După moartea neașteptată, experiența sa a fost una cutremurătoare, descrisă chiar prin cuvintele sale:
„Am văzut mulțime de arapi care luau și chinuiau sufletele celor ce au trăit în păcate în viața cea vremelnică. M-am înspăimântat și eu am fost luat de ei și pălmuit. Sufletul meu era chinuit.”
Încercarea de a urca spre cele de sus a fost împiedicată de propriile păcate:
„Erau multe vămi și mulți demoni îmi arătau păcatele mele și abia puteam să mai urc. Dar când am ajuns la vama desfrânării, mulți arapi erau acolo și mă chinuiau.”
Momentul decisiv al revelației a fost acela al imposibilității pocăinței după moarte:
„Am zis: «Dar cum să mărturisesc, să mă căiesc?» Și mi s-a spus: «Nu poți aici și numai pe pământ este căința, în viața cea vremelnică.»”
Chemare la pocăință și pregătire pentru viața veșnică
ÎPS Teodosie a subliniat că această pildă este un avertisment pentru toți credincioșii:
„De aceea vă spun tuturor să nu ajungeți acolo unde am fost eu, că mare urgie și urât este acolo unde sunt chinuite sufletele cele necăite. Să vă pregătiți.”
Taxiot, întors la viață prin rugăciunile celor din jur, a trăit apoi în pocăință aspră și a devenit el însuși model de îndreptare:
„A trăit o viață atât de aspră și a învățat pe mulți să se căiască și să nu ajungă în osânda iadului.”
Rugăciune către sfinți și îndemn final
În încheiere, ierarhul a chemat credincioșii la rugăciune și la urmarea exemplului sfinților:
„De aceea îl rugăm pe sfântul Taxiot, dar și pe Sfântul Mărturisitor Ștefan și pe Sfântul Ilarion cel Nou, să ne fie rugători și mijlocitori în viața aceasta, ca să ajungem în viața cea viitoare cu toții.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, vineri, 27 martie, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, noi astăzi prăznuim mai mulți sfinți. Primul este Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, cel care a trăit o viață de jertfă atât de plăcută lui Dumnezeu. El, din copilărie, a început să se jertfească pentru Dumnezeu. Se închina atât de mult, se ruga, postea. De aceea, iată, a ajuns la Pelechit, un loc foarte curat și departe de zarva lumii. Și iată, aici s-a nevoit cu nevoință mare.
Dumnezeu i-a dat multe daruri, ca să vindece pe cei bolnavi, și era milostiv, iar tot ce primea dăruia săracilor. Iar el era postitor, rugător și milostiv față de toți cei ce aveau trebuință de hrană și de ajutor, astfel încât viața sa a fost o jertfă pentru Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a primit cu mare bucurie în locașurile Sale.
Mai dinainte a știut când va pleca din viața cea vremelnică. De aceea s-a rugat și multe le-a povestit ucenicilor săi, că viața cea viitoare trebuie să fie pregătită din timp și toți să se pregătească în fiecare zi pentru viața viitoare. De aceea, după ce a plecat din viața aceasta, sfintele lui moaște, trupul său, au fost nestricăcioase și, iată, l-au așezat creștinii la loc de cinste, iar mulți s-au mângâiat prin mijlocirea Sfântului Ilarion cel Nou, care împlinea cererile cele de folos și vindeca bolile celor neputincioși.
Avem și pe Sfântul Ștefan Mărturisitorul. Acesta a fost un ucenic credincios al părinților care l-au primit să fie în mănăstire și era atât de râvnitor, încât, pentru că în vremea sa era prigoana asupra icoanelor, el s-a dus peste tot să descopere tuturor că adevărul acesta este mântuitor: icoanele trebuie să fie cinstite. Și mergea din loc în loc și propovăduia cinstirea icoanelor. A fost mult prigonit pentru îndrăznirea sa, dar el s-a bucurat că poate să mărturisească adevărul, ca să nu fie oamenii înșelați de cei ce ziceau că icoanele nu trebuie cinstite.
S-a încununat cu moartea, care i-a fost ușă spre Împărăția Cerurilor, pentru că pe mulți i-a adus la dreapta credință și a făcut ca icoanele să fie cinstite și păstrate la loc de cinste de toți cei care aveau trebuință de iertarea păcatelor și de mântuire.
Iată, astăzi avem istorisită și pilda unui om care s-a îndreptat, iarăși a căzut, iarăși s-a îndreptat, anume un creștin, Taxiot. Acesta era credincios, dar curând, iată, în loc să fie credincios și să slujească lui Dumnezeu, a slujit patimilor și, iată, a căzut în păcatul desfrânării și nu se mai sătura de acest păcat. De aceea, iată, l-au certat cei ce-l cunoșteau: dacă este creștin, de ce nu rămâne cu Hristos și se duce după sfatul celui viclean?
Și el a făgăduit că se va întoarce. Și s-a întors și, iată, făcea faptele cele plăcute lui Dumnezeu. Dar stăpânul întunericului nu l-a lăsat așa, ci l-a îndemnat iarăși la desfrânare. El a ieșit și s-a dus într-un sat pe care îl știa. Și iată, aici s-a așezat și se ruga la început. Apoi a căzut în păcat cu soția plugarului și iarăși era nesățios după păcat și, până la urmă, iată, a murit pe neașteptate.
După ce a murit, soția lui — că el avea soție — era acolo, mănăstire în apropiere, și i-a rugat pe călugări să-l primească pe soțul său, să fie îngropat în acea biserică a mănăstirii. Și, pe la ceasul al treilea, l-au îngropat acolo. Dar iată, la ceasul al nouălea, s-a auzit strigăt mare din mormânt: „Vai mie! Vai mie! Salvați-mă!”
Au desfăcut mormântul și a ieșit de acolo. Au căutat un părinte să-l întrebe. Trei zile n-a putut să vorbească, dar, în a patra zi, l-a întrebat părintele: „Ce ai văzut acolo unde ai fost plecat?”
Și el a spus: „Am văzut mulțime de arapi care luau și chinuiau sufletele celor ce au trăit în păcate în viața cea vremelnică. M-am înspăimântat și eu am fost luat de ei și pălmuit. Sufletul meu era chinuit. Și iată, după o vreme, am zis: «Ce fac? Dați-mi drumul!» și am început să urc către cele de sus, dar erau multe vămi și mulți demoni îmi arătau păcatele mele și abia puteam să mai urc. Dar când am ajuns la vama desfrânării, mulți arapi erau acolo și mă chinuiau și-mi arătau păcatele mele pe care le-am făcut în viața aceasta vremelnică. Și am zis: «Dar cum să mărturisesc, să mă căiesc?» Și mi s-a spus: «Nu poți aici și numai pe pământ este căința, în viața cea vremelnică.»”
Și iată, pentru că v-ați rugat pentru mine, mi s-a îngăduit să mă întorc. Dar când am venit la trupul meu, care atât de urât mirosea, am zis: «Îmi este cu neputință să-mi pun sufletul în trupul acesta atât de urât mirositor.» Dar mi-au răspuns cei ce mă călăuzeau, care erau niște îngeri: «Altfel n-ai cum să-ți răscumperi păcatele decât în trup și în viața cea vremelnică.» Și iată, am venit în trup. De aceea a strigat sufletul meu și am strigat și cu trupul meu: «Scăpați-mă, scăpați-mă, vai mie!» Așa am venit în viața aceasta din nou. De aceea vă spun tuturor să nu ajungeți acolo unde am fost eu, că mare urgie și urât este acolo unde arapii chinuiesc sufletele cele necăite. Să vă pregătiți.”
Și iată, acest Taxiot, după ce a revenit, a trăit o viață atât de aspră și a învățat pe mulți să se căiască și să nu ajungă în osânda iadului, că acolo este atât de greu și atât de fioros locul acela, iar demonii sunt urâți și chinuiesc pe toți cei care sunt sărmani, de aceea, îndreptați-vă cu toții. A trăit viață curată și a ajuns să moștenească Împărăția cea cerească.
De aceea îl rugăm pe sfântul, cel ce a devenit până la urmă sfânt, că a trăit numai în căință, Taxiotul, dar și pe Sfântul Mărturisitor Ștefan și pe Sfântul Ilarion cel Nou, să ne fie rugători și mijlocitori în viața aceasta, ca să ajungem în viața cea viitoare cu toții. Amin.”
