Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit vineri, 7 august, la Mănăstirea Crucea, din localitatea Crucea, județul Constanța, despre viața, nevoințele și minunile Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. Predica a fost rostită după Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul cinstirii sfintei, unul dintre hramurile paraclisului așezământului monahal.
Ierarhul a subliniat că Sfânta Teodora de la Sihla a rămas în conștiința Bisericii drept una dintre cele mai importante figuri ale pustniciei românești.
„Hrana ei cea mai importantă era rugăciunea și dragostea de Dumnezeu”
„Sfânta Teodora, atât de iscusită în credință, în rugăciune, în nevoință, în dragoste și jertfă, a atras pe mulți bărbați și femei spre pustnicie”, a spus ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a amintit că sfânta provenea din Vânătorii Neamțului și că, după despărțirea de soțul său, care a ales la rândul său viața monahală, aceasta a intrat în mănăstire, iar mai târziu s-a retras în singurătatea munților.
Potrivit ierarhului, Sfânta Teodora și-a mărturisit încă de la început dorința de a-și dedica întreaga viață lui Dumnezeu:
„Eu am hotărât să rămân fecioară. De primești ofranda mea înaintea lui Dumnezeu, poate gândești și tu la același lucru.”
După o perioadă de viețuire monahală, cu binecuvântarea duhovnicului, Sfânta Teodora s-a retras într-o peșteră, unde a dus o viață de aspră nevoință.
„A găsit o peșteră foarte pustie, în care s-a retras, și se hrănea cu buruienile de lângă peșteră. Hrana ei cea mai importantă era rugăciunea și dragostea de Dumnezeu”, a arătat ÎPS Teodosie.
Păsările care au călăuzit monahii spre peștera Sfintei Teodora
Un loc important în predică l-a ocupat relatarea despre ultimele zile ale Sfintei Teodora de la Sihla.
După moartea duhovnicului său, sfânta, ajunsă la bătrânețe și slăbită trupește, s-a rugat lui Dumnezeu să-i trimită un preot pentru a se putea spovedi și împărtăși.
ÎPS Teodosie a relatat tradiția potrivit căreia păsările care o înconjurau pe sfântă au început să vină la mănăstire, de unde luau în cioc fărâmituri de pe mesele călugărilor și zburau cu ele spre peșteră.
„Văzând că păsările vin mereu, ciripesc și iau fărâmituri fără să le mănânce, ci le țin în cioc și zboară cu ele, părinții mănăstirii au zis: «Cu adevărat, acestea cunosc vreun pustnic sau vreo pustnică pentru care iau aceste fărâmituri».”
Câțiva monahi au pornit atunci după păsări și au ajuns la peșteră. Acolo au văzut o lumină și au auzit glasul Sfintei Teodora, care le-a cerut să-i aducă o rasă, pentru că hainele sale se deterioraseră în urma îndelungatei viețuiri în pustie.
S-a spovedit, s-a împărtășit și „îndată sufletul ei a plecat din trup”
Sfânta Teodora le-a cerut monahilor să-l aducă pe duhovnicul Antonie de la Mănăstirea Sihăstria.
„A venit duhovnicul Antonie, însoțit de mai mulți cuvioși părinți. Sfânta s-a spovedit și s-a împărtășit, iar îndată sufletul ei a plecat din trup”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a amintit că sfânta a fost înmormântată în locul nevoințelor sale, iar tradiția consemnează că păsările au continuat să ciripească în timpul prohodirii ei:
„Toți părinții se mirau și spuneau: «Astăzi au ciripit mai mult decât în mod obișnuit».”
ÎPS Teodosie: Mănăstirea Crucea este aproape de un izvor din vremea Sfântului Apostol Andrei
Pornind de la viața Sfintei Teodora, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit și despre legătura dintre aceasta și așezământul monahal din județul Constanța.
Ierarhul a afirmat că în apropierea Mănăstirii Crucea se află un izvor legat, potrivit tradiției locale, de trecerea Sfântului Apostol Andrei prin Dobrogea.
„Avem aproape, aici, în muntele acesta, un izvor de pe timpul Sfântului Apostol Andrei. De aceea, mănăstirea aceasta are hramul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, dar și Izvorul Tămăduirii, pentru că aici se află și un izvor al Sfântului Apostol Andrei, din vremea când el străbătea tot ținutul Dobrogei.”
ÎPS Teodosie a adăugat:
„Binecuvântată este mănăstirea aceasta, cu hramul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, cu hramul Sfintei Cruci și cu hramul Izvorului Tămăduirii al Maicii Domnului.”
„Carpații au venit aici, prin Sfânta Teodora, să se întâlnească cu Sfântul Apostol Andrei”
Arhiepiscopul Tomisului i-a mulțumit maicii starețe Teodora pentru dezvoltarea așezământului monahal și pentru cinstirea Sfintei Teodora de la Sihla în Dobrogea.
„Îi mulțumim maicii starețe că a venit din Moldova să o aducă pe Sfânta Teodora aici, să fie aproape de izvorul Sfântului Apostol Andrei, să fie aproape de Sfânta Cruce”, a spus ierarhul.
Acesta a folosit apoi o imagine simbolică pentru a descrie întâlnirea dintre tradiția monahală a Moldovei și cea apostolică a Dobrogei:
„Iată, Carpații au venit aici, prin Sfânta Teodora, să se întâlnească cu Sfântul Apostol Andrei, creștinătorul Dobrogei.”
ÎPS Teodosie anunță apropierea sfințirii bisericii mari
În cadrul predicii, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit și despre dezvoltarea Mănăstirii Crucea, precizând că au fost amenajate spații pentru monahii, dar și pentru pelerini.
„S-a făcut o biserică mare, pe care o vom sfinți și pe aceasta. S-au făcut aici locuri pentru măicuțe și vor fi și locuri pentru pelerini, care vor veni și vor fi găzduiți aici.”
Ierarhul a precizat că momentul sfințirii se apropie:
„Ne apropiem de sfințirea bisericii mari și nădăjduim să fie mare bucurie și la sfințirea bisericii mari.”
„Părintele Ilarion nu este trecut între sfinți, dar eu îl cred sfânt”
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a făcut referire și la părintele arhimandrit Ilarion, pe care l-a prezentat drept ucenic al Sfântului Arsenie Papacioc.
„Părintele Ilarion, arhimandritul, ucenicul Sfântului Arsenie Papacioc, nu este trecut între sfinți, dar eu îl cred sfânt, ca și pe părintele Elefterie de la Dervent și pe părintele Iustin de la Petru Vodă.”
Totodată, ierarhul le-a mulțumit ctitorilor și binefăcătorilor mănăstirii, amintindu-i în mod special pe Dorin și Vasile, despre care a spus că au făcut o mare jertfă pentru așezământ.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, vineri, 7 august, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea Crucea, localitatea Crucea, judetul Constanța:
„Preacuvioși părinți arhimandriți, între care și duhovnicul acestei mănăstiri, părintele Ilarion, preacuvioși părinți exarhi, părinte exarh Atanasie, preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioasă maică stareță, preacuvioase maici, cinstiți ctitori, Dorin și Vasile, împreună cu toți cei pomeniți, iubiți credincioși,
Cu mare bucurie vin la această mănăstire, atât de frumos întocmită prin grija maicii starețe Teodora, care a adus aici, odată cu venirea ei, și cultul, și prezența Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, cea mai cunoscută dintre pustnicele munților noștri.
Sfânta Teodora, atât de iscusită în credință, în rugăciune, în nevoință, în dragoste și jertfă, a atras pe mulți bărbați și femei spre pustnicie. Primul pe care l-a atras a fost însuși soțul său, pe care părinții i l-au dat. Dar ea l-a sfătuit de la început și i-a spus: „Eu am hotărât să rămân fecioară. De primești ofranda mea înaintea lui Dumnezeu, poate gândești și tu la același lucru.”
Și, cu adevărat, el a luat-o în seamă și, iată, bărbatul a ascultat de femeie, pentru că femeia era una înțeleaptă, trăitoare după porunca lui Hristos.
Sfânta Teodora era din Vânătorii Neamțului, fiica lui Jolde Armașul, iar mama sa era foarte credincioasă. Tatăl său era paznic al Cetății Neamțului, întemeiată de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare în vremea războaielor sale.
Nu mai era război în timpul acela, dar se ținea o strajă ca aducere-aminte de multele războaie care au fost asupra Moldovei. Iar Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost atletul lui Hristos, numit așa nu numai de ortodocși, ci și de papa de la Roma, care a vrut cu oastea sa să-i mâne pe ostași împotriva musulmanilor și n-a reușit, că n-aveau pe Dumnezeu. Dar Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, având crucea înainte, a biruit pe cei ce voiau să ne facă păgâni. De aceea și a fost numit atlet al lui Hristos, că a apărat toată Europa să nu fie cucerită de păgâni.
Sfânta Teodora era fiica unui astfel de mare ostaș, care păzea Cetatea Neamțului. La început, când s-a despărțit de soțul său, iar el a plecat în părțile Basarabiei să se nevoiască acolo, tot în călugărie, ea a mers la Mănăstirea Vărzărești din Vrancea, unde era o stareță cuvioasă, cu o rânduială frumoasă, maica Paisia.
Dar au venit și acolo năvălirile turcilor. Au trebuit să se refugieze prin munți și, împreună cu stareța sa, s-a refugiat. După ce s-a întors de acolo și a fost pace la Mănăstirea Vărzărești, a cerut binecuvântare să meargă în munții săi, aproape de locurile părintești, unde se nevoiseră mulți pustnici.
Și a venit la Mănăstirea Sihăstria, unde a găsit un părinte cuvios, plin de experiență duhovnicească, căruia i s-a încredințat și i-a spus gândul său, că vrea să meargă în munte, să se nevoiască acolo, să găsească un loc stâncos sau o peșteră în care să stea.
Părintele duhovnicesc i-a dat binecuvântare, iar apoi venea în fiecare an și o cerceta, o spovedea și o împărtășea. În celelalte zile ale anului era numai cu rugăciunea. A găsit o peșteră foarte pustie, în care s-a retras, și se hrănea cu buruienile de lângă peșteră. Hrana ei cea mai importantă era rugăciunea și dragostea de Dumnezeu.
Părintele duhovnicesc a murit și nu mai avea cine să vină. Sfânta Teodora era în al șaizecilea an de pustnicie, la peștera de la Sihla. Simțea că i-au scăzut puterile și, aflând că a murit duhovnicul său, se gândea: „Cine va mai veni la mine?”. S-a rugat lui Dumnezeu. Păsările care o înconjurau mereu au auzit rugăciunea ei, iar Dumnezeu le-a trimis la mănăstire. Au intrat pe geamurile deschise și ciripeau, luând fărâmituri de pe masa din trapeză. Mai multe zile au făcut aceasta, ducându-le spre locul unde se afla sfânta.
Văzând că păsările vin mereu, ciripesc și iau fărâmituri fără să le mănânce, ci le țin în cioc și zboară cu ele, părinții mănăstirii au zis:
„Cu adevărat, acestea cunosc vreun pustnic sau vreo pustnică pentru care iau aceste fărâmituri.”
Atunci câțiva părinți și frați s-au hotărât să meargă după păsări. Au pornit pe urmele lor, iar păsările îi așteptau ori de câte ori oboseau. Când au ajuns la peșteră, era seară, dar au văzut o umbră care se ruga și o lumină arzând. Se mirau, căci era seară: „Ce-o fi această lumină?”
Atunci au auzit un glas:
„Părinților, aruncați-mi o rasă, că nu mai am haine, mi-au putrezit, ca să pot să vorbesc cu voi.”
Unul dintre cuvioșii părinți i-a aruncat o rasă, iar Sfânta Teodora a vorbit cu ei și le-a povestit petrecerea ei în acel loc.
I-a rugat să-l aducă pe duhovnicul Antonie de la Mănăstirea Sihăstria, deoarece duhovnicul ei de mai înainte murise. Și iată că a venit duhovnicul Antonie, însoțit de mai mulți cuvioși părinți. Sfânta s-a spovedit și s-a împărtășit, iar îndată sufletul ei a plecat din trup.
De aceea a avut parte la înmormântare de mulți monahi, dar n-a vrut să fie înmormântată în alt loc decât în peștera sa. Acolo a rămas Sfânta Teodora, iar la înmormântarea ei păsările ciripeau neîncetat.
Toți părinții se mirau și spuneau:
„Astăzi au ciripit mai mult decât în mod obișnuit.”
Pentru că Sfânta Teodora și-a chemat însoțitoarele sale, cele atât de fidele, care o hrăniseră cu fărâmituri din trapeza Mănăstirii Sihăstria. Și iată, păsările i-au cântat și atunci.
Sfânta Teodora a rămas acolo, în peșteră, și a fost prohodită. După aceea, a rămas acolo o vreme.
Domnitorul Cuza a dorit să ducă sfintele sale moaște în satul său natal. Însă ele au fost găsite de sfinții cuvioși părinți veniți să cerceteze sfinții din Moldova, de la Lavra Pecerska. Găsind aceste sfinte moaște curate și frumos mirositoare, le-au dus acolo, iar acolo se odihnește Sfânta Teodora.
Dar peștera sa n-a rămas tristă și părăsită. Acolo s-a făcut o biserică de lemn cu hramul Sfintei Teodora, iar locul nevoinței sale este cercetat în fiecare an de mulți monahi, monahii și credincioși.
Iată, și noi avem aici un loc cu totul deosebit. Avem aproape, aici, în muntele acesta, un izvor de pe timpul Sfântului Apostol Andrei.
De aceea, mănăstirea aceasta are hramul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, dar și Izvorul Tămăduirii, pentru că aici se află și un izvor al Sfântului Apostol Andrei, din vremea când el străbătea tot ținutul Dobrogei.
Binecuvântată este mănăstirea aceasta, cu hramul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, cu hramul Sfintei Cruci și cu hramul Izvorului Tămăduirii al Maicii Domnului.
Îi mulțumim maicii starețe că a venit din Moldova să o aducă pe Sfânta Teodora aici, să fie aproape de izvorul Sfântului Apostol Andrei, să fie aproape de Sfânta Cruce, că această comună a primit numele Crucea, ca o pregătire pentru mănăstirea aceasta, care avea să fie și Mănăstirea Sfintei Cruci.
Vă mulțumesc tuturor celor ce ați venit astăzi aici, că Sfânta Teodora este mereu în rugăciune pentru noi toți.
De aceea, iată, s-a făcut o biserică mare, pe care o vom sfinți și pe aceasta. S-au făcut aici locuri pentru măicuțe și vor fi și locuri pentru pelerini, care vor veni și vor fi găzduiți aici.
De aceea îi mulțumesc maicii starețe.
Părintele Ilarion, arhimandritul, ucenicul Sfântului Arsenie Papacioc, nu este trecut între sfinți, dar eu îl cred sfânt, ca și pe părintele Elefterie de la Dervent și pe părintele Iustin de la Petru Vodă.
De aceea, iată, maică stareță, Dumnezeu v-a trimis doi străjeri plini de dragoste și de jertfă, Dorin și Vasile, care au dat cea mai mare jertfă pentru această mănăstire. Lor li s-au adăugat și alții.
Dar, iată, ne apropiem de sfințirea bisericii mari și nădăjduim să fie mare bucurie și la sfințirea bisericii mari.
Vă mulțumesc tuturor celor ce ați venit aici și ați venit ca să o cinstiți pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, cea mai cunoscută, cea mai însemnată și cea mai mare rugătoare dintre pustnicii din Carpați.
Iată, Carpații au venit aici, prin Sfânta Teodora, să se întâlnească cu Sfântul Apostol Andrei, creștinătorul Dobrogei. Și Sfânta Teodora este înaintea Sfântului Apostol Andrei astăzi, în ziua pomenirii ei, creștinătorul Dobrogei, împreună cu Sfântul Apostol Filip.
Mulțumesc tuturor celor ce au fost aici. Veți fi miruiți și să nu uitați să vă închinați cu toții și la moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
Ați ascultat cea mai frumoasă și cuprinzătoare rugăciune pe care doar arhiereul o citește înaintea sfintelor moaște. Și toți suntem pomeniți și suntem sub mijlocirea Sfintei Teodora, a Sfinților Apostoli Andrei și Filip, dar și a Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
Să vă dea Dumnezeu tuturor sănătate, bucurie și înțelepciune, să trăiți întru mulți ani!”


