În predica rostită sâmbătă, 20 decembrie, după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit despre mărturisirea credinței și despre cinstirea sfinților, ca modele vii pentru creștinii de astăzi.
Sfântul Ignatie Teoforul – mărturisitor al credinței până la moarte
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a amintit mai întâi de Sfântul Ignatie Teoforul, ierarh al Antiohiei, care a trăit în veacul apostolic și a primit credința de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Ierarhul a subliniat că acesta a păstrat credința „vie și mărturisitoare”, fiind plin de înțelepciune și curaj într-o perioadă în care creștinismul se răspândea, dar întâmpina și o puternică împotrivire.
Pentru refuzul de a se lepăda de Hristos, Sfântul Ignatie a fost trimis la Roma, unde a primit moarte martirică, fiind dat la fiare. În cuvintele sale rămase mărturie peste veacuri, el se numește „grâul lui Hristos”, gata să fie măcinat pentru a dobândi Împărăția cerurilor. Pentru această trăire, a fost numit Teoforul, adică „purtător de Dumnezeu”, pentru că Îl avea pe Hristos viu în inima sa.
Sfântul Ioan de Kronstadt – păstor jertfelnic într-o lume ostilă
În continuare, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre Sfântul Ioan de Kronstadt, ierarh și mare duhovnic, cunoscut pentru viața sa jertfelnică. Deși a slujit într-un loc unde ortodocșii erau puțini, Sfântul Ioan a reușit, prin cuvânt și exemplu personal, să adune în jurul său numeroși credincioși, devenind un adevărat far duhovnicesc pentru contemporanii săi.
ÎPS Teodosie a arătat că și astăzi moaștele Sfântului Ioan sunt cinstite cu evlavie, fiind izvor de întărire pentru cei care caută credința vie și lucrătoare.
Sfântul Serafim de la Sâmbăta de Sus – sfințenie românească în veacul XX
Predica a continuat cu evocarea Sfântului Serafim de la Sâmbăta de Sus, sfânt român din veacul trecut. Născut într-o familie credincioasă, el a urmat Academia Teologică din Sibiu, fiind unul dintre cei mai buni studenți, și a fost apropiat al Mitropolitului Nicolae Bălan. După călugărie și hirotonie, a dus o viață de mare curăție și jertfelnicie, primind „pecetea sfințeniei”.
Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost evocată ca un important centru de spiritualitate, unde au slujit și mari duhovnici, precum Cuviosul Teofil Părăianu, cunoscut pentru vederea sa lăuntrică și cuvântul convingător.
Chemare la urmarea sfinților
În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a subliniat actualitatea sfinților din veacul trecut și a îndemnat credincioșii să le urmeze exemplul:
„Ne bucurăm că sfinții din veacul trecut sunt atât de vrednici de cinstire. Nădăjduim și noi să le luăm urma, să mergem după ei, să le urmăm credința, ca să primim și noi calea sfințeniei pe care au primit-o”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, arătând că drumul sfințeniei rămâne deschis tuturor celor care Îl urmează cu hotărâre pe Hristos.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 20 decembrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, primul sfânt sărbătorit astăzi este Sfântul Ignatie Teoforul. El a trăit în veacul apostolic, a primit credința de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și a ținut această credință atât de vie și de mărturisitoare.
El a fost așezat ierarh la Antiohia. Era plin de credință, plin de înțelepciune și plin de curaj să mărturisească credința.
În vremea aceea se instala credința creștină, iar cei care fuseseră până atunci de altă credință se împotriveau credinței creștine. De aceea, Sfântul Ignatie a luptat mult să-L așeze pe Hristos în sufletele păstoriților săi, dar, avându-L pe Hristos atât de viu în sufletul și în inima sa, a făcut multe lucruri folositoare, iar slujitorii și credincioșii săi au devenit foarte puternici în credință și mărturisitori ai credinței.
A auzit de aceasta și împăratul și l-a chemat să se lepede de credința sa și să primească credința pe care o aveau atunci cei din Imperiul Roman, acele zeități. El s-a împotrivit total și a spus: „Nu pot să mă despart de Hristos. El trăiește în mine, pe El Îl mărturisesc, pentru că Îl am în sufletul meu și în trupul meu și în viața mea.” Și Îl mărturisea pe Hristos cu multă tărie.
De aceea, împăratul, după ce l-a amenințat, a poruncit judecătorilor să-l ducă la Roma, căci și în Roma erau mulți creștini, în capitala Imperiului, care nu se lepădau de credință. L-au dus și i-au dat zece soldați care să-l însoțească până la Roma.
Ajuns acolo, i-au pregătit pedeapsa cea mai grea, dar Sfântul Ignatie nu s-a înspăimântat de pedepse. I-au pregătit fiarele flămânde care să-l sfâșie dacă nu se leapădă de credință. Și nu s-a lepădat nicicum de credință. Erau unii care voiau să-l scutească de moarte și interveniseră pentru el, căci mulți creștini țineau la el.
Cei zece soldați care l-au însoțit și cărora le-a împărtășit credința au crezut și ei în Hristos. Acolo, deși în lanțuri, el propovăduia pe Hristos și, pentru că se pregătiseră multe fiare flămânde ca să-l sfâșie, a fost dat la fiare, pentru că nu a primit să fie scutit de moartea martirică.
El a spus: „Eu sunt grâul lui Hristos și trebuie să fiu măcinat; și dacă aceasta s-a hotărât, ca fiarele să macine trupul meu, primesc cu bucurie această mucenicie. Nu vreau să fiu scutit de ea, pentru că mă așteaptă Hristos, Care a făgăduit că celor ce Îl mărturisesc fără frică, cu curaj, cu durere, cu sânge și cu moarte, le va da Împărăția cea cerească.”
S-a apropiat de fiare și le-a zis: „Veniți și luați trupul meu și-l mâncați, ca să mă răscumpăr de toate greșelile mele.”
A fost sfâșiat de fiare și au mâncat carnea, dar oasele au rămas, iar creștinii evlavioși au adunat osemintele și le-au dus înapoi la Antiohia, unde credincioșii l-au iubit atât de mult pe Sfântul Ignatie Teoforul.
Era numit Teoforul, purtător de Dumnezeu, pentru că el nu vorbea fără să fie însuflețit și fără să-L simtă pe Hristos în sufletul și în inima sa.
Dar iată, astăzi prăznuim și pe Sfântul Ioan de Kronstadt. A fost acolo într-un pelerinaj și, într-adevăr, moaștele sale sunt frumoase și sunt cinstite de cei care sunt în preajma lui. Acesta a fost un ierarh al Kronstadtului și un om foarte credincios și jertfelnic. În jurul lui nu erau mulți credincioși, dar el s-a jertfit și s-a dăruit și a atras tot mai mulți. Și iată, este acolo cu adevărat, într-un loc unde sunt mai puțini ortodocși, fiindcă sunt și din celelalte confesiuni, dar este foarte cinstit și iubit, pentru că a fost un om jertfelnic, mărturisitor și, cu cuvântul său, a adunat în jurul său mulți creștini.
Astăzi prăznuim și un sfânt român, Serafim de la Sâmbăta de Sus. Acesta s-a născut în Alba, din părinți credincioși, care l-au crescut în mare credință, și iată, a ajuns să fie monah la Sâmbăta. Aici era un om plin de râvnă și de dragoste, iar părinții l-au îndemnat să meargă la Academia din Sibiu. A mers la această Academie și era unul dintre cei mai buni studenți.
Mitropolitul de atunci, Nicolae Bălan, care l-a avut student, l-a avut apoi și secretar. Un om bine pregătit și iată, a fost călugărit, hirotonit, născut fiind în anul 1912; în 1940 a fost hirotonit diacon, apoi preot, și a dus o viață atât de jertfelnică și atât de curată, încât iată, a primit și această pecete a sfințeniei. Avem și noi un Sfânt Serafim în țara noastră, la Sâmbăta, o mănăstire atât de plină de spiritualitate, pentru că multe s-au făcut acolo și în timpul restricțiilor, iar părinții de la Sâmbăta au fost atât de râvnitori.
Acolo a fost și vrednicul de pomenire, Cuviosul Teofil Părăianu, care nu vedea, dar vorbea atât de frumos și de convingător, mai hotărât decât cei care vedeau, pentru că avea o vedere lăuntrică.
Iată, Sfântul Serafim a ajuns să fie pomenit în rândul sfinților pentru viața sa curată și frumoasă și ne bucurăm că sfinții cei din ultimele timpuri, din veacul trecut, sunt atât de vrednici de cinstire. Nădăjduim și noi să le luăm urma, să mergem după ei, să le urmăm credința, ca să primim și noi calea sfințeniei pe care au primit-o aceștia, care erau hotărâți să meargă pe urmele lui Hristos și pe urmele sfinților dinaintea lor.”
