Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit vineri, 12 iunie, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, despre modelele de nevoință și de dăruire totală față de Dumnezeu oferite de Sfântul Onufrie cel Mare și de Sfântul Petru Atonitul.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat că adevărata dragoste față de Dumnezeu se dovedește prin sacrificiu, rugăciune și statornicie în viața duhovnicească.
„Iată, astăzi noi prăznuim doi sfinți atât de pilduitori pentru viața noastră, ca să înțelegem că dragostea de Dumnezeu se arată prin jertfa pe care o facem pentru Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Sfântul Onufrie, model de nevoință și rugăciune
Arhiepiscopul Tomisului a evocat viața Sfântului Onufrie cel Mare, explicând că acesta a părăsit viața de obște pentru a cunoaște experiența marilor pustnici și pentru a se apropia și mai mult de Dumnezeu prin post, rugăciune și asceză.
„S-a adâncit în pustie, gândindu-se la viața Sfântului Ioan Botezătorul, cel pururea postitor, și la viața Sfântului Proroc Ilie și la felul în care a fost răsplătit de Dumnezeu. De aceea, s-a dus să cunoască mai mulți pustnici și a avut parte să-i întâlnească, înnoindu-se și el tot mai mult, fiind mai aspru cu sine însuși într-o viață de postire și de rugăciune neîncetată”, a arătat ierarhul.
ÎPS Teodosie a amintit și de întâlnirea Sfântului Onufrie cu Pafnutie, cel care l-a îngropat în pustie după trecerea sa la Domnul, precum și de cinstirea de care s-au bucurat ulterior moaștele marelui nevoitor.
Sfântul Petru Atonitul, ocrotit de Maica Domnului și de Sfântul Nicolae
În cea de-a doua parte a predicii, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre viața Sfântului Petru Atonitul, fost soldat care, după o perioadă de captivitate și rugăciune stăruitoare, a primit ajutor minunat de la Sfântul Ierarh Nicolae și de la Maica Domnului.
„A început să se roage foarte intens și i s-a arătat Sfântul Ierarh Nicolae, care l-a scos din această temniță. A cerut povățuire unde să meargă și, rugându-se, i s-a arătat Maica Domnului”, a relatat ierarhul.
Potrivit predicii, Maica Domnului l-a îndrumat către Muntele Athos, unde sfântul a petrecut șaizeci de ani într-o peșteră, într-o nevoință aspră și într-o continuă comuniune cu Dumnezeu.
„În muntele Meu, pe care îl iubesc atât de mult, în Muntele Athonului, acolo trebuie să mergi”, i-a spus Maica Domnului, după cum a amintit Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
Chemare la urcuș duhovnicesc
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul sfinților și să nu abandoneze lupta pentru dobândirea mântuirii.
„Sfinții sunt cei mai apropiați de cei care merg către Dumnezeu. Ei ne ies în întâmpinare dacă mergem spre El. Și noi să avem această bucurie, să nu ne oprim din urcușul duhovnicesc, să mergem mereu către Dumnezeu, căci fără această cale de apropiere de Dumnezeu și de depărtare de toate aceste înșelătoare dulceți trecătoare nu vom găsi calea spre mântuire”, a afirmat ierarhul.
La final, Înaltpreasfinția Sa s-a rugat ca Dumnezeu să dăruiască tuturor credincioșilor ocrotirea sfinților și puterea de a depăși încercările vieții:
„Să ne ajute Dumnezeu să avem și noi ocrotirea și prietenia sfinților, ca să ne apere de toate greutățile și de toate ispitele acestei vieți.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, vineri, 12 iunie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi noi prăznuim doi sfinți atât de pilduitori pentru viața noastră, ca să înțelegem că dragostea de Dumnezeu se arată prin jertfa pe care o facem pentru Dumnezeu.
Sfântul Onufrie cel Mare a fost un mare nevoitor. El, la început, a fost într-o mănăstire cu viață de obște, dar, dorind să cunoască și viața pustnicilor, a luat binecuvântare și s-a dus să-i cunoască pe marii pustnici din pustie. S-a adâncit în pustie, gândindu-se la viața Sfântului Ioan Botezătorul, cel pururea postitor, și la viața Sfântului Proroc Ilie și la felul în care a fost răsplătit de Dumnezeu.
De aceea, s-a dus să cunoască mai mulți pustnici și a avut parte să-i întâlnească, înnoindu-se și el tot mai mult, fiind mai aspru cu sine însuși într-o viață de postire și de rugăciune neîncetată.
După mulți ani, l-a întâlnit pe părintele Pafnutie, și el aflat în pustie. Sfântul Onufrie era acum bătrân. Acest părinte Pafnutie a stat lângă Sfântul Onufrie și el a fost cel care, atunci când sfântul s-a săvârșit din viață, l-a îngropat acolo, în pustiu. Mai târziu au fost găsite sfintele lui moaște și Dumnezeu i-a răsplătit toată jertfa și osteneala. Sfintele lui moaște au devenit odoare atât de scumpe.
Prăznuim și un alt sfânt, pe Sfântul Petru Atonitul. Acesta, la început, a fost soldat, dar a pierdut o luptă și a fost dus și închis la Samara, o localitate izolată. Aici era cuprins de mare tristețe, pentru că nu avea pe nimeni. Nu știa ce îl așteaptă și cum să scape.
A început să se roage foarte intens și i s-a arătat Sfântul Ierarh Nicolae, care l-a scos din această temniță. A cerut povățuire unde să meargă și, rugându-se, i s-a arătat Maica Domnului.
El mai întâi s-a dus la Roma. Acolo, episcopul Romei din acea vreme l-a îmbrăcat în haina călugărească și l-a călugărit. După aceea, nu știa ce să mai facă și s-a rugat Sfântului Nicolae, care îl scăpase din temniță, Maicii Domnului și Mântuitorului Hristos.
Și i s-a arătat Maica Domnului, iar el a întrebat:
„Maica noastră, oare unde să merg eu ca să-mi mântuiesc sufletul?”
Și Maica Domnului i-a spus:
„În muntele Meu, pe care îl iubesc atât de mult, în Muntele Athonului, acolo trebuie să mergi.”
Și acolo s-a dus. Iarăși, împreună cu Maica Domnului era și Sfântul Nicolae. A ajuns acolo și a stat șaizeci de ani într-o peșteră. În acea peșteră erau multe jivine veninoase. El s-a rugat și toate au plecat de acolo. A stat în peșteră și s-a rugat. La început se hrănea cu niște buruieni din fața peșterii, dar după aceea Maica Domnului îi trimitea, la fiecare patruzeci de zile, un înger care îl hrănea.
Așa a trăit mulți ani în acel loc pustiu. La un moment dat a trecut pe acolo un vânător. Sfântul era foarte slăbit, iar vânătorul, văzându-l în acea stare, a rămas lângă el. Acolo sfântul a murit, iar acel vânător le-a spus apoi slujitorilor să vină să-l ia. Trupul său era atât de luminos și frumos, iar Dumnezeu îl înzestrase cu darul tămăduirilor.
Și așa s-a săvârșit Sfântul Petru Atonitul, oblăduit de Maica Domnului și de Sfântul Ierarh Nicolae, pentru că sfinții sunt cei mai apropiați de cei care merg către Dumnezeu. Ei ne ies în întâmpinare dacă mergem spre El.
Și noi să avem această bucurie, să nu ne oprim din urcușul duhovnicesc, să mergem mereu către Dumnezeu, căci fără această cale de apropiere de Dumnezeu și de depărtare de toate aceste înșelătoare dulceți trecătoare nu vom găsi calea spre mântuire. Să ne ajute Dumnezeu să avem și noi ocrotirea și prietenia sfinților, ca să ne apere de toate greutățile și de toate ispitele acestei vieți. Amin.”
