ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a participat duminică, 10 mai, la slujba Târnosirii Mari urmată de Sfânta Liturghie oficiate la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Isaccea, județul Tulcea.
Slujbele au fost săvârșite de PS Visarion, Episcopul Tulcii, împreună cu ÎPS Teodosie și PS Macarie, în prezența unui număr mare de credincioși veniți din Dobrogea, dar și din Ucraina și Bulgaria.
În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre Evanghelia Duminicii Samarinencei, pe care a numit-o „cea mai frumoasă lecție despre cum să avem credința, cum să o ținem, cum să o mărturisim”.
„Astăzi avem Sfânta Evanghelie care ne-a istorisit întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarineancă, la fântâna lui Iacob, la cetatea Sihar. Iar această întâlnire și convorbirea Mântuitorului cu femeia samarineancă este cea mai frumoasă lecție despre cum să avem credința, cum să o ținem, cum să o mărturisim”, a spus ierarhul.
„A-L întâlni pe Dumnezeu și a-L cunoaște este cea mai mare împlinire a vieții noastre”
ÎPS Teodosie a subliniat faptul că dialogul dintre Hristos și femeia samarineancă reprezintă modelul întâlnirii omului cu adevărul dumnezeiesc și cu viața cea nouă în Hristos.
„A-L întâlni pe Dumnezeu și a-L cunoaște este cea mai mare împlinire a vieții noastre”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a explicat că „apa cea vie” despre care vorbește Mântuitorul reprezintă lucrarea Duhului Sfânt și adevărul credinței păstrat în Biserică.
„Avem toate motivele să credem în Mesia și orice biserică ortodoxă este o fântână vie din care sorbim adevărul. Că apa cea vie s-a referit la Duhul Sfânt”, a spus ÎPS Teodosie.
„Orice biserică ortodoxă este o fântână vie din care sorbim adevărul”
În predica sa, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit și despre rolul Sfintei Liturghii și al Sfintei Evanghelii în viața credincioșilor.
„Fântâna lui Iacob, în care Mântuitorul vorbește cu noi, este orice biserică ortodoxă. În orice biserică Mântuitorul vorbește cu noi. Când vorbește? Când se citește Sfânta Evanghelie este Cuvântul lui Hristos”, a afirmat acesta.
Totodată, ierarhul a îndemnat credincioșii să rămână statornici în credința ortodoxă și în viața Bisericii.
„Să rămânem în această împărtășire a adevărului și să nu dăm credința pe nimic, că nimic nu este mai scump decât credința și apartenența noastră la Biserică, care este stâlpul și temelia adevărului”, a spus ÎPS Teodosie.
Referire la Sfânta Lumină și la Sfânta Împărtășanie
Arhiepiscopul Tomisului a vorbit și despre mărturiile credinței ortodoxe, amintind de Sfânta Lumină de la Ierusalim și de Sfânta Împărtășanie.
„Noi, ortodocșii, care avem pe lângă Sfânta Împărtășanie și Sfânta Lumină de la Ierusalim, care coboară în Sâmbăta Mare în fiecare an, nu mai avem nevoie de mărturii. Avem Sfânta Lumină, avem agheasma care nu se strică, pentru că avem Harul lui Dumnezeu și avem Sfânta Împărtășanie”, a afirmat acesta.
La finalul predicii, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să trăiască permanent cu gândul la Dumnezeu și la viața veșnică.
„Să-L căutați pe Dumnezeu, să veniți să vă adăpați de la adevărul lui Hristos și să rămâneți cu Lumina lui Hristos”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie duminică, 10 mai, după slujba Târnosirii Mari urmată de Sfânta Liturghie oficiate de către PS Visarion, ÎPS Teodosie, PS Macarie la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din localitatea Isaccea, județul Tulcea:
„Hristos a înviat!
Preasfințite Părinte Visarion, gazda noastră, care ne-ați invitat la această sfințire de biserică, Preasfințite Părinte Macarie, preacucernice părinte protoiereu, preacucernici părinți protoierei veniți din Ucraina și din Bulgaria, stimate domnule George Simion, stimate domnule primar, iubiți părinți, iubiți credincioși,
Duminicile acestea, după Învierea Domnului, sunt toate pline de daruri binecuvântate.
Iată, am avut încredințarea Învierii prin Duminica Tomei, am văzut jertfelnicia femeilor mironosițe, am văzut minunea vindecării slăbănogului care de 38 de ani zăcea lângă scăldătoarea Vitezda.
Astăzi avem Sfânta Evanghelie care ne-a istorisit întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarineancă, la fântâna lui Iacob, la cetatea Sihar. Iar această întâlnire și convorbirea Mântuitorului cu femeia samarineancă este cea mai frumoasă lecție despre cum să avem credința, cum să o ținem, cum să o mărturisim.
Femeia samarineancă a venit să scoată apă de la fântână. Nu se aștepta să-L întâlnească pe Cel care era Trimisul lui Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu. Îmbrăcămintea Lui era de iudeu, căci se deosebeau și după îmbrăcăminte. Când femeia a venit să scoată apă, Iisus i-a zis: „Dă-Mi să beau și Eu”.
Ea s-a mirat și I-a zis: „Cum Tu, care ești iudeu, ceri să-Ți dau eu apă, care sunt femeie samarineancă?”. Iudeii cu samarinenii nu se vorbeau unii cu alții, nu se împăcau.
Samarinenii veniseră din robia asiriană și de acolo au venit și cu niște idoli, pe care i-au pus în muntele Garizim și acelora se închinau. Și pentru că se închinau la idoli, ceilalți din Iudeea, din Galileea, îi socoteau spurcați, că au părăsit pe Dumnezeu Cel viu și adevărat, Care a vorbit cu Moise, și s-au luat după păgâni și L-au lăsat pe Dumnezeu Cel viu.
Dar Iisus știa ce se află în sufletul acestei femei, știa că ea dorește să cunoască pe Dumnezeu Cel adevărat și atunci i-a pus o întrebare și i-a făcut o provocare: „Dacă ai fi știut tu cine este Cel ce îți cere să-I dai apă, ai fi cerut tu de la El să-ți dea El apă cea vie”.
Apă vie era numită la iudei apa de izvor. Ei foloseau foarte mult apa de ploaie, care nu era bună de băut.
Și femeia a zis: „N-ai nici ciutură, fântâna este adâncă, de unde să-mi dai apa cea vie?”.
Și atunci se spune mai departe: „Oricine va bea apa aceasta pe care o scoți din fântână va înseta iarăși, dar apa pe care o voi da Eu se va face în el izvor de apă vie spre viața cea veșnică”.
Atunci femeia a zis: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez și să nu mai vin aici să scot”.
Și Iisus, ca să o facă să-L cunoască, i-a zis: „Mergi întâi și cheamă pe bărbatul tău”.
Femeia I-a spus: „N-am bărbat”.
Iar Iisus i-a răspuns: „Bine ai zis că n-ai bărbat, că ai avut cinci și cel pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus”.
Atât găsim consemnat, dar Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că i-a spus doar atât, iar ea și-a recunoscut în toată viața ei. Și femeia, văzând că știe tot, s-a minunat și a zis: „Doamne, văd că ești proroc. Părinții noștri s-au închinat în acest munte. Voi ziceți că Ierusalimul este locul în care trebuie să ne închinăm”.
Dar Iisus i-a zis: „Noi ne închinăm Celui pe Care Îl știm, voi vă închinați celui pe care nu-l știți. Căci mântuirea este din iudei”.
De aceea, Dumnezeu este Duh și cei care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.
Femeia era nerăbdătoare și a mai spus o dorință:
„Știu că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos. Când va veni Acela, ne va spune nouă toate”.
Și Iisus i-a zis: „Eu sunt Mesia, Cel care vorbesc cu tine”.
Femeia a crezut. Dacă i-a spus toate ascunzișurile vieții ei și ceea ce uitase, iar Domnul Iisus Hristos i-a adus aminte, s-a încredințat cu adevărat că El este Mesia. S-a bucurat atât de mult că L-a întâlnit pe Mesia, că voia să-L cunoască pe Mesia, dar nu putea să-și țină bucuria numai pentru ea. De aceea, în timp ce vorbea Iisus cu femeia, au venit ucenicii și s-au mirat că vorbește cu o femeie, dar nimeni nu L-a întrebat: „De ce vorbești cu ea?”.
Femeia a lăsat găleata acolo, n-a mai scos nicio apă, s-a dus în cetate să spună tuturor locuitorilor cetății:
„Iată, am găsit un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Acesta este Mesia Hristos?”.
Și a început să le spună toate câte i-a istorisit, de parcă ar fi fost martor al vieții ei, dar El era tânăr și nu Se mai întâlnise cu ea niciodată.
Oamenii au început să creadă și au zis: „Să mergem și noi să-L cunoaștem pe Acesta care ți-a spus toate”.
Au venit și au stat de vorbă cu El și L-au rugat să mai rămână. Și le-a vorbit două zile, iar după ce le-a vorbit au zis oamenii acelui ținut:
„Acum credem, i-au zis femeii, nu doar pentru cuvintele tale, noi înșine am auzit și am cunoscut că Acesta este Hristos”.
Când femeia s-a dus în cetate, ucenicii Îl rugau să mănânce, că veniseră și Îi aduseseră de mâncare, dar El nu voia să mănânce și se întrebau între ei:
„Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”.
El i-a auzit și a zis:
„Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis”.
De aceea, iată, Mântuitorul a făcut voia Tatălui și a venit să cheme de la întuneric la lumină nu numai pe iudei, ci și pe păgâni și pe cei care părăsiseră credința pe care Moise a sădit-o în sufletele evreilor. Trebuie să tălmăcim toate aceste cuvinte ale dialogului Mântuitorului cu femeia samarineancă.
A-L întâlni pe Dumnezeu și a-L cunoaște este cea mai mare împlinire a vieții noastre.
Mântuitorul S-a descoperit femeii care a venit la fântână, a găsit prilej să vorbească cu ea.
Fântâna lui Iacob, în care Mântuitorul vorbește cu noi, este orice biserică ortodoxă. În orice biserică Mântuitorul vorbește cu noi. Când vorbește? Când se citește Sfânta Evanghelie este Cuvântul lui Hristos. El vorbește cu noi. Și toată Liturghia este înnoirea vieții Mântuitorului, începând de la primele cântări, când cântăm: „Unule-Născut, Fiule și Cuvântul Tatălui”, apoi mergem mai departe, cântăm Fericirile, care sunt esența predicii de pe munte, cum cele zece porunci sunt esența legii Vechiului Testament, Fericirile sunt esența învățăturilor Noului Testament.
Dar de la învățătură a trecut la fapte.
Mântuitorul nu a venit doar să propovăduiască și să facă minuni. Și câte minuni a făcut! Spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan că nu s-au scris toate. „De s-ar fi scris toate, zice el, nici lumea aceasta n-ar fi încăput cărțile dacă s-ar fi descris în ele toate minunile”.
Dar avem minunea minunilor, pentru că Mântuitorul S-a născut în Betleem, a fost dus să fie închinat, la 40 de zile, la templu și a fost primit în brațe de bătrânul Simeon, care avea 360 de ani. Pentru că atunci când au mers cei 70 de bătrâni la Alexandria să traducă Biblia din limba în care a fost scrisă, aramaică și ebraică, în limba greacă, care era limba înțeleasă atunci în popor, între cei 70 a fost și Simeon. Atunci era trecut de 70 de ani. Era în secolul al III-lea înainte de Hristos și a trebuit să traducă cel mai sublim text: „Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor pune numele Lui Emanuel”, care se tâlcuiește „Cu noi este Dumnezeu”.
Când a văzut acest text, a socotit că e greșit și a tradus: „Femeia va lua în pântece”, că fecioară nu are cum să nască.
A doua zi a venit să continue și s-a uitat: era scris iarăși „fecioară”. Și în traducere a scris „femeia”. A crezut că cineva a intervenit.
A corectat din nou „femeia”. A treia zi iar s-a uitat atent și, când a văzut că e scris așa, a vrut să modifice, dar un înger l-a oprit și i-a zis:
„Pentru că n-ai crezut ceea ce e scris aici și este scris corect, nu vei gusta moartea până nu vei vedea pe Hristosul Domnului”.
De aceea a trăit 360 de ani și a venit și L-a luat în brațe pe Mântuitorul și a rostit acea rugăciune: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne”.
Sigur, această minune mare a făcut ca toți oamenii să fie uimiți, dar este o mare minune și cum o cucerește pe femeia samarineancă, îi arată toate câte a făcut și o face să creadă că El este Mesia.
De aceea, dacă noi credem că Mesia este cu noi și El ne dă cu adevărat Trupul și Sângele Său și ne dă adevărul, atunci suntem pe calea mântuirii, că numai unindu-ne cu Hristos în Sfânta Împărtășanie dobândim mântuirea, cum zice în Evanghelie: „De va mânca cineva Trupul Meu și va bea Sângele Meu, rămâne în Mine și Eu rămân în el”.
De aceea, noi, ortodocșii, care avem pe lângă Sfânta Împărtășanie și Sfânta Lumină de la Ierusalim, care coboară în Sâmbăta Mare în fiecare an, nu mai avem nevoie de mărturii. Avem Sfânta Lumină, avem agheasma care nu se strică, pentru că avem Harul lui Dumnezeu și avem Sfânta Împărtășanie.
Avem toate motivele să credem în Mesia și orice biserică ortodoxă este o fântână vie din care sorbim adevărul. Că apa cea vie s-a referit la Duhul Sfânt.
Iată, Duhul Sfânt este apa cea vie cu care ne împărtășim în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie.
Să rămânem în această împărtășire a adevărului și să nu dăm credința pe nimic, că nimic nu este mai scump decât credința și apartenența noastră la Biserică, care este stâlpul și temelia adevărului. Biserica Ortodoxă, întemeiată de Hristos Mântuitorul lumii, Îl are Cap pe Mântuitorul Hristos.
Se poate vorbi cinci ore despre Evanghelia de astăzi, dar mă opresc aici și vă mulțumesc că ați avut răbdare să ascultați.
Și vă rog să rămâneți credincioși și iubitori de Dumnezeu și să-L căutați pe Dumnezeu, să veniți să vă adăpați de la adevărul lui Hristos și să rămâneți cu Lumina lui Hristos, care este adevărul despre venirea Lui și credința că El ne iartă păcatele și ni le iartă dacă le mărturisim.
Rugăm pe femeia samarineancă, numită din botez Fotini, care a fost propovăduitoarea lui Hristos după ce a primit botezul, o rugăm să mijlocească și pentru noi, pentru că mare binecuvântare este să avem pe sfinții noștri, frații noștri mai mari rugători, ca să ne fie ajutători urcușului spre cerul, acea patrie adevărată, cerul unde Dumnezeu ne-a pregătit lăcașuri tuturor să fim cu El. Acolo este patria noastră. Acolo să ne fie mintea și inima.
Să gândim la ceasul sfârșitului în fiecare zi și, între rugăciunile de dimineață, de seară, de începutul și sfârșitul lucrului, înainte și după masă, să avem trezvia să-L ținem pe Dumnezeu în mintea și în inima noastră, că „a ne închina în Duh și în adevăr” înseamnă a ne închina și cu mintea, și cu inima, dar și cu fapta cea bună.
Așa să ne ajute Dumnezeu tuturor. Amin.
Hristos a înviat!”
