Joi, 21 august, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, după citirea Acatistelor Adormirii Maicii Domnului, al Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat și al Sfinților Mucenici Donat, Romul, Silvan și Venust.
Sfinții mucenici – modele de credință și jertfă
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși, iată, sfinți care cu adevărat ne copleșesc și ne fac să privim cu mare credință la Dumnezeu, Făcătorul de minuni, care ne poartă de grijă tuturor.
Sfântul Teodor Stratilat este numit «Stratilat» pentru că a fost pus peste toate oștile de împăratul roman, pentru vitejia lui. Împăratul avea de dus o luptă mare cu perșii și l-a trimis să înfrunte această armată pe stratilatul Teodor. Acesta știa că are oaste mică față de acea putere, de aceea și-a ales 2.593 de soldați curajoși cu care să plece la luptă.
A plecat la luptă rugându-se lui Dumnezeu cu multă credință. Le-a dat acest îndemn, spunându-le soldaților că Dumnezeul adevărat este unul singur, nu atâtea obiecte de piatră, de marmură, de lemn, cum sunt așa-zișii zei care n-au nici suflet, nici viață. (…) Au plecat la luptă însuflețiți de credința în Dumnezeul cel adevărat și unic, cinstit în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. (…) După aceea, Sfântul Teodor a căutat să mulțumească lui Dumnezeu și se ruga cu multă smerenie. Și se rugau și ceilalți soldați și mulțumeau.”
Puterea mărturisirii și a botezului
Arhiepiscopul Tomisului a amintit și de botezul primit de soldații Sfântului Teodor, în urma căruia a izvorât un izvor de apă cu daruri de vindecări:
„Dar mai întâi s-au dus să primească botezul și au mers la episcopul Petru. Acesta le-a dat tuturor botezul, iar acolo unde s-au botezat a izvorât un izvor cu apă curată, care aducea și daruri de vindecări. (…) Iar ei au mers apoi să se roage la locul de mucenicie și acolo și-au primit cununa muceniciei, după ce mai întâi au fost botezați, și s-au suit la ceruri, iar acum se află în armata cea cerească, în Împărăția lui Dumnezeu, se bucură acolo și sunt mijlocitorii noștri. Prin rugăciunile Sfântului Teodor Stratilat, mulți oameni își primesc vindecarea și mai ales izbăvirea de duhurile cele necurate.”
Mărturisirea de credință a sfinților de la Cibales
„Ceilalți sfinți, Donat diaconul, Romul preotul și Venust diaconul, erau și ei creștini și își săvârșeau slujirea lor cu credință. (…) Astfel, toți cei patru, mărturisind pe Dumnezeul cel adevărat, au primit moartea martirică. (…) Iată, strămoșii noștri, daco-romani, au fost foarte credincioși, nu s-au temut de moarte și au înfruntat-o cu multă credință, cu jertfire și cu dragoste. (…) S-au prefăcut în sfinte moaște, pentru închinare. Închinându-ne la ele, Îl cinstim pe Hristos, Cel care și-a lăsat harul Său în aceste sfinte moaște, care arvunesc învierea cea de obște.”
Taina Adormirii Maicii Domnului
În partea finală a predicii, ierarhul a subliniat rolul Maicii Domnului, care rămâne în permanență rugătoare și mijlocitoare pentru lume:
„O rugăm și pe Maica Domnului, al cărei Acatist al Adormirii Sale l-am citit, ea care a adormit fiind luat mai întâi sufletul ei de Fiul său și dus în ceruri, apoi a fost luat și trupul ei. (…) Sfântul Apostol Toma a auzit glasul Maicii Domnului care i-a chemat: «Apostolii mei de la margini, adunați-vă aici, în satul Ghetsimani, să îngropați trupul meu. Iar Tu, Fiule și Dumnezeul meu, primește sufletul meu.»
Venind apostolii, L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu cum a luat sufletul Maicii Sale și s-a suit cu el la cer, iar ei au luat trupul și l-au dus spre îngropare în mormântul pregătit. (…) Și, rugându-se așa, Toma a primit din cer omoforul pe care îl văzuse în văzduh, când venea pe norii cerului. (…) Căci Maica Domnului a fost suită la cer cu trupul și cu omoforul său și, de acolo, de lângă Fiul său din ceruri, i-a trimis omoforul lui Toma ca să-l încredințeze de suirea sa la cer cu trupul.
Și iată, avem această mărturie că Maica Domnului, prin Adormirea ei, nu ne lasă pe noi. Să rămânem fii ai Maicii Domnului și să ne bucurăm de această slujire a ei, care este în permanență. Amin.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 21 august, după Acatistele Adormirii Maicii Domnului, al Sf. Mare Mc. Andrei Stratilat si al Sf. Mc. Donat, Romul, Silvan si Venust, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, sfinți care cu adevărat ne copleșesc și ne fac să privim cu mare credință la Dumnezeu, Făcătorul de minuni, care ne poartă de grijă tuturor.
Sfântul Teodor Stratilat este numit „Stratilat” pentru că a fost pus peste toate oștile de împăratul roman, pentru vitejia lui. Împăratul avea de dus o luptă mare cu perșii și l-a trimis să înfrunte această armată pe stratilatul Teodor. Acesta știa că are oaste mică față de acea putere, de aceea și-a ales 2.593 de soldați curajoși cu care să plece la luptă.
A plecat la luptă rugându-se lui Dumnezeu cu multă credință. Le-a dat acest îndemn, spunându-le soldaților că Dumnezeul adevărat este unul singur, nu atâtea obiecte de piatră, de marmură, de lemn, cum sunt așa-zișii zei care n-au nici suflet, nici viață.
Acești soldați au înțeles, văzând cu ce însuflețire vorbește. Văzând oastea cea atât de numeroasă, și el s-a rugat zicând: „Doamne, Tu ai ajutat pe David și a învins pe cei mulți. Ai ajutat și l-a învins și pe Goliat. Ajută-mă și pe mine, că Ție-Ți cer ajutorul.”
Au plecat la luptă însuflețiți de credința în Dumnezeul cel adevărat și unic, cinstit în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Și nu îndrăznea mulțimea să vină să-i înfrunte. De aceea stăteau pe loc, iar ostașii lui Teodor Stratilat ucideau mulțimea din armata persană, încât și cei ce au mai rămas au luat-o la fugă, ca să nu-și piardă chiar toți viața.
După aceea, Sfântul Teodor a căutat să mulțumească lui Dumnezeu și se ruga cu multă smerenie. Și se rugau și ceilalți soldați și mulțumeau.
Dar unul, invidios și ațâțat de diavolul cel viclean, a gândit să meargă să-l pârască pe stratilatul Teodor că este creștin. Și s-a dus și a spus aceasta și împăratul a trimis să fie aduși la el toți soldații lui Teodor Stratilat.
Și au fost aduși și întrebat întâi Teodor dacă el aduce jertfe zeilor. Teodor a spus că nu aduce, că aceștia sunt făcuți de mâini omenești și nu au nicio putere. El aduce jertfă Dumnezeului Celui viu.
Au răspuns la fel și ceilalți. Toți au fost închiși în temniță și bătuți. Guvernatorul Antioh se temea să-i omoare, pentru că se temea de împărat, căci fără știrea lui nu putea să-i ucidă.
A trimis vorbă la împărat că aceștia sunt creștini și că cel care a biruit este Teodor, care i-a învățat pe toți să fie creștini și să nu aducă jertfe așa-zișilor zei și să nu respecte porunca împărătească.
Dar pentru că împăratul avea o astfel de ură și, ca să răspundă cu cruzime, voia să fie uciși, a trimis vorbă guvernatorului Antioh să-i ucidă, dar nu în fața mulțimii, ci pe ascuns.
Aceștia însă, aflându-se încă liberi și știind cuvântul Scripturii: „Dacă sunteți prigoniți într-o cetate, mergeți în altă cetate”, au plecat în Tarsul Ciliciei și s-au dus acolo.
Acolo au fost luați la rost. Dar pentru că n-au avut altă cale, și pentru că Dumnezeu îi descoperea lui Teodor toate cele ce aveau să fie, au plecat într-un munte înalt și acolo s-au refugiat. Și le-a arătat Îngerul Domnului locul unde trebuiau să-și primească moartea mucenicească.
Dar mai întâi s-au dus să primească botezul și au mers la episcopul Petru. Acesta le-a dat tuturor botezul, iar acolo unde s-au botezat a izvorât un izvor cu apă curată, care aducea și daruri de vindecări.
Între preoții episcopului Petru era și unul cuprins de mare neputință, dar spălându-se cu această apă din izvorul care a izvorât de la mucenici, s-a făcut sănătos.
Iar ei au mers apoi să se roage la locul de mucenicie și acolo și-au primit cununa muceniciei, după ce mai întâi au fost botezați, și s-au suit la ceruri, iar acum se află în armata cea cerească, în Împărăția lui Dumnezeu, se bucură acolo și sunt mijlocitorii noștri. Prin rugăciunile Sfântului Teodor Stratilat, mulți oameni își primesc vindecarea și mai ales izbăvirea de duhurile cele necurate.
Ceilalți sfinți, Donat diaconul, Romul preotul și Venust diaconul, erau și ei creștini și își săvârșeau slujirea lor cu credință. Împăratul Dioclețian a ajuns la Cibales, cetatea unde slujeau ei, ca să vadă dacă mai sunt creștini, pentru că dăduse poruncă aspră. Și i-au găsit pe toți slujind, i-au legat și i-au dus la judecată. Fiecare dintre ei a mărturisit credința cea adevărată.
Această credință a mărturisit-o întâi Donat diaconul. El a spus că nu poate să aducă jertfă idolilor, cum i se cerea, pentru că nu se poate despărți de Dumnezeu. Dumnezeu este Unul, Cel care a făcut cerul și pământul și El trăiește în sufletul, în inima și în toată viața lui, și nu se poate despărți de El, Lui aduce jertfă în permanență. Ceilalți sunt ai celui viclean, ai diavolului și nu putea schimba închinarea la Dumnezeu cu închinarea și jertfirea la diavol. Pentru aceasta a fost pedepsit prin tăierea capului cu sabia. La fel a mărturisit și preotul Romul, și celălalt, Venust, care era tot diacon, precum și fratele lui Donat, care era citeț.
Astfel, toți cei patru, mărturisind pe Dumnezeul cel adevărat, au primit moartea martirică. Cei care au privit la mărturisirea lor, la înfățișarea credinței lor și la mucenicia lor, pe care au primit-o cu bucurie și nu cu plângere, mulți dintre aceștia au devenit creștini, deși erau mai înainte păgâni.
Iată, strămoșii noștri, daco-romani, au fost foarte credincioși, nu s-au temut de moarte și au înfruntat-o cu multă credință, cu jertfire și cu dragoste. S-au suit la ceruri cu sufletele lor, iar trupurile lor au devenit, cum spune Acatistul, ca niște biserici vii, pentru că în ele a rămas puterea lui Hristos și s-au prefăcut în sfinte moaște, pentru închinare. Închinându-ne la ele, Îl cinstim pe Hristos, Cel care și-a lăsat harul Său în aceste sfinte moaște, care arvunesc învierea cea de obște.
De aceea, Îi rugăm pe acești sfinți, pe Sfântul Teodor Stratilat împreună cu toți soldații săi, cei 2.593, să ne rămână rugători credincioși, și pe sfinții de la Durostorum, ca să ne fie și ei mijlocitori permanenți.
O rugăm și pe Maica Domnului, al cărei Acatist al Adormirii Sale l-am citit, ea care a adormit fiind luat mai întâi sufletul ei de Fiul său și dus în ceruri, apoi a fost luat și trupul ei. Apostolii au venit din toate laturile lumii unde se aflau la propovăduire, fiind aduși pe norii cerului.
Sfântul Apostol Toma a auzit glasul Maicii Domnului care i-a chemat: „Apostolii mei de la margini, adunați-vă aici, în satul Ghetsimani, să îngropați trupul meu. Iar Tu, Fiule și Dumnezeul meu, primește sufletul meu.”
Venind apostolii, L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu cum a luat sufletul Maicii Sale și s-a suit cu el la cer, iar ei au luat trupul și l-au dus spre îngropare în mormântul pregătit.
Îngerii cântau împreună cu apostolii, iar Toma a venit după ce fusese deja îngropată Maica Domnului. Venind prin văzduh pe nori, Sfântul Apostol Toma a văzut un val frumos. Era însăși Maica Domnului, care era suită la cer. Dar nu era sigur că este Maica Domnului, pentru că a văzut și un veșmânt de pânză. Cerând celorlalți apostoli să desfacă mormântul, ca să se închine și el trupului adormit al Maicii Domnului, nu i-au mai găsit trupul. S-a jelit atunci Toma și a zis: „Maica Domnului, pe mine de ce m-ai anunțat mai târziu? Te rog, dă-mi un semn că ai primit propovăduirea mea.”
Și, rugându-se așa, a primit din cer omoforul pe care îl văzuse în văzduh, când venea pe norii cerului. De data aceasta, omoforul a fost pus pe umerii lui Toma, iar el l-a păstrat ca pe o sfântă mărturie a Maicii Domnului. Căci Maica Domnului a fost suită la cer cu trupul și cu omoforul său și, de acolo, de lângă Fiul său din ceruri, i-a trimis omoforul lui Toma ca să-l încredințeze de suirea sa la cer cu trupul.
Și iată, avem această mărturie că Maica Domnului, prin Adormirea ei, nu ne lasă pe noi. Să rămânem fii ai Maicii Domnului și să ne bucurăm de această slujire a ei, care este în permanență. Amin.”
