În ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie le-a vorbit credincioșilor despre taina pregătirii Maicii Domnului și despre rolul central al acesteia în iconomia mântuirii, în cadrul slujbei săvârșite marți, 24 martie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel”.
O pregătire dumnezeiască pentru venirea Mântuitorului
În debutul cuvântului, ierarhul a explicat că alegerea Maicii Domnului nu a fost întâmplătoare, ci rodul unei pregătiri îndelungate rânduite de Dumnezeu.
„Ca să devină Maica Domnului mama Fiului lui Dumnezeu, multe pregătiri a făcut Dumnezeu pentru aceasta. I-a pregătit mai întâi pe părinții săi, doi oameni credincioși, jertfelnici, milostivi, care dăruiau din ce aveau tuturor și nu-și păstrau pentru ei decât foarte puțin”, a spus ÎPS Teodosie.
Acesta a subliniat că lucrarea dumnezeiască a început încă din copilăria Fecioarei Maria, evidențiind rolul vieții de rugăciune în formarea ei duhovnicească:
„Era pregătită însăși Fecioara de la trei ani. A început pregătirea ei de a fi Maică a lui Dumnezeu. Cu acest scop a fost adusă la templu, la trei ani, și s-a rugat mereu în Sfânta Sfintelor a templului celui vechi, împreună cu îngerii, pentru că trebuia să fie pregătită pentru cel mai mare dar făcut de Dumnezeu omenirii întregi: întruparea Fiului lui Dumnezeu”, a subliniat Arhiepiscopul Tomisului.
Viața în templu – model de rugăciune neîncetată
Continuând, ierarhul a descris viața Maicii Domnului în templu ca pe o stare de comuniune permanentă cu Dumnezeu, susținută de prezența îngerilor.
„Maica Domnului, Fecioara, copila întâi, Maria, a stat în templu cu minte liniștită, în rugăciune continuă. O ajutau și îngerii lui Dumnezeu, veneau și se rugau cu ea și vorbeau cu ea”, a arătat acesta.
În același context, a evidențiat și rigoarea duhovnicească a Fecioarei Maria, care îmbina lucrarea mâinilor cu rugăciunea neîntreruptă:
„Orice lucru făcea, îl făcea în rugăciune. Nu și-a întrerupt rugăciunea în nicio clipă. Răspundea celor ce o întrebau cu «da» și «nu» și mai mult nu vorbea, pentru că ea vorbea mereu cu Dumnezeu”, a spus ÎPS Teodosie.
Smerenia, cheia alegerii
Un punct central al predicii a fost smerenia Maicii Domnului, pe care ierarhul a prezentat-o ca temei al alegerii sale de către Dumnezeu.
„Nu a îndrăznit să se gândească că ea poate fi acea fecioară, ci doar se ruga: «Doamne, dacă este cu putință, să o cunosc și eu pe acea fecioară pe care ai ales-o ca să se întrupeze Fiul Tău din ea»”, a explicat acesta.
De asemenea, a subliniat uimirea Fecioarei Maria în fața vestirii îngerești:
„În multa sa smerenie, deși trăia numai în rugăciune, nu a îndrăznit să cugete că ar putea să fie ea acea fecioară”, a adăugat Arhiepiscopul Tomisului.
Îndemn la pregătire duhovnicească
În încheiere, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să urmeze modelul Maicii Domnului, cultivând rugăciunea și curăția inimii.
„Să rămânem cu această învățătură de pregătire a Fecioarei Maria pentru a primi marea vestire că este ea aleasă de Dumnezeu pentru a se face această rânduială, ca Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze și să vină să fie cu noi, ca să ne mântuiască pe noi toți”, a transmis ierarhul.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, marți, 24 martie, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi este înainte-prăznuirea Bunei Vestiri. Ca să devină Maica Domnului mama Fiului lui Dumnezeu, multe pregătiri a făcut Dumnezeu pentru aceasta. I-a pregătit mai întâi pe părinții săi, doi oameni credincioși, jertfelnici, milostivi, care dăruiau din ce aveau tuturor și nu-și păstrau pentru ei decât foarte puțin.
De asemenea, iată, era pregătită însăși Fecioara de la trei ani. A început pregătirea ei de a fi Maică a lui Dumnezeu. Cu acest scop a fost adusă la templu, la trei ani, și s-a rugat mereu în Sfânta Sfintelor a templului celui vechi, împreună cu îngerii, pentru că trebuia să fie pregătită pentru cel mai mare dar făcut de Dumnezeu omenirii întregi: întruparea Fiului lui Dumnezeu.
De aceea, iată, Maica Domnului, Fecioara, copila întâi, Maria, a stat în templu cu minte liniștită, în rugăciune continuă. O ajutau și îngerii lui Dumnezeu, veneau și se rugau cu ea și vorbeau cu ea. Și era bucuroasă copila Maria că nu avea alți copii lângă ea, ci avea îngeri, care erau ca niște copii nevinovați, pentru că îngerii sunt fără de păcat. Cu aceștia vorbea Fecioara Maria în templu.
După ce a mai crescut, preoții templului și arhiereii s-au sfătuit ce să facă pentru această copilă care a fost rânduită de Dumnezeu să stea în Sfânta Sfintelor, unde ei o priveau de la distanță, pentru că numai ea stătea acolo cu îngerii.
Când avea timpul său să iasă pentru cele firești din Sfânta Sfintelor, i-au pregătit o cămară, cum aveau și alte fecioare care veneau la templu, și acolo să săvârșească ea cele necesare. În anii pe care i-a stat la templu, 12 ani, cum tâlcuiesc și Sfinții Părinți, ea a făcut lucrul mâinilor: făcea cusături, țesea și lucra cu mâinile.
Dar orice lucru făcea, îl făcea în rugăciune. Nu și-a întrerupt rugăciunea în nicio clipă. Răspundea celor ce o întrebau cu „da” și „nu” și mai mult nu vorbea, pentru că ea vorbea mereu cu Dumnezeu.
Așa a putut să se pregătească prunca și apoi Fecioara Maria ca să primească pe Fiul lui Dumnezeu. De aceea această pregătire i-a copleșit pe slujitorii de la templu. N-au mai întâlnit o persoană umană atât de dăruită lui Dumnezeu. Se minunau, pentru că parcă avea altă alcătuire față de ei, care oboseau, dormeau. Prunca și apoi tânăra fecioară Maria tot timpul se îndeletnicea cu rugăciunea, cu lucrul mâinilor și nu vorbea cu nimeni, pentru că nu putea să vorbească cu doi deodată. Doar cu Dumnezeu vorbea tot timpul.
Aceasta a fost marea pregătire a Fecioarei Maria ca să devină mama Fiului lui Dumnezeu. Este unică această pregătire în Sfânta Sfintelor. Nimeni nu a intrat acolo să stea mai mult; doar arhiereii intrau o dată pe an și aduceau jertfa de curățire pentru ei și pentru popor.
Prunca și apoi copila, iar mai târziu Fecioara Maria, a stat acolo 12 ani și, iată, în acești ani nu a avut altă preocupare decât rugăciunea și taina nașterii Fiului lui Dumnezeu.
Acolo a aflat că Se va întrupa Fiul lui Dumnezeu dintr-o fecioară. Nu a îndrăznit să se gândească că ea poate fi acea fecioară, ci doar se ruga: „Doamne, dacă este cu putință, să o cunosc și eu pe acea fecioară pe care ai ales-o ca să se întrupeze Fiul Tău din ea. Ajută-mă, de este cu putință.”
Și mereu avea această rugăciune și această gândire și zicea: „Cât de frumoasă trebuie să fie acea fecioară, cât de curată și cât de sfântă, ca să primească pe Fiul lui Dumnezeu.”
În multa sa smerenie, deși trăia numai în rugăciune, nu a îndrăznit să cugete că ar putea să fie ea acea fecioară.
De aceea, când va veni Arhanghelul Gavriil, va fi foarte mirată de ceea ce îi va vesti, pentru că ea era cu gândul la o altă fecioară care va întrupa pe Fiul lui Dumnezeu și ar fi vrut să o cunoască. Pentru că, gândind cine este Fiul lui Dumnezeu, gândea și aceasta: cât de frumoasă, curată și sfântă trebuie să fie acea fecioară care va întrupa pe Fiul lui Dumnezeu.
De aceea, să rămânem cu această învățătură de pregătire a Fecioarei Maria pentru a primi marea vestire că este ea aleasă de Dumnezeu pentru a se face această rânduială, ca Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze și să vină să fie cu noi, ca să ne mântuiască pe noi toți.”


