Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, a rostit vineri, 6 martie, un cuvânt de învățătură despre rugăciune, pocăință și puterea lacrimilor în viața duhovnicească, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
În predica sa, ierarhul a vorbit despre misiunea celor șapte ierarhi trimiși să propovăduiască Evanghelia, dar și despre exemplul de pocăință al Sfântului Pavel cel Simplu, pe care l-a prezentat drept model de smerenie și rugăciune neîncetată pentru credincioșii aflați în perioada Postului Mare.
Misiunea celor șapte ierarhi
În prima parte a cuvântului său, ierarhul Tomisului a amintit de lucrarea misionară a celor șapte ierarhi trimiși de Patriarhul Hermon al Ierusalimului, care au vestit Evanghelia în ținuturi unde credința creștină abia începea să fie cunoscută.
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că acești propovăduitori au fost asemenea apostolilor prin jertfa și prin curajul lor.
„Au fost trimiși de patriarhul Hermon al Ierusalimului, ca niște apostoli în țările unde trebuia să se audă cuvântul lui Dumnezeu, întocmai cum au fost ascultate vocile apostolilor. Și iată, Vasilevs și Efrem au fost trimiși întâi în Cherson, după ei au venit și ceilalți. Oamenii de acolo erau, mulți dintre ei, păgâni; puțini se creștinaseră și erau foarte aspri cu cei ce veneau la ei.” — a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
Modelul de pocăință al Sfântului Pavel cel Simplu
În continuare, ierarhul a prezentat viața Sfântului Pavel cel Simplu, arătând că schimbarea vieții prin pocăință sinceră poate aduce iertarea lui Dumnezeu chiar și pentru cele mai grele păcate.
Arhiepiscopul Tomisului a descris nevoința sfântului, care se ruga necontenit și plângea pentru păcatele sale.
„Acesta, în prima tinerețe a sa, a fost un om ușuratic și a făcut multe păcate, dar iată, conștiința i s-a trezit. S-a dus la o mănăstire să se căiască acolo. I-a spus egumenului mănăstirii: «Iartă-mă, părinte, nu pot să mai stau în lume, că multe păcate am făcut. Primește-mă să-mi plâng toate păcatele.» Și atât de mult plângea și se ruga! Nu i se opreau lacrimile.” — a relatat ierarhul Tomisului.
În predică a fost evocată și scena în care egumenul descoperă rugăciunea tainică a fratelui Pavel într-o peșteră, unde se ruga toată noaptea.
„Nu știu, Doamne, dacă poți să mă ierți câte rele am făcut. Am plâns și plâng, că iată, tot Tu, Doamne, mi-ai dat darul lacrimilor; că dacă nu mi-l dădeai, nu puteam să plâng mereu. De aceea primește-mi și căința și toate rugăciunile.” — a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, evocând rugăciunea sfântului.
Mărturia iertării
În cuvântul său, ierarhul a relatat și momentul în care egumenul a auzit glasul care vestea iertarea păcatelor fratelui Pavel.
Arhiepiscopul Tomisului a arătat că Dumnezeu primește lacrimile pocăinței sincere.
„Iată, iertate sunt păcatele celui ce necontenit plânge și se roagă, fratelui Pavel.” — a spus ierarhul, redând glasul auzit de egumen.
Îndemnul pentru perioada Postului Mare
La finalul predicii, ierarhul a îndemnat credincioșii să trăiască perioada Postului Mare ca pe un timp al rugăciunii stăruitoare și al pocăinței.
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că această perioadă este rânduită tocmai pentru curățirea sufletului.
„Și noi să ne rugăm mereu în Postul Mare. Trebuie să nu oprim rugăciunea și căința, că de aceea este rânduită această perioadă atât de prielnică pentru iertarea păcatelor noastre.” — a îndemnat Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, vineri, 6 martie, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, noi astăzi prăznuim șapte ierarhi trimiși de patriarhul Hermon al Ierusalimului, ca niște apostoli în țările unde trebuia să se audă cuvântul lui Dumnezeu, întocmai cum au fost ascultate vocile apostolilor.
Și iată, Vasilevs și Efrem au fost trimiși întâi în Cherson, după ei au venit și ceilalți. Oamenii de acolo erau, mulți dintre ei, păgâni; puțini se creștinaseră și erau foarte aspri cu cei ce veneau la ei.
Sfântul Efrem s-a dus apoi, a venit la Dunăre și aici a fost întâmpinat cu multă dragoste și entuziasm de cei de la Dunăre, care încă nu erau creștini, dar erau dornici să asculte cuvântul lui Dumnezeu.
Despre Sfântul Efrem voi vorbi mâine, că merg la mănăstirea închinată Sfântului Efrem.
Cel mai important este să vă spun că toți aceștia, mai ales Sfântul Vasilevs, au pătimit multe și au făcut minuni. Și prin minuni au venit mulți păgâni la dreapta credință.
Dar astăzi avem un exemplu de smerenie, de credință, de căință, de rugăciune neîncetată, prin Sfântul Pavel cel Simplu.
Acesta, în prima tinerețe a sa, a fost un om ușuratic și a făcut multe păcate, dar iată, conștiința i s-a trezit. S-a dus la o mănăstire să se căiască acolo.
I-a spus egumenului mănăstirii:
„Iartă-mă, părinte, nu pot să mai stau în lume, că multe păcate am făcut. Primește-mă să-mi plâng toate păcatele.”
Și atât de mult plângea și se ruga! Nu i se opreau lacrimile. Se mirau toți ceilalți: cum poate să se roage continuu cu lacrimi?
Și iată, trupul lui i-a devenit uscat. Dar din trupul acela uscat mereu îi curgeau lacrimi și se ruga necontenit. Și i se părea prea puțin, ca să fie iertat de păcatele sale, să se roage numai în mănăstire.
De aceea, noaptea pleca unul singur într-un loc mai înalt, unde se afla o peșteră, și acolo se ruga necontenit și cerea lui Dumnezeu să aibă milă de el, să-i ierte păcatele. Și zicea:
„Nu știu, Doamne, dacă poți să mă ierți câte rele am făcut. Am plâns și plâng, că iată, tot Tu, Doamne, mi-ai dat darul lacrimilor; că dacă nu mi-l dădeai, nu puteam să plâng mereu. De aceea primește-mi și căința, și toate rugăciunile.”
Și iată, a fost trezit egumenul chiar de un înger să meargă pe urmele fratelui Pavel.
După ce toți s-au culcat, fratele Pavel a ieșit din mănăstire și s-a dus acolo, la peșteră. În urma lui a mers și egumenul și iată, l-a urmat în liniște să vadă ce face el acolo noaptea.
Și atât de mult se ruga și striga la Dumnezeu:
„Am fost atât de ticălos, cum să mă ierți, Doamne? Eu mă rog, dar nu știu de voi primi iertare.”
Se ruga și zicea:
„Milostiv fii mie, de poate milostivirea Ta să biruiască răutatea mea mare lucru ar fi. Dar eu încă sunt în căință și nu știu dacă Tu poți să mă ierți, dar primește-mi măcar lacrimile și suspinul meu și rugăciunea mea.”
Și așa s-a rugat toată noaptea.
Egumenul a stat deoparte, să nu fie văzut de fratele Pavel. Și apropiindu-se de mănăstire, egumenul a auzit un glas.
Acolo, în peșteră, se vedea și o rază de lumină asupra fratelui Pavel. Această rază de lumină, că încă era noapte când se întorcea, îl însoțea. După această rază a venit și egumenul din acea peșteră din munte spre mănăstire.
Și înainte de a intra în mănăstire a auzit un glas:
„Iată, iertate sunt păcatele celui ce necontenit plânge și se roagă, fratelui Pavel.”
Iar după ce au făcut slujba de dimineață, s-au adunat toți călugării și egumenul l-a întrebat pe fratele Pavel:
„Unde ai fost astă-noapte?”
Și el a spus:
„Am dormit și eu cu ceilalți frați și călugări.”
Dar egumenul i-a spus:
„Nu este așa. Spune adevărul, că și eu am mers după tine.”
El s-a smerit să nu spună: „M-am dus și m-am rugat în peșteră.” Voia ca rugăciunea și plângerea lui să fie ascunse de ceilalți, ca să ia plată de la Dumnezeu și nu laudă de la frații din mănăstire.
Și iată, a spus până la urmă:
„Da, părinte, n-am luat blagoslovenie. Iartă-mă, am fost să-mi plâng păcatele mai sus, într-o peșteră.”
Și atunci egumenul a arătat care a fost rodul acestor rugăciuni pline de căință și de lacrimi.
„Am fost și eu în urma ta și am venit după tine. Poate tu n-ai văzut, dar Dumnezeu ți-a trimis o rază de lumină. Și iată, la intrarea în mănăstire, eu am auzit glas de sus: «Iertate sunt păcatele fratelui Pavel, care neîncetat s-a căit și a plâns.»”
A spus egumenul aceasta ca să-i învețe și pe ceilalți părinți și frați din mănăstire cum trebuie să se căiască, să se roage și să nu-și oprească niciodată rugăciunea.
Pentru că orice călugăr, dacă a venit să slujească numai lui Dumnezeu și cu El să rămână, să fie mereu râvnitor rugăciunii și căinței și să aibă cu adevărat râvnă ca rugăciunea să nu se oprească niciodată, să fie căința deplină și să aducă roade această căință.
Și noi să ne rugăm mereu în Postul Mare. Trebuie să nu oprim rugăciunea și căința, că de aceea este rânduită această perioadă atât de prielnică pentru iertarea păcatelor noastre.”
