Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat sâmbătă, 4 iulie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Acatistele Învierii Domnului, ale Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Cosma și Damian și ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, ierarhul a vorbit despre puterea credinței, despre jertfa Sfinților Cosma și Damian și despre pilda Sfântului Ioan Maximovici, îndemnându-i pe credincioși să urmeze exemplul acestora.
Darul vindecării primit prin rugăciune
ÎPS Teodosie a arătat că Sfinții Cosma și Damian au primit de la Dumnezeu darul vindecării prin credință și rugăciune, devenind tămăduitori atât ai suferințelor trupești, cât și ai celor sufletești.
„Fiind foarte credincioși și rugându-se necontenit, au dobândit de la Doctorul doctorilor darul de a tămădui doar prin rugăciune făcută cu credință suferințele celor bolnavi. Și nu tămăduiau doar bolile trupești, ci și pe cele sufletești. Suferințele sufletești sunt mai grele decât cele trupești, pentru că îi aduc pe oameni în mare rătăcire”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Mărturisirea credinței până la mucenicie
Ierarhul a evocat și episodul prigonirii Sfinților Cosma și Damian, subliniind că aceștia au ales să se predea pentru a-i salva pe creștinii care îi ascunseseră.
„Lăsați-i pe aceștia, că n-au nicio vină! Noi suntem cei care am adus închinarea la un singur Dumnezeu, lui Iisus Hristos. Dezlegați-i pe ei și legați-ne pe noi”, au spus cei doi sfinți, potrivit relatării prezentate de Înaltpreasfinția Sa.
Arhiepiscopul Tomisului a amintit și minunea vindecării împăratului Carin, care, după ce și-a mărturisit credința în Hristos, a fost izbăvit de suferința ce îl cuprinsese.
Totodată, ierarhul a arătat că, deși au primit cununa muceniciei, lucrarea lor continuă și astăzi prin mijlocirea sfintelor lor moaște.
„Sfintele lor moaște au fost puse la loc de cinste, iar vindecările după moarte au continuat necontenit și continuă și astăzi. De aceea îi pomenim la slujba Sfințirii apei de fiecare dată, pentru că sunt făcători de minuni în toate împrejurările”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Pilda Sfântului Ioan Maximovici
În cea de-a doua parte a cuvântului său, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, pe care l-a numit „atât de apropiat de vremurile noastre”.
Ierarhul a prezentat principalele momente ale vieții sfântului, de la studiile sale și alegerea vieții monahale până la bogata activitate misionară desfășurată în China și în Statele Unite ale Americii, unde a adus numeroși oameni la credință.
„A fost binecuvântat de Dumnezeu ca, prin rugăciunile sale, să facă multe vindecări și minuni. Este un sfânt care ne aduce, celor ce-i cerem mijlocirea, împlinirea cererilor noastre spre mântuire și ne luminează mintea, inima și calea vieții noastre”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Chemare la recunoștință și urmarea sfinților
În încheiere, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să mulțumească lui Dumnezeu pentru darul sfinților și să le urmeze exemplul.
„Să mulțumim lui Dumnezeu că avem parte de atâția sfinți, care sunt frații noștri mai mari și ne ajută și mijlocesc necontenit pentru sufletele noastre. Să fim și noi doritori ai Împărăției celei cerești”, a încheiat Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 4 iulie, după Acatistele Învierii Domnului, al Sf. Mc. Doctori fără de arginți Cosma și Damian și al Sf. Ioan Maximovici, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, și astăzi avem acatistele a trei sfinți atât de importanți: doi fiind doctori fără de arginți, Cosma și Damian, și altul, tot un doctor fără de arginți, dar și ierarh, cu mare strălucire și cu mare cuprindere.
Sfinții Cosma și Damian au învățat meșteșugul doctoricesc de la un doctor obișnuit, care, cu buruieni și cu diferite alifii, aducea oarecare ameliorare durerilor.
Iată, fiind foarte credincioși și rugându-se necontenit, au dobândit de la Doctorul doctorilor darul de a tămădui doar prin rugăciune făcută cu credință suferințele celor bolnavi. Și nu tămăduiau doar bolile trupești, ci și pe cele sufletești.
Suferințele sufletești sunt mai grele decât cele trupești, pentru că îi aduc pe oameni în mare rătăcire.
Și iată, aceștia, fiind atât de vrednici, trăiau într-o vreme în care făceau aceste tămăduiri, o vreme de prigonire asupra celor care se închinau Unui Dumnezeu adevărat și nu aduceau jertfe idolilor.
De aceea au fost pârâți.
Și iată, împăratul Carin a fost trimis să-i judece, să-i întoarcă la cinstirea idolilor, iar dacă nu se întorc, să fie închiși și, în cele din urmă, uciși. Mulți erau uciși în vremea aceea, cei care refuzau închinarea la idoli.
Iată, ei erau iubiți de creștini. De aceea, când a venit vremea primejdiei și a prigonirii, au fost ascunși de creștinii iubitori, care fuseseră tămăduiți de ei, într-o peșteră.
Și, venind călăii, au căutat să găsească pe unii care erau povățuiți de acești doctori fără de arginți, Cosma și Damian, și i-au luat, i-au legat în lanțuri și îi duceau la pedeapsă.
Au auzit cei doi, Cosma și Damian, și au zis:
— De ce să sufere aceștia din pricina noastră? Să mergem noi să spunem.
Și au ieșit din peșteră și s-au dus la cei ce îi duceau spre judecată aspră pe cei pe care îi prinseseră, oameni care erau și ei cu credință, și au strigat:
— Lăsați-i pe aceștia, că n-au nicio vină! Noi suntem cei care am adus închinarea la un singur Dumnezeu, lui Iisus Hristos. Dezlegați-i pe ei și legați-ne pe noi, că noi suntem vinovați față de această poruncă împărătească.
Și așa au făcut.
Și iată, au venit apoi și au fost chemați la judecată. Dar, întâi, li s-a propus să se lepede de Hristos și să aducă jertfă idolilor.
Iar ei au spus:
— Niciodată nu vom face aceasta. Noi numai Dumnezeului nostru Îi slujim și n-avem cum să ne lepădăm, că El trăiește și în noi. El ne învață ce să vorbim și să mărturisim și ne dă putere să și răbdăm. Dacă vreți să ne duceți la moarte, noi nu ne opunem, dar vrem să vă vorbim despre Dumnezeul cel viu și adevărat.
Și aceștia nu suportau nicicum.
De aceea, iată, Carin i-a luat la rost și au început să zică:
— De ce batjocoriți pe Dumnezeul cel viu? Dumnezeul nostru are mare putere.
Și s-au rugat sfinții să aibă un semn al puterii lui Iisus Hristos. De aceea, capul lui Carin s-a întors la spate și o mare durere l-a cuprins. Era în mare jale, că nu mai putea de durere.
Și i-au zis sfinții:
— Crede în Dumnezeul pe Care Îl mărturisim, că El este Doctorul suprem. Și dacă vei crede și-L vei mărturisi, El te va vindeca.
Și a zis:
— Cred!
Și s-a vindecat și i-a lăsat liberi pe cei doi.
Dar a auzit despre aceasta primul lor dascăl în cele ale medicinei. Și iată, le-a spus:
— Haideți cu mine într-un munte!
Viclean era, era invidios. Căci ce îi învățase el era atât de slab și nu vindeca, doar ameliora. Ei însă vindecau și lepra, vindecau multe alte boli, ridicau ologii, vindecau surzii și orbii și toate durerile le vindecau.
De aceea era invidios acest dascăl al lor. Cum să-l întreacă ucenicii pe el?
Și atunci i-a chemat în munte, într-un loc cu multe pietre, și acolo i-a ucis cu pietre. Așa s-au sfârșit acești mari doctori fără de arginți, Cosma și Damian, și au luat cununa muceniciei. Dar sfintele lor moaște au fost luate și puse la loc de cinste, iar vindecările după moarte au continuat necontenit și continuă și astăzi.
De aceea îi pomenim la slujba Sfințirii apei de fiecare dată, pentru că sunt făcători de minuni în toate împrejurările.
Ne bucurăm că acea viață a lor, curată, sfântă, plină de jertfă, dăruiți fiind de Dumnezeu cu mari daruri, le-a sporit credința, răbdarea și dorința de a suferi după măsura darurilor pe care Dumnezeu li le-a dat. De aceea, pentru că i-am cinstit cu acatistul și rugăciunea, ei se roagă acum pentru noi.
Sfântul Ioan Maximovici, așa cum spune Acatistul, este atât de apropiat de vremurile noastre.
S-a născut în 1896 și a trăit șaptezeci de ani, până în 1966. A avut o viață plină de jertfă și de daruri.
El, întâi, era un om foarte învățat. Îi plăceau toate științele. A hotărât să se facă jurist, dar apoi s-a întors. A vrut să se facă, de asemenea, artist, că era talentat la scriere și la pictură. Și a gândit că mai bine se face medic, să fie folositor multora.
A urmat Facultatea de Medicină, a urmat și Facultatea de Teologie. Era originar din Rusia, dar a ajuns în Serbia și aici s-a învrednicit de mari daruri. S-a căsătorit și a avut patru copii. Iar soția sa, Ana, a murit când copiii erau mici și i-a încredințat unei femei curate și pline de dragoste, care le purta de grijă. Cel mai mare avea opt ani, iar cel mai mic doi ani. El s-a călugărit și a ajuns preot și ierarh.
A ajuns în multe părți. În China, a fost trimis în misiune. Avea acolo cinci milioane de creștini și se lupta să-i aducă la credință. Cum spune Acatistul, i-a scos de acolo precum Moise poporul și i-a adus între mulți creștini.
A ajuns și în America. A avut o misiune foarte vastă și puternică. A avut parte și de prigoniri și suferințe, mai ales că a prins în tinerețe perioada din Rusia, cu acea răscoală bolșevică împotriva credinței. Dar el și-a ținut credința și a fost un mare ierarh, care a adus mulțime de oameni la credință.
A fost binecuvântat de Dumnezeu ca, prin rugăciunile sale, să facă multe vindecări și minuni. Este un sfânt care ne aduce, celor ce-i cerem mijlocirea, împlinirea cererilor noastre spre mântuire și ne luminează mintea, inima și calea vieții noastre.
S-a sfârșit în 1966, dar foarte curând, pentru că la mormântul său se făceau minuni, a fost trecut în rândul sfinților și este, pentru noi, cei care credem și mărturisim credința în Hristos, un mare mărturisitor, un ierarh sfânt al vremurilor noastre. De aceea îl cinstim cu mare cinste, pentru că a fost și un om foarte milostiv, ajutător al săracilor, povățuitor al tinerilor, sprijinitor al bătrânilor și al bolnavilor. Multe ordine și cinstiri a primit pentru activitatea sa atât de înaltă și atât de bogată.
De aceea și noi l-am cinstit. Am făcut slujbă în cinstea acestui ierarh, care este între sfinții ocrotitori ai Mănăstirii Văcăreștii Noi. Acolo am făcut Sfânta Liturghie în noaptea de 1 spre 2 iulie, iar aici am continuat cinstirea prin Acatistul său și rugăciunea îndreptată către el.
Să mulțumim lui Dumnezeu că avem parte de atâția sfinți, care sunt frații noștri mai mari și ne ajută și mijlocesc necontenit pentru sufletele noastre. Pentru aceasta trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu că avem parte de asemenea frați minunați în Împărăția cea cerească și să fim și noi doritori ai acestei Împărății. Amin.”
