ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS, Arhiepiscopul Tomisului, miercuri, 8 iulie, după Sfânta Liturghie săvârșită la Mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” din localitatea Capidava, județul Constanța.
ÎPS Teodosie: „Hristos este Doctorul suprem”
În cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Tomisului a evocat viața Sfinților Mucenici Epictet și Astion, arătând că întâlnirea dintre cei doi reprezintă un model de convertire, ascultare și dăruire totală lui Hristos.
Pornind de la dialogul dintre Sfântul Epictet și tânărul Astion, ierarhul a subliniat că adevărata identitate a omului se află în relația sa cu Dumnezeu.
„Adevărații tăi părinți nu sunt aici, ci sunt în cer. Dumnezeu este adevăratul tău Părinte, iar Maica Domnului este mama ta”, a spus ÎPS Teodosie, redând cuvintele adresate de Sfântul Epictet tânărului Astion.
Totodată, Arhiepiscopul Tomisului a arătat că Hristos este Cel care oferă adevărata vindecare.
„Hristos este Doctorul suprem, Care nu numai că vindecă bolile, ci îi înviază și pe cei morți”, a afirmat ierarhul.
Ascultarea îl păstrează pe om în pace
Un alt moment asupra căruia s-a oprit Înaltpreasfințitul Teodosie a fost episodul în care Astion, plecând fără binecuvântarea părintelui său duhovnicesc pentru a aduce apă, a simțit imediat tulburarea sufletească.
Potrivit ierarhului, Sfântul Epictet l-a chemat la rugăciune și pocăință, iar după ce cei doi s-au rugat împreună, Astion și-a regăsit pacea.
„Hai să ne întindem amândoi la pământ, în chipul crucii, și să ne rugăm împreună”, a spus Sfântul Epictet, după cum a relatat ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că ascultarea este una dintre virtuțile fundamentale ale vieții creștine și temelia unei relații autentice cu Dumnezeu.
Puterea rugăciunii pentru cei dragi
În continuarea predicii, Înaltpreasfințitul Teodosie a evidențiat puterea rugăciunii, amintind că părinții lui Astion, deși au respins inițial credința creștină, au ajuns să se convertească prin rugăciunile fiului lor și ale Sfântului Epictet.
„Pentru rugăciunile fiului lor și ale părintelui său duhovnicesc, Dumnezeu Și-a arătat marea Sa milă față de acești oameni”, a afirmat ierarhul.
Acesta a arătat că nimeni nu trebuie să înceteze să se roage pentru cei apropiați, chiar dacă aceștia par departe de Dumnezeu.
Dobrogea, pământ al primilor martiri
Înaltpreasfințitul Teodosie a vorbit și despre legătura Sfinților Epictet și Astion cu Dobrogea, amintind că cei doi au poposit la Capidava înainte de a ajunge la Halmyris, unde au propovăduit Evanghelia și au botezat numeroși oameni.
„Pământul acesta al nostru, pentru că i-a avut pe strămoșii noștri oameni blânzi și primitori, a primit și sfinți veniți din afara hotarelor sale”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a adăugat că Dobrogea păstrează o moștenire spirituală unică, fiind ținutul în care au mărturisit credința numeroși mucenici, cuvioși, ierarhi și mărturisitori.
Mulțumiri pentru ctitori și pentru obștea mănăstirii
În partea finală a predicii, ÎPS Teodosie a adresat mulțumiri maicii starețe, obștii monahale și familiei Sava, ctitorii Mănăstirii „Sfinții Epictet și Astion”, pentru jertfa și implicarea lor în dezvoltarea așezământului.
„Mulțumesc maicii starețe și soborului de maici, care au fost în rugăciune atunci când ctitora a trecut prin suferință”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a apreciat și dragostea familiei de ctitori față de Biserică și față de aproapele, afirmând că „iubesc Biserica, Îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc tot ceea ce este adevărat, sfânt și frumos și îi iubesc pe toți oamenii din jurul lor”.
Îndemn la unitate și dragoste creștină
În încheiere, Înaltpreasfințitul Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să rămână uniți în credință, în rugăciune și în iubirea față de aproapele.
„Să ne ajute Dumnezeu să-L iubim pe El mai presus de toate, să iubim bisericile și mănăstirile și noi înșine să fim mai înfrățiți, mai iubitori unii față de alții, mai săritori în ajutor unii altora. Să ne rugăm unii pentru alții și să ne sprijinim reciproc, pentru ca Dumnezeu să Se bucure de dragostea noastră, a tuturor”, a încheiat Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 8 iulie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” din localitatea Capidava, județul Constanța:
„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
„Sfinților Mucenici Epictet și Astion, fiți și pentru noi mijlocitori în ceruri, pentru iertarea păcatelor și mântuirea noastră.”
Preacuvioase părinte exarh, preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioasă maică stareță, preacuvioase maici, cinstiți ctitori, iubiți credincioși adunați aici la această sărbătoare,
Iată, această sărbătoare este atât de luminoasă pentru noi toți, pentru că Dumnezeu a îngăduit să vină din Răsărit doi sfinți atât de străluciți, care căutau pacea și liniștea și au găsit-o aici, în țara sciților.
Iată, Sfântul Epictet era un preot din părțile Răsăritului, care Îl iubea mult pe Hristos. Slujea mereu, iar ucenicii veneau la el pe ascuns, pentru că era vreme de prigoană.
Pe acolo au trecut și niște tineri și, ca tinerii, erau curioși să afle ce se găsea acolo, pentru că se vedea că era o catacombă, un loc de slujire.
Unul dintre ei a stat mai mult în fața acelui lăcaș ascuns și trecea pe acolo în drumul său, pentru că mergea la un doctor, unde îl dusese tatăl său ca să învețe și el meșteșugul doctoricesc. Când a trecut pe acolo și s-a oprit, preotul Epictet i-a ieșit în cale și i-a zis:
„Tinere, cine ești? De unde ești? Cine sunt părinții tăi?”
Și el i-a spus:
„Tatăl meu este mai-marele cetății, iar mama mea este fiica senatorului Iulian.”
Dar preotul Epictet i-a spus, după ce tânărul a mărturisit că părinții îl iubesc foarte mult, îl au ca pe un mărgăritar și privesc spre el cu multă bucurie și dragoste:
„Adevărații tăi părinți nu sunt aici, ci sunt în cer. Dumnezeu este adevăratul tău Părinte, iar Maica Domnului este mama ta. De aceea, eu îți voi descoperi această taină și, dacă o vei primi, fericit vei fi și vei învăța meșteșugul Doctorului suprem, Care nu numai că vindecă bolile, ci îi înviază și pe cei morți.”
Tânărul asculta și s-a întors acolo ca să-l asculte mai mult. L-a ascultat și a început să creadă în Hristos.
De aceea l-a întrebat:
„Ce să fac, ca să am și eu îndrăznire la Hristos și să mă ajute?”
Iar preotul i-a spus:
„Trebuie să asculți toată învățătura, să crezi în Hristos și să te botezi, căci prin Botez poți să-I aparții lui Hristos.”
A primit aceasta. A rămas șapte zile, iar preotul l-a pus să postească. În acest timp i-a descoperit toată învățătura, iar tânărul a spus:
„Cred cu adevărat în Hristos, despre Care mi-ai vorbit, că este Fiul lui Dumnezeu și face minuni.”
După ce l-a botezat, a zis:
„Simt o mare bucurie. Voi merge acasă și voi încerca să le spun câte ceva părinților mei. Dar, dacă nu vor înțelege, nu voi mai putea rămâne aici, căci, dacă vor afla că sunt creștin, ori își vor ieși din minți, ori se vor arunca în mare și se vor îneca, sau poate chiar pe mine mă vor ucide. Nu știu ce se poate întâmpla.”
S-a întors acasă, iar tatăl său l-a întrebat:
„Ce ai făcut atâta timp, de n-ai venit atâtea zile acasă?”
Iar el a răspuns:
„Doctorul meu a avut un bolnav foarte grav și m-a rugat să merg să-l ajut. Și l-am ajutat, iar acum m-am întors.”
El se gândea la Doctorul său, Iisus Hristos, iar bolnavul era el însuși. De aceea n-a simțit că a mințit, ci că a spus un adevăr pe care tatăl său însă nu-l putea înțelege.
A început apoi să-i vorbească despre Doctorul cel suprem din ceruri, Care este și Stăpânul tuturor, însă tatăl său nu voia să audă.
De aceea s-a întors la părintele Epictet și i-a spus:
„Să căutăm un loc liniștit unde să mă crești, părinte, în credință, căci aici nu pot să rămân. Părinții mei nu se vor împăca niciodată cu credința mea.”
Preotul Epictet a aflat că în țara sciților este pace și că oamenii sunt liniștiți.
Au plecat fără ca Astion să le spună ceva părinților săi. S-au urcat într-o corabie și au venit în părțile acestea.
Aici era un port și cronicarul ne spune că Sfinții Epictet și Astion s-au oprit în acest port și au rămas o vreme. Unde era acest port? Era portul cetății Capidava.
De aceea am pus acești sfinți ocrotitori ai Mănăstirii Capidava, pentru că Sfinții Epictet și Astion s-au oprit aici, au poposit și au admirat aceste locuri frumoase, așa cum sunt și astăzi, cu pădurile acestea de foioase și cu văile acestea.
De aici au plecat mai departe, la Halmyris.
Acolo s-au oprit, au găsit un lăcaș și au început să vină la ei oameni bolnavi. Preotul Epictet vindeca multe boli. Au venit oameni cuprinși de suferințe grele, oameni orbi, au venit unii țintuiți la pat, iar pe toți i-a vindecat prin rugăciune. La prima întâlnire cu poporul, s-au creștinat o mie de oameni care nu aveau credința în Hristos.
Au continuat să propovăduiască în ținutul Halmyrisului și iată că nu numai preotul Epictet, ci și Astion, câtă vreme a fost ascultător de părintele său duhovnicesc, avea rugăciuni puternice.
Însă, părinții lui Astion erau foarte zbuciumați. L-au căutat peste tot și au dat de veste că, dacă cineva îl va găsi – pentru că erau oameni foarte bogați –, îi vor da cel puțin jumătate din averea lor.
Era căutat pretutindeni, dar nu era de găsit.
Mama se tânguia și spunea:
„Nu mai sunt mamă, sunt o femeie plină de jale și de durere. Unde o fi fiul meu? Chiar dacă l-ar fi luat creștinii sau l-ar fi atras la credința lor, tot l-aș ierta, că mă sfâșii de dorul lui.”
Și tatăl, de asemenea, se zbuciuma de durere și spunea:
„Iată, am avut un fiu și l-am pierdut și pe acesta. Nu mai sunt tată. Dacă l-aș găsi, mare bucurie aș avea și orice și-ar dori i-aș împlini.”
Astion, aflându-se în ținutul Halmyrisului, se ruga mult ca și părinții săi să ajungă la credință. Au venit și momente de cumpănă, când satana voia să-i despartă pe cei doi. Fiind însetat, Astion a plecat fără știrea părintelui său ca să aducă apă. Făcea ascultare atât de strictă de părintele său și satana l-a înduplecat să facă neascultare, iar el s-a tulburat.
Nu știa de ce este atât de tulburat. Preotul Epictet l-a întrebat:
„Fiule, ce ai greșit de te-ai tulburat atât de mult? Nu cumva ai făcut neascultare?”
Iar el a răspuns:
„Da, părinte, am greșit. Am plecat fără să-ți cer voie și atât de mult m-am tulburat, încât am simțit o mare apăsare. Cineva m-a îndemnat să plec fără ascultare.”
Atunci preotul Epictet i-a spus:
„Hai să ne întindem amândoi la pământ, în chipul crucii, și să ne rugăm împreună. Tu să te rogi pentru iertare, iar eu mă voi ruga ca să-mi fii din nou fiu ascultător și amândoi să ascultăm de Dumnezeu.”
După ce s-au rugat cu lacrimi, Astion s-a liniștit și n-a mai ieșit niciodată de sub ascultarea părintelui său.
În acea vreme erau mulți oameni cuprinși de suferințe și de boli grele.
A venit la ei un om stăpânit de un duh necurat. Era atât de zbuciumat și i-a spus preotului Epictet:
„Nu știu ce am, dar nu pot avea liniște. Tremur și nu mă pot apropia. Am primit Botezul, dar a intrat ceva în mine.”
Preotul s-a rugat și îndată s-a văzut un copil negru ieșind din acel om.
Atunci omul a spus:
„M-am eliberat! Ce ai făcut, părinte, de mă simt atât de liber? Parcă am prins aripi. Îți mulțumesc! Învață-mă să mă rog, ca să nu mai fiu biruit de atâtea greutăți.”
Și multe minuni au săvârșit aici, în Halmyris, unde au rămas șaptesprezece ani.
Dar a venit vremea prigoanei împăratului Dioclețian, foarte aspră împotriva creștinilor. De aceea l-a trimis pe unul dintre dregătorii săi, ighemonul Latronianus, ca să-i judece pe cei care aduceau jertfă lui Hristos și refuzau să aducă jertfă idolilor.
Și iată că au fost aduși înaintea lui cei doi părinți.
I-a întrebat:
„Cum vă numiți?”
Preotul Epictet i-a spus lui Astion:
„Să nu răspundem nimic altceva: nici din ce țară suntem, nici cine ne sunt părinții. Să nu le spunem decât atât: «Suntem creștini.»”
Și atât au spus cei doi:
„Suntem creștini. Facă-se voia Domnului Dumnezeului nostru cu noi.”
Unul dintre anchetatori, Vigilanțiu, văzând că repetă aceste cuvinte – „Facă-se voia Domnului Dumnezeului nostru cu noi” – a început să le rostească și el și a simțit că primește lumină și putere.
De aceea, pe ascuns, după ce cei doi au fost închiși și puși în lanțuri, Vigilanțiu a venit la ei, a primit credința și a devenit și el creștin. Nu le-a spus însă celorlalți că se creștinase. Având această bucurie, Vigilanțiu le cerea mereu sfat.
I-a închis timp de treizeci de zile și s-a dat poruncă să nu li se dea nici mâncare, nici apă. Ei însă se hrăneau cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îi ținea în bucuria rugăciunii și îi întărea prin hrana cea duhovnicească.
Au fost scoși din nou la judecată, iar dregătorul le-a spus:
„Nu veți putea scăpa de judecată, pentru că ați încălcat porunca împăratului. Întoarceți-vă măcar acum, după ce ați fost chinuiți cu foamea și cu setea.”
Ei nu spuneau nimic. Foamea și setea lor erau după Dumnezeu, nu după hrana cea trupească.
Astion se ruga neîncetat pentru părinții săi. În timp ce se aflau la judecată, un concetățean de-al lui Astion s-a dus la părinții acestuia și le-a spus că fiul lor se află în țara sciților, pentru că îl văzuse acolo. Nu le-a spus însă că îl văzuse în timpul judecății.
Părinții și-au lăsat averea în grija slugilor, au luat o corabie și au venit în țara sciților. Între timp, Astion a primit veste că părinții săi sunt pe drum. Se apropia însă clipa martiriului.
Înainte de a primi mucenicia, Astion i-a spus preotului Epictet că ar dori să moară împreună cu el. Dar Epictet i-a răspuns:
„Tu trebuie să fii primul, căci eu sunt părintele tău. Eu trebuie să te trimit la Hristos. Nu cumva să mai vină vreun demon și să încerce să te răzgândească.”
De aceea i-a spus:
„Primește mucenicia înaintea mea.”
Au fost bătuți fără milă și, în cele din urmă, au primit cununa muceniciei prin tăierea capului.
Mai întâi monahul Astion, care avea treizeci și cinci de ani, iar apoi preotul Epictet, care trecuse de șaptezeci de ani. După mucenicia lor, Vigilanțiu s-a îngrijit ca trupurile sfinților să fie îngropate într-un loc cuviincios.
Apoi, într-o vedenie, i s-a arătat Astion și i-a spus:
„Părinții mei vor veni. Mergi la port și întâmpină-i. Du-i mai întâi la chilia mea și vorbește-le despre Hristos și despre mine, așa cum știi.”
Părinții au venit și îl întrebau:
„Nu cumva ați văzut pe aici un tânăr pe nume Astion?”
Îndată, Vigilanțiu le-a răspuns:
„Îl cunosc pe acel tânăr. Vă voi duce mai întâi la locul unde se ruga.”
Acolo se aflau Evanghelia pe care o citea mereu Astion și cartea lui de rugăciuni. Era un loc sărăcăcios.
„Dar el unde este?”, au întrebat părinții.
Vigilanțiu le-a răspuns:
„El este la Cel mai mare Împărat. Dacă va fi voia Lui, vă voi duce și la el, iar el vi se va arăta.”
Și i-a dus la mormintele celor doi, iar Vigilanțiu le-a spus:
„Haideți să ne rugăm în locul acesta.”
Era seară și, după ce le-a vorbit îndelung despre Hristos, Vigilanțiu s-a rugat împreună cu părinții lui Astion toată noaptea. După miezul nopții și mai ales către răsăritul soarelui, s-a făcut o lumină mare și toți s-au minunat de acea lumină. Și din morminte au ieșit cei doi.
Astion și-a îmbrățișat mama și i-a spus:
„Mamă, eu sunt bine. Eu sunt la Împăratul cel ceresc și doresc să vii și dumneata aici.”
Iar preotul Epictet l-a îmbrățișat pe tatăl lui Astion. Mama se numea Marchelina, iar tatăl Alexandru.
Apoi preotul Epictet le-a spus:
„Mare fericire este în cer, la Împăratul cel Atotțiitor, Hristos Dumnezeul nostru, Care este împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Să aveți și voi parte de această cale.”
După aceea, Vigilanțiu i-a încredințat preotului Bonosus, pentru a-i catehiza pe larg, iar episcopul Evangelicus i-a botezat.
Ei s-au dus, și-au împărțit averea săracilor și s-au întors aici, ca să fie aproape de preotul Epictet și de fiul lor, Astion. Și ei au devenit mărturisitori ai credinței. Când a venit prigoana, nu s-au temut să-L mărturisească pe Hristos. Ei, care fuseseră păgâni și nici nu voiau să-l asculte pe Astion atunci când, după Botez, le vorbea despre Hristos, s-au întors la credință.
Pentru rugăciunile fiului lor și ale părintelui său duhovnicesc, Dumnezeu Și-a arătat marea Sa milă față de acești oameni, care pe pământ fuseseră puternici, bogați și bine văzuți. Au ajuns și ei mucenici ai lui Hristos și au dobândit împreună cu fiul lor Împărăția cea cerească.
De aceea, atunci când a fost reintrodusă ora de religie după perioada comunistă, stând cu copiii și cu părinții, pe vremea când eram la București și țineam meditații, părinții mărturiseau:
„Noi n-am făcut religie, dar acum învățăm de la copiii noștri.”
Iată că, de multe ori, părinții au învățat de la copii, așa cum și copiii iudeilor, când Hristos intra în Ierusalim, strigau:
„Osana, Fiul lui David!”
Iar fariseii Îi spuneau lui Iisus:
„N-auzi ce strigă aceștia? Ceartă-i!”
Iar El le-a răspuns:
„Oare n-ați citit în Scripturi că «din gura copiilor și a celor ce sug Ți-ai pregătit laudă»?”
De aceea să avem și noi mare bucurie că avem înaintea noastră una dintre cele mai frumoase vieți de sfinți, plină de pilde: viața Sfântului Astion, râvna preotului Epictet, pilda părinților păgâni care s-au întors la credință. Pământul acesta al nostru, pentru că i-a avut pe strămoșii noștri oameni blânzi și primitori, a primit și sfinți veniți din afara hotarelor sale, iar dintre strămoșii noștri s-au ridicat, la rândul lor, mulți sfinți.
Avem o mare ceată de mucenici, de cuvioși, de ierarhi și de mărturisitori.
Să-i rugăm pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion, pe Sfântul Mucenic Procopie și pe mama sa, Teodosia, să ne fie și nouă rugători și mijlocitori înaintea lui Dumnezeu, în ceruri.
Iar această sfântă mănăstire, prin jertfa familiei Sava – Dumitrel, Ionela și copiii lor –, primește acum un contur tot mai bogat. Se ridică aici clădiri frumoase și primitoare, iar această mănăstire va deveni o adevărată oază duhovnicească.
Mulțumesc maicii starețe și soborului de maici, care au fost în rugăciune atunci când ctitora a trecut prin suferință.
Iată că familia Sava – Dumitrel, Ionela și copiii lor – este recunoscătoare maicilor care au fost și sunt mereu în rugăciune pentru ctitorii acestei mănăstiri. Și eu îi pomenesc mereu, pentru că îmi sunt atât de apropiați. Iubesc Biserica, Îl iubesc pe Dumnezeu, iubesc tot ceea ce este adevărat, sfânt și frumos și îi iubesc pe toți oamenii din jurul lor. De aceea mulțumesc lui Dumnezeu că avem parte de astfel de oameni aici, în Dobrogea.
Maica stareță a venit din Bucovina, de la mănăstirile ștefaniene de acolo, și a adus aici duhul rugăciunii. Dar aici a întâlnit un duh și mai puternic, duhul sfinților martiri din primele veacuri, cum sunt Sfinții Epictet și Astion, cel mai frumos exemplu de statornicie în rugăciune, în jertfă și în dragostea față de Dumnezeu și de oameni.
Să rămânem cu viața acestor sfinți în mintea și în inima noastră.
Mulțumesc și domnului președinte al Consiliului Județean, care se îngrijește de mănăstirile și de bisericile noastre. Personal a zidit trei biserici și este omul pe care constănțenii l-au ales să conducă județul. Sunt încredințat că va sprijini în continuare mănăstirile și bisericile noastre. Este apropiat de ctitorul Dumitrel Sava și de toți oamenii de bine ai acestui județ.
De aceea mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a rânduit un conducător pentru județul Constanța care, împreună cu primarii, cu reprezentanții autorităților centrale, cu prefectul și cu sfetnicii săi, va avea grijă ca toate bisericile noastre să primească sprijin și ajutor, iar Biserica noastră apostolică să-și arate lumina, iar sfinții noștri să fie cinstiți așa cum se cuvine.
Să vină oameni din toată țara și din alte părți să viziteze locurile apostolice ale Dobrogei și toate aceste ctitorii.
Iată că avem peste patruzeci de mănăstiri și schituri în județul Constanța, deși am găsit doar trei. Am lăsat încă nouă în județul Tulcea.
În această perioadă realizăm filmări cu toate așezămintele monahale din Dobrogea și vom pregăti un film documentar amplu, dedicat acestora.
Vă vom invita să urmăriți acest film, care va prezenta frumusețea și bogăția vieții monahale din Dobrogea.
Ieri am rostit cuvânt de învățătură la câteva mănăstiri, alaltăieri la altele, iar în perioada următoare mai avem de făcut filmări la mănăstirile și schiturile noastre.
Să ne ajute Dumnezeu să-L iubim pe El mai presus de toate, să iubim bisericile și mănăstirile și noi înșine să fim mai înfrățiți, mai iubitori unii față de alții, mai săritori în ajutor unii altora. Să ne rugăm unii pentru alții și să ne sprijinim reciproc, pentru ca Dumnezeu să Se bucure de dragostea noastră, a tuturor.
Amin!”
