Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța a găzduit miercuri, 13 august, Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre taina praznicului Schimbării la Față a Domnului și despre apropiata sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, evidențiind rolul mijlocitor și ocrotitor al Născătoarei de Dumnezeu.
Schimbarea la Față – chemare la privirea spre cer
Ierarhul a amintit că Schimbarea la Față este „sărbătoarea care ne aduce privirea mereu spre cer, de unde vine toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit”. ÎPS Teodosie a evocat lumina dumnezeiască de pe Tabor, „care a făcut ca fața Mântuitorului să strălucească mai mult decât soarele”, precum și prezența prorocilor Moise și Ilie, care vorbeau cu Hristos despre Pătimirea Sa.
O icoană care arată suferința Maicii Domnului
În predica sa, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre o icoană binefăcătoare a Maicii Domnului, înfățișată cu săgeți în inimă, simbol al durerilor pricinuite de păcatele oamenilor.
„Noi toți, cu păcatele noastre, o necăjim pe Mama noastră, care este Mama Dumnezeului Celui viu, iar Mântuitorul a numit-o și Maica noastră, ca să ne ajute, să mijlocească și să se roage pentru noi.”
Chiar dacă păcatele sunt „săgeți” care rănesc inima Născătoarei de Dumnezeu, Maica Domnului, a spus ierarhul, rămâne mereu gata să ajute și să ierte:
„Cu toate greșelile noastre, dacă ne întoarcem și Îi cerem ajutor, ea ne ajută, ne iartă și mijlocește mai departe pentru noi.”
Modele de credință și jertfă: Sfânta Xenia și Cuviosul Dorotei
ÎPS Teodosie i-a amintit pe sfinții prăznuiți în această zi: Sfânta Xenia, fiica regelui ungar, care a părăsit confortul lumesc pentru a întemeia Mănăstirea Pantocrator, și Cuviosul Dorotei, trăitor în aspră nevoință, ale cărui rugăciuni au adus vindecări și ajutor multor credincioși.
Chemare la rugăciune necontenită
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să caute mereu ajutorul Maicii Domnului și al sfinților:
„Să cerem ajutorul Maicii Domnului, ajutorul sfinților, ajutorul Sfântului Maxim – să avem credință curată, ajutorul Sfintei Xenia – să avem viață jertfelnică, și ajutorul Maicii Domnului, care necontenit ne este rugătoare și mamă adevărată, priveghind și rugându-se pentru sufletele noastre. Acest ajutor să-l avem necontenit în mintea și în inima noastră.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 13 august, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi este o zi bogată în sfinți și este și încheierea sărbătorii Schimbării la Față a Domnului în Muntele Taborului, pentru că mâine este înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului.
Schimbarea la Față este o sărbătoare care a avut menirea să ne aducă nouă privirea mereu spre cer, căci de acolo vine toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit. De acolo a venit lumina care a făcut ca fața Mântuitorului să-I strălucească mai mult decât soarele și veșmintele să-I fie mai albe decât zăpada. Și I s-au arătat și Moise, și Ilie, vorbind cu El despre Patima Sa, ce avea să se petreacă.
Astăzi prăznuim o icoană atât de binefăcătoare a Maicii Domnului, icoana care vine să ne arate cât de mult suferă Maica Domnului pentru păcatele noastre. Dar ea, ca o mamă, vrea să ni se ierte păcatele. De aceea, prin păcatele noastre, noi aducem multe săgeți în inima Maicii Domnului. Este înfățișată această icoană cu săgeți din dreapta și din stânga, pentru că noi toți, cu păcatele noastre, o necăjim pe Mama noastră, care este Mama Dumnezeului Celui viu, iar Mântuitorul a numit-o și Maica noastră, ca să ne ajute, să mijlocească și să se roage pentru noi.
De aceea, păcatele noastre sunt săgeți pentru Maica Domnului și dureri amare, cum sunt și pentru Mântuitorul, căci Îi aducem înnoirea durerilor, răstignirea, atunci când greșim. Cu toate acestea, Maica Domnului, în ciuda greșelilor noastre, dacă ne întoarcem și Îi cerem ajutor, ea ne ajută, ne iartă și mijlocește mai departe pentru noi.
Noi astăzi prăznuim și pe Sfânta Xenia. Aceasta era fiica regelui ungar, dar ea a iubit foarte mult Ortodoxia. De aceea a plecat și s-a dus să întemeieze Mănăstirea Pantocrator. Cu daniile ei s-a întemeiat această mănăstire, pentru că ea nu a putut să meargă în Sfântul Munte, dar a iubit foarte mult viața monahală și a intrat într-o mănăstire de maici, luând numele de Xenia. A fost o rugătoare, o jertfelnică, a iubit mult Ortodoxia și a dat jertfă de post, de rugăciune, de credință și de dragoste pentru Hristos, pentru Biserica Sa și pentru toți oamenii care aveau nevoie de ajutor.
Prăznuim și un mare cuvios, Dorotei, care a avut ucenic pe Dositei. Acesta a trăit într-un munte foarte sălbatic, iar viața lui a fost o jertfă permanentă. De aceea, Dumnezeu i-a primit rugăciunile, iar prin ele mulți oameni se vindecau, astfel încât darurile Sfântului Dorotei, cuviosul, și ale ucenicului său Dositei s-au arătat tot mai lucrătoare în viața credincioșilor care au dorit să-l aibă rugător și au venit să-i ceară ajutorul.
Și noi să cerem ajutorul Maicii Domnului, ajutorul sfinților, ajutorul Sfântului Maxim – să avem credință curată, ajutorul Sfintei Xenia – să avem viață jertfelnică, și ajutorul Maicii Domnului, care necontenit ne este rugătoare și mamă adevărată, priveghind și rugându-se pentru sufletele noastre. Acest ajutor să-l avem necontenit în mintea și în inima noastră.
Amin.”


