Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat miercuri, 27 mai, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul” din localitatea Palazu Mic, județul Constanța, cu prilejul hramului principal al așezământului monahal.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre viața și mărturisirea Sfântului Cuvios Mucenic Ioan Rusul, subliniind statornicia acestuia în credința creștină, deși a fost luat rob în timpul războiului ruso-turc din secolul al XVIII-lea.
„Turcii îi îndemnau pe toți creștinii să devină musulmani. Unii dintre ei s-au învoit, dar alții nu s-au învoit. Sfântul Ioan, care era un om credincios din copilărie, a ajuns să fie sub stăpânirea unui om care avea multe în gospodăria sa”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie a evidențiat faptul că Sfântul Ioan Rusul a refuzat să renunțe la credința sa, alegând să rămână slujitor al lui Hristos chiar și în condiții grele de robie.
„Mai bine îmi dau viața decât să mă lepăd de Dumnezeul meu, Iisus Hristos”, a amintit ierarhul din mărturisirea sfântului.
Despre rugăciunea și smerenia Sfântului Ioan Rusul
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a relatat și despre viața ascetică a sfântului, care trăia într-un grajd, unde se ruga neîncetat și rostea psalmii învățați de la mama sa.
„Acolo se ruga, pentru că știa de la mama sa psalmii, pe care îi învățase pe de rost și îi rostea în limba rusă. În acel grajd el se ruga toată noaptea. Și, după o vreme, în ciuda mirosului care era de la animale, era în acel grajd o mireasmă frumoasă, prin rugăciunile Sfântului Ioan”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a amintit și minunea farfuriei cu orez trimisă în chip minunat stăpânului său aflat la Mecca, prin rugăciunea Sfântului Ioan Rusul, fapt care i-a determinat pe cei din jur să-l privească cu respect și evlavie.
Distincții oferite la hramul mănăstirii
La finalul slujbei, ÎPS Teodosie a oferit distincția „Crucea Sfântului Apostol Andrei” părintelui protosinghel Ghelasie Abrudan, starețul mănăstirii, și părintelui Ștefan Anderlik, slujitor al așezământului monahal.
Arhiepiscopul Tomisului a apreciat activitatea celor doi clerici și dezvoltarea așezământului monahal ridicat în cinstea Sfântului Ioan Rusul.
„Îi mulțumim părintelui stareț Ghelasie că a avut grijă ca acest sfânt ocrotitor, Sfântul Ioan Rusul, să fie cinstit de mulți creștini. Aici a făcut un loc de mărturisire a lui Hristos, plin de lumină cerească”, a spus ierarhul.
În încheiere, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe cei doi clerici să continue lucrarea duhovnicească începută la mănăstire.
„Vă mulțumesc, iubiți părinți, și să rămâneți mai departe slujitori ai adevărului și această mănăstire va înflori”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
La slujbă au participat numeroși credincioși din Constanța și din alte zone ale țării, veniți să se închine la hramul așezământului monahal dedicat Sfântului Ioan Rusul.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 27 mai, la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul din localitatea Palazul Mic, jud. Constanța:
„Hristos S-a înălțat!
Preacuvioase părinte exarh, preacuvioase părinte stareț, preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, în această dimineață noi am săvârșit aici, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul”, Sfânta Liturghie pentru ocrotitorul principal al acestei mănăstiri, Sfântul Cuvios Mucenic Ioan Rusul.
Acesta, așa cum îi spune numele, era din Rusia. În războiul ruso-turc ce s-a purtat în secolul al XVIII-lea, turcii au luat prizonieri din Rusia. Între acești prizonieri a fost și tânărul Ioan, un tânăr credincios, care ținea mult la credința pe care i-a dăruit-o mama sa cu multă dragoste și i-a spus:
„Credința este cu adevărat puterea cu care să rămâi toată viața ta.”
A fost între prizonierii luați de turci în vremea aceea. Turcii îi îndemnau pe toți creștinii să devină musulmani. Unii dintre ei s-au învoit, dar alții nu s-au învoit.
Sfântul Ioan, care era un om credincios din copilărie, a ajuns să fie sub stăpânirea unui om care avea multe în gospodăria sa. Avea mai ales vite și un grajd mare, pentru care avea nevoie de ajutor ca să fie îngrijite vitele sale.
Ioan, care era slugă acum a acelui stăpân, a fost îndemnat de acesta să treacă la islam. Dar Ioan a spus:
„Nu pot să trec. Eu Îl am pe Dumnezeul meu cel atât de puternic, pe Care Îl iubesc atât de mult. Dar, dacă vrei să te slujesc, te voi sluji. Pentru că, dacă am ajuns să fiu rob al tău, sunt mulțumit și cu această stare, numai să-L slujesc pe Domnul meu Iisus Hristos.”
I-a cerut să-i dea ascultare în ceea ce voia stăpânul său. Stăpânul avea multe vite și un grajd mare și avea nevoie de îngrijitori.
Ioan a zis:
„Stăpâne, eu te voi sluji cât vei voi, numai să-mi lași credința mea.”
Și stăpânul s-a învoit, văzând că nu poate să-l aducă la islam, pentru că Ioan i-a spus:
„Mai bine îmi dau viața decât să mă lepăd de Dumnezeul meu, Iisus Hristos.”
Și stăpânul s-a învoit cu el. A vrut să-l ducă într-o colibă, să-i facă o casă separată. Dar Ioan a zis:
„Aici este locul cel mai potrivit ca să-ți îngrijesc vitele tale.”
Acolo se ruga, pentru că știa de la mama sa psalmii, pe care îi învățase pe de rost și îi rostea în limba rusă, așa cum îi învățase de la mama sa. În acel grajd el se ruga toată noaptea, zicând psalmii. Și, după o vreme, în ciuda mirosului care era de la animale, rugându-se acest Ioan, era în acel grajd o mireasmă frumoasă, prin rugăciunile Sfântului Ioan. Și când a venit și stăpânul și a simțit această mireasmă, s-a mirat.
El avea nevoie de hrană spirituală. În apropiere era un părinte care slujea în ascuns, noaptea, în cinstea lui Iisus Hristos, a Dumnezeului Celui viu. Și, în duminici și sărbători, se ducea acolo și se ruga, iar părintele îl spovedea, îl împărtășea și era atât de fericit că are și slujire la stăpânul său străin, dar și slujirea lui Iisus Hristos.
A venit vremea ca stăpânul său să meargă la Mecca, unde era obiceiul celor care erau slujitori ai lui Allah să meargă. Și stăpânul a plecat acolo. Iar soția stăpânului său a pregătit multe ofrande și gândea și zicea:
„Cât de bucuros ar fi soțul meu să primească aceste ofrande!”
Ce ofrandă obișnuiau să facă? Un orez fiert, îmbunătățit cu aromate.
Iar Sfântul Ioan, care era atunci slugă, a zis stăpânei sale:
„Te rog să pregătești și pentru soțul tău, care este departe, o farfurie cu orez, să ajungă la el acolo.”
Femeia a pregătit, dar credea că sluga aceea credincioasă avea nevoie de această farfurie și a pus-o în camera soțului său.
Dar Sfântul Ioan Rusul s-a rugat lui Dumnezeu și a zis:
„Doamne, ajută-mă să ajungă această farfurie de orez la soțul stăpânei, care a pregătit pentru toți un ospăț.”
Acela s-a dus să se închine și a încuiat chilia în care se afla. Și când s-a întors de acolo, a văzut abur care ieșea din acel orez. Era chiar farfuria din casa sa. S-a minunat când a văzut că ușa era încuiată și se întreba cum a intrat această ofrandă acolo. Și s-a bucurat și a mâncat din ea. Și când s-a întors, a adus farfuria. A spus aceasta tuturor și toți s-au minunat cum a ajuns farfuria cu orez pe care a pregătit-o soția acelui stăpân și a ajuns chiar la Mecca. A ajuns prin rugăciunea Sfântului Ioan.
Toți s-au minunat de aceasta și au început să-l respecte, pentru că până atunci îl socoteau o slugă netrebnică. Iar Sfântul Ioan Rusul era smerit cu adevărat.
Când a venit vremea sfârșitului, el a spus stăpânilor săi:
„Vremea este să plec la Dumnezeu.”
Și toți s-au minunat.
A cerut să fie adus duhovnicul său, preotul de la acea biserică unde mergea el. Preotul a venit și a dus împărtășania într-un măr. Se temea, pentru că credința creștină nu era acceptată în locurile acelea. A venit, l-a mărturisit și l-a împărtășit pe Ioan, sluga cea curată și jertfelnică, care dorea să se împărtășească înainte de a pleca. După ce l-a împărtășit, el și-a lăsat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, Care l-a luat.
Și deasupra lui era o lumină. Stăpânul, care era musulman, a gândit să-i împlinească dorința slugii sale, căci în timpul slujirii lui Ioan i se înmulțiseră toate vitele sale și avea belșug. De aceea era mulțumit. A chemat pe preot să-l ducă și să-l înmormânteze cum știe el, după rânduiala legii pe care o avea Ioan.
Ioan a fost îngropat în pământ, dar după trei ani și jumătate i s-a arătat în vis preotului și i-a spus:
„Scoate-mă din pământ, că vreau să rămân în biserica ta.”
Și l-a scos. Trupul său era așa cum îl pusese. Culoarea lui era galbenă și o mireasmă frumoasă izvora din trupul său. De aceea s-a dus vestea despre aceasta și apoi a fost dus în locurile creștine din Grecia. Și astfel Sfântul Ioan Rusul s-a făcut cunoscut multor creștini, iar sfintele sale moaște au devenit tămăduitoare.
De aceea, ne bucurăm și noi să-l sărbătorim astăzi, când este ziua pomenirii sale. Mulți creștini, când merg acolo, în locul unde se află sfintele moaște, se bucură că izvorăște tămăduire până în vremea de astăzi.
De aceea, îl fericim pe părintele stareț Ghelasie, că a pus acest hram, această ocrotire a Sfântului Ioan Rusul, în mănăstirea aceasta. Atât de frumos a lucrat în locul acesta pustiu, aici, între pietre. A răsărit această mănăstire și credem că va fi o mănăstire plină de lumină. Îi mulțumim părintelui stareț Ghelasie că a avut grijă ca acest sfânt ocrotitor, Sfântul Ioan Rusul, să fie cinstit de mulți creștini.
Aici îl avem și pe părintele doctor Ștefan Anderlik, care a fost medicul ce l-a operat pe părintele Iustin Pârvu. Și atunci a avut un semn. Era catolic, a trecut la Ortodoxie și a devenit și preot. Ne bucurăm că este preot aici, în această mănăstire frumoasă, care va deveni tot mai luminoasă și plină de daruri.
Și iată, astăzi, pentru că mănăstirea aceasta are o lumină atât de frumoasă, i-am invitat pe părintele Ștefan, doctorul care a vindecat atâția oameni, și pe părintele Ghelasie, care aici a făcut un loc de mărturisire a lui Hristos, plin de lumină cerească, să facă câte trei metanii și să primească cea mai frumoasă distincție, Crucea Sfântului Apostol Andrei, pentru că au devenit cu adevărat părinți misionari în această mănăstire.
Vă mulțumesc pentru această frumoasă activitate, părinte Ghelasie, că ați început biserica mare și, cu ajutorul Sfântului Andrei, s-o duceți la capăt, că mulți oameni buni vor să vă ajute, pentru că vă jertfiți.
Iubite părinte, multor bolnavi le-ați adus alinare și vindecare și vă mulțumesc. Să purtați această cruce cu bucurie, că Dumnezeu v-a chemat la această slujire.
Le mulțumesc celor doi, și părintelui stareț, și părintelui Anderlik, care a fost cel ce l-a operat pe părintele Iustin și la această operație a avut un semn de binecuvântare, de credință, și a rămas un om credincios și are copii atât de buni și o soție credincioasă, pentru că n-a fost ortodox, a fost catolic, dar a venit la Ortodoxie și Dumnezeu i-a dăruit cele mai frumoase daruri.
Vă mulțumesc, iubiți părinți, și să rămâneți mai departe slujitori ai adevărului și această mănăstire va înflori.
Vă mulțumesc tuturor credincioșilor, pentru că sfânta slujbă săvârșită acum este cea mai primită, pentru că rugăciunea făcută în miez de noapte, cum se face și la Ierusalim și la Sfântul Munte, este rugăciunea cea mai primită. Să vă răsplătească Dumnezeu tuturor.”
