ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit vineri, 10 iulie, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, despre jertfa celor 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei și despre puterea credinței care biruiește frica, suferința și moartea.
Ierarhul a arătat că mucenicii au rămas statornici în mărturisirea lui Hristos deoarece trăiau o bucurie lăuntrică izvorâtă din prezența lui Dumnezeu.
„Nu se temeau nici de moarte, nici de vreo primejdie, pentru că erau iubitori de Dumnezeu, iar Dumnezeu Se afla în sufletul lor”, a spus Înaltpreasfințitul Teodosie.
Mărturisirea celor 45 de Mucenici
Arhiepiscopul Tomisului a evocat viața celor 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei, care au refuzat să aducă jertfă idolilor și au mărturisit că se închină numai Dumnezeului Celui Viu.
Potrivit predicii, conducătorul lor, Sfântul Leontie, i-a răspuns ighemonului:
„Noi nu aducem jertfă acestor obiecte din argint și din aur, pentru că ele nu au nici suflet, nici viață. Noi aducem mereu jertfă Dumnezeului Celui Viu, Care ne-a răscumpărat din păcat și din moarte prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.”
În fața amenințărilor cu moartea, mucenicii au răspuns că suferința nu face decât să-i apropie mai repede de Hristos.
„Dacă ne pedepsiți astfel, nu faceți decât să ne grăbiți calea către Împărăția cerurilor, unde ne așteaptă Cel ce ne-a răscumpărat, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.”
Credința care a biruit chinurile
Înaltpreasfințitul Teodosie a relatat că, deși au fost bătuți cu cruzime, răniți și întemnițați fără hrană și apă, mucenicii au continuat să-L slăvească pe Dumnezeu.
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că Dumnezeu i-a întărit prin trimiterea Îngerului Său, care le-a vindecat rănile și le-a dat puterea de a rămâne neclintiți în credință.
În cele din urmă, cei 45 de Mucenici au fost aruncați într-un cuptor încins. Ei au intrat singuri în foc, rugându-se neîncetat, iar Dumnezeu le-a primit sufletele în Împărăția Sa.
Potrivit tradiției prezentate în predică, focul nu le-a mistuit nici hainele și nici trupurile, iar mai târziu creștinii le-au recuperat moaștele și le-au îngropat cu cinste, la mormântul lor săvârșindu-se numeroase minuni.
Exemplul Sfântului Mucenic Vianor
În partea a doua a cuvântului său, ierarhul a vorbit despre Sfântul Mucenic Vianor, care a mărturisit cu îndrăzneală credința înaintea judecătorului.
Mărturisirea sa i-a impresionat pe păgânii Siluan și Apolinarie, care au declarat că îl urmează pe Hristos și au primit, la rândul lor, cununa muceniciei.
ÎPS Teodosie a arătat că puterea mărturisirii adevărului poate schimba inimile oamenilor și poate aduce la credință chiar și pe cei aflați departe de Dumnezeu.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, vineri, 10 iulie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, și astăzi prăznuim o ceată de mucenici care au mărturisit pentru Hristos credința lor cea vie și care trăiau într-o bucurie lăuntrică nemăsurată. Nu se temeau nici de moarte, nici de vreo primejdie, pentru că erau iubitori de Dumnezeu, iar Dumnezeu Se afla în sufletul lor.
Iată, așadar, că astăzi îi pomenim pe cei 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei. După ce, la 9 martie, am prăznuit pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, astăzi îi cinstim pe alți 45 de mucenici, care au pătimit într-o altă perioadă, în Nicopolea Armeniei.
Aceștia erau credincioși, oameni ai rugăciunii, și-L mărturiseau pe Dumnezeu. Mulți păgâni veneau și primeau credința în Hristos, pentru că ei vorbeau atât de limpede și cu atâta bucurie despre Hristos. În cele din urmă au fost prinși și aduși la judecată.
Primul dintre ei, Leontie, care era conducătorul lor, a mărturisit înaintea ighemonului. Acesta le ceruse să aducă jertfă idolilor.
Leontie a răspuns:
„Noi nu aducem jertfă acestor obiecte din argint și din aur, pentru că ele nu au nici suflet, nici viață. Noi aducem mereu jertfă Dumnezeului Celui Viu, Care ne-a răscumpărat din păcat și din moarte prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.”
Ighemonul le-a spus:
„Veți fi pedepsiți aspru, până la moarte, dacă nu aduceți jertfă.”
Ei au răspuns:
„Dacă ne pedepsiți astfel, nu faceți decât să ne grăbiți calea către Împărăția cerurilor, unde ne așteaptă Cel ce ne-a răscumpărat, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.”
Ighemonul nu mai știa ce să le răspundă și a poruncit să fie bătuți fără milă cu vine de bou. Ei însă nu se temeau și nu scoteau niciun strigăt de durere.
După aceea a poruncit să fie chinuiți cu țepușe care le smulgeau carnea de pe trup. Aveau carnea sfâșiată pe mâini, pe picioare și pe tot trupul, însă glasul lor nu înceta să-L slăvească pe Dumnezeu.
Toți păgânii se minunau și spuneau:
„Mare este Dumnezeul acestor creștini!”
Deși sângele le curgea din răni, ei vorbeau cu bucurie despre Hristos, Dumnezeul Cel Atotputernic.
Văzând aceasta, ighemonul a poruncit să fie aruncați în temniță, gândind că acolo vor muri. A dat poruncă să nu li se dea nici mâncare, nici apă, ca să se sfârșească în chinuri și în suferință.
Dar acolo li S-a arătat Îngerul Domnului și le-a spus:
„Nu mai aveți mult de pătimit. Fiți în continuare curajoși!”
Văzând această minune, chiar și temnicerii s-au înspăimântat, iar rănile mucenicilor s-au vindecat îndată.
A doua zi au fost scoși din temniță pentru a fi siliți din nou să aducă jertfă idolilor. Spre uimirea tuturor, nu mai aveau nicio rană.
Toți se mirau și spuneau:
„Cum de nu mai au răni? Unde sunt rănile pe care le aveau ieri?”
Atunci au început din nou să-i bată și să-i chinuiască.
S-a hotărât apoi să fie ținuți mai multe zile fără hrană și fără apă. Însă, Dumnezeu le-a dat, prin Îngerul Său, har și putere să îndure toate suferințele și să-L mărturisească neîncetat.
Așa au făcut cei 45 de Mucenici.
În cele din urmă s-a poruncit să fie aprins un cuptor uriaș. Focul ardea cu atâta putere, încât nimeni nu se putea apropia fără să fie mistuit de văpaie. În acel cuptor au fost duși și cei 45 de Mucenici.
Și le-a spus celor 45 de mucenici:
„Pentru că nu ați ascultat porunca mea, veți arde în acest cuptor și nici urmă nu va mai rămâne din trupurile voastre.”
Ei au intrat singuri în cuptor și acolo s-au rugat, așa cum se rugaseră și în temniță, pe care o transformaseră într-o adevărată mănăstire, aducând neîncetat laudă lui Hristos.
La fel s-au rugat și în mijlocul focului, până când focul s-a stins.
Pentru că s-au nevoit și s-au rugat cu statornicie, Dumnezeu le-a luat sufletele și le-a dus în Împărăția Sa cea cerească.
Călăii credeau că nu mai rămăsese nimic din ei. Spre uimirea lor însă, nici hainele nu le arseseră și nici măcar un fir de păr din capul lor nu fusese atins de foc. Trupurile au rămas întregi, lipsite doar de suflete, pentru că Dumnezeu le luase la Sine.
Ca nu cumva creștinii să le ia și să le cinstească, călăii au hotărât să arunce trupurile într-un râu adânc din apropiere. Au legat de ele pietre grele, pentru ca acestea să rămână pe fundul apei și nimeni să nu mai afle vreodată de ele.
Dar, în timpul nopții, Îngerul Domnului i-a înștiințat pe creștini să meargă și să ridice trupurile mucenicilor. Acestea se ridicaseră la suprafața apei și străluceau înconjurate de raze de lumină.
Creștinii au luat trupurile celor 45 de Mucenici, le-au dus într-un loc ales și le-au îngropat cu cinste. La mormântul lor s-au săvârșit numeroase minuni.
Mai târziu, după încetarea persecuțiilor, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, sfintele lor moaște au fost scoase și așezate spre cinstirea credincioșilor.
Tot astăzi îl prăznuim și pe Sfântul Mucenic Vianor.
Acesta mărturisea cu îndrăzneală credința în Hristos și a fost adus înaintea judecătorului, care i-a poruncit să aducă jertfă idolilor.
Sfântul Vianor a răspuns că nu se închină idolilor, care nu au nici suflet, nici viață, ci Unicului Dumnezeu, Dumnezeul Cel viu și adevărat, Care a răscumpărat omenirea din păcat și din moarte.
Vorbea atât de frumos și cu atâta însuflețire, încât unul dintre păgânii prezenți, pe nume Siluan, impresionat de curajul și de dragostea lui pentru Dumnezeu, a spus:
„Și eu cred că Dumnezeul pe Care Îl mărturisește acest om este Dumnezeul cel adevărat. De aceea, dacă el Îl mărturisește pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Îl mărturisesc și eu.”
La mărturisirea lor s-a alăturat și Apolinarie.
Astfel, toți trei au stat înaintea ighemonului și L-au mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta au fost condamnați la moarte prin tăierea capului.
Ei însă nu s-au întristat, ci au spus:
„Vă mulțumim că ne ieșiți în întâmpinare, pentru că noi ne-am dorit să-L mărturisim pe Hristos chiar cu prețul vieții noastre. Ne rugăm și pentru voi, cei rătăciți, care trăiți încă în întunericul necredinței.”
Astfel și-au încheiat viața pământească cei trei mucenici: Vianor, Siluan și Apolinarie.
Ei au primit cununa muceniciei și se roagă înaintea tronului lui Dumnezeu pentru noi toți, cei care le cerem ajutorul și mijlocirea.”
