Duminică, 8 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Văcăreștii Noi” din localitatea Lumina, județul Constanța. După slujbă, ierarhul a rostit un amplu cuvânt de învățătură în care a vorbit despre Duminica a doua din Postul Mare, despre teologia harului dumnezeiesc mărturisită de Sfântul Grigorie Palama, despre jertfa Sfinților 40 de Mucenici și despre rolul duhovnicesc al noii mănăstiri, pe care a numit-o împlinirea unui vis mai vechi.
Harul lui Dumnezeu și învățătura Sfântului Grigorie Palama
În prima parte a predicii, Arhiepiscopul Tomisului a subliniat semnificația Duminicii a doua din Postul Mare, dedicată Sfântului Ierarh Grigorie Palama, marele teolog al harului dumnezeiesc.
„Astăzi prăznuim a doua duminică din post, închinată Sfântului Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. El este pomenit pentru că, după două săptămâni de post și rugăciune, ne învață cum să ne rugăm ca să simțim harul lui Dumnezeu care lucrează în noi.”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul a explicat că rugăciunea curată și stăruitoare îl apropie pe om de Dumnezeu și îl face părtaș la lucrarea harului.
„Sfântul Grigore spune atât de limpede că cel ce se roagă intens simte ceva din taina lui Dumnezeu și simte că nu mai este doar pământean, ci că este răpit de cele de sus.”, a subliniat Arhiepiscopul Tomisului.
În acest context, ierarhul a amintit de momentul Schimbării la Față a Domnului, când apostolii au văzut lumina dumnezeiască și au auzit glasul Tatălui ceresc.
Pilda de credință a Sfinților 40 de Mucenici
În aceeași zi au fost pomeniți și Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, ocrotitori ai așezământului monahal. ÎPS Teodosie a relatat pe larg martiriul lor și convertirea unui soldat care a văzut cununile cerești coborând peste cei ce răbdau suferința.
„Și atunci le-a spus soldaților care îi încercuiau pe cei 39: «Vreau și eu să fiu cu cei 39. Acum cred și eu în Hristos». Și s-a dus și el în lac și a primit a patruzecea cunună, încât toți au fost cu adevărat împodobiți cu cununi cerești nemuritoare.”, a spus ÎPS Teodosie în predică.
Arhiepiscopul Tomisului a evocat și momentul impresionant al mamei tânărului Meliton, care și-a îndemnat fiul să rămână statornic în credință până la capăt.
„Fiule, să nu te întorci de la suferință, că suferința aduce lumină. Rămâi în suferință.”, i-a spus mama mucenicului.
Minunea vindecării slăbănogului
Predica a inclus și tâlcuirea Evangheliei duminicii, despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, adus la Hristos de patru prieteni.
„Iisus, cunoscând și credința slăbănogului, dar și pe a celor patru care l-au adus, i-a zis slăbănogului: «Fiule, iertate îți sunt păcatele tale».”, a spus ierarhul.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că minunea arată legătura dintre iertarea păcatelor și vindecarea sufletului și a trupului.
„Dumnezeu a venit să ne răscumpere păcatele, iar pentru credința celor patru care l-au adus și pentru credința celui bolnav, iertându-i păcatele, l-a făcut sănătos.”, a explicat ÎPS Teodosie.
„Visul meu s-a împlinit”
Un moment special al predicii a fost dedicat istoriei și rostului Mănăstirii „Văcăreștii Noi”, care continuă tradiția vechii Mănăstiri Văcărești.
Arhiepiscopul Tomisului a mărturisit că reînființarea unui astfel de așezământ monahal a fost o dorință veche a sa.
„Sunt de fiecare dată într-o mare bucurie și mulțumire, pentru că eu, atunci când eram episcop-vicar la București, mă gândeam cum să fac să reconstituim această mănăstire. Și iată, visul meu s-a împlinit prin părintele Iustin, arhimandritul stareț al acestei mănăstiri.”, a spus ierarhul.
El a subliniat că noua mănăstire continuă moștenirea spirituală a vechiului așezământ și păstrează memoria mărturisitorilor și ctitorilor.
Cinstirea mărturisitorilor și a duhovnicilor
În cuvântul său, ÎPS Teodosie a amintit și de marii duhovnici ai Bisericii, considerați ctitori morali ai mănăstirii.
„Mulțumesc, părinte Iustin, și pentru că nu ai uitat de părintele care te-a format, părintele Iustin Pârvu, și de părintele Arsenie Papacioc, care a fost o făclie mereu aprinsă aici, la malul mării. Iată, ei sunt ctitorii morali ai acestei mănăstiri.”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
De asemenea, ierarhul a subliniat că în această zi sunt pomeniți și mărturisitorii credinței care au suferit în temnițele comuniste sau în rezistența din munți.
Îndemn și binecuvântare
În finalul predicii, ÎPS Teodosie a mulțumit clericilor și credincioșilor prezenți și a rostit o binecuvântare specială pentru noul ierodiacon Mina, care a primit în aceeași zi darul diaconiei.
„Să-L slujești cu multă râvnă, cu credință, cu dragoste, să te bucuri că ești aici și să nu pleci de aici niciodată.”, a spus ierarhul.
Arhiepiscopul Tomisului a încheiat rugându-se pentru sănătatea și sporirea duhovnicească a tuturor celor care susțin viața mănăstirii.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 8 martie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea ”Văcăreștii Noi”, din localitatea Lumina, județul Constanța:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacuvioase părinte stareț arhimandrit Iustin, preacuvioase părinte exarh protosinghel Atanasie, preacuvioși și preacucernici părinți, cinstiți ctitori, iubiți credincioși,
Iată o zi atât de încărcată astăzi, cu pomeniri atât de frumoase, care ne hrănesc sufletul nostru.
Astăzi prăznuim a doua duminică din post, închinată Sfântului Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. El este pomenit pentru că, după două săptămâni de post și rugăciune, ne învață cum să ne rugăm ca să simțim harul lui Dumnezeu care lucrează în noi.
Sfântul Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, ne-a dat învățătura cea mai frumoasă și mai deplină despre harul lui Dumnezeu, care trebuie să rămână în noi statornic, și prin har să avem legătură cu Dumnezeu și unii cu alții.
Sfântul Grigore spune atât de limpede că cel ce se roagă intens simte ceva din taina lui Dumnezeu și simte că nu mai este doar pământean, ci că este răpit de cele de sus. Acest har al lui Dumnezeu l-au avut strămoșii noștri înainte de păcat și, iată, Fiul lui Dumnezeu a coborât din cer să ne aducă acest har înăuntrul nostru.
Prin rugăciune, harul se înnoiește, precum îngerii în ceruri neîncetat se roagă și mulțumesc lui Dumnezeu pentru că le dă darul de a fi în comuniune cu El. Și noi, ca să fim în comuniune cu Dumnezeu, trebuie să rămânem în rugăciune.
Acest har unde s-a văzut mai ales? La Schimbarea la Față, când Hristos, rugându-Se, iată, ucenicii, privind, au fost orbiți de o lumină copleșitoare și, căzând cu fața la pământ, au auzit glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit”.
Acolo S-a arătat Sfânta Treime, pentru că Fiul, cu firea omenească cu care S-a suit pe Tabor, iată, a fost copleșit de lumina Duhului, că harul coboară de la Tatăl în Fiul și se împărtășește prin Sfântul Duh.
De aceea Sfântul Grigore Palama arată atât de limpede că omul care se roagă permanent și se desprinde de grijile pământești se suie cu mintea și cu inima la cer, iar Dumnezeu îi vine în întâmpinare, încât simte că Dumnezeu este dincolo de tot ce este pământesc. Simte ceva din adâncul tainic al lui Dumnezeu.
Dar iată, astăzi noi am prăznuit și pe cei 40 de Mucenici care ocrotesc această biserică. Ei sunt din Sevastia Armeniei. Cei 40 de Mucenici erau toți căpetenii de oaste, erau din diferite părți.
Și iată, împăratul Dioclețian, cel mai mare persecutor al creștinilor, i-a trimis pe toți să aducă jertfă idolilor. Ei au refuzat, au fost amenințați și chinuiți, au fost închiși, dar nu s-au înspăimântat.
În închisoare li s-a descoperit Dumnezeu și le-a spus: „Nu vă temeți, sunt cu voi până la capăt”.
Și iată, a dat în mintea călăilor, pentru că era iarnă și era frig, să-i pună într-un lac care începuse să înghețe, și au fost toți 40 puși în acel lac.
După o oră, apa lacului a înghețat, durerile lor erau mari, trupurile lor erau încremenite, erau înghețate, dar vorbeau. Și, de aceea, unul din cei 40 a zis: „Eu nu mai pot să rabd” și a ieșit. Și l-au dus în baia caldă, că pregătiseră călăii, ca să-i ademenească, și o baie caldă. N-a folosit nimic, că trupul lui a fost desfăcut de baia caldă. Dar în locul lui, văzând 39 de cununi, care au venit după alte ore de ședere în lac, și a venit și o lumină cerească, mai-marele temniței a văzut aceste 39 de lumini asupra celor 39 care au rămas și și-a dat seama că Dumnezeu, pe Care Îl rosteau aceia mereu, că vorbeau de Hristos cu glas tare să audă cei dimprejur, că Hristos este Dumnezeu.
Și atunci le-a spus soldaților care îi încercuiau pe cei 39: „Vreau și eu să fiu cu cei 39. Acum cred și eu în Hristos”.
Și s-a dus și el în lac și a primit a patruzecea cunună, încât toți au fost cu adevărat împodobiți cu cununi cerești nemuritoare.
Iată, noi astăzi îi prăznuim pe Sfinții 40 de Mucenici, dar și pe toți mărturisitorii noștri, că mâine este ziua Sfinților 40 de Mucenici, o prăznuim azi, că mâine este Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, în care se pomenesc sfinții de pe data de 10. De aceea noi i-am pomenit astăzi anticipat și suntem bucuroși că avem mărturisitori și i-am pomenit aici, atâtea sute.
Și iată, împreună cu ei am pomenit și doi părinți, și alți preoți, dar doi părinți ctitori morali ai acestei mănăstiri: părintele Iustin Pârvu și părintele Arsenie Papacioc.
Sunt cu adevărat doi mărturisitori care cred că vor fi și ei în rândul celor ce s-au suit la cer.
Iubiți credincioși, duminica de astăzi ne prezintă o Evanghelie cu o mare minune. Mântuitorul a venit iarăși în Galileea, în Capernaum, și era într-o casă. S-a auzit că este în casă și au venit la El mulțime de oameni.
Era un slăbănog zăcând în pat de mai mulți ani, iar patru prieteni, auzind că a venit Iisus și știind câte minuni face Iisus, au gândit să-l aducă la Iisus. Și l-au adus cei patru pe pat, că nu putea să se miște deloc.
Și iată, nu aveau pe unde să intre. De aceea au descoperit acoperișul casei și l-au lăsat prin niște frânghii, cu patul, chiar înaintea lui Iisus, în casa în care vorbea mulțimilor. Și Iisus, cunoscând și credința slăbănogului, dar și pe a celor patru care l-au adus, i-a zis slăbănogului: „Fiule, iertate îți sunt păcatele tale”.
Când au auzit fariseii, care pândeau și ei în toate locurile unde era Iisus, pentru că veneau să-L prindă în cuvânt, gândeau în sinea lor: „Acesta hulește. Cine poate să ierte păcatele, în afară de unul singur, Dumnezeu?”
Dar Iisus a rostit întâi iertarea păcatelor, ca să se înțeleagă că din cauza păcatelor era slăbănog. Aceasta era cauza bolii lui. Și acum se căia pentru păcatele sale și gândea că numai Hristos, Care este Dumnezeu, poate să-l vindece.
De aceea le-a zis celor ce cârteau în mintea lor: „De ce cugetați așa în inimile voastre? Ce este mai ușor a zice: iertate îți sunt păcatele tale, sau a zice: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă?”
„Ca să știți că Fiul Omului are putere să ierte păcatele”, a zis slăbănogului: „Ia-ți patul tău și mergi la casa ta”.
Nu a mai avut nevoie de cei patru prieteni care l-au adus. I s-a întărit trupul și a luat patul și a plecat spre casa sa.
Iată, această minune ne arată câtă putere are Dumnezeu. Dumnezeu a venit să ne răscumpere păcatele, iar pentru credința celor patru care l-au adus și pentru credința celui bolnav, iertându-i păcatele, l-a făcut sănătos.
De aceea și noi avem nevoie de iertarea păcatelor. Din pricina aceasta postim, ne căim, ne mărturisim, ca Dumnezeu să ne ierte și să mergem mai departe, pentru că fără iertarea păcatelor nu putem întâmpina marea sărbătoare a Învierii lui Hristos.
De aceea, iată, astăzi, prăznuindu-l și pe Sfântul Grigorie Palama, care a fost un ierarh luminat, sfânt și curat, prăznuind și pe Sfinții 40 de Mucenici și această mare minune a Sfintei Evanghelii de astăzi, să ne înțelepțim cu toții, să înțelegem că mucenicii au suferit, iar cea mai mare pildă ne-o dă mama celui mai tânăr dintre mucenici. După ce au fost scoși din apă, din lac, călăii au poruncit să fie zdrobite fluierile picioarelor lor, ca să moară, iar apoi să-i ducă să-i ardă.
Le-au zdrobit fluierile picioarelor, dar Meliton, cel mai tânăr, a rămas încă viu. Se minunau și călăii și voiau să-l întoarcă de la credință, dar mama lui Meliton era acolo și i-a spus fiului: „Fiule, să nu te întorci de la suferință, că suferința aduce lumină. Rămâi în suferință”.
Voiau să-l lase acolo, dar mama l-a luat pe fiul său pe umeri. Ceilalți au fost puși în niște care, după ce au murit, ca să fie duși și arși în foc.
Mama lui Meliton l-a luat pe fiul său pe spate și a alergat după căruța care îi ducea pe ceilalți și îl sfătuia și îi zicea: „Bucură-te că ai această ocazie să suferi pentru Hristos, pentru că El te va încununa cu mare bucurie în viața cea cerească. Iată, fiul meu, te vei duce acolo să mă pomenești și pe mine”, îi spunea mama sa, iar pe drum el a murit. Dar mama nu l-a lăsat și, când au ajuns ceilalți la locul unde trebuiau să fie arși, mama lui Meliton l-a aruncat deasupra celorlalți, ca să fie și el în aceeași nevoință.
I-au pus într-un foc, dar, crezând că vor arde, trupurile lor nu au ars niciunul. De aceea au hotărât să-i arunce într-o apă adâncă și acolo au fost aruncați. Dar noaptea se vedeau lumini de la trupurile lor care erau în apă.
Atunci a hotărât ierarhul locului să recupereze sfintele lor moaște și, noaptea, le-a recuperat. Moaștele Sfinților 40 de Mucenici sunt răspândite astăzi în multe locuri și ei sunt mărturisitori ai lui Dumnezeu, prin suferință, prin jertfă, dar și prin dragoste. Ei se roagă pentru noi, pentru că au fost patruzeci care au răbdat și au suferit.
Biserica noastră a hotărât ca mărturisitorii noștri de credință, care fie au murit în temnițele comuniste, fie aceste chinuri le-au pricinuit moartea, să fie pomeniți în ziua Sfinților 40 de Mucenici.
De aceea, iată, această mănăstire, care a început și și-a pus piatra de temelie cu primul hram, are ca hram pe Sfinții 40 de Mucenici.
Și iată, aici noi îi pomenim și pe cei de la Văcărești, cu toți cei de atunci: preoți, scriitori și mărturisitori. Ați auzit astăzi pomelnicul ctitorilor. Mănăstirea aceasta continuă tradiția Mănăstirii Văcărești de peste 300 de ani.
Sunt de fiecare dată într-o mare bucurie și mulțumire, pentru că eu, atunci când eram episcop-vicar la București, mă gândeam cum să fac să reconstituim această mănăstire. Și iată, visul meu s-a împlinit prin părintele Iustin, arhimandritul stareț al acestei mănăstiri.
Nu pot să uit clipa în care mi-a făcut această propunere neașteptată, care atât de mult m-a cucerit și m-a copleșit.
Iată, acest așezământ este atât de important. Au vrut ctitorii de acolo și sfinții să fie continuatori ai apostolului Andrei, să mărturisească aici. Apostolul Andrei și Apostolul Filip i-au chemat pe cei ce au întemeiat Mănăstirea Văcărești, ca ea să se reconstituie aici și ctitorii să se mângâie, să se bucure, iar noi toți să ne bucurăm de acest sfânt așezământ.
De aceea mulțumim lui Dumnezeu pentru bucuria zilei de astăzi și rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea toate cele de folos.
Prăznuim pe Sfinții 40 de Mucenici, cinstim pe ctitorii Văcăreștilor și cinstim pe mărturisitorii din temnițele comuniste, pe toți cei care și în munți au făcut rezistență.
Suntem cu adevărat binecuvântați și mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.
De aceea, iată, pentru că slujba a fost lungă, nu voi mai lungi cuvântul meu. Vă mulțumesc tuturor celor ce ați venit. Mulțumesc părintelui stareț, părintelui exarh, părinților care au venit aici și au slujit împreună cu noi.
Vă doresc tuturor să aveți parte de răsplătire din partea lui Dumnezeu pentru această zi de jertfă, pentru că numai Dumnezeu poate să ne răsplătească așa cum se cuvine dacă aducem jertfă și îi pomenim pe sfinții și înaintașii noștri.
Mulțumesc, părinte Iustin, și pentru că nu ai uitat de părintele care te-a format, părintele Iustin Pârvu, și de părintele Arsenie Papacioc, care a fost o făclie mereu aprinsă aici, la malul mării. Iată, ei sunt ctitorii morali ai acestei mănăstiri, pentru că ne-au dat povețe atât de frumoase tuturor.
Dumnezeu să-i odihnească pe toți cei pomeniți și să rămânem în această tradiție frumoasă a acestei mănăstiri, Văcăreștii Noi, de aici.
Doamne ajută! Dar, înainte de toate, aș vrea să aduc o rugăciune și mulțumire pentru părintele ierodiacon Mina, care astăzi a primit darul diaconiei. Iată, Sfântul Mina este și unul dintre ocrotitorii acestei biserici. Să-l slujești cu multă râvnă, cu credință, cu dragoste, să te bucuri că ești aici și să nu pleci de aici niciodată.
Părintelui ierodiacon Mina, întregului sobor de slujitori, cântăreților și credincioșilor, să le dea Domnul sănătate, zile bune și îndelungate, viață pașnică, întru toate bună sporire, slujire neîncetată, cu jertfă și cu dragoste.
Să-i păzească pe toți ctitorii și credincioșii acestei mănăstiri întru mulți ani.
Mulți ani trăiască!”
