Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat miercuri, 5 august, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din cadrul Grupului Social Ceres, aflat în apropierea localității Mihail Kogălniceanu, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Hozevitul.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a prezentat viața sfântului român care s-a nevoit în Țara Sfântă, evidențiind dragostea sa pentru rugăciune, viața ascetică și sfințenia confirmată prin aflarea moaștelor sale neputrezite. La finalul predicii, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să stăruiască în rugăciune și să ceară ajutorul sfinților.
Sfântul Ioan Iacob, model de rugăciune și nevoință
ÎPS Teodosie a reamintit că Sfântul Ioan Iacob s-a născut în anul 1913, la Crăiniceni, în județul Botoșani, și a rămas orfan de ambii părinți încă din copilărie. Crescut de bunica sa și apoi de femei credincioase, viitorul sfânt și-a îndreptat încă din tinerețe viața către Dumnezeu.
Arhiepiscopul Tomisului a arătat că, deși rudele doreau să urmeze Facultatea de Teologie din Cernăuți, Sfântul Ioan Iacob a ales viața monahală, răspunzând chemării lui Dumnezeu și intrând în obștea Mănăstirii Neamț, unde a fost primit de viitorul patriarh Nicodim.
Dorul după Locurile Sfinte l-a dus în Țara Sfântă
În predică, ierarhul a vorbit despre dorința sfântului de a ajunge în Țara Sfântă, unde s-a nevoit la Mănăstirea Sfântul Sava și apoi la Mănăstirea Hozeva, fiind hirotonit ierodiacon și, ulterior, ieromonah.
ÎPS Teodosie a amintit că Sfântul Ioan Iacob s-a retras în peștera de la Hozeva, unde și-a petrecut ultimii ani în rugăciune neîncetată și în aspră nevoință, împreună cu ucenicul său, Ioanichie.
Arhiepiscopul Tomisului a relatat și momentul descoperirii moaștelor sfântului, în anul 1980, la două decenii după trecerea sa la Domnul, când trupul i-a fost găsit neputrezit și răspândind bună mireasmă, fiind așezat spre închinare în biserica Mănăstirii Hozeva.
„A rămas un luceafăr al nostru, al românilor”
Vorbind despre moștenirea duhovnicească a Sfântului Ioan Iacob, ÎPS Teodosie a subliniat că acesta este unul dintre marii sfinți români ai secolului al XX-lea.
„A rămas un luceafăr al nostru, al românilor. De aceea îl cinstim cu mare evlavie și fericiți sunt cei care au ales acest hram, această ocrotire”, a spus ierarhul.
Totodată, Arhiepiscopul Tomisului a evidențiat că Sfântul Ioan Iacob a fost înzestrat cu darul scrierii și al poeziei, a cunoscut limbile greacă și arabă și i-a primit cu dragoste pe pelerinii care veneau la Hozeva.
Îndemn la rugăciune și la chemarea ajutorului sfinților
În încheierea cuvântului său, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să se roage neîncetat Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și să folosească rugăciunile rânduite de Biserică în lupta împotriva ispitelor și a încercărilor vieții.
Arhiepiscopul Tomisului a recomandat rostirea rugăciunilor către Sfântul Ciprian, a rugăciunilor de dezlegare și a rugăciunii către Sfântul Mucenic Efrem cel Nou, despre care a spus că sunt de mare folos credincioșilor.
„Rugăciunea atât de necesară nouă tuturor, pentru viața noastră de aici și pentru viața cea viitoare”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 5 august, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, de la Grupul Social Ceres, din apropierea localității Mihail Kogălniceanu:
„Preacucernice părinte paroh, preacucernice părinte fost paroh, Viorel, datorită căruia s-a construit această biserică, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Avem o sărbătoare atât de frumoasă astăzi: a Sfântului Ioan Iacob, născut în 1913, la Crăiniceni, în județul Botoșani, din comuna Horodiștea, cel mai nordic loc al țării noastre de astăzi, din părinți credincioși
Fiind singurul copil, a rămas cu totul singur, pentru că la șase luni i-a murit mama, iar după doi ani și ceva a murit și tatăl său, care era în război. A rămas bunica Maria să-l crească, dar, după aceea, și bunica Maria a slăbit, iar niște femei credincioase au venit și l-au crescut cu dragoste.
El, din copilărie, L-a iubit pe Dumnezeu. Era isteț la minte, doritor să fie cât mai aproape de Dumnezeu. A făcut gimnaziul aproape de locurile natale, apoi a mers la Cernăuți, unde a urmat liceul. Acolo era și Facultatea de Teologie.
Rudele care îi purtau de grijă, pentru că fusese primul în clasă, cel mai cuminte, mai înzestrat și cu mare dorință de a învăța, voiau să-l dea la Facultatea de Teologie din Cernăuți. Dar el tot timpul cugeta la cele de sus și se gândea că acolo nu va avea timp de meditație și de rugăciune.
De aceea a cerut să meargă mai degrabă să pască oile și să se roage. Astfel, păscând oile, se ruga și striga către Dumnezeu:
„Doamne, ce cale să aleg?”
Și a auzit un glas de sus: „Mănăstirea!”. Iată, a ales mănăstirea. De aceea a venit la Mănăstirea Neamț, unde a fost primit mai întâi de episcopul Nicodim, viitorul patriarh.
Dar a trebuit să satisfacă și stagiul militar, între anii 1933 și 1934. Aici a fost la infirmerie și la bibliotecă. A avut mare grijă de toți cei care aveau nevoie de medicamente, îi mângâia pe toți și îi ajuta pe toți.
S-a întors la Mănăstirea Neamț și aici a primit tunderea în monahism. La început i s-a dat numele Ilie, ca rasofor, iar apoi a primit numele Iacob.
Dar dorul după Locurile Sfinte îl mistuia mereu. Era foarte rugător, ajuta la bolniță, îi îngrijea pe toți bolnavii, tâlcuia cărțile sfinte pe care le citea și alcătuia versuri frumoase.
Dorul de Țara Sfântă l-a mistuit împreună cu alți doi cuvioși monahi, Claudie și Damaschin, și au plecat toți trei în Țara Sfântă. Au cercetat locurile Pătimirilor Domnului și mult au plâns pe acele locuri.
Acest cuvios Ioan Iacob – căci numele din Botez i-a fost Ioan, iar apoi, în monahism, a primit numele Iacob – a ajuns la Mănăstirea Hozeva. A trecut mai întâi și pe la Mănăstirea Sfântul Sava, unde a stat mai mulți ani în nevoință și i-a sprijinit pe călugării de acolo.
La Mănăstirea Hozeva a avut multă jertfelnicie, iar apoi a mers la Ierusalim. Aici a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah chiar de episcopul Irinarh, care era din părțile noastre și fusese trimis la Ierusalim de Patriarhia Română.
Dar locul cel mai drag i-a rămas, după ce a stat și la o mănăstire de pe malul Iordanului, unde s-a nevoit o vreme. De acolo s-a întors la Hozeva și acolo a rămas. Iubea mult să urce deasupra mănăstirii. Hozeva era mănăstirea închinată Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, cea care s-a rugat acolo ca să primească prunc. Și iată, iubea mult locul acela. După ce a slujit ca ieromonah la Mănăstirea Hozeva, a dorit să se retragă.
S-a retras în peșteră și a luat un ucenic, Ioanichie Pârâială, cu care a stat acolo și se ruga tot timpul. La început slujea cu ucenicul său Sfânta Liturghie și se împărtășea zilnic, apoi a slăbit și se ruga în taină.
Și iată, i-a spus ucenicului: „Aici să-mi pregătești mie locul de veșnică odihnă.”
Și a rămas în peștera de la Hozeva, unde s-a sfârșit după ce s-a împărtășit. Pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani, s-a săvârșit în această peșteră, în ajunul praznicului Schimbării la Față.
După dorința lui, părintele Ioanichie Pârâială i-a pregătit locul acolo și a fost înmormântat în peșteră. Peștera a fost acoperită cu o lespede și nu se mai știa de el.
Dar, iată, tocmai din America au aflat unii despre Sfântul Ioan Iacob și au venit să-l caute în această peșteră, după 20 de ani, în 1980. Deschizând mormântul lui, l-au găsit cu trupul nestricăcios și plin de mireasmă. A fost scos din mormânt și așezat spre închinare, cu sfintele sale moaște, în biserica Mănăstirii Hozeva.
O părticică din moaștele sale a fost adusă și la Mănăstirea Neamț, unde a fost călugăr.
De asemenea, Biserica noastră l-a canonizat în anul 1992.
Și iată, îl avem pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, un sfânt al nostru, care s-a nevoit mai întâi în părțile sale natale, apoi la Mănăstirea Neamț și, în cele din urmă, în Țara Sfântă. Este un mare rugător pentru noi. A scris multe versuri frumoase, de care s-au îndulcit călugării, pentru că avea darul versuirii, avea darul vorbirii frumoase și al scrierii frumoase. A învățat limbile greacă și arabă, vorbea frumos și îi primea pe pelerinii care veneau la Hozeva.
A rămas un luceafăr al nostru, al românilor. De aceea îl cinstim cu mare evlavie și fericiți sunt cei care au ales acest hram, această ocrotire.
Această biserică este mică, cu puțini credincioși, dar are un mare rugător care se roagă pentru noi toți. Vin în fiecare an cu multă râvnă și dragoste la acest așezământ, la această biserică, și aduc rugăciuni și prinoase Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, românul nostru din Horodiștea, care s-a nevoit în țară, în ținutul Botoșanilor, apoi la Mănăstirea Neamț și, în cele din urmă, în Țara Sfântă, lângă Iordan, la Sfântul Sava, la Sfântul Mormânt și, în cele din urmă, în Peștera Sfintei Ana de la Hozeva, de unde și-a înălțat sufletul către Dumnezeu.
Să ne rugăm Sfântului Ioan Iacob Hozevitul să se roage necontenit pentru noi. Este un sfânt mare rugător și aducător de roade atunci când îl pomenim în rugăciunile noastre.
Și acum să ne rugăm Sfântului Ioan Iacob, dar să săvârșim și rugăciunile care se cuvin a fi făcute în această sfântă zi și în toate zilele.
Să rostim rugăciunile cele puternice ale Sfântului Ciprian, rugăciunile sale izgonitoare de demoni, rugăciunile de dezlegare și rugăciunea către Sfântul Mucenic Efrem cel Nou, care este cu adevărat de folos pentru toate nevoile și pentru toate vârstele.
Rugăciunea atât de necesară nouă tuturor, pentru viața noastră de aici și pentru viața cea viitoare.”
