Luni, 3 noiembrie, după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură despre puterea jertfei și mărturisirii creștine, evocând pilda Sfinților Mucenici Achepsima, Aitala și Iosif, mărturisitori ai credinței în Hristos din vremea persecuțiilor împăratului Saporie al Persiei.
„Astăzi prăznuim sfințiți mucenici, mărturisitori ai dreptei credințe. Împăratul de atunci dăduse o poruncă foarte aspră: toți cei care Îl mărturisesc pe Hristos să fie dați la moarte sau închiși, până când vor accepta să aducă jertfe idolilor pe care îi cinsteau păgânii”, a spus ierarhul.
Jertfa mucenicilor din Persia – o lecție de curaj și statornicie în credință
ÎPS Teodosie a relatat viața mucenicilor Achepsima episcopul, Aitala preotul și Iosif diaconul, care au fost arestați pentru că au refuzat să se închine idolilor.
„Aceștia nu au voit sub nicio formă să se lepede de Hristos, pentru că trăiau cu Hristos și Îl iubeau pe Hristos mai mult decât viața lor”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a evocat cu emoție chinurile cumplite îndurate de slujitorii lui Dumnezeu, subliniind puterea rugăciunii și credinței care i-a ținut vii în suferință.
„Lui Iosif i-a căzut toată carnea de pe trup, dar el încă vorbea și se ruga lui Hristos. Se minunau păgânii văzând această mare jertfă și puterea Dumnezeului creștinilor”, a arătat ierarhul.
Mucenicii nu s-au lepădat de Hristos, iar împăratul, văzând că nici chinurile, nici temnița nu le clatină credința, a poruncit tăierea capetelor lor.
„Astfel, acești mucenici ai lui Hristos și-au sfârșit viața pământească, dobândind cununa slavei în Împărăția lui Dumnezeu”, a spus ÎPS Teodosie.
„Să-i prăznuim cu mare cinste, căci ne sunt pildă de jertfă, de dragoste și de mărturisire a credinței”
În cuvântul său, Arhiepiscopul Tomisului a îndemnat credincioșii să urmeze exemplul sfinților mucenici:
„De aceea, îi prăznuim cu mare cinste și ne bucurăm că ne sunt pildă de jertfă, de dragoste, de suferință și de mărturisire a credinței.”
Ierarhul a explicat că suferința mucenicilor nu a fost zadarnică, fiind o mărturie vie a biruinței lui Hristos asupra păcatului și a morții:
„Hristos, prin suferință, ne-a răscumpărat din păcat și din moarte”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Sărbătoarea sfințirii bisericii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Lida
ÎPS Teodosie a amintit și despre sfințirea bisericii din Lida, locul unde au fost așezate moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul credinței ortodoxe.
„Astăzi este amintită și sfințirea bisericii din Lida, locul de origine al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Acolo s-au adus sfintele lui moaște, care se păstrează cu mare cinste până astăzi”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
„Cu rugăciunile acestor Sfinți Trei Sfințiți Mucenici, împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne facă și nouă parte de mângâiere, de iertare a păcatelor, de dragoste și de bucurie sufletească, ca toți să ne mărturisim credința fără încetare și să aducem lui Dumnezeu jertfe și bucurii duhovnicești”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, luni, 3 noiembrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi prăznuim sfințiți mucenici, mărturisitori ai dreptei credințe. Împăratul de atunci dăduse o poruncă foarte aspră: toți cei care Îl mărturisesc pe Hristos să fie dați la moarte sau închiși, până când vor accepta să aducă jertfe idolilor pe care îi cinsteau păgânii.
Văzând că foarte mulți sunt cei care Îl mărturisesc pe Hristos, împăratul Saporie al Persiei a poruncit ca numai slujitorii Bisericii să fie prinși și uciși, zicând: „Dacă vor fi uciși aceștia, nu va mai avea cine să-i îndemne pe ceilalți să-L mărturisească pe Hristos.”
De aceea, a fost luat din biserică Achepsima, episcopul, împreună cu Aitala, preotul, și Iosif, diaconul care slujea alături de ei, și au fost aduși pentru a aduce jertfă idolilor. Dar aceștia nu au voit sub nicio formă, pentru că trăiau cu Hristos și Îl iubeau pe Hristos mai mult decât viața lor.
Atunci s-a dat poruncă să fie bătuți fără milă pe Achepsima episcopul, pe Aitala preotul și pe Iosif diaconul. Și au fost bătuți crunt, iar lui Iosif i-a căzut toată carnea de pe trup, dar el încă vorbea și se ruga lui Hristos.
Se minunau păgânii văzând această mare jertfă și puterea Dumnezeului creștinilor, și, văzând minunea, mulți dintre ei se îndemnau unii pe alții să creadă în Hristos și să rămână statornici în credință, să nu se lepede de El. Dar, până la urmă, preotul Iosif a murit în chinuri pentru Hristos.
Atunci l-au luat pe Achepsima, care fusese bătut, dar încă trăia, iar rănile lui s-au vindecat în chip minunat. S-a poruncit apoi să fie bătut de treizeci de ostași, care îl loveau fără milă, iar episcopul Achepsima mărturisea pe Hristos și se bucura că suferă pentru El, căci Hristos, prin suferință, ne-a răscumpărat din păcat și din moarte.
După ce ostașii au obosit o zi întreagă bătându-l, l-au închis în temniță. Iar acolo, îngerul Domnului venea și îi vindeca rănile. A doua zi, din nou, Achepsima și diaconul Iosif au fost bătuți aspru.
Atunci Achepsima s-a rugat lui Dumnezeu și a zis: „Doamne, dacă este voia Ta, ajută-mă să vin mai repede la Tine și să-mi dau sfârșitul acum, în aceste chinuri.”
Și iată, s-au produs răni foarte mari, dar nici atunci nu a murit.
Văzând aceasta, păgânii spuneau: „Dumnezeul creștinilor este Dumnezeu adevărat!”
Ca să nu se mai vadă o asemenea minune și ca să nu se întărească credința creștinilor, împăratul a poruncit să li se taie capetele lui Achepsima și diaconului Iosif. Și astfel, acești mucenici ai lui Hristos și-au sfârșit viața pământească, dobândind cununa slavei în Împărăția lui Dumnezeu.
De aceea, îi prăznuim cu mare cinste și ne bucurăm că ne sunt pildă de jertfă, de dragoste, de suferință și de mărturisire a credinței.
Astăzi este amintită, de asemenea, și sfințirea bisericii din Lida, locul de origine al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Mama sa era din Palestina, iar tatăl său era din acele părți, și acolo s-a zidit o biserică frumoasă, în care au fost aduse moaștele Sfântului Gheorghe.
De aceea, în această zi de 3 noiembrie, prăznuim sfințirea bisericii Sfântului Gheorghe din Lida, când au fost aduse și așezate acolo sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Și astăzi, creștinii care merg în Țara Sfântă se închină cu evlavie la moaștele Sfântului Gheorghe, care se păstrează acolo cu mare cinste.
Cu rugăciunile acestor Sfinți Trei Sfințiți Mucenici, împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne facă și nouă parte de mângâiere, de iertare a păcatelor, de dragoste și de bucurie sufletească, ca toți să ne mărturisim credința fără încetare, să mulțumim lui Dumnezeu și să-I aducem neîncetat jertfe, daruri și bucurii duhovnicești.
Amin.”


