Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit duminică, 24 mai, un cuvânt de învățătură după Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea „Sfânta Elena de la Mare” din localitatea Costinești, județul Constanța.
Ierarhul a vorbit despre Sinodul I Ecumenic de la Niceea, despre rolul Sfinților Împărați Constantin și Elena în apărarea dreptei credințe, dar și despre nevoia ca omul să-și asume păcatele pentru a putea ajunge la pocăință și iertare.
„Am venit cu mare bucurie la această mănăstire, care are rădăcini adânci. Prima ctitorie aparține Elenei Cuza, de aceea se numește Sfânta Elena de la Mare. Apoi, ea a fost refăcută, mai ales prin jertfa doctorului Pesamosca, numit și «îngerul copiilor», care a făcut danii mari aici, la această mănăstire, ca să se refacă pe vechiul ei loc”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Sinodul I Ecumenic și mărturisirea dreptei credințe
ÎPS Teodosie a explicat că, în această duminică, au fost citite două Sfinte Evanghelii: una închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, iar cealaltă Sfinților Împărați Constantin și Elena.
„Astăzi, am avut două Sfinte Evanghelii. Prima Evanghelie a fost închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, iar a doua, Sfinților Împărați Constantin și Elena. Fără cei doi împărați, Sinodul Ecumenic, cel dintâi de la Niceea, nu s-ar fi putut ține”, a afirmat ierarhul.
Arhiepiscopul Tomisului a amintit că Sinodul I Ecumenic a fost convocat pentru a combate învățătura greșită a lui Arie, care nega dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu.
„Împăratul, Sfântul Constantin, a fost rugat de părinții Bisericii de atunci să convoace un sinod, pentru că viața Bisericii era tulburată de un preot care se socotea deasupra altor filosofi și care a stricat învățătura Bisericii în mintea sa, nemaiconsiderându-L pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, drept Fiul lui Dumnezeu”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul a arătat că erezia lui Arie a rănit profund Biserica, pentru că atingea însăși mărturisirea dumnezeirii lui Hristos.
„Ce spunea acest Arie? Că este prima creatură a Tatălui, că este un om superior și atât, nu că este Dumnezeu. Sfinții Părinți erau răniți de această minciună, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan spune într-una din epistolele sale: «Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Acești Trei Una sunt»”, a subliniat Arhiepiscopul Tomisului.
„Cine învață greșit nu mai este cu Dumnezeu”
În continuarea predicii, ÎPS Teodosie a evocat mai multe episoade legate de Sinodul I Ecumenic, inclusiv mărturisirea Sfântului Spiridon și minunea cărămizii, prin care a fost arătată taina Sfintei Treimi.
„Să știți voi, cei ce vă socotiți filozofi, și voi, părinților, și tu, Arie, că Dumnezeu este unul, dar are ființa deținută de trei Persoane în mod egal: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh dețin ființa dumnezeiască în mod egal. Nu eu vă arăt, că eu nu pot face minuni, dar Dumnezeu face minuni”, a relatat ierarhul, citând cuvintele atribuite Sfântului Spiridon.
ÎPS Teodosie a insistat asupra gravității rătăcirii dogmatice și a afirmat că învățătura dreaptă este esențială pentru mântuire.
„Cine învață greșit nu mai este cu Dumnezeu”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a adăugat că dreapta credință trebuie păstrată cu grijă, pentru că ea nu este o simplă formulă teoretică, ci temelia unirii omului cu Dumnezeu.
„De aceea, și noi trebuie să ținem învățătura dreaptă, că cine nu ține învățătura dreaptă nu se poate mântui”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Asumarea păcatelor și începutul pocăinței
Un pasaj important al predicii a fost dedicat căderii primilor oameni și felului în care omul încearcă adesea să își justifice păcatul, dând vina pe altcineva.
ÎPS Teodosie a amintit dialogul dintre Dumnezeu, Adam și Eva după căderea în păcat, arătând că această fugă de responsabilitate se repetă până astăzi.
„Când întrebi pe un om de ce a greșit, îți spune că altul l-a făcut să greșească. Noi trebuie să ne asumăm toate păcatele, că dacă nu ni le asumăm, nu ne căim pentru ele și nu putem să fim iertați”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Potrivit ierarhului, asumarea păcatelor este începutul pocăinței autentice, iar pocăința deschide calea iertării.
„Noi trebuie să ne asumăm toate păcatele”, a subliniat ÎPS Teodosie.
Credința, „cel mai scump tezaur”
Arhiepiscopul Tomisului a vorbit și despre rolul Sfinților Împărați Constantin și Elena în răspândirea creștinismului și despre descoperirea Sfintei Cruci de către Sfânta Împărăteasă Elena la Ierusalim.
„Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt socotiți întocmai cu apostolii, pentru că ei au făcut să se răspândească cuvântul lui Dumnezeu, să se zidească biserici, să vină cei ce doreau botezul și să se boteze”, a spus ierarhul.
ÎPS Teodosie a amintit și biruința Sfântului Constantin asupra lui Maxențiu, după arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer, precum și Edictul de la Milan din anul 313, prin care creștinii au primit libertate de închinare.
„În anul 312, l-a învins pe Maxențiu, iar în anul 313 a dat o lege, Edictul de la Milan sau Mediolanum, prin care toți creștinii puteau să se închine lui Hristos în libertate”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
La final, ierarhul a îndemnat credincioșii să păstreze credința curată, vie și mărturisitoare.
„Ce îndemn luăm noi astăzi? Credința este cel mai scump tezaur pe care îl avem. Fără credință nu putem să ne apropiem de Dumnezeu. Fără credință noi nu putem să ne închinăm lui Dumnezeu”, a afirmat ÎPS Teodosie.
„Noi nu trebuie să fim creștini numai cu cuvântul, ci și cu fapta”
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că mărturisirea credinței trebuie să se vadă și în fapte concrete de milostenie, ajutorare și iubire față de aproapele.
„Noi nu trebuie să fim creștini numai cu cuvântul, ci și cu fapta. În fiecare zi să adăugăm fapte bune, să ajutăm pe alții: pe săraci, în spitale, în azile, în temnițe, pe cei chinuiți, să ne fie milă de cei bolnavi, de cei rătăciți, dacă putem să-i întoarcem”, a spus ierarhul.
Înaltpreasfinția Sa a îndemnat credincioșii să cerceteze biserica, să păstreze lumina credinței ortodoxe și să trăiască având în vedere viața veșnică.
„Noi, în viața aceasta, trebuie să ne pregătim pentru viața viitoare. Că dacă nu trăim pentru viața viitoare, trăim pentru a muri”, a spus ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a amintit și de activitatea așezământului medical al mănăstirii, unde vin persoane pentru tratament și recuperare.
„Aici avem și un așezământ medical atât de important. Toți cei care au nevoie și, prin trimiteri de la medic, unde sunt sponsorizate multe proceduri, pot veni aici”, a precizat ierarhul.
În încheiere, ÎPS Teodosie a felicitat-o pe maica stareță Cipriana stavrofora pentru grija față de mănăstire și față de centrul medical.
„O felicit pe maica stareță Cipriana stavrofora, care este de strajă aici și care a asigurat mulți ani bunul mers al acestei instituții medicale, pentru că s-a ocupat îndeaproape și de centrul medical”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 24 mai, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea Sfânta Elena de la Mare din localitatea Costinești, jud. Constanța:
„Hristos S-a înălțat!
Preacuvioase părinte exarh, preacuvioase părinte duhovnic al acestei mănăstiri, preacucernici părinți, preacuvioasă maică stareță, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Am venit cu mare bucurie la această mănăstire, care are rădăcini adânci. Prima ctitorie aparține Elenei Cuza, de aceea se numește Sfânta Elena de la Mare. Apoi, ea a fost refăcută, mai ales prin jertfa doctorului Pesamosca, numit și „îngerul copiilor”, care a făcut danii mari aici, la această mănăstire, ca să se refacă pe vechiul ei loc.
Astăzi, am avut două Sfinte Evanghelii. Prima Evanghelie a fost închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, iar a doua, Sfinților Împărați Constantin și Elena. Fără cei doi împărați, Sinodul Ecumenic, cel dintâi de la Niceea, nu s-ar fi putut ține. Împăratul, Sfântul Constantin, a fost rugat de părinții Bisericii de atunci să convoace un sinod, pentru că viața Bisericii era tulburată de un preot care se socotea deasupra altor filosofi și care a stricat învățătura Bisericii în mintea sa, nemaiconsiderându-L pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, drept Fiul lui Dumnezeu.
Ce spunea acest Arie? Că este prima creatură a Tatălui, că este un om superior și atât, nu că este Dumnezeu. Sfinții Părinți erau răniți de această minciună, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan spune într-una din epistolele sale: „Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, și Acești Trei Una sunt.”
Atât de limpede exprimă Sfântul Evanghelist Ioan învățătura despre cele trei Persoane dumnezeiești, care au cu adevărat o singură ființă, dar sunt distincte fiecare dintre ele. Cu ajutorul Sfântului Împărat Constantin s-a convocat Sinodul I Ecumenic. Au venit părinți din toată lumea creștină și papa de la Roma, care era atunci ortodox, a trimis și el o delegație. Și Biserica noastră de la Tomis l-a trimis pe mitropolitul său, Marcu, care avea în subordinea sa încă 14 episcopii care erau în jurul Mitropoliei Tomisului din Constanța. S-a ținut acest Sinod Ecumenic, iar Sfânta Evanghelie de astăzi atât de frumos ne glăsuiește.
Iisus S-a rugat în Grădina Ghetsimani ca noi, urmașii apostolilor, să rămânem una și apostolii să fie una. Și în rugăciunea Sa a zis: „Părinte, a venit ceasul. Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te preaslăvească.”
Viața veșnică este o cunoaștere neîncetată a lui Dumnezeu. Aceasta este viața veșnică: o bucurie mereu crescândă, că pe Dumnezeu nu-L putem cunoaște într-o clipă. Dumnezeu este necuprins, este infinit și, ca să-L cunoaștem, trebuie să stăm înaintea Lui, dar nu cu trupul acesta muritor, ci Îl vom cunoaște când va fi vremea cea din urmă, când drepții vor fi ridicați pe un nor ca să scape de urgia ce va veni asupra lumii, căci pământul va arde, soarele se va schimba în întuneric, luna nu va mai avea lumină, dacă soarele este întunecat, și stelele cerului vor cădea din cer. Pământul va arde, dar va veni un arhanghel cu trâmbița și, la trâmbița arhanghelului, pământul se va desface și morții vor învia și vor sta înaintea Celui ce va coborî din cer, căci se va arăta pe cer întâi semnul Fiului Omului, adică Sfânta Cruce. Apoi Se va arăta Fiul Omului pe cer și va coborî pe pământ și va ședea pe un tron, iar în jurul Său vor sta pe douăsprezece scaune cei doisprezece apostoli pe care i-a ales El ca să judece întreaga lume.
După ce morții vor învia, cei vii, care au fost luați pe norii cerului, într-o clipă se vor schimba. Trupurile lor vor deveni trupuri ușoare și se vor adăuga celor din dreapta Mântuitorului, acolo unde va fi lumină, că în stânga Sa va fi întuneric.
Iată, aceasta ne vestește Sfânta Evanghelie de astăzi și ne vestește cine este Iisus Hristos: că este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit să Se roage pentru noi, să pătimească, să moară, să ne răscumpere prin moartea Sa, să învieze, să Se înalțe de-a dreapta Tatălui și să mijlocească mereu la Tatăl pentru noi și pentru mântuirea noastră.
Astăzi, cei 318 părinți sunt sărbătoriți împreună cu Sfinții Împărați Constantin și maica sa, Elena. Atât de potrivită a fost ziua aceasta, că, dacă n-am fost în ziua Sfinților Împărați, joi, când a fost și Înălțarea, pentru că au fost Zilele Constanței, iată, am venit astăzi și astăzi sunt pomeniți împreună cu cei 318 părinți de la Sinodul Ecumenic în duminica aceasta, pentru că fără Sfinții Împărați Constantin și Elena nu s-ar fi ținut Sinodul I Ecumenic ca să se combată acea învățătură greșită.
Cine învață greșit nu mai este cu Dumnezeu.
Arie era mândru și avea niște filozofi cu care mergea. I-a dus și la Sinod și, iată, voia să vorbească în fața tuturor. Dar a început să vorbească și vorbea blasfemii asupra Fiului lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Nicolae, care era prezent, i-a pus mâna la gură să nu mai poată să vorbească ce nu trebuie. Unii au interpretat că l-a lovit cu palma. Nu l-a lovit, dar voia să nu se mai audă blasfemiile lui.
Împăratul, socotind că l-a lovit, cum se văieta Arie: «M-a lovit!», a poruncit să i se ia Sfântului Nicolae omoforul și Evanghelia pe care o ținea în mână. Dar noaptea a visat împăratul pe Iisus Hristos, Care i-a spus să i se dea înapoi lui Nicolae Evanghelia, iar Maica Domnului a zis: «Iată, să i se pună omoforul!». Și i s-au dat înapoi Sfântului Nicolae și Sfânta Evanghelie, și omoforul.
Sinodul a ținut toată vara anului 325, pe cheltuiala vistieriilor împărătești. Dar iată, cine să vorbească cu Arie? Nu îndrăzneau, că erau mulți filozofi acolo. Și primul care a îndrăznit a fost Sfântul Spiridon.
Și toți ziceau: «N-ai carte, n-ai cum să-i înfrunți pe aceștia.»
Și le-a zis Sfântul Spiridon: «Nu eu îi înfrunt, îi va înfrunta Dumnezeu, Care face minuni.»
A ieșit înaintea tuturor și a zis Sfântul Spiridon: «Să știți voi, cei ce vă socotiți filozofi, și voi, părinților, și tu, Arie, că Dumnezeu este unul, dar are ființa deținută de trei Persoane în mod egal: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh dețin ființa dumnezeiască în mod egal. Nu eu vă arăt, că eu nu pot face minuni, dar Dumnezeu face minuni.»
Și a luat o cărămidă, pe care a pus-o în mâna stângă, iar cu mâna dreaptă a binecuvântat-o și a zis: «Doamne, arată pentru cei de față cum este alcătuită această cărămidă, care este un singur corp.»
S-a arătat flacără deasupra cărămizii, s-a arătat apă dedesubt, iar țărâna, lutul, a rămas în mână. Și a zis Sfântul Spiridon: «Iată, așa este Sfânta Treime, că Tatăl este egal cu Fiul și cu Duhul Sfânt. De aceea să nu nesocotiți dumnezeirea Fiului.»
Toți filozofii au venit înaintea Sfântului Spiridon și au zis: «Acum credem și noi că, oricâtă știință am avea, o asemenea minune nu putem face.»
De aceea și filozofii s-au creștinat, dar Arie a rămas cu nebunia învățăturii lui, că Hristos este o creatură a Tatălui.
De aceea, mai târziu, când va vrea să-l înșele pe împărat că a venit și el la credința cea adevărată, slujitorii ierarhi s-au rugat și au zis: «Nu credem că a venit. Fă ceva cu omul acesta.»
Și înainte de a veni la biserică, a avut nevoie de o privată, unde a intrat și acolo și-a vărsat toate măruntaiele.
Doi oameni n-au fost primiți să rămână deasupra pământului în moartea lor: Iuda, care L-a vândut pe Domnul, și Arie, care Îl socotea pe Domnul o creatură.
Așa s-a sfârșit Arie: curgându-i întâi toate măruntaiele, apoi s-a deschis pământul și l-a înghițit.
Acestea sunt păcatele grele împotriva credinței, care nu sunt iertate de Dumnezeu și spune Mântuitorul Hristos că cel ce greșește împotriva Fiului poate fi iertat, dar cel ce greșește împotriva Duhului Sfânt nu poate fi iertat.
Credința ne-o ține aprinsă harul Duhului Sfânt, pe care noi îl primim după botez, în Taina Mirungerii. Atunci primim cele șapte daruri ale Duhului Sfânt.
La acest Sfânt Sinod, cel dintâi, din 325, s-a formulat dreapta învățătură despre Tatăl și despre Fiul. Mai târziu vor fi alți eretici care vor contesta pe Duhul Sfânt și, la sinodul următor, și învățătura despre Duhul Sfânt și celelalte învățături se vor completa la Crezul care s-a formulat la Sinodul I, cu primele șapte articole despre Tatăl și despre Fiul.
S-au dat și canoane să fie respectată dreapta învățătură statornicită de Sfinții Părinți la Sinodul I Ecumenic. Și Papa de la Roma, prin delegația sa, a primit această învățătură.
De aceea, și noi trebuie să ținem învățătura dreaptă, că cine nu ține învățătura dreaptă nu se poate mântui. Și pentru că avem în dreapta învățătură pe Hristos, Care după Înviere n-a mai rămas cu nicio haină materială pe trupul Său — El fusese îmbrăcat în acel giulgiu, acea pânză albă prinsă cu aromate, iar mahrama pusă pe capul Său au rămas în mormânt — dar El părea îmbrăcat. Cu ce era îmbrăcat? Cu harul Duhului Sfânt. Cum au fost și primii oameni îmbrăcați înainte de păcat. Acest har l-au pierdut și s-au văzut dezbrăcați. De aceea s-au ascuns printre pomii Raiului, când Dumnezeu i-a strigat, n-a îndrăznit să răspundă Adam decât a treia oară, când Dumnezeu l-a ajutat să dea și răspunsul și a întrebat: «Adame, unde ești?» de trei ori.
A treia oară a zis: «Am auzit glasul Tău în Rai și m-am temut, că sunt gol, și m-am ascuns.» «Cine ți-a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci?» Și Adam, în loc să spună: «Da, am mâncat», a dat vina pe femeie: «Femeia pe care mi-ai dat-o, ea mi-a dat și am mâncat.» Și a întrebat-o și pe Eva: «De ce ai făcut aceasta?» Ea a zis: «Șarpele m-a îndemnat.» Și apoi a venit blestemul. Iar modul în care au vorbit Adam și Eva la chemarea lui Dumnezeu este preluat și astăzi de toți oamenii.
Când întrebi pe un om de ce a greșit, îți spune că altul l-a făcut să greșească. Noi trebuie să ne asumăm toate păcatele, că dacă nu ni le asumăm, nu ne căim pentru ele și nu putem să fim iertați.
Noi astăzi îi prăznuim și pe Sfinții Împărați Constantin și Elena într-un mod atât de sublim, chiar odată cu Sinodul I Ecumenic, pe care ei l-au convocat. Sfinții Împărați sunt primii împărați creștini de la începutul creștinismului, după Înălțarea Domnului la cer, la 10 zile după Înălțare, adică duminica viitoare, va fi sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.
După Pogorârea Sfântului Duh, apostolii se vor îmbrăca cu putere de sus și vor pleca la propovăduire. Biserica va lua ființă în Duminica Cincizecimii, că Sfântul Petru, pescarul cel simplu, încărcat de darul Duhului Sfânt, va avea multă înțelepciune și va vorbi prin harul Duhului Sfânt atât de frumos și atât de deplin îi va încredința pe ascultători că Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt și vor crede în Dumnezeul Cel ce S-a întrupat în Fiul lui Dumnezeu și în Tatăl și în Duhul Sfânt, ca la 3.000 de suflete, în ziua Cincizecimii, se va întemeia Biserica creștină. Apoi, a doua zi, alte 2.000 au venit și așa a crescut mereu Biserica, iar apostolii au fost trimiși la propovăduire în toată lumea.
Sfinții Împărați Constantin și Elena, iată, au făcut lucruri minunate. Sfântul Constantin a îngăduit Sfintei Elena, mama sa, să meargă la Ierusalim, care fusese dărâmat în anul 70 de trupele romane conduse de cei doi generali, Titus și Vespasian.
„Nu va rămâne piatră pe piatră”, așa cum a prorocit Mântuitorul. Și templul din Ierusalim va fi dărâmat și toate clădirile dimprejur și nu se va mai alege nimic.
Sfânta Elena a venit aici, la Ierusalim, ca să descopere Crucea Domnului și a descoperit trei cruci: Crucea Domnului, dar și crucile pe care au fost răstigniți tâlharii.
Cum să cunoască ea care este Crucea Domnului?
Iată, duceau un mort la groapă și le-au zis soldații, care erau creștini: „Împărăteasă, lasă-ne să atingem crucile de cel ce este dus la groapă.”
Și au atins prima cruce — nu s-a petrecut nimic. Au atins a doua cruce — nu s-a petrecut nimic. Erau crucile tâlharilor.
Au atins a treia cruce și, deodată, cel mort a vorbit și s-a ridicat și s-a închinat și a zis: „Iată, mă închin Crucii Celui ce a fost răstignit pe ea, Fiului lui Dumnezeu întrupat, lui Iisus Hristos, și mulțumesc că m-a chemat la viață.”
N-a mai fost niciun dubiu cum să deosebească Crucea Domnului de crucile tâlharilor.
Din lemnul acestei Sfinte Cruci a adus și la Constantinopol, dar a fost închinată la Ierusalim, Crucea Domnului. Aici, la 14 septembrie, s-a făcut sărbătoarea Sfintei Cruci și mulți au venit să se închine, între care și Maria Egipteanca, care atunci era plină de patimi: era și bețivă, și desfrânată. 17 ani a petrecut așa. Mama ei murise după ce o învățase credința, dar tatăl său și noua soție erau aspri. Ea a plecat de acasă, era frumoasă și a fost atracția tuturor pătimașilor. La Ierusalim a venit cu patimă și a vrut să se închine și ea Sfintei Cruci, că toți ieșeau de acolo cu fețele luminate, dar n-a fost primită până când nu s-a căit și după ce s-a căit și s-a rugat Maicii Domnului, a intrat și astfel, prin Crucea Domnului, a înțeles că trebuie să se pocăiască și s-a dus în pustiu.
Mulți s-au folosit de semnul Sfintei Cruci. Sfânta Cruce a devenit semnul Fiului Omului, adică semnul Fiului întrupat.
Noi suntem în sărbătoarea Înălțării Domnului. Când Domnul i-a luat pe ucenicii Săi și i-a dus în Muntele Măslinilor, unde le-a vorbit, ucenicii credeau că din nou vor merge cu El peste tot. Dar Domnul le-a vorbit și le-a spus: «Iată, Eu v-am dat vouă putere ca să mergeți să propovăduiți.»
Și unul dintre ei L-a întrebat: «Doamne, vei așeza Tu din nou împărăția lui Israel?» Ei gândeau să o așeze cum a așezat-o David, care a biruit pe toți dușmanii și împărăția poporului Israel a fost cea mai puternică în timpul regelui David.
Dar Iisus le-a zis: «Nu este al vostru a ști anii sau vremurile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa.»
Și, după ce S-a înălțat, a trimis doi îngeri care le-au vorbit ucenicilor și celorlalți care erau împrejurul lor și le-au zis: «Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălțat de la voi la cer, așa va și veni, dar nu acum, ci când este rânduit.»
Și atunci au înțeles să se întoarcă la Ierusalim și s-au dus și au stat numai în rugăciune, împreună cu Maria, mama lui Iisus, și cu femeile mironosițe.
Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt socotiți întocmai cu apostolii, pentru că ei au făcut să se răspândească cuvântul lui Dumnezeu, să se zidească biserici, să vină cei ce doreau botezul și să se boteze. Scrie cronicarul că veneau mulțimi de oameni să se boteze, iar împăratul comandase cămăși albe, că după botez toți se îmbrăcau în cămăși albe și erau bucuroși.
Dar iată, la Roma era un împărat păgân, Maxențiu, fiul lui Maximian, și îi prigonea pe creștini. Constantin i-a spus: «Nu-i mai prigoni pe creștini, că au și ei voie să se roage Dumnezeului lor, Care este Dumnezeul Cel adevărat.»
Și n-a înțeles.
Atunci, Sfântul Împărat Constantin a venit la Roma și se ruga să aibă putere să-l învingă pe Maxențiu. Și s-a arătat pe cer Crucea Domnului, închipuită din stele, și era scris în jurul Crucii: «In hoc signo vinces» — „În acest semn vei învinge.”
Împăratul a pus pe coifurile soldaților, pe steaguri, semnul Sfintei Cruci și, cu adevărat, dușmanii au fugit. Astfel, în anul 312, l-a învins pe Maxențiu, iar în anul 313 a dat o lege, Edictul de la Milan sau Mediolanum, prin care toți creștinii puteau să se închine lui Hristos în libertate.
Când a intrat în Roma, tot poporul a venit și l-a întâmpinat. Și a pus Sfântul Împărat Constantin să se facă o cruce de piatră în centrul Romei, ca semn de biruință prin Cruce asupra dușmanilor lui Hristos.
Așa au făcut Sfinții Împărați și multe legi au dat. Au eliberat pe toți cei închiși pentru credință, le-au dat înapoi averile confiscate. Au fost atât de vrednici acești doi împărați, Sfinții Constantin și Elena, că n-au fost uitați și au fost pomeniți pururea înaintea tuturor celor care au urmat.
Și noi suntem datori, că a auzit Sfântul Împărat Constantin că la Tomis sunt creștini foarte buni și că țin credința. Pentru aceea a socotit să schimbe numele orașului nostru din Tomis în Constanța, după numele fiului său mai mare, Constanțiu. Era cel mai mare; celălalt era Constans, iar al treilea, Constantin.
Și noi avem numele de botez al orașului nostru de la Sfântul Împărat Constantin cel Mare.
Multe lucrări bune au făcut acești doi împărați. Noi să învățăm că trebuie să ne ținem credința curată, dar și vie și mărturisitoare.
Ce îndemn luăm noi astăzi? Credința este cel mai scump tezaur pe care îl avem. Fără credință nu putem să ne apropiem de Dumnezeu. Fără credință noi nu putem să ne închinăm lui Dumnezeu.
Prin credință ne închinăm, iar crucea este semnul cel mai sfânt și cel mai puternic, că prin cruce biruim vrăjmășiile celui viclean, care se teme de cruce. Că Cel răstignit pe cruce, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a biruit împărăția iadului, i-a scos pe strămoși din iad și portarii iadului, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, s-au ascuns de frică.
De aceea, trebuie să înțelegem că se cuvine să avem o credință vie și mărturisitoare. Să învățăm că trebuie să fie credința pe primul plan și credința ni-L aduce în sufletele noastre pe Dumnezeu.
Pe Dumnezeu trebuie să-L iubim mai mult decât pe părinții noștri și părinții decât pe copiii lor, și soțul și soția, fiecare să-L iubească pe Dumnezeu mai mult decât pe celălalt partener al său, pentru că Dumnezeu este deasupra tuturor, iar crucea este semnul cel mai puternic, care trebuie să ne însoțească în toate momentele vieții: de cumpănă, de bucurie, de necaz și în orice împrejurare a vieții noastre.
Astfel, dar, noi trebuie să înțelegem că Dumnezeu ne cheamă la dragostea Sa, iar dragostea pentru Dumnezeu se împlinește prin jertfa noastră.
Jertfa înseamnă să avem credință, pe care să o mărturisim prin post, prin rugăciune, prin milostenie, prin dragoste, prin pace unii față de alții.
Să ne iubim aproapele, să iubim biserica, să iubim pe toți cei ce ne urăsc pe noi.
Să nu putem să urâm. Să putem doar să iubim. Avem voie să urâm pe cineva: pe cel viclean, că acela ne înșeală și ne arată minciuna ca adevăr. De aceea spun unii: «Hai să ne îndulcim în viața aceasta, că nu știm dacă mai avem altă viață.» Aceasta este inspirație de la cel viclean.
Noi, în viața aceasta, trebuie să ne pregătim pentru viața viitoare. Că dacă nu trăim pentru viața viitoare, trăim pentru a muri.
Cei ce vor să moară se duc în iad. Nu iadul trebuie să ni-l dorim, ci raiul. Dar la rai trebuie să urcăm.
Adevărat este că e mai greu urcușul decât coborâșul. Dar prin urcuș dobândim lumina. Cei cu coborâșul se duc în întuneric.
De aceea să fim foarte atenți să cercetăm biserica. Duminica și sărbătorile trebuie să ne găsească în biserici, unde este Dumnezeu Cel viu și adevărat.
În biserică este și Maica Domnului, sunt și sfinții, iar sfinții îngeri ai noștri vin în biserică să mijlocească pentru noi la Dumnezeu, să ne ierte păcatele, să ne fie alături.
Ortodocșii strigă: «Iată a venit lumina adevărată!» a ortodocșilor.
Să ne bucurăm că avem lumina aceea adevărată, să n-o schimbăm cu altceva.
În lumea de acum sunt peste o mie de secte care spun că sunt creștini, dar numai unii sunt creștini adevărați: ortodocșii.
La Sinodul I Ecumenic s-a restabilit lumina credinței adevărate prin râvna Sfinților Împărați Constantin și Elena, care au convocat Sinodul, prin învățătura Sfinților Părinți care au făcut primele șapte articole din Crez și prin minunea Sfântului Spiridon, care a arătat că Sfânta Treime este una ca Dumnezeu, dar are trei Persoane egale, cum cele trei elemente alcătuiesc o cărămidă în mod egal.
Noi nu trebuie să fim creștini numai cu cuvântul, ci și cu fapta.
În fiecare zi să adăugăm fapte bune, să ajutăm pe alții: pe săraci, în spitale, în azile, în temnițe, pe cei chinuiți, să ne fie milă de cei bolnavi, de cei rătăciți, dacă putem să-i întoarcem. Cu fapta să ne mărturisim credința noastră cea dreaptă, pentru că Dumnezeu ne dă mărturie despre ea.
Și mai avem o mărturie: aghiasma este numai la ortodocși nestricăcioasă. Și v-am mai spus: oamenii de știință au constatat că apa sfințită rămâne nestricăcioasă peste ani și ani, pentru că unde este credință curată, acolo este și harul lui Dumnezeu, căci harul lui Dumnezeu naște credința în noi.
De aceea, pruncul, după botez, este miruit, iar Sfântul și Marele Mir are cele șapte daruri ale Sfântului Duh.
De aceea să ne bucurăm că avem credința curată, avem darurile Sfântului Duh, avem lumina vie a Învierii. Să ne pregătim și să trăim ca niște fii ai Învierii și nu ca niște oameni care trăim pentru a muri, ci să trăim pentru a fi veșnici prin faptele noastre, care vor cântări la judecată înaintea lui Dumnezeu. Rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ajute nouă tuturor.
Aici avem și un așezământ medical atât de important. Toți cei care au nevoie și, prin trimiteri de la medic, unde sunt sponsorizate multe proceduri, pot veni aici. Am avut în anul acesta, chiar din ianuarie, oameni care au venit să se tămăduiască aici, că erau lunile de iarnă, luni de întrerupere a activității. Acum avem, pe tot parcursul anului, lunile pline de pacienți care vin să-și vindece neputințele lor.
Să rugăm pe bunul Dumnezeu ca, pentru rugăciunile celor 318 părinți de la Sinodul Ecumenic, pentru rugăciunile Sfinților Împărați Constantin și maica sa Elena, pentru rugăciunile sfinților astăzi pomeniți — Simeon din Muntele cel Minunat, Sfântul Mucenic Serafim și Sfânta Blandina, care de curând a fost canonizată — să avem și noi milă și ajutor de la Dumnezeu.
O felicit pe maica stareță Cipriana stavrofora, care este de strajă aici și care a asigurat mulți ani bunul mers al acestei instituții medicale, pentru că s-a ocupat îndeaproape și de centrul medical.
Hristos S-a înălțat!”
