Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, a vorbit vineri, 13 martie, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, despre viața Sfântului Benedict de Nursia și despre chemarea creștinilor de a trăi în ascultare de voia lui Dumnezeu.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a prezentat viața marelui părinte monahal din Apus, arătând că sfinții rămân modele de credință, de rugăciune și de dăruire pentru întreaga Biserică.
Sfântul Benedict de Nursia, model de viață monahală
Arhiepiscopul Tomisului a explicat că Sfântul Benedict s-a născut într-o familie credincioasă și înstărită, însă încă din copilărie a ales o viață dedicată lui Dumnezeu.
„Iată, noi astăzi prăznuim un mare părinte binecuvântat, un monah îmbunătățit, cu o viață atât de frumoasă, iubit de Dumnezeu și iubitor de Dumnezeu. Sfântul Benedict, așa cum îi spune numele, de Nursia, s-a născut la Nursia, nu departe de Roma”, a spus ÎPS Teodosie.
Potrivit ierarhului, Sfântul Benedict a ales retragerea din lume după ce a văzut degradarea morală a tinerilor din mediul intelectual al vremii.
„Văzând cum tinerii care învață carte își risipesc cunoștințele lor într-o viață imorală, n-a vrut să învețe mai mult decât atât cât să-i folosească, să înțeleagă învățătura lui Hristos și să fie de folos altora”, a arătat ÎPS Teodosie.
Întemeietor de mănăstiri și povățuitor al monahilor
În predică, Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că Sfântul Benedict a întemeiat douăsprezece mănăstiri și a alcătuit reguli monahale care au influențat profund viața spirituală a Apusului creștin.
„A înființat douăsprezece mănăstiri, cu câte doisprezece călugări în fiecare. Era foarte râvnitor să dăruiască altora credința și dragostea sa și, cu rugăciunile sale, să-i ajute pe mulți”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul a explicat că rânduiala monahală întemeiată de Sfântul Benedict a fost inspirată de rugăciune și de dorința de a trăi după voia lui Dumnezeu.
Ultimele îndemnuri ale sfântului
Arhiepiscopul Tomisului a evocat și momentul trecerii la Domnul a Sfântului Benedict, care, înainte de moarte, i-a îndemnat pe ucenicii săi să rămână statornici în rânduiala Bisericii.
„Rămâneți în această rânduială a Bisericii, pentru că Hristos, Dumnezeul nostru, conduce Biserica și ne-a dat rânduiala să și postim, să ne și rugăm, să avem dragoste, să ne ajutăm și să fim unii cu alții frați”, a spus ÎPS Teodosie, redând cuvintele sfântului.
Îndemn la împlinirea voii lui Dumnezeu
În finalul predicii, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să caute ajutorul sfinților și să trăiască în ascultare de voia lui Dumnezeu.
„Să facem neîncetat voia lui Dumnezeu, ca să primim nu numai aici ajutor vremelnic, ci să primim ajutor ca să ne ridicăm împreună cu sfinții în viața cea neîmbătrânitoare”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul a subliniat că viața creștină este orientată spre Împărăția lui Dumnezeu, unde bucuria și darurile dumnezeiești sunt veșnice.
„Aici, pe pământ, noi îmbătrânim, dar în ceruri mereu întinerim, pentru că avem tot mai multe daruri”, a arătat ÎPS Teodosie, îndemnând credincioșii să dorească viața cerească.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, vineri, 13 martie, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, noi astăzi prăznuim un mare părinte binecuvântat, un monah îmbunătățit, cu o viață atât de frumoasă, iubit de Dumnezeu și iubitor de Dumnezeu. Sfântul Benedict, așa cum îi spune numele, de Nursia, s-a născut la Nursia, nu departe de Roma.
El s-a născut din părinți credincioși și înstăriți. Dar, de copil, el a iubit pe Dumnezeu. Părinții l-au dat la școală și a învățat ce se cuvenea în localitatea sa de naștere, apoi l-au trimis să învețe și la Roma, capitala Imperiului.
Atunci când s-a născut el, murise ultimul împărat roman și acum conducea unul dintre cei care au venit în treacăt, Odoacru; acesta conducea Italia în vremea aceea. Sigur, Sfântul Benedict, văzând cum tinerii care învață carte își risipesc cunoștințele lor într-o viață imorală, n-a vrut să învețe mai mult decât atât cât să-i folosească, să înțeleagă învățătura lui Hristos și să fie de folos altora.
De aceea s-a retras într-o peșteră la Subiaco și aici stătea în rugăciune permanentă. L-a cunoscut un monah îmbunătățit, care avea un schit deasupra peșterii sale și a gândit să-l îndrume și să-l ajute pe acest tânăr doritor de viață curată. De aceea îi trimitea, cu ajutorul unei funii, un vas cu hrană la peștera lui și avea și un clopoțel la acea funie care cobora vasul, ca să audă când vine hrana trimisă de acest monah, un monah îmbunătățit care a gândit să aibă grijă și de tânărul Benedict.
Sigur, până la urmă l-a călugărit, iar după aceea el s-a retras și, iată, viața lui de rugăciune aducea multe roade. Dumnezeu i-a hărăzit să vadă mai înainte lucruri care urmau să se petreacă. L-a ajutat ca prin rugăciunile sale să vindece multe boli și chiar, prin mijlocirea sa, să fie înviați morți.
De aceea s-a dus vestea despre el. El a înființat douăsprezece mănăstiri, cu câte doisprezece călugări în fiecare. Era foarte râvnitor să dăruiască altora credința și dragostea sa și, cu rugăciunile sale, să-i ajute pe mulți.
De aceea, iată, a scris și niște reguli pentru călugări. Mănăstirile trebuia să fie locuri de povățuire, cum spune Sfântul Benedict. Și iată, a alcătuit reguli atât de frumoase, prin rugăciune inspirat de Dumnezeu, ca să trăiască călugării după legea lui Dumnezeu și după voia lui Dumnezeu.
Cu ce a rămas de la părinții săi a înființat o mănăstire și niște așezăminte, ca să fie și pentru cei ce nu aveau cele de trebuință. S-a retras apoi într-un alt loc și avea ucenicii săi care stăteau cu el. El pe toți îi învăța și îi povățuia și cerceta să nu se abată de la legea lui Dumnezeu.
Și-a cunoscut sfârșitul cu o săptămână înainte. Cu șase zile înainte, a pus pe ucenicii săi să-i sape o groapă. El nu mai putea să se ridice, dar stătea în pat și se ruga. În ultima zi a cerut să fie dus la biserică. L-au dus susținându-l și aici s-a împărtășit și le-a spus tuturor: „Rămâneți în această rânduială a Bisericii, pentru că Hristos, Dumnezeul nostru, conduce Biserica și ne-a dat rânduiala să și postim, să ne și rugăm, să avem dragoste, să ne ajutăm și să fim unii cu alții frați”.
După ce s-a împărtășit și s-a întors, a primit sfârșitul său, iar toți călugării din cele douăsprezece mănăstiri l-au plâns și l-au avut mai departe ca un reper de rugăciune, de credință, de dragoste și de nădejde către Dumnezeu.
În Apus, unde era ortodoxie curată, cum a fost și Sfântul Benedict, și părinții benedictini și astăzi îi păstrează rânduiala, această rânduială trebuie să o luăm aminte, că Dumnezeu a călăuzit să se țină.
Dintre părinții sau monahii din Apus, cei mai curați sunt părinții benedictini, că Benedict înseamnă „binecuvântat”. Sunt binecuvântați de Dumnezeu prin Sfântul Benedict și au o viață curată și, cu adevărat, iată, ei fac legătura cu Răsăritul, că și Sfântul Ioan Casian a întemeiat în Apus, înaintea Sfântului Benedict, monahism acolo, iar Sfântul Benedict a accentuat monahismul după legea lui Dumnezeu și după rânduiala cea ortodoxă, că în Apus, în vremea Sfântului Benedict, era ortodoxia curată.
Rugăm pe Sfântul Benedict și pe Sfântul Mucenic Alexandru Preotul să ne fie și nouă rugători către Dumnezeu, ca să fie Dumnezeu cu adevărat stăpânul vieții noastre și noi să facem neîncetat voia lui Dumnezeu, ca să primim nu numai aici ajutor vremelnic, ci să primim ajutor ca să ne ridicăm împreună cu sfinții în viața cea neîmbătrânitoare, cum spune expresia Bisericii noastre: aici, pe pământ, noi îmbătrânim, dar în ceruri mereu întinerim, pentru că avem tot mai multe daruri. De aceea să dorim viața cea cerească, ca să ne fie nouă de mare ajutor.”
