Predică la prăznuirea Sfântului Atinoghen și a sfinților mucenici Avudim, Faust și Iulia
Marți, 16 iulie, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o predică puternică despre sensul jertfei în viața creștină, inspirată din viețile sfinților pomeniți în această zi.
Credința nu se ține în comoditate
„Nu putem să ne ținem credința în comoditate, în odihnă sau în nepăsare. Credința se ține prin jertfă. Dacă nu e vremea muceniciei, să ne ținem credința rugându-ne necontenit”, a spus ierarhul, subliniind că lupta spirituală a creștinului este una continuă, chiar și în vremuri de aparentă pace.
ÎPS Teodosie a evocat exemplul Sfântului Atinoghen, episcop mărturisitor, care, împreună cu cei zece ucenici ai săi, a fost prins în timpul persecuțiilor împăratului Dioclețian, fiind condamnat la moarte pentru refuzul de a aduce jertfă idolilor.
Legământul cu cerboaica
Un episod aparte, care a impresionat credincioșii, a fost relatarea întâlnirii Sfântului Atinoghen cu cerboaica pe care o crescuse de mic: „Aceasta nu se depărta de el. Și Atinoghen a zis către cerboaică: ‘Îmi pare rău că acum ne vom despărți, dar tu să rămâi credincioasă nouă…’”, a povestit ierarhul, amintind legământul minunat prin care animalul venea în fiecare an cu un pui la pomenirea sfântului și a ucenicilor săi.
Rugăciunea este o necesitate zilnică
„Cine părăsește pe Hristos îl ia în primire cel viclean. De aceea, mulți îmi spun: ‘Nu pot să mă rog, n-am dispoziție de rugăciune.’ Dacă nu te rogi tot timpul, nu poți să fii singur. Trebuie să ai un stăpân în această viață. Sunt doi stăpâni: Dumnezeu și cel viclean”, a avertizat ÎPS Teodosie.
„Dacă nu-L ai mereu stăpân pe Dumnezeu și nu-L ții în mintea și în inima ta, dacă vei cădea în indiferență sau în nepăsare, sau în lene, sau în îndoială, cel viclean vine și te cucerește și te înșală cu minciuni dulci, și-L asculți, că ți se par minciunile — adevăr”, a mai spus Arhiepiscopul.
Modele de credință martirică
Înaltpreasfințitul a vorbit și despre mucenicii Avudim și Faust, care au fost chinuiți pentru că predicau pe Hristos, și despre Sfânta Muceniță Iulia, o fecioară din Siria, luată prizonieră și ucisă pentru refuzul de a aduce jertfă idolilor: „Ea vorbea prin harul lui Dumnezeu adevărul despre Hristos, cu o înțelepciune care îi cucerea pe toți.”
Mesaj de încurajare duhovnicească
În încheiere, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să nu înceteze niciodată comuniunea cu Dumnezeu: „Când ne jertfim pentru Dumnezeu, suntem cu El. Când începem să încetăm jertfirea, credința și rugăciunea, nu-L mai avem pe Dumnezeu.”
„Să învățăm de la sfinții de astăzi să nu ne oprim de la comuniunea cu Dumnezeu, de la jertfire, credință, rugăciune și dragoste, ca să trăim mereu cu Dumnezeu, cu Maica Sa Curată și cu sfinții Săi… Ajută-ne, Doamne, să rămânem cu Tine mereu.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, marți, 16 iulie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți,
Iată, și astăzi avem sfinți atât de pilduitori pentru viața noastră, ca să ne jertfim, să ne pregătim pentru viața cea viitoare.
Sfântul Atinoghen a fost episcop și a avut zece ucenici apropiați, dar erau vremurile de prigoană a creștinilor. De aceea trebuiau să se păzească de toate primejdiile, dar nu puteau să se păzească în așa fel încât să tacă și să nu propovăduiască adevărul. Propovăduind adevărul, Sfântul Atinoghen, cu ucenicii săi, a fost prins de un ighemon trimis din partea împăratului Dioclețian, care i-a ridicat și i-a dus să aducă jertfă idolilor.
Ei s-au împotrivit, spunând pe drept că slujesc Dumnezeului celui viu, Iisus Hristos, care a răscumpărat întreaga omenire din păcat și din moarte. Au fost despărțiți: cei zece au fost închiși mai înainte într-o temniță, după ce au fost bătuți și chinuiți, și n-au voit să se supună, să aducă jertfă idolilor. Sfântul Atinoghen a fost și el dus la temniță. A fost și el bătut și chinuit și s-a dat sentință să fie omorâți cu toții.
Au fost întrebați de mai multe ori: „Vreți să trăiți, ținând porunca împăratului, să aduceți jertfă zeilor, sau vreți să muriți?” Și au răspuns: „Noi vrem să trăim, dar fără Hristos noi nu trăim. De aceea, jertfă idolilor nu vom aduce. Noi numai jertfă lui Hristos aducem.” Și atunci, cei zece care au fost închiși, iată, le-a urmat și Sfântul Atinoghen. Și acesta a venit și a mărturisit într-atât încât i-a uimit și pe păgâni, care îl ascultau și vedeau că vorbește plin de însuflețire, de dragoste și de dorința lui de a se jertfi Dumnezeului pe care-L iubește.
S-a dat sentință să fie uciși, dar Sfântul Atinoghen a avut o ultimă dorință: să fie dus la mănăstirea lui și numai acolo să-i fie aplicată pedeapsa cu moartea. Iată, pe drum l-a întâmpinat o cerboaică pe care el o crescuse de mică. Aceasta nu se depărta de el. Și Atinoghen a zis către cerboaică: „Îmi pare rău că acum ne vom despărți, dar tu să rămâi credincioasă nouă. Și iată, în fiecare an să aduci un pui la pomenirea noastră, să fie spre ospătare, că se va face pomenire pentru mine și pentru cei zece ucenici.”
Și cerboaica a vărsat lacrimi, iar Sfântul Atinoghen a binecuvântat-o și i-a zis: „Du-te în pustiu și să ai pui cât mai mulți, iar puii tăi să aibă urmași. Să nu vă despărțiți de noi, ci în fiecare an să aduceți câte un pui la mănăstire, când sunt pomenite numele noastre.” S-au mirat călăii că vorbea cu o cerboaică, care dădea din cap, și l-a aprobat și a binecuvântat-o. Și aceasta s-a dus în pustiu.
A dorit ca el, întâi, să se roage. Și s-a rugat, și iată, acolo și-a dat sufletul, după ce capul i-a fost tăiat cu sabia, iar trupul i-a fost așezat în acea mănăstire. Și cu adevărat ceea ce a binecuvântat s-a împlinit: toți creștinii au auzit de acest legământ și de porunca dată cerboaicei, iar în fiecare an ea venea cu un pui, pe care îl lăsa spre jertfă pentru masa de pomenire ce se făcea pentru Sfântul Atinoghen și pentru ucenicii săi.
Noi astăzi prăznuim și doi mucenici, Avudim și Faust, care și ei au suportat multe chinuri, pentru că aduceau închinare lui Hristos și învățau despre Hristos pe toți păgânii din jurul lor. Pe mulți i-au adus la credință și mulți au primit, ca și ei, moarte martirică. Dar au primit moarte martirică și cei doi mărturisitori, Avudim și Faust.
De asemenea, prăznuim pe Sfânta Muceniță Iulia, care era din Siria. Aceasta era o fecioară credincioasă, frumoasă și nu voia altceva decât să aducă jertfă lui Hristos. Și iată, ea a fost luată de un stăpân să-l slujească, iar ea i-a spus: „Te slujesc, dacă îmi dai voie să-mi țin credința.” Și acesta i-a dat voie să-și țină credința. Dar s-a aflat despre credința Iuliei și iată, a fost luată și dusă cu o corabie în Corsica.
În acea corabie, ea tot timpul se ruga și se ruga să nu-și piardă credința, să nu-și piardă fecioria, pe care o închinase lui Hristos. Iulia a adus la credință mulți oameni, pentru că era înțeleaptă, iar înțelepciunea îi venea de sus. Ea vorbea prin harul lui Dumnezeu adevărul despre Hristos, cu o înțelepciune care îi cucerea pe toți.
În cele din urmă, văzând trimișii împăratului că această copilă frumoasă era atât de plină de înțelepciune și că pe toți îi aducea la învățătura lui Hristos, au hotărât să o ucidă, ca să se împuțineze închinătorii la Hristos și să mai aibă și idolii închinători.
Iulia a primit poruncă să aducă jertfă idolilor. Dar ea a spus: „Eu cu Hristos vorbesc tot timpul. Viața mea este închinată Lui. Nu pot să slujesc la doi domni. De aceea, voi aduce jertfă lui Hristos și dacă, pentru jertfa pe care o aduc lui Hristos și pentru că-L dăruiesc pe Hristos celor ce mă ascultă, voi fi ucisă, să primească Dumnezeu jertfa vieții mele.”
Și, în cele din urmă, a fost ucisă. Și lumină mare s-a făcut atunci când a fost ucisă, pentru că îngerul Domnului a venit și i-a luat sufletul. Sfânta Iulia a fost înmormântată, iar în anul 667 i-au fost luate sfintele moaște, care au fost aduse, cinstite și așezate într-un loc de mare cinste.
Iată, toți acești mucenici sunt în ceruri, rugători pentru noi, și ne dau nouă pildă că nu putem să ne ținem credința în comoditate, în odihnă sau în nepăsare. Credința se ține prin jertfă. Dacă nu e vremea muceniciei, să ne ținem credința rugându-ne necontenit.
Cine părăsește pe Hristos îl ia în primire cel viclean. De aceea, mulți îmi spun: „Nu pot să mă rog, n-am dispoziție de rugăciune.” Dacă nu te rogi tot timpul, nu poți să fii singur. Trebuie să ai un stăpân în această viață. Sunt doi stăpâni: Dumnezeu și cel viclean.
Dacă nu-L ai mereu stăpân pe Dumnezeu și nu-L ții în mintea și în inima ta, dacă vei cădea în indiferență sau în nepăsare, sau în lene, sau în îndoială, cel viclean vine și te cucerește și te înșală cu minciuni dulci, și-L asculți, că ți se par minciunile — adevăr.
De aceea, cu Dumnezeu putem petrece numai în rugăciune, în asceză, în postire și în continuă comuniune. Să învățăm de la sfinții de astăzi că ei n-au oprit niciodată rugăciunea către Dumnezeu, nici comuniunea, nici jertfa lor pentru Dumnezeu.
Când ne jertfim pentru Dumnezeu, suntem cu El. Când începem să încetăm jertfirea, credința și rugăciunea, nu-L mai avem pe Dumnezeu.
Să învățăm de la sfinții de astăzi să nu ne oprim de la comuniunea cu Dumnezeu, de la jertfire, credință, rugăciune și dragoste, ca să trăim mereu cu Dumnezeu, cu Maica Sa Curată și cu sfinții Săi, căci atunci când ne rugăm, și sfinții se roagă împreună cu noi în ceruri, iar Dumnezeu ne întărește puterea sufletului și a tuturor doririlor noastre celor bune, ca să nu le pierdem niciodată.
Ajută-ne, Doamne, să rămânem cu Tine mereu. Amin.”
