ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit duminică, 29 martie, un cuvânt de învățătură după Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Strunga din localitatea Oltina, județul Constanța, punând în lumină sensurile Evangheliei din Duminica a cincea din Postul Mare, în paralel cu exemplul de pocăință al Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca și cu cinstirea Maicii Domnului, ocrotitoarea sfântului lăcaș.
Predica ierarhului a avut în centru avertismentul asupra patimilor care rup comuniunea dintre oameni și îi îndepărtează de Dumnezeu. Pornind de la cererea fiilor lui Zevedeu de a sta de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului în Împărăția Sa, Arhiepiscopul Tomisului a arătat că dorința de întâietate deschide ușa unor căderi lăuntrice grave.
Zavistia și mândria, începutul căderii
ÎPS Teodosie a explicat că reacția celorlalți ucenici la cererea lui Iacob și a lui Ioan arată cât de ușor se strecoară invidia chiar și acolo unde omul se află aproape de adevăr. Comentând cuvintele Mântuitorului, ierarhul a spus că începutul căderii este întotdeauna legat de dorința de întâietate și de afirmare de sine.
„Iată ce au trebuit să înțeleagă ucenicii și ce trebuie să înțelegem și noi: începutul căderii este zavistia și apoi mândria. Cei care voiau acea mărire erau stăpâniți de o dorință omenească, nu de una duhovnicească. Mai întâi vine zavistia, adică invidia, și apoi mândria propriu-zisă. Mulți oameni sunt stăpâniți de aceste păcate”, a spus ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a arătat că răspunsul dat de Hristos ucenicilor răstoarnă logica omenească a puterii și a întâietății, așezând în locul ei logica slujirii și a smereniei.
„Mântuitorul arată care este calea apropierii de Dumnezeu: slujirea, smerenia, jertfirea. Aceasta este calea apropierii de Dumnezeu, nu dorința de a fi mai sus, nu dorința de mărire, pentru că mărirea dorită în viața aceasta vremelnică este un mare păcat”, a subliniat ierarhul.
Căderea omului, începută prin ascultarea de glasul străin
În continuarea predicii, ÎPS Teodosie a așezat această temă a zavistiei într-un plan mai larg, arătând că însuși diavolul a căzut din refuzul de a suporta ca omul, creat după chipul lui Dumnezeu, să fie chemat la o asemenea demnitate. De aici, a spus ierarhul, a pornit ispita din rai și întreaga dramă a căderii omului.
„De aceea și cel viclean a căzut din dorința de a nu fi cineva deasupra lui, omul pe care îl crea Dumnezeu după chipul Său. Și, după ce a căzut, mereu a pizmuit pe om, căci omul era fericit în rai, și a venit să-l tragă în ispită”, a explicat ÎPS Teodosie.
Ierarhul a insistat asupra faptului că păcatul a început prin deformarea cuvântului lui Dumnezeu și prin curiozitatea omului de a cunoaște răul, în loc să rămână în ascultare.
„Satana a zis altceva: «Nu veți muri dacă mâncați din pomul acela, dar Dumnezeu v-a spus aceasta pentru că știe că, dacă veți mânca din acel pom, veți fi ca El, cunoscând binele și răul». S-a uitat Eva la pom, curioasă, și a zis: «Acest pom dă știință, hai să mănânc din el». Și așa a început păcatul, prin neascultare de Dumnezeu și prin ascultarea de glasuri străine”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Maica Domnului, noua Evă și pricinuitoarea mântuirii
În contrast cu neascultarea din rai, ÎPS Teodosie a vorbit despre ascultarea desăvârșită a Maicii Domnului, numită de Sfinții Părinți noua Evă. În predica sa, ierarhul a evidențiat rolul Fecioarei Maria în iconomia mântuirii, tocmai în ziua în care mănăstirea și-a înnoit bucuria hramului Bunei Vestiri.
„Iată, chiar Fecioara Maria, pe care noi o cinstim și astăzi, că este ocrotitoarea acestei biserici. Și noi înnoim cinstirea pogorârii Fiului lui Dumnezeu și a întrupării Sale din Sfânta Fecioară Maria, căci frumos spune cântarea: «Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei Se face, și Gavriil darul bine îl vestește»”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat apoi curăția unică și smerenia Maicii Domnului, pe care a așezat-o drept model pentru toți credincioșii.
„Maica Domnului rămâne cea mai curată făptură, cea mai sfântă dintre toate femeile neamului omenesc, care a fost vrednică să primească pe Fiul lui Dumnezeu în pântecele Său și să-I dea trup și suflet. De aceea o cinstim atât de mult pe Maica Domnului, iar Fiul lui Dumnezeu, Care a luat trup și suflet din ea, ne-a dăruit-o să ne fie mamă nouă tuturor”, a spus ierarhul.
Tot în acest context, ÎPS Teodosie a vorbit despre smerenia Preasfintei Fecioare, arătând că tăcerea ei plină de rugăciune și răspunsul hotărât dat lui Dumnezeu rămân repere de viață duhovnicească.
„Maica Domnului este mama noastră, pentru că a fost cea mai smerită. Ea nu a vorbit cu nimeni, ci s-a rugat tot timpul. A vorbit doar cu îngerii, în Sfânta Sfintelor, și, dacă a trebuit să dea un răspuns, a fost «da» sau «nu», atât. A spus «nu» răului și «da» lui Dumnezeu și virtuților”, a arătat Arhiepiscopul Tomisului.
Sfânta Maria Egipteanca, chipul cel mai puternic al pocăinței
Un loc amplu în cuvântul de învățătură l-a ocupat viața Sfintei Maria Egipteanca, pe care ÎPS Teodosie a prezentat-o ca pe o dovadă vie că omul poate fi ridicat din cele mai grele păcate prin căință, rugăciune și nevoință.
Ierarhul a rememorat copilăria sfintei, căderea ei în păcate grele timp de 17 ani și momentul decisiv al întoarcerii, când un zid nevăzut a împiedicat-o să intre în biserica unde era înălțată spre închinare Sfânta Cruce.
„Văzând-o pe Maica Domnului, și-a adus aminte că această icoană o văzuse și în casa unde mama sa o învățase și îi spusese: «Eu mă voi duce la cele veșnice. Nu vei mai avea mamă, dar să o ai mamă pe Maica Domnului aceasta». Și-a adus aminte, fiorii au pătruns în sufletul ei și a început să se roage Maicii Domnului: «Tu îmi ești mamă, cum mi-a spus mama mea. Ajută-mă să intru, să mă bucur și eu cu ceilalți»”, a relatat ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a urmărit apoi drumul pocăinței, de la plânsul de la Crucea Domnului până la pustiul Iordanului, unde sfânta a dus o luptă îndelungată cu patimile.
„Și cu adevărat, 17 ani au fost ani de zbucium și de luptă cu toate patimile, cu toate instinctele și cu toate acele năravuri pe care le-a avut. Dar apoi a petrecut 30 de ani în pace și în armonie, pentru că demonii, văzând că nu mai pot să o întoarcă și că sunt arși de rugăciunea și de căința ei, au plecat de frica rugăciunilor Mariei și nu au mai căutat-o”, a spus ierarhul.
ÎPS Teodosie a insistat și asupra semnificației acestei vieți pentru credincioșii de astăzi, mai ales pentru cei tineri, avertizând împotriva amânării pocăinței.
„Avem astăzi pilda cea mai frumoasă de căință, a Sfintei Maria Egipteanca, care atât de păcătoasă a fost șaptesprezece ani, dar i-au trebuit alți șaptesprezece ani de luptă ca să scape de patimi și de păcate. De aceea, niciun tânăr să nu îndrăznească să spună: «Îmi trăiesc acum viața, mă voi căi la bătrânețe». Este o înșelare mare”, a avertizat Arhiepiscopul Tomisului.
Îndemn privind Sfânta Împărtășanie și cercetarea de sine
În partea finală a predicii, ierarhul s-a referit și la înțelegerea corectă a Sfintei Împărtășanii, pornind de la episodul în care Sfânta Maria Egipteanca s-a împărtășit înainte de sfârșitul vieții sale. ÎPS Teodosie a atras atenția că apropierea de Sfintele Taine cere cercetare de sine, pocăință și pregătire.
„Mulți se împărtășesc des, ceea ce nu este firesc. Împărtășania în Ortodoxie nu este nici deasă, nici rară, ci este continuă. Cine ne mântuiește pe noi? Sfântul Apostol Pavel spune să se cerceteze omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din potir, după ce s-a cercetat, că de aceea unii care au mare îndrăzneală se îmbolnăvesc sau chiar mor”, a spus ierarhul.
Cuvânt de apreciere pentru obștea mănăstirii
Predica a fost urmată de cuvinte de apreciere adresate maicii starețe și părintelui duhovnic al așezământului monahal, pe care ÎPS Teodosie i-a lăudat pentru jertfelnicia și armonia în slujire. Arhiepiscopul Tomisului a vorbit și despre evlavia pelerinilor care vin an de an la Strunga, chiar și în condiții grele de vreme, și a remarcat sprijinul oferit de autoritățile locale pentru facilitarea accesului la mănăstire.
„Iată ce frumos este când maica stareță și duhovnicul sunt în armonie: obștea este apărată, rămâne în pace și în bucurie, iar toți credincioșii care vin aici simt această binecuvântare”, a spus ÎPS Teodosie.
În încheiere, ierarhul a îndemnat pe toți cei prezenți să rămână în duhul smereniei, al rugăciunii și al pocăinței, urmând modelele Evangheliei, ale Maicii Domnului și ale Sfintei Maria Egipteanca.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 29 martie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea Strunga, din localitatea Oltina, județul Constanța:
„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
„Nu știți ce cereți.”
Preacuvioase părinte exarh, părinte vicar, preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioasă maică stareță, preacuvioase maici, iubiți credincioși, iubiți ctitori, veniți de departe, de la Argeș și din alte părți,
Iată, am poposit astăzi aici pentru a sluji și a aduce ofrandă Maicii Domnului, ocrotitoarea acestui sfânt lăcaș, căci avem hramul aici, Buna Vestire, și pe ceilalți sfinți ocrotitori, Sfântul Nectarie și Sfântul Ioan Rusul.
Iată, Sfânta Evanghelie de astăzi, cea din a cincea Duminică și cea de-a doua a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, ne da învățături atât de frumoase și folositoare.
Mântuitorul, pentru că se apropia de pătimirea Sa, iarăși a vestit cele ce aveau să se petreacă: „Ne apropiem de Ierusalim și Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor, care Îl vor osândi la moarte și Îl vor omorî, dar după trei zile va învia”.
Și, spunând aceste cuvinte, ascultându-le ucenicii și ceilalți care erau împreună cu ei, au venit doi dintre ucenici, pentru că Mântuitorul le vorbise și mai înainte despre Împărăția Sa, și au zis: „Vrem să cerem ceva de la Tine”.
„Ce voiți?”, i-a întrebat Iisus.
Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, au spus: „Să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta în Împărăția Ta”.
Iisus le-a zis: „Nu știți ce cereți. Puteți să beți voi paharul pe care îl voi bea Eu și botezul cu care mă botez Eu?”
Ei au răspuns: „Putem”.
Iisus le-a zis: „Cu adevărat, paharul pe care îl beau Eu și botezul cu care mă voi boteza Eu le veți bea și voi. Dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor cărora li s-a rânduit”.
Era vorba de botezul sângelui și de moartea martirică: Iacob avea să o primească, iar Ioan avea să fie exilat.
Ceilalți zece ucenici, auzind ce au cerut Iacob și Ioan, s-au mâniat pe cei doi și s-a ivit această nedorită depărtare între ei.
Dar Mântuitorul le răspunde: „Cei mai mari ai neamurilor domnesc peste ele, iar cei care cârmuiesc le stăpânesc. Dar între voi să nu fie așa. Cel ce va voi să fie mai mare să fie slujitorul tuturor și cel ce va voi să fie întâiul să fie tuturor slugă”.
Iată ce au trebuit să înțeleagă ucenicii și ce trebuie să înțelegem și noi: începutul căderii este zavistia și apoi mândria.
Cei care voiau acea mărire erau stăpâniți de o dorință omenească, nu de una duhovnicească.
Mai întâi vine zavistia, adică invidia, și apoi mândria propriu-zisă. Mulți oameni sunt stăpâniți de aceste păcate.
De aceea, Mântuitorul arată care este calea apropierii de Dumnezeu: slujirea, smerenia, jertfirea.
Aceasta este calea apropierii de Dumnezeu, nu dorința de a fi mai sus, nu dorința de mărire, pentru că mărirea dorită în viața aceasta vremelnică este un mare păcat.
De aceea și cel viclean a căzut din dorința de a nu fi cineva deasupra lui, omul pe care îl crea Dumnezeu după chipul Său. Și, după ce a căzut, mereu a pizmuit pe om, căci omul era fericit în rai, și a venit să-l tragă în ispită. A tras-o pe Eva, că era mai ușor să o ispitească, fiind curioasă, și i-a spus, răstălmăcind cuvântul lui Dumnezeu, Care spusese: „De veți mânca din pomul oprit, veți muri”.
Satana a zis altceva: „Nu veți muri dacă mâncați din pomul acela, dar Dumnezeu v-a spus aceasta pentru că știe că, dacă veți mânca din acel pom, veți fi ca El, cunoscând binele și răul”.
S-a uitat Eva la pom, curioasă, și a zis: „Acest pom dă știință, hai să mănânc din el”. Și așa a început păcatul, prin neascultare de Dumnezeu și prin ascultarea de glasuri străine. Satana a venit în chip de șarpe și le-a spus: „Nu veți muri, dar veți cunoaște și binele, și răul”.
S-a întrebat Eva: „Oare ce este răul? Nu-l cunosc. Hai să-l cunosc”. Și iată, așa s-a încumetat, a gustat și îndată i-a dat și lui Adam să guste. Iar Adam nu a întrebat: „De unde îmi dai să gust?” Și, gustând amândoi, s-au văzut goi.
Și așa a început păcatul cel greu, care s-a răspândit asupra tuturor urmașilor lui Adam și ai Evei. Și cine ne-a răscumpărat? Iată, chiar Fecioara Maria, pe care noi o cinstim și astăzi, că este ocrotitoarea acestei biserici. Și noi înnoim cinstirea pogorârii Fiului lui Dumnezeu și a întrupării Sale din Sfânta Fecioară Maria, căci frumos spune cântarea: „Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei Se face, și Gavriil darul bine îl vestește”.
Iată, Fecioara Maria aduce, prin Cel pe Care Îl primește în trupul său, pe Fiul lui Dumnezeu, pe Care Îl și naște, Îl și crește și Îl ocrotește. Ea este pricinuitoarea mântuirii noastre, cum este numită de Sfinții Părinți, noua Eva, că Eva înseamnă mama tuturor celor vii.
Mama noastră devine Fecioara Maria, care este Maica Fiului lui Dumnezeu după trup, și prin ea se răscumpără păcatul și prin ea se biruiește moartea, prin Cel ce S-a născut din ea, Fiul lui Dumnezeu, mai presus de fire, căci, zămislindu-Se în pântecele Fecioarei, pe care Duhul Sfânt a curățit-o de păcatul strămoșesc, iată, ea naște și rămâne Fecioară, și în zămislire, și în naștere rămâne Fecioară, pentru că Cel ce S-a zămislit în ea este Însuși Dumnezeu adevărat, Fiul lui Dumnezeu.
Și naște curată și rămâne curată, pururea Fecioară, și pentru veacul de acum, și pentru vecii vecilor rămâne Fecioară Maria, Maica Fiului lui Dumnezeu după trup.
Iubiți credincioși, iată, Evanghelia de astăzi ne arată dorința celor doi ucenici. O altă Evanghelie ne spune că și mama lor a venit la Iisus și L-a rugat ca fiii ei să fie primiți unul de-a dreapta și altul de-a stânga Sa.
Iată, cererea aceasta despre care vorbește Sfânta Evanghelie de astăzi i-a făcut pe ceilalți zece să fie invidioși pe cei doi care au cerut să stea unul de-a dreapta și altul de-a stânga Mântuitorului.
Dar Mântuitorul i-a potolit și le-a spus: „Veți bea paharul Meu și vă veți boteza cu botezul Meu”. Paharul era cel al morții dureroase, cu care avea să moară Mântuitorul pe cruce, iar botezul era botezul sângelui, căci Hristos a murit, curgându-I sânge din mâini, din picioare, de pe frunte, de la coroana de spini, și iată, le-a spus: „Veți primi și voi acest botez”.
Și, cu adevărat, Sfântul Iacov, cel dintâi episcop al Ierusalimului, a fost dus pe aripa templului și aruncat, iar Sfântul Ioan a fost exilat de împăratul Domițian în insula Patmos, și iată, amândoi au fost alungați de la locurile lor. Unul a murit, celălalt a fost în insula Patmos, că a avut o misiune.
Și iată, vedem această frumoasă imagine a Mântuitorului care stă de vorbă cu ucenicii Săi și îi învață că smerenia este mai presus decât ceea ce cer ei.
Cine se smerește, cine va voi să fie întâiul, să fie slujitorul tuturor. Cine voiește să fie mai mare, să fie sluga tuturor.
De aceea, iată, Mântuitorul ne arată că din smerenie se poate înălța omul, cum ne arată și Sfântul Ioan Scărarul.
Smerenia este prima virtute pe care trebuie să o avem, ca să putem urca pe scara virtuților către Împărăția cea cerească. Smerenia și credința sunt susținătoarele celorlalte virtuți, care sunt ca niște trepte de urcuș spre Împărăția cea cerească.
De aceea, iată, Maica Domnului este mama noastră, pentru că a fost cea mai smerită. Ea nu a vorbit cu nimeni, ci s-a rugat tot timpul. A vorbit doar cu îngerii, în Sfânta Sfintelor, și, dacă a trebuit să dea un răspuns, a fost „da” sau „nu”, atât.
A spus „nu” răului și „da” lui Dumnezeu și virtuților.
De aceea, Maica Domnului rămâne cea mai curată făptură, cea mai sfântă dintre toate femeile neamului omenesc, care a fost vrednică să primească pe Fiul lui Dumnezeu în pântecele Său și să-I dea trup și suflet. De aceea o cinstim atât de mult pe Maica Domnului, iar Fiul lui Dumnezeu, Care a luat trup și suflet din ea, ne-a dăruit-o să ne fie mamă nouă tuturor. Și, fiindu-ne și nouă mamă, iar Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat din ea, făcându-Se frate după har cu noi, Îl avem pe Fiul lui Dumnezeu ca frate după har. De aceea este mijlocitorul nostru al tuturor, pentru că S-a făcut frate după har cu fiecare om credincios, cu fiecare creștin adevărat.
De aceea, iată, astăzi înnoim această sărbătoare, iar ziua de astăzi, Duminica a cincea, este închinată și Sfintei Maria Egipteanca. Nu a existat o făptură mai jertfelnică precum Maria Egipteanca.
Ea, de copil, a învățat de la mama ei ce este credința. Și iată, mama ei a crescut-o în credință doar până la 12 ani, pentru că, atunci când avea Maria 12 ani, mama ei a murit. Și i-a spus: „Dacă eu voi pleca din viața aceasta, să o ai mamă pe Maica Domnului”.
Dar, sigur, tatăl ei îndată s-a însurat, iar copila a rămas fără protecție. De aceea a plecat în lume și, de la 12 ani până la 29 de ani, s-a dedat păcatelor trupești: desfrâu, beție, lăcomie, jocuri, cântece și tot felul de desfătări.
Timp de 17 ani și-a desfătat trupul și a uitat de sufletul ei, a uitat de mama ei și de învățătura primită, petrecând în aceste grele păcate.
Și, când avea 29 de ani, s-a ivit un prilej neașteptat. Sfânta Elena a aflat Sfânta Cruce a Domnului la Ierusalim și a pus-o spre închinare, iar mulți mergeau din toate părțile lumii creștine să se închine Sfintei Cruci.
A plecat și Maria, împreună cu mulți care mergeau la Ierusalim. Corăbierii au întrebat-o: „Nu plătești drumul?” Iar ea a răspuns: „Nu am cu ce să plătesc decât cu trupul meu; dacă vreți, vi-l dau să faceți ce vreți cu el”. S-au mirat corăbierii și au lăsat-o în pace.
Ajunsă acolo, s-a dus cu mulțimea, fără să știe de ce merge la Ierusalim. Mergeau mulți și a zis: „Hai să merg și eu”. Și iată, s-a dus acolo; unii intrau, era mare aglomerație, alții ieșeau din biserica unde se afla Sfânta Cruce.
Îi vedea pe oameni ieșind din biserică plini de lumină, cu lacrimi de bucurie, și întreba: „Ce ați văzut? De ce vă bucurați?” Iar ei răspundeau: „Este Sfânta Cruce a Domnului; ne bucurăm că ne dă putere să ne ducem viața frumos”.
Nu pricepea ce vor să spună și, văzând că mulți se înghesuie să intre, a vrut și ea să intre. Dar un zid nevăzut a oprit-o. S-a întors și iarăși a vrut să intre.
Ceilalți intrau, ea nu putea să intre. „Ce este aceasta? De ce nu pot? Ce zid este acesta?” S-a dus a treia oară să intre și nu a putut. S-a uitat să vadă ce este în pridvorul acela și era o icoană a Maicii Domnului.
Văzând-o pe Maica Domnului, și-a adus aminte că această icoană o văzuse și în casa unde mama sa o învățase și îi spusese: „Eu mă voi duce la cele veșnice. Nu vei mai avea mamă, dar să o ai mamă pe Maica Domnului aceasta”.
Și-a adus aminte, fiorii au pătruns în sufletul ei și a început să se roage Maicii Domnului: „Tu îmi ești mamă, cum mi-a spus mama mea. Ajută-mă să intru, să mă bucur și eu cu ceilalți”.
Și iată, și-a adus aminte și de învățăturile mamei sale și, uitându-se la Maica Domnului, aceasta a ajutat-o să-și aducă aminte ce îi spunea mama sa, că Maica Domnului este mama Fiului lui Dumnezeu, Care a fost răstignit pe cruce și a răscumpărat neamul omenesc din păcate și din moarte.
A început să o mustre conștiința că a trăit până atunci numai storcând din anii vieții plăcerile cele vinovate. Și atunci a început să plângă și să-i spună Maicii Domnului: „Maica Domnului, vreau de acum înainte să-mi fii mamă. Ajută-mă să intru la Fiul tău, la crucea Lui, să o sărut și ajută-mă să-mi schimb viața, să nu mai trăiesc cu păcatul, ci să trăiesc după învățătura Fiului tău și să fiu și eu bucuroasă ca cei ce intră în această biserică și se întorc cu fețele luminate”.
Și atunci, după ce a plâns destul de mult, a căutat să intre. De data aceasta, nu numai că nu mai era niciun zid care să o oprească, ci era ceva care o trăgea înăuntru. S-a dus și a plâns la crucea Fiului Maicii Domnului, Iisus Hristos, apoi s-a întors cu lacrimi, a căutat un preot, s-a spovedit și i-a spus: „Aș vrea să merg să-mi plâng păcatele. Cum să fac?”
Preotul, după ce a spovedit-o, i-a spus: „Ia, îți dau niște pâini, mergi în pustiu și să nu te mai întorci din pustiu”. A luat două pâini și jumătate și s-a dus în pustiu, în pustiul Iordanului, un pustiu aspru, și acolo a stat și și-a plâns păcatele.
Diavolii au urmat-o, au mers în urma ei: unii o îndemnau la desfrâu, alții la beție, alții la lăcomie. Dar ea se ruga necontenit, cum i-a spus părintele care a spovedit-o: „De vrei să te îndrepți și să fii cum te-a povățuit Maica Domnului, să nu te oprești din rugăciune, să nu mai asculți de demoni, să nu mai cazi în desfrâu, în lăcomie, în beție, în petreceri și în cântece de desfătare, ci rămâi cu Dumnezeu și cu Maica Sa, ca să-ți răscumperi păcatele”.
Și cu adevărat, 17 ani au fost ani de zbucium și de luptă cu toate patimile, cu toate instinctele și cu toate acele năravuri pe care le-a avut. Dar apoi a petrecut 30 de ani în pace și în armonie, pentru că demonii, văzând că nu mai pot să o întoarcă și că sunt arși de rugăciunea și de căința ei, au plecat de frica rugăciunilor Mariei și nu au mai căutat-o.
Și a avut 30 de ani de rugăciune curată, de dragoste de Dumnezeu și de comuniune, încât bătrânul Zosima, care se întreba înaintea lui Dumnezeu dacă mai găsește pe cineva să-l învețe ceva, a fost trimis în pustiul Iordanului.
Și, de la distanță, a văzut-o pe Maria care se ruga, iar trupul ei era deasupra pământului. Se mira de această vedenie și s-a apropiat, iar Maria l-a strigat pe nume. S-a mirat că îi știe numele și i-a zis: „Bătrâne, părinte Zosima, nu te apropia de mine. Aruncă-mi rasa ta și întoarce-te cu spatele, că sunt femeie și sunt goală și nu pot să stau înaintea sfinției tale așa”.
Și i-a aruncat rasa. Apoi a stat de vorbă cu Maria, iar ea i-a spus să mai vină peste un an, pentru că știa că i se apropie sfârșitul.
Și a venit Zosima pregătit și a adus Sfintele Taine. Ea s-a împărtășit, după ce s-a spovedit, pentru că făgăduise că se lasă de păcate.
Și iată, se mai împărtășește acum, când a venit bătrânul Zosima, înainte de a muri, și i-a spus: „Bine că ai venit, părinte, că iată, mi s-a apropiat sfârșitul”. Și, după ce s-a sfârșit, iată, un leu a venit și i-a săpat groapă, iar Zosima a îngropat-o acolo, în pustiu, unde leul a săpat groapa.
Și iată, vreau să vă spun celor care mai puțin înțelegeți cum este cu Sfânta Împărtășanie.
Mulți se împărtășesc des, ceea ce nu este firesc. Împărtășania în Ortodoxie nu este nici deasă, nici rară, ci este continuă. Cine ne mântuiește pe noi? Sfântul Apostol Pavel spune să se cerceteze omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din potir, după ce s-a cercetat, că de aceea unii care au mare îndrăzneală se îmbolnăvesc sau chiar mor.
Împărtășania trebuie să fie nu mai deasă de 40 de zile. Iată, Maria Egipteanca s-a împărtășit de două ori: când a plecat în pustiu și înainte de a se sfârși viața, dar a plâns tot timpul și s-a căit. Căința este cea mai mare faptă; căința în smerenie. Cine se poate căi și are lacrimi de căință să se socotească mult ajutat de Dumnezeu.
De aceea, iată, avem astăzi pilda cea mai frumoasă de căință, a Sfintei Maria Egipteanca, care atât de păcătoasă a fost șaptesprezece ani, dar i-au trebuit alți șaptesprezece ani de luptă ca să scape de patimi și de păcate. De aceea, niciun tânăr să nu îndrăznească să spună: „Îmi trăiesc acum viața, mă voi căi la bătrânețe”. Este o înșelare mare. Nu te mai poți căi, că nu mai ești tu stăpân pe trupul tău, ci patimile tale te stăpânesc dacă te înrăiești atât de mult.
De aceea, iată, să luăm pilda de căință, de rugăciune, de împreună-petrecere cu Dumnezeu printr-o rugăciune continuă de la Sfânta Maria Egipteanca.
Iată, anul acesta am avut bucuria să trăim sărbătoarea Bunei Vestiri pentru biserica aceasta, că totdeauna fac slujba sâmbăta sau duminica, când pot veni pelerinii, care o cunosc pe maica stareță, cei de la Argeș, de la București, din alte părți. Și iată, ne bucurăm că și anul acesta am putut veni în această duminică și este Duminica Sfintei Maria Egipteanca, o duminică atât de frumoasă, plină de semnificație, pe care noi am cinstit-o astăzi.
Maică stareță, vă prețuiesc atât de mult! Ați găsit aici un loc aproape pustiu. Atât de mult v-ați jertfit, pentru că și la Argeș v-ați jertfit și ați făcut și acolo o biserică. Credincioșii v-au urmat și v-au ajutat.
Și iată, în fiecare an vin acești credincioși care vă știu râvna, jertfa și dragostea pentru Sfânta Biserică. Vă mulțumim că rămâneți mereu de veghe și nu simțiți anii care trec, pentru că dragostea lui Dumnezeu vă este deasupra tuturor neputințelor. Să vă întărească Dumnezeu să continuați viața de jertfă, de dragoste și de bucuria de a face din mănăstirea aceasta o mănăstire vie, cu toate maicile, surorile și creștinii care vin aici.
Și iată, pentru că v-a dat Dumnezeu un duhovnic credincios, pe părintele Visarion, care s-a arătat a fi un om statornic, rugător și vrednic, care o ajută pe maica stareță atât de mult și pe toți creștinii care vin aici, noi îl vom împodobi cu Crucea Sfântului Andrei, pentru care am pregătit și o gramata, pe care părintele protodiacon ne-o va citi acum și mă bucur că între părintele duhovnic și maica stareță este un dialog atât de armonios și slujesc împreună mănăstirea aceasta. Să vă ajute Dumnezeu să o slujiți cât mai mult de aici înainte.
Vreau să vă mulțumesc tuturor celor ce ați venit și anul acesta. A plouat astă-noapte, dar înfruntați întotdeauna vremurile vitrege și veniți aici, la măicuța pe care o iubiți atât de mult, Maica Filareta, care v-a fost ajutătoare și la Argeș și o știți ca pe maica cea jertfelnică. Pentru mine este maica cea mai jertfelnică, cea mai credincioasă și cea care totdeauna este în această stare de iubire și de jertfă a Mântuitorului Hristos, de slujire a credincioșilor.
Este aici și doamna primar și vreau să-i mulțumesc pentru că face cele mai multe lucruri frumoase, ca să fie accesul mai ușor la această mănăstire. Este o doamnă primar credincioasă și îi mulțumesc foarte mult și trebuie să mai fiți câteva mandate, să împliniți tot ce trebuie pentru zona aceasta. Dumnezeu să vă ajute!
Iată ce frumos este când maica stareță și duhovnicul sunt în armonie: obștea este apărată, rămâne în pace și în bucurie, iar toți credincioșii care vin aici simt această binecuvântare. Să ne ajute Dumnezeu să fim cât mai multă vreme împreună în această comuniune.
Vă mulțumesc tuturor celor ce ați venit de departe! Stimată doamnă primar, să continuați lucrările pe care le-ați început la accesul către mănăstire. Doamna primar este modestă, dar foarte vrednică și credincioasă. Dumnezeu să vă ajute să faceți ceea ce trebuie, ca accesul aici să fie tot mai ușor și să avem cât mai mulți pelerini.
Vom întări acest complex mănăstiresc și cu ajutorul doamnei primar.
Doamne ajută!”
