Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit duminică, 16 august, despre puterea iertării, dragostea creștină și jertfa Sfinților Martiri Brâncoveni, în predica rostită după Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” din comuna Târgușor, județul Constanța.
Pornind de la Evanghelia Duminicii a 11-a după Rusalii, Pilda datornicului nemilostiv, ierarhul a subliniat că apropierea de Dumnezeu presupune o viață întemeiată pe credință, dragoste, jertfă și iertare.
„Nu putem ajunge la Dumnezeu decât printr-o viață de credință, de dragoste, de jertfă și de iertare”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie: „Iertarea este fiica dragostei”
Explicând Pilda datornicului nemilostiv, ÎPS Teodosie a arătat că stăpânul din Evanghelie Îl reprezintă pe Dumnezeu, iar slugile îi reprezintă pe oameni, care au primit de la Creator daruri de o valoare neprețuită.
Ierarhul s-a oprit asupra contrastului dintre mila stăpânului, care iartă o datorie uriașă, de zece mii de talanți, și lipsa de milă a celui iertat, care refuză, la rândul său, să ierte o datorie mult mai mică.
„Stăpânul este Dumnezeu, slugile suntem noi, oamenii. Atâtea daruri am primit de la Dumnezeu, că sunt mai scumpe decât prețul întregului univers”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a sintetizat apoi mesajul Evangheliei prin legătura dintre iertare și dragoste:
„Cine iartă este iertat, cine nu iartă nu poate fi iertat. De aceea, iertarea este fiica dragostei. Dragostea este cea mai mare virtute. Cu dragostea Se identifică Însuși Dumnezeu și cine iartă este slugă bună și credincioasă. Cine nu iartă este slugă îndărătnică.”
Jertfa Sfinților Martiri Brâncoveni, exemplu de credință
În continuarea predicii, ÎPS Teodosie a evocat viața și martiriul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu și al fiilor săi, prezentând jertfa acestora drept o lecție de credință, dragoste și dăruire deplină pentru Dumnezeu.
„Jertfa Martirilor Brâncoveni este unică. N-a existat o dăruire pentru Dumnezeu, cu mic, cu mare, ca la Sfinții Martiri Brâncoveni”, a spus ierarhul.
Arhiepiscopul a amintit că voievodul a avut 11 copii, patru băieți și șapte fete, pe care i-a crescut în credință, rugăciune și participare la viața Bisericii.
ÎPS Teodosie a subliniat că Sfântul Constantin Brâncoveanu a rămas în duhul iertării chiar și în fața condamnării la moarte, rugându-se pentru cei care îi doreau pieirea.
„Dacă această condamnare este pentru păcatele mele, o primesc cu bucurie. Dacă însă vrăjmașii mei au vrut să fiu eu condamnat la moarte, iartă-le, Doamne, păcatul acesta!”, a citat ierarhul.
„Cununa mucenicilor este cea mai strălucitoare”
În predica sa, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit pe larg despre semnificația muceniciei, arătând că martirul Îi oferă lui Dumnezeu nu doar bunurile sale, ci însăși viața.
„Cununa mucenicilor este cea mai strălucitoare, pentru că atunci omul dă nu averea sau o parte din cele ce are, ci dă tot, dă viața aceasta vremelnică drept arvună pentru viața cea veșnică”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Potrivit ierarhului, sfârșitul pământesc al Brâncovenilor trebuie înțeles de creștini drept „o lecție de credință, de jertfire și de dragoste și o cale spre mântuire”.
Arhiepiscopul a evocat și activitatea ctitoricească a voievodului, amintind Mănăstirea Hurezi și sprijinul acordat unor biserici și mănăstiri din Țara Românească, Moldova, Transilvania, Țara Sfântă, Sfântul Munte Athos, Sinai și Siria.
ÎPS Teodosie a evocat martiriul lui Constantin Brâncoveanu și al fiilor săi
O parte amplă a predicii a fost dedicată ultimelor luni din viața Sfântului Constantin Brâncoveanu și a celor împreună cu el.
ÎPS Teodosie a relatat că voievodul, cei patru fii ai săi și sfetnicul Ianache au rămas statornici în credința creștină în timpul detenției și al chinurilor, refuzând să treacă la islam.
„Mai bine să murim cu Hristos decât să trăim în întuneric cu cel viclean”, a redat ierarhul mărturisirea acestora.
Arhiepiscopul Tomisului a descris și momentul în care Constantin Brâncoveanu și-ar fi întărit fiii înaintea martiriului:
„Să nu vă îndoiți, să nu vă temeți! Toți cei ce au murit pentru Hristos sunt mai vii decât este viața aceasta, că viața aceasta este amestecată, este și întuneric, și lumină, și bine, și rău, dar în viața viitoare este numai lumină și bucurie veșnică.”
Mărturisirea celui mai mic dintre fiii Brâncoveanului
ÎPS Teodosie a insistat asupra momentului martiriului celui mai mic dintre fiii voievodului, Matei, care, potrivit relatării prezentate în predică, s-ar fi înspăimântat inițial în fața morții.
Arhiepiscopul Tomisului a relatat că tatăl său l-a îmbărbătat să nu renunțe la credință, iar copilul ar fi mărturisit în cele din urmă:
„Și eu sunt creștin și vreau să mor pentru Hristos. Lovește!”
Ierarhul a afirmat că Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a mângâiat cu gândul că îngerii păzitori se aflau alături de copiii săi și le duceau sufletele la cer.
„Să ne păzim de orice lăcomie a averilor pământești”
Revenind la mesajul Pildei datornicului nemilostiv, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să se ferească de lăcomie și de alipirea excesivă de bunurile acestei lumi.
„Să ne păzim de orice lăcomie a averilor pământești. Această lăcomie este păguboasă, ne duce în cele de jos, în iad”, a avertizat Arhiepiscopul Tomisului.
În opoziție cu bunurile vremelnice, ierarhul a vorbit despre „cununa cea neveștejită”, pe care creștinul trebuie să o urmărească printr-o viață trăită în comuniune cu Hristos.
„Singura cunună care nu se vestejește niciodată este cununa bucuriei și a vieții celei veșnice, pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru toți”, a spus ÎPS Teodosie.
Crucea Sfântului Apostol Andrei, oferită starețului Mănăstirii Sfântul Ioan Casian
La final, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre lucrările realizate la Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” și a apreciat activitatea protosinghelului Iustin, starețul așezământului monahal.
ÎPS Teodosie a amintit lucrările pentru amenajarea urcușului către peșteră și proiectul bisericii de deasupra acesteia, exprimându-și speranța ca noul lăcaș să devină realitate anul viitor.
„Acum o avem în imaginație și imaginația trebuie să devină realitate. Să-ți dea Dumnezeu sănătate, înțelepciune, bucurie și jertfa să nu înceteze, că jertfa ne duce la întâlnirea cu Dumnezeu și la mântuire”, i-a transmis ierarhul starețului.
Cu acest prilej, ÎPS Teodosie i-a oferit părintelui Iustin Crucea Sfântului Apostol Andrei, pe care a numit-o „un semn de mare binecuvântare, un semn de biruință și de bucurie”.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 16 august, după Sfânta Liturghie oficiată de către Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian din comuna Târgușor, județul Constanța:
„„Sfinților lui Dumnezeu, Martiri Brâncoveni, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!”
Preacuvioase părinte exarh, preacuvioase părinte stareț Iustin, preacuvioși și preacucernici părinți, cinstiți ctitori, iubiți credincioși, pentru noi, ziua de astăzi este o mare sărbătoare.
Jertfa Martirilor Brâncoveni este unică. N-a existat o dăruire pentru Dumnezeu, cu mic, cu mare, ca la Sfinții Martiri Brâncoveni.
Și Evanghelia de astăzi, atât a Duminicii, cât și a Martirilor, ne învață cât de mare bucurie este să ajungem la Dumnezeu.
Nu putem ajunge la Dumnezeu decât printr-o viață de credință, de dragoste, de jertfă și de iertare.
Sfânta Evanghelie ne prezintă o pildă în care un stăpân își cheamă slugile sale, cărora le-a dat multe daruri, să i le aducă înapoi.
Întâi i-au adus un datornic cu zece mii de talanți. Era o datorie ce nu se pomenea. Să vedem de ce este această datorie, cum poate agonisi un om o astfel de datorie. D-a rugat acea slugă. Întâi i-a zis să-l mai aștepte, că va plăti tot, dar n-ar fi plătit niciodată. Atunci s-a rugat să-l ierte, iar stăpânul l-a iertat și l-a și eliberat.
Dar, cel care a primit o astfel de iertare a devenit el neiertător, pentru că a întâlnit o altă slugă, care avea o datorie de o sută de dinari la el, cât ar fi zece lei acum.
Și îl sugruma și îi zicea: „Plătește-mi ce-mi ești dator!”. Acela îl ruga: „Iartă-mă, că n-am acum, dar mai așteaptă-mă!”. Și l-a dat pe mâna judecătorilor și a fost închis.
Celelalte slugi au văzut ce s-a petrecut și au venit să-i spună stăpânului că cel iertat a fost neiertător cu o slugă împreună cu el. Și atunci stăpânul a zis slujitorilor săi: „Luați-l pe acesta și-l aruncați în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților”.
Stăpânul este Dumnezeu, slugile suntem noi, oamenii.
Atâtea daruri am primit de la Dumnezeu, că sunt mai scumpe decât prețul întregului univers.
De aceea este exemplificată datoria noastră cu zece mii de talanți, care erau bani de aur foarte valoroși.
Cine iartă este iertat, cine nu iartă nu poate fi iertat.
De aceea, iertarea este fiica dragostei.
Dragostea este cea mai mare virtute. Cu dragostea Se identifică Însuși Dumnezeu și cine iartă este slugă bună și credincioasă. Cine nu iartă este slugă îndărătnică.
Cum a zis stăpânul: „Dacă am avut Eu milă de tine, nu se cuvenea să ai și tu milă de cel împreună-slujitor cu tine?”
Găsim cuvinte înțelepte și în viața Sfântului Voievod Constantin. Că acesta a trăit într-o jertfă și o rugăciune continuă. Deși avea 11 copii, patru băieți și șapte fete, el n-a iubit familia mai mult decât pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu Îl iubea cel mai mult, copiii închinându-i lui Dumnezeu.
I-a mulțumit că este darul lui Dumnezeu să aibă atâția copii. Și, de aceea, între cuvintele lui înțelepte este și acest cuvânt.
Când a fost condamnat la moarte, a zis: „Dacă această condamnare este pentru păcatele mele, o primesc cu bucurie. Dacă însă vrăjmașii mei au vrut să fiu eu condamnat la moarte, iartă-le, Doamne, păcatul acesta!”.
Așa se rugau sfinții. Știau că singurul vrăjmaș adevărat al omului este diavolul, care îi ispitește de la început pe oameni.
Nu se mânie pe vrăjmașii care erau oameni, că erau purtați de cel viclean. Și cel viclean îl îndeamnă pe unul să facă rău altuia, ca acela să se mânie, să se întărâte unul pe altul, să greșească.
Dar omul înțelept, care rămâne cu Dumnezeu, știe că tot răul este de la cel viclean. De aceea și Brâncoveanu Constantin s-a rugat pentru vânzătorii săi, pentru cei ce l-au adus pe el și pe copiii săi la o moarte mucenicească.
A fost voia lui Dumnezeu. El oricum s-ar fi mântuit. Dar cununa muceniciei este mult mai strălucitoare decât cununa cuvioșilor, a trăitorilor, ierarhi sau preoți, sau monahi, sau simpli creștini.
Cununa mucenicilor este cea mai strălucitoare, pentru că atunci omul dă nu averea sau o parte din cele ce are, ci dă tot, dă viața aceasta vremelnică drept arvună pentru viața cea veșnică.
De aceea nu s-a întristat domnitorul.
Iubiți credincioși, trebuie să înțelegem că viața Sfinților Martiri Brâncoveni este cu adevărat, prin sfârșitul vieții lor, o lecție de credință, de jertfire și de dragoste și o cale spre mântuire.
Sigur, Sfântul Voievod era fiu de viță nobilă. Tatăl său era strănepot al domnitorului Matei Basarab, ctitor al multor biserici. Mama sa era fiică a lui Șerban Cantacuzino, care a fost și el domnitor și credincios și care a tipărit pentru prima dată Biblia, la 1688.
Dar tocmai când a tipărit Biblia și a terminat-o, a și sfârșit cu viața vremelnică Voievodul Șerban Cantacuzino.
Și atunci boierii și tot sfatul poporului l-au ales pe Brâncoveanu Constantin, care nu era vârstnic. Avea 35 de ani când a fost ales, la 18 octombrie 1688, fiind născut la 1654.
Așadar, Brâncoveanu și-a urmat viața sa frumoasă și a început, în rugăciune, în dragoste și în jertfă, ctitorirea de mănăstiri și biserici. Prima ctitorie a fost una atât de frumoasă, pe care și-a ales-o să fie și gropniță a familiei sale.
Această ctitorie este la Hurezi. O ctitorie foarte frumoasă, și această mănăstire a rămas în amintirea tuturor.
Dar el a ctitorit și în Țara Românească, și în Moldova, și în Transilvania, și în Țara Sfântă, la Sfântul Munte Athos, la Muntele Sinai, în țările arabe unde erau creștini.
În Siria, în multe locuri, este un mare ctitor de biserici și de mănăstiri și, mai ales, a avut o familie model. Toți copiii săi erau plini de credință și avea dascăli pentru copiii săi, să învețe credința, să învețe să se roage, să postească, să fie participanți la slujbele Bisericii.
Și așa au crescut acei 11 copii, până când el a împlinit 60 de ani.
Înainte de a împlini 60 de ani, pârâșii, îndemnați de cel viclean, care se sufocau diavolii de atâtea fapte bune pe care le făcea Sfântul Voievod Constantin, au dat gând foarte aspru stăpânilor turcilor, care năvăleau în diferite locuri.
Au fost izgoniți de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, dar iarăși au venit. Sfântul Ștefan a apărat Europa, i-a oprit să meargă în Europa și țările Europei s-au dezvoltat.
Sfântul Constantin cu fiii săi au fost ridicați, cum spune cântarea, chiar în Joia Mare a Paștelui din 1714 și au fost duși legați la Constantinopol, care se transformase în Istanbul după ce turcii au cucerit, la 1453, Constantinopolul.
Au fost ținuți în temniță Constantin Voievodul, cu cei patru fii, băieții pe care i-a avut, și sfetnicul Ianache, care era rudă cu Constantin și foarte credincios și apropiat de familia sa. Tot timpul au fost bătuți și amenințați și îndemnați să-și lase credința lor și să treacă la islam.
Niciodată n-au gândit așa ceva și Constantin le vorbea tuturor: „Așa m-am născut, în această credință, pe care o simt ca pe o hrană, în aceasta voi muri, chiar dacă voi fi chinuit. Credința mă face puternic și mă ajută să văd cele viitoare, pe care le-a pregătit Dumnezeu celor ce cred și Îl mărturisesc”.
Și Îl mărturiseau, iar cei șase se rugau în temniță tot timpul. Și-au transformat temnița într-o mănăstire. Știau mulți psalmi și multe rugăciuni pe de rost și le repetau mereu, iar aceasta le era hrana principală.
Au gândit, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, să-i scoată din temniță, să-i judece și să-i condamne. Era hotărât că, dacă nu se întorc să fie și ei islamici, vor fi condamnați la moarte martirică.
De aceea i-au și amenințat, le-au spus ce îi așteaptă, iar ei au spus: „Mai bine să murim cu Hristos decât să trăim în întuneric cu cel viclean”.
Au fost dezbrăcați, lăsați în cămăși și desculți și au fost purtați pe toate străzile orașului Istanbul și batjocoriți. Și, iată, au acceptat acestea.
Și îi întrebau din când în când: „Vă lepădați de Cel pe Care Îl mărturisiți?”. Și toți răspundeau în cor: „Niciodată nu ne lepădăm! El este viața noastră, bucuria și nădejdea noastră pentru viața cea veșnică”.
De aceea, în cele din urmă, au fost judecați și condamnați să fie omorâți a doua zi, în ziua Adormirii Maicii Domnului. Era ziua în care Voievodul Constantin împlinea 60 de ani.
Iată cum a rânduit Dumnezeu ca ziua nașterii pentru viața vremelnică să fie și ziua nașterii pentru viața cea veșnică, că cei ce mor în Domnul se nasc pentru viața cea veșnică.
Și Sfântul Voievod Constantin i-a întărit în temniță, s-a rugat cu fiii săi, cu sfetnicul Ianache, și le-a spus: „Să nu vă îndoiți, să nu vă temeți! Toți cei ce au murit pentru Hristos sunt mai vii decât este viața aceasta, că viața aceasta este amestecată, este și întuneric, și lumină, și bine, și rău, dar în viața viitoare este numai lumină și bucurie veșnică”.
Toți au înțeles și au spus, toți copiii, că și ei primesc această rugăminte a tatălui lor, ca să moară pentru Hristos și să fie împreună și în viața cea veșnică. A venit vremea tăierii capetelor.
Mai întâi a fost chemat sfetnicul Ianache. Acesta L-a mărturisit pe Hristos și a spus: „Niciodată nu mă lepăd de Cel ce este viața, bucuria mea și nădejdea vieții celei veșnice”. I s-a tăiat capul.
Apoi Constantin, tatăl, i-a lăsat pe fiii săi să fie ei primii care mărturisesc. Au venit la fiul cel mai mare, Constantin, care purta numele tatălui, și a mărturisit pe Hristos și a zis: „Mor cu bucurie, că știu că moartea este ușă spre viața veșnică”.
Așa a spus și Ștefan: „Sunt bucuros că am privilegiul de a muri pentru Hristos, Care El Însuși a murit pentru noi, să ne răscumpere păcatele noastre”.
Radu, și el, a spus același lucru.
Mateiaș, care avea doar 12 ani, s-a înspăimântat văzând atâtea unelte și a început să plângă. Și, la început, a zis: „Eu vreau să mai trăiesc”.
Dar tatăl său îndată i-a zis: „Fiule, nimeni din familia noastră n-a murit păgân, ci toți L-au mărturisit pe Hristos. Să nu fii despărțit de noi. Îmbărbătează-te, cum ne-am rugat în temniță!”.
Atunci copilul îndată și-a revenit. Și a venit îndată la locul unde au fost executați frații săi mai mari și a zis: „Și eu sunt creștin și vreau să mor pentru Hristos. Lovește!”.
Și îndată a fost lovit cu sabia și decapitat copilașul.
Voievodul s-a mângâiat că toți copiii săi aveau îngerii păzitori lângă ei, care le-au luat sufletele să le ducă la ceruri.
Sfântul Voievod a mărturisit încă o dată că rămâne voievod creștin, chiar dacă va muri, pentru că cei ce mor pe pământ pentru Hristos se resădesc în grădina Raiului, precum răsadurile care sunt luate din răsadniță și sunt puse în grădini sau în livezi, ca să devină cu adevărat pomi.
Și așa s-au sfârșit Sfântul Voievod cu cei patru băieți ai săi și cu sfetnicul Ianache.
Dar a fost arestată și Doamna Marica, soția voievodului, cu cele șapte fete, cu ginerii și cu copiii lor. Aceștia au fost pedepsiți cu chinuri, dar nu li s-a adus moartea martirică.
După ce au fost îngropați cei șase martiri, au fost luate trupurile lor de către creștini.
Moartea s-a petrecut pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului. Iar pe 20 august, anul următor, Marica, soția domnitorului, a reușit să aducă sfintele moaște ale soțului, copiilor și sfetnicului Ianache.
Și, pentru că Sfântul Voievod a construit și o biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în București, la kilometrul zero, acolo au fost aduse sfintele moaște și îngropate.
În 1992, sub păstorirea vrednicului de amintire Patriarh Teoctist, au fost canonizați toți acești Martiri Brâncoveni, iar anul acesta a fost canonizată și Marica Doamna.
Sfintele moaște au fost găsite frumoase în gropnița în care au fost îngropate, la biserică. Biserica a fost o vreme și mănăstire, Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București.
Cu moaștele Martirilor Brâncoveni s-au făcut multe pelerinaje la multe biserici și mănăstiri, în țară și în străinătate.
Suntem bucuroși că avem o astfel de comoară de sfinte moaște și, mai ales, că avem cea mai frumoasă pildă de viață și de mărturisire a credinței la Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, cu fiii săi și cu sfetnicul Ianache.
Iată împlinirea Sfintei Evanghelii a Duminicii.
Am văzut că sluga vicleană primește daruri și nu-i iartă pe cei împreună-slujitori cu ea, pentru că este lacomă acea slugă vicleană. Să ne păzim de orice lăcomie a averilor pământești. Această lăcomie este păguboasă, ne duce în cele de jos, în iad.
Noi trebuie să avem mintea la cer, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel.
Ca exemplu, pe Sfântul Apostol Pavel l-a dat Voievodul Constantin și fiilor săi și le-a spus: „Iată, Sfântul Apostol Pavel spune: «Pentru mine, a muri este câștig», căci, dacă mor, mă așteaptă Hristos în Împărăția Sa. Și pe noi, dacă murim pentru Hristos, Hristos nu-Și ia înapoi legământul Său și făgăduința Sa”.
Așa trebuie să trăim și noi, mereu cu Hristos, în aceeași comuniune cu sfinții, cu martirii, cu toți mărturisitorii care au dus viață curată și, la sfârșit, au luat cununa cea neveștejită a măririi.
Această cunună să ne sârguim să o luăm și noi cu toții, că nu este cunună mai frumoasă, mai luminoasă și mai durabilă.
Orice cunună a unui sportiv sau a unui, știu eu, care ia un trofeu, un cântăreț, un artist, primește un premiu, o coroniță, o cunună pentru scurt timp. Singura cunună care nu se vestejește niciodată este cununa bucuriei și a vieții celei veșnice, pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru toți.
Dar unii nu aleargă după această cunună și, dimpotrivă, se lasă ispitiți de cele vremelnice și, la sfârșitul vieții, în loc să ia cununa, coboară nu numai trupul în mormânt, ci și sufletul în iad și acolo iau cu adevărat o cunună nedorită, a morții veșnice, a chinurilor și răutăților care nu se vor mai sfârși niciodată.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu, Care ne-a dăruit nouă aceste daruri, să avem această biserică atât de frumoasă și toate clădirile din jur, ca părintele Iustin, protosinghelul, care este atât de vrednic și a făcut aceste zidiri atât de frumoase, cu multă jertfă, și acum pregătește, la Peșteră, urcușul spre peșteră, dar și biserica de deasupra peșterii.
Sperăm ca la anul să o avem. Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca pe părintele Iustin, starețul acestei mănăstiri, atât de jertfelnic și rugător, să-l țină sănătos, iar noi, astăzi, îi dăruim un semn de mare binecuvântare, un semn de biruință și de bucurie: Crucea Sfântului Apostol Andrei, care este cel mai frumos semn și trofeu, pentru că el ne-a creștinat și ne-a dus la această bucurie de a năzui cu toții spre Hristos Cel din ceruri, Care ne-a adus viața cea veșnică.
Este iubitor de tot ceea ce este frumos. A scris cărți și scrie, iar ucenicii săi de aici au scris cărți, că toți cei care vin aici trebuie să se roage, să studieze și să scrie frumos.
Are ajutor și pe mama sa, care îl însoțește aici. Este de lângă Suceava și este dintr-un județ cu mine. Dar acum suntem dobrogeni împreună. De aceea, îi mulțumesc pentru toată osteneala sa și Îl rog pe Bunul Dumnezeu să-l țină sănătos, că mai are multe de înfăptuit și la anul, să vedem biserica de pe peșteră!
Acum o avem în imaginație și imaginația trebuie să devină realitate. Să-ți dea Dumnezeu sănătate, înțelepciune, bucurie și jertfa să nu înceteze, că jertfa ne duce la întâlnirea cu Dumnezeu și la mântuire. Amin.”
