Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit duminică, 17 mai, despre orbirea sufletească, credință și vederea duhovnicească, în predica rostită după Sfânta Liturghie săvârșită în noua biserică „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Tulcea.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de ierarhul Tomisului împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și un sobor de preoți și diaconi, după slujba de târnosire a lăcașului de cult.
În debutul cuvântului său, ÎPS Teodosie a subliniat bucuria sfințirii unei noi biserici, pe care a numit-o „o lumină cerească”.
„Este mare bucurie și mare dar când sfințim o biserică nouă. Ea devine o lumină cerească, pentru că Cel ce sfințește, prin mâinile și cuvintele noastre ale arhiereilor, Biserica este Arhiereul Cel veșnic, Hristos Dumnezeul nostru”, a afirmat ierarhul.
Minunea orbului din naștere și împietrirea fariseilor
Pornind de la Evanghelia Duminicii Orbului, Arhiepiscopul Tomisului a explicat că minunea vindecării orbului din naștere descoperă atât dumnezeirea lui Hristos, cât și drama necredinței celor care refuză adevărul.
„Omul acesta s-a născut fără ochi și Iisus i-a făcut ochii, cum a fost făcut și Adam, primul om, de Tatăl prin Fiul”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul a insistat asupra faptului că fariseii, deși cunoșteau Legea și prorociile despre venirea lui Mesia, au rămas împietriți sufletește.
„Păcatul fariseilor este atât de mare. Un păcat de neiertat, deși vedeau minunea, voiau să tăgăduiască și mai ales Îl acuzau că a făcut această minune în zi de sâmbătă”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
Potrivit acestuia, adevărata orbire este cea spirituală, iar credința reprezintă vederea lăuntrică a omului.
„Credința este cea care ne deschide mintea și inima ca să-L căutăm, să-L vedem pe Dumnezeu”, a spus ierarhul.
„Ochiul duhovnicesc începe să vadă prin credință”
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie le-a vorbit credincioșilor despre cele „două vederi” ale omului: vederea trupească și vederea duhovnicească.
„Să înțelegem că sunt două vederi: o vedere a ochiului trupesc și o vedere a ochiului duhovnicesc. Ochiul duhovnicesc începe să vadă prin credință și rămâne credința legată de Dumnezeu câtă vreme omul se smerește și își dă seama că nu există nimic, din toate cele ce se văd și din cele ce nu se văd, fără Dumnezeu”, a explicat ierarhul.
ÎPS Teodosie a atras atenția că lipsa smereniei și a rugăciunii îl îndepărtează pe om de Dumnezeu.
„Cei care n-au smerenie, n-au credință, n-au dragoste, n-au rugăciune nu pot să se apropie de Dumnezeu, să-L vadă pe Dumnezeu”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Totodată, el a afirmat că oamenii care trec prin suferință primesc adesea daruri duhovnicești deosebite.
„Celor care nu au vedere Dumnezeu le dă daruri atât de bogate, spirituale, pentru că vederea trupească este grea, că nu vezi universul în care te afli, dar mult mai grea și mai păguboasă este lipsa vederii spirituale”, a spus ierarhul, evocând cazul unui monah nevăzător care a urmat trei licențe, trei mastere și doctoratul.
„Dobrogea este una”
În partea finală a predicii, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre unitatea spirituală a Dobrogei și despre moștenirea apostolică a provinciei.
„Dobrogea este una. De aceea eu pomenesc pe toți sfinții din Dobrogea și pe cei din județul Tulcea, și pe cei din județul Constanța, că o singură Dobroge avem”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul sfinților și să păstreze „ochiul spiritual al credinței”.
„Să păstrăm acest ochi spiritual al credinței în permanență. Când scade credința, începem să cădem. Și vai de cădere, căci căderea ne duce la iad”, a încheiat Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 17 mai, după Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și un sobor de preoți și diaconi în biserica „Sf. Trei Ierarhi” din municipiul Tulcea:
„Hristos a înviat!
Preasfințite Părinte Visarion, gazda noastră, preacucernice părinte protoiereu, preacucernice părinte paroh, preacucernici părinți, cinstiți ctitori, iubiți credincioși,
Iată, a doua duminică vin la sfințirea unei biserici. Duminica trecută am fost, de asemenea, la sfințirea unei biserici, dar nu făcută din nou ca aceasta, la Isaccea.
Este mare bucurie și mare dar când sfințim o biserică nouă. Ea devine o lumină cerească, pentru că Cel ce sfințește, prin mâinile și cuvintele noastre ale arhiereilor, Biserica este Arhiereul Cel veșnic, Hristos Dumnezeul nostru.
Astăzi este ultima duminică în care ne salutăm anul acesta cu salutarea adevărului credinței noastre: „Hristos a înviat!” și primim răspunsul adevărat: „Adevărat a înviat!”.
Sfânta Evanghelie de astăzi este atât de pilduitoare pentru minunea pe care a făcut-o Mântuitorul Hristos și pentru modul în care a căutat să-i îndrepteze pe farisei, care erau atât de mândri și ei știau Legea, că învățau Legea, știau că este vremea să vină Mesia, cum spuneau prorocii.
Și cu toate acestea, ei nu L-au primit. A făcut atâtea minuni și se împlinește cuvântul Sfântului Proroc Isaia:
„Ochii au și nu pot vedea, urechi au și nu pot auzi, gură au și nu pot grăi”.
Mântuitorul mergea cu ucenicii și în calea lor stătea un om care cerea milostenie, pentru că era orb. Și ucenicii L-au întrebat: „Cine a greșit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”
El nu putea să greșească înainte de a se naște, dar Mântuitorul le răspunde clar:
„Nici acesta, nici părinții lui nu au greșit, ci prin el se vor arăta lucrările lui Dumnezeu”.
De aceea, Iisus a luat îndată, scuipând pe pământ, a făcut tină, adică țărână cu scuipatul Său, și a pus-o în locul ochilor, pentru că orbul din naștere nu avea ochi deloc, și i-a făcut ochii. L-a trimis să se spele în scăldătoarea Siloamului. L-a condus cineva și s-a întors văzând. Și după aceea a plecat de acolo.
Se minunau toți cei care știau că este cel ce ședea și cerșea și nu avea ochi, iar acum îl vedeau cu ochi.
Și întrebau unii pe alții:
„Nu cumva acesta este cel ce ședea și cerșea, fiind orb?”
Și ziceau între ei. Unii spuneau:
„Nu este el, ci seamănă cu el”.
Alții ziceau:
„Este el, așa se pare.”
Dar el, fiind întrebat, a zis:
„Eu sunt cel care a fost orb”.
Și atunci s-a făcut mare vorbire și gâlceavă pe seama lui: cum s-a putut face sănătos, cum să facă cineva ochi?
Erau unii care l-au văzut cerșind chiar în ziua aceea și se minunau.
Și atunci s-a dus vestea despre această minune, care a fost o minune covârșitoare.
De ce Iisus a făcut această minune și a spus că prin el se arată lucrările lui Dumnezeu? Pentru că Tatăl, Care a făcut și lumea nevăzută a îngerilor, și cerul, și pământul, și pe om, și toate cele de pe pământ, din aer — zburătoarele — și din apă — peștii —, nu le-a făcut singur. Le-a făcut cu Fiul Său, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Prin Fiul toate s-au făcut de Tatăl și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”.
Omul acesta s-a născut fără ochi și Iisus i-a făcut ochii, cum a fost făcut și Adam, primul om, de Tatăl prin Fiul, că spune psalmistul: „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”.
Care sunt mâinile Tatălui? Sunt Fiul și Duhul Sfânt, prin Care noi am fost făcuți. Și de aceea, iată, Iisus i-a arătat această demnitate de a fi împreună cu Tatăl Creator și apoi va fi și Răscumpărător, făcând ochi orbului.
Fariseii, văzând că tot poporul vorbește de această minune, l-au întrebat:
«Cine este Cel ce ți-a deschis ochii, că n-ai avut ochi?»
S-a uitat împrejur: «Nu știu cine este», pentru că dacă el n-avea ochi și vedere și a fost dus să se spele în scăldătoare după ce i s-au făcut ochii din țărână cu scuipat, de unde să știe? Că n-a văzut nimic. De aceea, mare gâlceavă și mare greutate a fost pentru farisei.
Și l-au chemat la ei:
«Ești orbul care ședea și cerșea?»
Și el a spus:
«Da, eu sunt».
«Cine ți-a deschis ochii?»
Și a spus:
«Nu știu».
«Dar cum ți s-au deschis?»
«A pus tină pe ochii mei. Eram orb și acum văd».
Alții au aflat cine a fost Cel ce i-a deschis ochii: Iisus Hristos.
Că l-au întrebat pe orb:
«Ce crezi de omul acela?»
Și orbul a zis, cel care acum vedea:
«Cred că este proroc».
Prorocii erau cei mai de vază oameni, spunând lucruri și fapte pe care numai Dumnezeu le poate ști și omul nu le poate ști fără a-l lumina Dumnezeu.
Și au aflat fariseii că Iisus este Cel ce i-a deschis ochii și au spus:
«Noi știm că omul acela care ți-a deschis ochii este păcătos, Dă slavă lui Dumnezeu, pentru că El ți-a deschis ochii».
Dar cel ce fusese orb a zis:
«Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu: că eram orb și acum văd. Și știu că Dumnezeu nu îi ascultă pe păcătoși, dar dacă este cineva iubitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă Dumnezeu».
Dar fariseii n-au crezut că a fost orb și poate să vadă și au chemat pe părinții lui și au întrebat:
«Acesta-i fiul vostru, de care ziceți că s-a născut orb? Cum vede el acum? Cine i-a deschis lui ochii?»
Și părinții au spus:
«Știm că este fiul nostru, știm că s-a născut orb. Cine i-a deschis lui ochii, nu știm. Întrebați-l pe el. Este în vârstă să vorbească el despre sine însuși».
Și au spus aceasta, deși știau, ca să nu fie dați afară din sinagogă, că cei ce-L mărturiseau pe Hristos, că este Mesia, erau dați afară din sinagogă.
Și iată, l-au întrebat a doua oară:
«Cine ți-a deschis ochii și cum vezi tu acum?»
Și cel ce fusese orb:
«V-am spus odată. De ce voiți să auziți din nou cum mi s-au deschis ochii? Nu cumva vreți să vă faceți ucenici ai Lui?»
Și i-au spus fariseii:
«Tu ești ucenic al Aceluia, noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a grăit cu Moise, dar pe Acesta nu știm de unde este».
Și a zis cel ce fusese orb:
«În aceasta stă nedumerirea: că voi nu știți cine este, dar El mi-a deschis ochii și știu că Dumnezeu pe păcătoși nu-i ascultă».
Văzând că le dă povețe fariseilor în mândria lor, s-au simțit ofensați și l-au dat afară. Cel ce fusese orb s-a dus la templu, s-a dus să mulțumească lui Dumnezeu.
Aici l-a găsit Iisus și l-a întrebat:
«Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?»
Și cel ce fusese orb a zis:
«Dar cine este, ca să cred în El?»
Și i-a spus:
«Eu sunt Cel ce vorbește cu tine».
Și-a ridicat ochii lui, curați, de curând plăsmuiți de Iisus. Și prin acești ochi curați, dați de Iisus, a zis:
«Cred, Doamne!»
Și s-a închinat Lui.
Și iată, credința i-a adus și ochii sufletești, pe lângă ochii trupești.
Credința este cea care ne deschide mintea și inima ca să-L căutăm, să-L vedem pe Dumnezeu.
Deși spune Sfântul Evanghelist Ioan că pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă, dar Fiul Cel Unul-Născut, Acela L-a făcut cunoscut. Așa L-a făcut cunoscut Iisus pe Dumnezeu celui ce fusese orb, pentru că acesta avea experiența întunericului și acum vedea soarele, lumea, stelele, orizontul, frumusețea pământului cu pomi, cu flori, cu iarbă. A fost tare fericit și s-a dus și a propovăduit că Iisus este omul care i-a deschis lui ochii.
Iubiți credincioși,
Fariseii au rămas foarte supărați că toată lumea vorbea de această minune. Și ziceau mulți, cum a zis și cel ce fusese orb: „Din veac nu s-a auzit să deschidă cineva ochii unui orb din naștere”, care nu-i avea.
De aceea, nici nu avea ce să se deschidă, decât să se facă din nou, în această privință. Mulți Sfinți Părinți și Sfântul Ioan Gură de Aur spun că această minune depășește minunile învierii din morți, pentru că atunci a chemat sufletul la un trup care era și l-a înviat. Dar Iisus a făcut din tină și scuipatul Său ochii celui care se născuse fără ochi. De aceea a zis: „Prin el se arată lucrările lui Dumnezeu”.
Păcatul fariseilor este atât de mare. Un păcat de neiertat, deși vedeau minunea, voiau să tăgăduiască și mai ales Îl acuzau că a făcut această minune în zi de sâmbătă. Dar au rămas tot împietriți, pentru că ochi trupești aveau, dar nu puteau să vadă, cum zice psalmistul. Urechi aveau, auzeau cum tot poporul vorbește de această minune, dar ei nu voiau să audă. Cu gura lor nu voiau să vorbească decât de rău despre Iisus. De aceea, iată, acest păcat.
Cei care n-au smerenie, n-au credință, n-au dragoste, n-au rugăciune nu pot să se apropie de Dumnezeu, să-L vadă pe Dumnezeu.
Cei ce au credință se suie cu mintea și cu inima dincolo de albastrul cerului și văd lumea cea viitoare, pregătită pentru toți cei ce suntem pe pământ.
Dar iată, pentru că nu toți oamenii se încumetă în smerenie să vadă cu ochii sufletului cele ce nu se văd, cele ce nu se văd aici, și nu cred în Dumnezeu și nu-I aduc laudă și preamărire, aceia nu pot să ajungă în cer, căci se lasă sub întuneric.
Mântuitorul a spus aceste cuvinte mari:
„Eu am venit să aduc lumină în lume, că Eu sunt Lumina lumii. Cine crede în Mine va avea lumină, cine nu crede în Mine va umbla în întuneric. Că celui ce crede în Mine i se va da și lumina cea veșnică. Că de aceea am venit: să dau viață veșnică tuturor celor ce cred în Mine și ascultă cuvintele Tatălui Meu. Toate cuvintele pe care vi le spun, a zis Iisus, nu sunt ale Mele, ci ale Tatălui Care M-a trimis. De aceea, cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.”
Și noi trebuie să vedem în această Sfântă Evanghelie o mare descoperire. Să înțelegem că sunt două vederi: o vedere a ochiului trupesc și o vedere a ochiului duhovnicesc.
Ochiul duhovnicesc începe să vadă prin credință și rămâne credința legată de Dumnezeu câtă vreme omul se smerește și își dă seama că nu există nimic, din toate cele ce se văd și din cele ce nu se văd, fără Dumnezeu. Nu este nimic fără Dumnezeu. De aceea, dacă Îl avem pe Dumnezeu, suntem cu adevărat bogați în toate cele spirituale.
Această credință trebuie să o ținem vie și să înțelegem că orbirea sufletească este mult mai grea și mai păguboasă decât orbirea trupească. Unora care au orbire, Dumnezeu le-a dat multe alte daruri.
Avem și noi ucenici, și l-ați auzit, în cel ce s-a născut orb, un părinte care a făcut trei licențe, trei mastere și doctorat și a avut cea mai strălucită teză de doctorat. Părintele Sofian, așa este numit din călugărie. Și atât de mult a învățat și ține cuvântări frumoase la Mănăstirea Sihăstria, la alte mănăstiri, în mai multe eparhii unde este chemat. Că celor care nu au vedere Dumnezeu le dă daruri atât de bogate, spirituale, pentru că vederea trupească este grea, că nu vezi universul în care te afli, dar mult mai grea și mai păguboasă este lipsa vederii spirituale.
De aceea, iată, acest orb le dădea lecții fariseilor, dar ei nu puteau să-l asculte, pentru că fusese orb și acum vedea. Și iată, pe Iisus, văzând minunile, Îl negau.
Păgânii au fost mai înțelepți decât fariseii și cărturarii care știau Legea. Femeia cananeeancă, văzând minunea cu fiica ei, că fusese eliberată de demon, a crezut. De asemenea, sutașul, văzând că i-a vindecat sluga numai cu cuvântul, a crezut. Sutașul era cetățean roman, păgân, și mulți au crezut mai repede decât cei ce aveau Legea, pentru că nimeni nu poate avea credință decât de la Dumnezeu. Cui i Se descoperă Dumnezeu, acela are ochiul cel spiritual al credinței.
Să păstrăm acest ochi spiritual al credinței în permanență. Când scade credința, începem să cădem. Și vai de cădere, căci căderea ne duce la iad.
Așa a căzut cel ce, din invidie, s-a împotrivit lui Dumnezeu, Lucifer, cu ceata lui, și nu se mai poate ridica, că a căzut prin el însuși.
Omul a căzut, dar amăgit de diavol. Și iată, noi ne ridicăm prin credință și prin lucrarea cu ajutorul ochiului spiritual. De unde ne vine credința? Vine din harul lui Dumnezeu. De aceea, copilul, după ce este botezat, este miruit.
Prin miruire primește darurile Duhului Sfânt, de fapt, darurile lui Dumnezeu. Că nu are Tatăl ceva să nu aibă și Fiul și Duhul Sfânt sau Fiul să aibă ceva să nu aibă și Tatăl și Duhul Sfânt și tot ce are Duhul Sfânt are și Tatăl și Fiul, căci o singură ființă dumnezeiască este, la trei Persoane care o dețin în mod egal, dar într-un mod personal care le distinge ca Persoane dumnezeiești.
Și noi fiecare avem personalitatea noastră. Dar personalitatea noastră este o personalitate bine luminată dacă suntem părtași la toate descoperirile și darurile lui Dumnezeu. Principala descoperire este că Dumnezeu a venit să ne aducă, de la Tatăl Cel ceresc, Fiul lui Dumnezeu făcut om, să ne aducă iertarea. Și dacă ne aduce iertarea, devenim și noi fii ai lui Dumnezeu, mai aproape de El decât au fost strămoșii înainte de păcat, Adam și Eva.
De aceea, să rugăm pe cel ce a fost orb din naștere, care este acum mărturisitor și Îl vede pe Dumnezeu în cer, să rugăm pe sfinții de astăzi, care sunt atât de luminoși.
Și iată, astăzi îi prăznuim pe Sfinții de la Meteora, pe Teofan și Nectarie, și o prăznuim și pe Sfânta care la Iași astăzi este proclamată, Blandina, și îl prăznuim de asemenea pe Sfântul Apostol din cei șaptezeci, Andronic, și pe soția sa, Iunia.
Toți aceștia sunt niște luceferi în cer, sunt plini de lumină și, când ne rugăm la Dumnezeu, El ne trimite raze de lumină, să nu înceteze luminarea noastră din partea lui Dumnezeu. Dar noi să știm ce avem de făcut ca să ajungem ca și sfinții, care au biruit ispitele acestei vieți trecătoare și acum s-au sălășluit în viața cea veșnică, în cerul de care o să avem și noi cu toții parte.
Amin.
Hristos a înviat!
Vreau să mulțumesc Preasfințitului Visarion că a împlinit voia și invitația sa și, iată, Dobrogea este una. De aceea eu pomenesc pe toți sfinții din Dobrogea și pe cei din județul Tulcea, și pe cei din județul Constanța, că o singură Dobroge avem.
A fost și mai mare, dar pe cea pe care o avem acum să o cinstim și să-i cinstim pe cei ce au fost urmașii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, și Filip.
Mulțumim, Preasfinția Voastră, și părinților!”
