Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit despre puterea mărturisirii credinței și despre răbdarea pe care creștinul este chemat să o aibă în fața încercărilor, în predica rostită vineri, 17 iulie, după Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Techirghiol, cu prilejul hramului altarului de vară, închinat Sfintei Mari Mucenițe Marina.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a prezentat pe larg viața și martiriul Sfintei Marina, pe care a descris-o drept un model de statornicie în credință și de iubire desăvârșită față de Hristos.
„La 15 ani s-a hotărât să fie mireasa lui Hristos”
Evanghelizând prin însăși viața sa, Sfânta Marina a înțeles încă din copilărie că Hristos este adevăratul Dumnezeu și a ales să-I închine întreaga existență, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.
„Atât de mult s-a bucurat că a descoperit acest adevăr și că a aflat despre alte fecioare care deveniseră miresele lui Hristos, încât, la vârsta de 15 ani, s-a hotărât să nu se căsătorească cu niciun bărbat pământesc, ci să fie mireasa lui Hristos. Nu în viața aceasta, ci în viața cea viitoare”, a spus Înaltpreasfințitul Teodosie.
Ierarhul a subliniat că alegerea sfintei era motivată de convingerea că viața adevărată este cea veșnică, dăruită de Hristos celor care Îl urmează.
„Eu Îl am Mire pe Hristos”
În predică, Înaltpreasfințitul Teodosie a relatat și dialogul dintre Sfânta Marina și guvernatorul Olimbrie, care a încercat să o convingă să renunțe la credință și să îi devină soție.
„Eu Îl am Mire pe Hristos. Nu pot avea un alt mire”, a arătat ierarhul, redând răspunsul Sfintei Marina.
Mai departe, Arhiepiscopul Tomisului a evidențiat că tânăra muceniță nu s-a temut nici de amenințarea cu moartea.
„Dacă voi muri pentru Hristos, mărturisindu-L pe El, Dumnezeul cel adevărat și Mirele meu iubit, moartea mea va fi o fereastră către viața cea veșnică. De aceea nu mă tem de moarte”, a spus Înaltpreasfințitul Teodosie, citând mărturisirea sfintei.
Chinurile nu au putut opri mărturisirea credinței
Arhiepiscopul Tomisului a descris apoi suferințele la care a fost supusă Sfânta Marina și a explicat că aceasta și-a păstrat credința neclintită, vorbind permanent cu Hristos.
„Îl văd pe Hristos și El mă ajută să nu simt durerile”, a redat Înaltpreasfințitul Teodosie cuvintele Sfintei Marina din timpul chinurilor.
Ierarhul a amintit și de minunile petrecute în temniță, unde, potrivit tradiției Bisericii, Sfânta Marina a fost vindecată în chip minunat și întărită de Dumnezeu înaintea muceniciei sale.
„Când ești cu Hristos, răbdarea nu are capăt”
În partea finală a cuvântului de învățătură, Arhiepiscopul Tomisului a sintetizat mesajul vieții Sfintei Marina într-un îndemn adresat tuturor credincioșilor.
„Când ești cu Hristos, răbdarea nu are capăt. Rabzi până la moarte cu bucurie. Aceasta ne învață Sfânta Mare Muceniță Marina”, a afirmat Înaltpreasfințitul Teodosie.
Potrivit ierarhului, răbdarea nu este o simplă suportare a suferinței, ci rodul comuniunii cu Hristos, Care îi întărește pe cei care Îl mărturisesc.
Îndemn la statornicie în credință
În încheiere, Înaltpreasfințitul Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să o aibă pe Sfânta Mare Muceniță Marina drept mijlocitoare și model de viață.
„Să ne rugăm Sfintei Mare Mucenițe Marina (…) să ne fie și nouă mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu, ca să avem îndrăzneala de a-L mărturisi pe Hristos în toate împrejurările vieții noastre, să nu ne lepădăm niciodată de credință, să ne punem nădejdea în cele viitoare și veșnice”, a îndemnat Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, vineri, 17 iulie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Techirghiol, județul Constanța:
„Preacucernice părinte paroh, preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, altarul de vară al acestei biserici astăzi este într-o lumină strălucitoare, pentru că o prăznuim pe Sfânta Mare Muceniță Marina, ocrotitoarea altarului de vară.
Această Sfântă Muceniță s-a născut în Antiohia Pisidiei. Ea era fiica unor oameni înstăriți și de cinste, dar, pe când era încă în fașă, mama ei a murit. Tatăl ei, dregător fiind, neștiind cui să-și încredințeze fiica, a dat-o în grija unei femei vrednice, care a crescut-o cu multă grijă.
Încă din copilărie, Marina a aflat de la cei de vârsta ei despre Dumnezeul cel adevărat, Iisus Hristos. La vârsta de 12 ani era deja credincioasă și Îl mărturisea pe Iisus Hristos, iar la 15 ani cunoștea multe despre credință și vorbea despre Hristos ca despre Dumnezeul cel adevărat.
Era vremea împăraților prigonitori Dioclețian și Maximian, care domneau unul în Răsărit și celălalt în Apus. Această tânără, aflând că Hristos este singurul Dumnezeu adevărat și cunoscând taina Sfintei Treimi, a înțeles că El este Dumnezeul cel adevărat.
S-a rugat cu stăruință lui Dumnezeu să o păstreze sănătoasă, s-a interesat pretutindeni cine este Hristos și a aflat de la cei care știau, dar se temeau să mărturisească cine este Hristos.
Atât de mult s-a bucurat că a descoperit acest adevăr și că a aflat despre alte fecioare care deveniseră miresele lui Hristos, încât, la vârsta de 15 ani, s-a hotărât să nu se căsătorească cu niciun bărbat pământesc, ci să fie mireasa lui Hristos. Nu în viața aceasta, ci în viața cea viitoare.
Ceea ce a bucurat-o foarte mult a fost descoperirea că, dincolo de viața vremelnică, există și o viață fără de sfârșit, pe care Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, a dăruit-o celor care Îl urmează și își trăiesc viața după învățătura Sa.
De aceea a rămas atât de hotărâtă încât nimeni să nu-i poată răpi această credință. Ținea foarte mult la credința pe care o dobândise și voia să fie mireasa lui Hristos.
Auzind tatăl ei că Marina crede în Hristos, s-a întristat foarte mult, pentru că era un păgân înfocat. El se afla în întunericul necredinței, iar din întuneric nu poți vedea lumina decât dacă se deschide o fereastră spre ea. Tatăl ei nu știa ce să facă.
Dădea vina pe femeia care o crescuse, spunând că nu a avut grijă de ea. Însă, femeia aceea era și ea credincioasă în ascuns și a încurajat-o pe Marina să rămână statornică în credința în Hristos Dumnezeu, Cel adevărat.
Marina mărturisea cu bucurie credința ei multor tineri și tuturor celor care o ascultau. Curând s-a auzit despre ea că aduce mulți oameni la credința în Hristos.
De aceea, împăratul l-a trimis pe unul dintre guvernatorii săi, Olimbrie, ca să o prindă pe această propovăduitoare a lui Hristos și să o pedepsească aspru. El a dat poruncă ca toți cei care nu aduc jertfă așa-zișilor zei, care de fapt nu erau zei, ci simple făpturi omenești sau chipuri fără suflet făurite de mâna omului și numite zei, să fie închiși, bătuți și chinuiți, iar dacă nici astfel nu se leapădă de Hristos, să fie omorâți.
Olimbrie și-a trimis slujitorii să o aducă pe fecioara Marina înaintea judecății sale și au adus-o.
Când a văzut frumusețea chipului ei, s-a îndrăgostit de ea și i-a spus:
„Aș vrea să fii mireasa mea. Îți va fi foarte bine. Vei avea tot ceea ce îți vei dori.”
Însă Marina i-a răspuns îndată:
„Eu Îl am Mire pe Hristos. Nu pot avea un alt mire.”
El a întrebat-o:
„Dar cine este acest Hristos?”
Marina a răspuns:
„Este Împăratul Suprem, Care stăpânește cerul și pământul. El a coborât din cer, din sânul Tatălui, a luat trup omenesc – pentru că înainte nu avea trup, fiind Dumnezeu duhovnicesc – și a venit în lume ca să răscumpere păcatele noastre. Înaintea mea au fost multe fecioare care au devenit miresele lui Hristos și sunt fericite în Împărăția Sa cea cerească. Și eu vreau să fiu mireasa lui Hristos, ca să rămân a Lui pentru veșnicie. Aici, orice mireasă care nu-L are pe Hristos trăiește doar pentru a muri. Eu vreau să trăiesc pentru veșnicie, împreună cu Hristos, Mirele meu.”
Olimbrie a încercat să o convingă și i-a spus:
„Nu știi ce vorbești. Dacă nu vei asculta și nu vei împlini porunca împărătească, vei muri.”
Iar ea i-a răspuns:
„Dacă voi muri pentru Hristos, mărturisindu-L pe El, Dumnezeul cel adevărat și Mirele meu iubit, moartea mea va fi o fereastră către viața cea veșnică. De aceea nu mă tem de moarte. Orice vei hotărî, stăpâne, trimite asupra mea, căci nu mă înspăimântă niciun chin, pentru că moartea mucenicească va aduce și mai multă strălucire sufletului meu, care va ajunge la Hristos, Împăratul cerului și al pământului, Mirele meu cel iubit.”
Atunci, ighemonul Olimbrie a poruncit slujitorilor săi să o bată, să o chinuie și să o spânzure.
În timpul chinurilor, ea vorbea cu Hristos și le spunea tuturor:
„Îl văd pe Hristos și El mă ajută să nu simt durerile.”
Toată carnea îi căzuse de pe mâini și de pe picioare, însă gura ei continua să vorbească. I-au zdrobit și fața cu pietre, dar nu au putut să-i reducă la tăcere mărturisirea.
Atunci Olimbrie a poruncit:
„Duceți-o în temnița aceea întunecoasă, să fie ținută acolo și păziți-o cu grijă, să nu intre nimeni la ea și să nu-i dea nici apă, nici mâncare. Mâine o vom scoate din nou. Poate se va înțelepți, dacă va mai trăi până atunci, căci nici carne nu mai are pe ea.”
Și iată, au pus-o în temniță și au păzit-o. Paznicul temniței a văzut, în timpul nopții, o lumină, dar înainte de lumină fusese un mare întuneric. În temniță a intrat diavolul ca să o înspăimânte pe fecioară, pentru că ea încă nu era botezată. Atunci diavolul putea să se apropie de ea, deoarece avea doar credință, dar încă nu primise harul Sfântului Botez.
Și iată, diavolul a intrat sub chip de balaur, însoțit de alți balauri mai mici. Fecioara Marina a găsit un ciocan și a început să lovească în capul balaurului.
Ea s-a rugat astfel:
„Doamne Iisuse Hristoase, Tu ești Atotputernic! Pe Tine Te mărturisesc. Zdrobește capul balaurului și al celor ce sunt împreună cu el și fă-i să dispară din calea mea!”
Atunci pământul s-a deschis și a înghițit balaurul și pe toți șerpii care erau împreună cu el. După aceea s-a arătat o lumină, iar paznicii temniței s-au mirat.
„Cum să fie lumină aici? Nu există nicio sursă de lumină. De unde vine?”
Atunci s-a arătat o porumbiță, semnul Sfântului Duh, care a venit la fecioara Marina.
Porumbița purta și o cunună strălucitoare, iar glasul îngerului care o însoțea i-a spus fecioarei:
„Nu mai este mult. Îndrăznește și mărturisește credința! Vei primi și botezul pe care îl dorești de atâta vreme. Nu ai avut preot care să te boteze acolo unde L-ai mărturisit pe Hristos. De aceea, întărește-te! Și, iată, te vei vindeca de toate rănile tale.”
Într-o clipă, toate rănile i s-au închis. Carnea i-a fost iarăși întreagă pe mâini și pe picioare, iar fața i s-a făcut curată.
A doua zi, Olimbrie a poruncit:
„Scoateți-o din temniță, dacă mai trăiește, sau aduceți-mi trupul ei, dacă a murit.”
Nu credea că mai poate fi în viață, pentru că sângele ei înroșise pământul, iar carnea îi fusese sfâșiată în timpul chinurilor. Însă, au scos-o din temniță sănătoasă.
Mulțimea care fusese de față și în ziua precedentă a fost adunată din nou, pentru ca toți să vadă cum sunt chinuiți creștinii care rămân credincioși lui Hristos și nu voiesc să se închine idolilor.
Când au văzut-o sănătoasă, deși în ziua precedentă o văzuseră aproape fără carne pe trup și abia mai putând vorbi, oamenii s-au minunat și au spus:
„Mare este Dumnezeul acestei femei, Care a făcut-o sănătoasă!”
Însă, Olimbrie și slujitorii lui spuneau:
„Zeii au făcut-o sănătoasă!”
Marina le-a răspuns:
„Cum să mă facă zeii sănătoasă? Ei nu au viață. Sunt doar obiecte materiale, fără suflet. De ce mințiți? De ce îi amăgiți pe oameni cu asemenea minciuni?”
Olimbrie i-a spus:
„Vei vedea mai departe. Te vom chinui din nou!”
Marina a răspuns:
„Puteți să mă chinuiți. Eu rabd orice chin care va veni asupra mea, căci Hristos, Mântuitorul și Mirele meu, mă așteaptă în ceruri. Cu cât mă chinuiți mai mult, cu atât cununa mea va fi mai strălucitoare.”
Atunci au hotărât din nou să o bată și au lovit-o fără milă. Trupul i se sfâșia iarăși, însă ea spunea:
„Hristos nu voiește să mor din aceste bătăi. De aceea mă ține în viață și, pe măsură ce mă răniți, El mă vindecă.”
Atunci au hotărât să o pună într-un vas cu apă clocotită. Fecioara s-a bucurat, pentru că știa că Hristos va răci apa și aceasta îi va fi baie a botezului.
Când au aruncat-o cu forța în apa clocotită, apa nu a ars-o, iar ea s-a rugat:
„Doamne, trimite harul Tău și botează-mă, căci sunt nebotezată.”
Atunci s-a făcut un mare cutremur, ca să se arate prezența Dumnezeului Celui Atotputernic.
Marina a spus:
„Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai dăruit și botezul, ca să fiu cu adevărat creștină.”
De atunci a început să-L mărturisească pe Hristos cu și mai multă putere.
Mulți dintre cei de față au crezut în Hristos și spuneau:
„Și noi credem în Dumnezeul pe Care această fecioară Îl vestește.”
Iar Marina le-a spus:
„Nu vă temeți! Dacă veți crede până la sfârșit, chiar dacă nu ați primit încă botezul, veți avea botezul sângelui.”
Și iată, mulți dintre păgânii care au crezut au fost uciși cu sabia, iar și mai mulți au ajuns la credință prin această minune săvârșită de Sfânta Marina.
Atunci sfetnicii lui Olimbrie au spus:
„Trebuie să facem ceva, căci toți își vor părăsi zeii și vor merge după glasul acestei fecioare.”
Și au hotărât:
„Să o pedepsim!”
Olimbrie a poruncit să i se taie capul cu sabia.
Însă, Marina a cerut mai întâi voie să se roage. I-a mulțumit lui Dumnezeu că i-a dat putere și răbdare să îndure toate chinurile, că i-a dăruit botezul de sus și că, prin mărturisirea ei, mulți au ajuns la credință, văzând cât era de plină de Hristos și cât de mult Îl iubea.
Apoi s-a rugat și pentru călăii săi și a spus:
„Primește, Doamne, sufletul meu, iar trupul meu să fie jertfă pentru Tine.”
În timp ce rostea această rugăciune, s-a arătat din nou porumbița care îi apăruse și în temniță. De față se afla și mai-marele temniței, care vorbea cu Olimbrie, iar toți au văzut o lumină ca un fulger coborând din cer. Porumbița stătea deasupra capului fecioarei Marina și purta în cioc o cunună strălucitoare. Era cununa cu care urma să fie încununată de Mirele Hristos.
Toți s-au minunat de această mare minune și Îl slăveau pe Hristos Dumnezeu. Și alți păgâni au crezut în Hristos.
Apoi Fecioarei Marina i s-a tăiat capul cu sabia. În clipa muceniciei sale s-a văzut o mare lumină, iar ea a spus:
„Hristoase, primește sufletul meu!”
Sufletul ei s-a înălțat la cer, iar Sfânta Mare Muceniță Marina, mărturisitoarea și mireasa lui Hristos, rămâne pentru noi toți o pildă de credință, de mărturisire, de răbdare și de dragoste.
Când ești cu Hristos, răbdarea nu are capăt. Rabzi până la moarte cu bucurie.
Aceasta ne învață Sfânta Mare Muceniță Marina.
De aceea îl fericesc pe părintele Sebastian, parohul acestei biserici, pentru că a ales acest hram atât de frumos și de folos, pentru ca toți credincioșii să o cinstească pe Sfânta Mare Muceniță Marina aici, în Arhiepiscopia Tomisului, și mai ales la altarul de vară al Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”.
Să ne rugăm Sfintei Mare Mucenițe Marina, această tânără fecioară iubitoare de Hristos, care a dorit să fie mireasa Lui, să ne fie și nouă mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu, ca să avem îndrăzneala de a-L mărturisi pe Hristos în toate împrejurările vieții noastre, să nu ne lepădăm niciodată de credință, să ne punem nădejdea în cele viitoare și veșnice și să ne dorim cu toții viața cea veșnică, care trebuie să fie cea mai fierbinte și cea mai statornică dorință a sufletelor noastre.
Astfel, urmând pilda Sfintei Marina, să dobândim și noi viața cea duhovnicească, făcându-ne vrednici de a intra în Împărăția cea veșnică a lui Hristos, în lumină, în bucurie și în dragostea Sa cea lucrătoare.
Amin.”
