Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să își întărească și să își curețe permanent credința, arătând că aceasta reprezintă „ochiul sufletului” și singura cale prin care omul poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu și la dobândirea vieții veșnice.
Mesajul a fost transmis sâmbătă, 30 mai, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, după Acatistele Pogorârii Sfântului Duh, al Sfintei Treimi și al Sfintei Mucenițe Teodosia din Tir, săvârșite de Arhiepiscopul Tomisului în ajunul praznicului Rusaliilor.
Exemplul Sfintei Mucenițe Teodosia
La începutul cuvântului său, ierarhul a evocat viața și mărturisirea de credință a Sfintei Mucenițe Teodosia, care, deși provenea dintr-o familie păgână, L-a ales pe Hristos și a răbdat cu bucurie suferințele muceniciei.
„Atât de frumos a fost și Acatistul Fecioarei Teodosia, din părinți păgâni, dar care, cunoscând credința, L-a iubit mult mai mult pe Dumnezeu decât pe părinții săi. (…) Voia să fie părtașă la patimile și suferințele lui Hristos”, a spus ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că rugăciunea și dragostea sfintei au contribuit la întoarcerea părinților săi la credință.
„Sfânta Teodosia Fecioara și-a întors părinții la credință, prin rugăciune stăruitoare și prin mila față de ei pe care o arăta”, a arătat ierarhul.
Chemarea la lumina Sfintei Treimi
Referindu-se la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh și la praznicul Sfintei Treimi, Înaltpreasfinția Sa a explicat că omul este chemat să trăiască în lumina lui Dumnezeu și să își îndrepte permanent gândul către cele cerești.
„Atunci când vorbim despre Sfânta Treime este lumina cea mai strălucitoare. Este sfințenie absolută. La această sfințenie și bucurie suntem chemați cu toții”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Ierarhul a arătat că viața creștină presupune un urcuș continuu și o pregătire permanentă pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
„Trebuie ca în fiecare zi să urcăm, să fim mai înțelepți și să gândim la ziua cea mare și noaptea cea mare. La sfârșitul veacurilor, timpul se varsă în veșnicie și sunt veșnicia luminii și veșnicia întunericului”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
„Credința este ochiul sufletului nostru”
În partea centrală a predicii, ÎPS Teodosie a insistat asupra rolului esențial al credinței în viața omului, comparând-o cu vederea sufletească.
„Credința noastră este lumina sufletului nostru. Credința este ochiul sufletului nostru. De aceea trebuie să ne lămurim mereu credința”, a subliniat ierarhul.
Acesta a explicat că, asemenea ochiului trupesc care trebuie îngrijit și curățat, și credința trebuie păstrată curată de influențele răului.
„Când ochiul nostru material nu mai vede, mergem să-l curățăm. Să curățăm și credința, să n-o lăsăm să se umple de buruienile întunericului, ale minciunilor celui viclean”, a spus ÎPS Teodosie.
Totodată, Arhiepiscopul Tomisului a avertizat asupra ispitelor și influențelor care îl îndepărtează pe om de adevăr.
„Că uneori ni se pare că noi gândim ceva. Când gândim ceva stângaci, nu gândim singuri, ci suntem influențați de cel viclean”, a atras atenția ierarhul.
Lupta pentru asumarea propriei vieți
ÎPS Teodosie a arătat că una dintre cele mai mari ispite ale omului este tendința de a găsi vinovați pentru propriile greșeli, în loc să își asume responsabilitatea.
Pornind de la episodul căderii protopărinților, ierarhul a explicat că această atitudine s-a perpetuat de-a lungul istoriei.
„Adam a dat vina pe Eva, Eva pe șarpe. De atunci toți ne punem câte un paravan. Când ne întreabă cineva de ce am greșit, spunem: «Păi, n-aș fi greșit dacă nu mă silea cutare și cutare»”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
El i-a îndemnat pe credincioși să își asume propria viață și să își întărească necontenit credința.
„Să fim atenți să nu ne punem niciodată paravane, să ne asumăm toată viața noastră, dar să ne-o asumăm printr-o credință care să fie tot mai puternică, tot mai luminoasă și tot mai hotărâtă”, a spus ÎPS Teodosie.
Dumnezeu privește cu milostivire
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului a amintit că mântuirea nu este rodul dreptății omenești, ci al milei lui Dumnezeu, la care se adaugă mijlocirea Maicii Domnului și rugăciunea Bisericii.
„După dreptate, niciun om nu s-ar mântui. Dar se mântuiesc oamenii din milostivirea lui Dumnezeu și mult ne ajută și Maica Domnului prin mijlocirile ei”, a afirmat ierarhul.
ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe cei prezenți să păstreze în suflete bucuria și lumina rugăciunii trăite în ajunul Rusaliilor.
„Să ne bucurăm de această seară plină de lumină și să continuăm această bucurie, să o ținem statornică în noi, să gândim la cele de sus, că cele de jos ne împresoară. Să ne ridicăm deasupra grijilor mărunte și să-L avem pe Dumnezeu călăuză în toate zilele vieții noastre”, a încheiat Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 30 mai, după Acatistele Pogorarii Sfântului Duh, al Sfintei Treimi si al Sf. Mc. Teodosia fecioara din Tir, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, în seara aceasta am avut cele mai pătrunzătoare acatiste în sufletele noastre. Atât de frumos a fost și Acatistul Fecioarei Teodosia, din părinți păgâni, dar care, cunoscând credința, L-a iubit mult mai mult pe Dumnezeu decât pe părinții săi. Ajungând la acea mucenicie atât de grea, și în apă a fost aruncată, dar îngerul a fost cu ea și a venit cu cărămida înaintea judecătorului. A fost bătută, chinuită în diferite chipuri. I-au fost străpunși sânii și lapte a curs din ei, nu sânge. A avut atâta tărie să rabde toate și s-a bucurat că vine mucenicia. Voia să fie părtașă la patimile și suferințele lui Hristos.
Dumnezeu, pentru că ea se gândea la întunericul părinților săi, a rânduit să o viseze în haină albă, curată, bucurându-se cu Dumnezeu și cu sfinții, și astfel i-a întors și pe ei la dreapta credință. Precum Sfântul Astion și-a întors părinții, așa și Sfânta Teodosia Fecioara și-a întors părinții la credință, prin rugăciune stăruitoare și prin mila față de ei pe care o arăta.
Avem sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt și sărbătoarea Sfintei Treimi. Este singura zi, mâine, în care, după Sfânta Liturghie, săvârșim și Vecernia, cu acele rugăciuni atât de puternice și pentru vii, și pentru adormiți, pentru Sfânta Treime. Noi trebuie să înțelegem, cum spune și acatistul, că atunci când vorbim despre Sfânta Treime este lumina cea mai strălucitoare. Este sfințenie absolută. La această sfințenie și bucurie suntem chemați cu toții.
Noi trebuie ca mintea noastră să o umplem de razele luminii celei de sus. Nu ar trebui să avem dorință mai mare decât să rămânem cu cugetarea la cele de sus, dar nu numai să gândim și să vorbim, ci să și facem cele ce se cuvin ca să ajungem sus.
Trebuie ca în fiecare zi să urcăm, să fim mai înțelepți și să gândim la ziua cea mare și noaptea cea mare. La sfârșitul veacurilor, timpul se varsă în veșnicie și sunt veșnicia luminii și veșnicia întunericului.
Sfânta Treime mult dorește ca noi să fim cât mai mulți cu bucuria, cu lumina, cu dragostea, cu fericirea cea neînserată. Pentru că nici cuvântul, nici gândul nu pot desluși deplin acea bucurie mare, că suntem aici atât de mici și cu ochiul trupului vedem doar cele materiale. Ochiul sufletului nu este total liber.
De aceea, a ajunge la Dumnezeu, a-L cunoaște pe Dumnezeu, trebuie să fie cea mai sfântă, statornică și neoprită dorire a sufletelor noastre. Pentru că Sfânta Treime este Dumnezeul nostru, dragostea supremă, și, iată, chipul nostru, al oamenilor, are cea mai mare bogăție.
Noi avem închipuită în sufletul nostru, purtat de trup, Sfânta Treime: pe Tatăl prin minte, pe Fiul prin voință și pe Duhul Sfânt prin simțire. Suntem deasupra îngerilor. Vom fi, adică după ce trecem din viața aceasta, și fericită va fi ceata sfinților care vor fi la Judecată în dreapta Mântuitorului.
Să ne bucurăm de aceste acatiste. Cred că ați simțit fiorul cuvintelor atât de puternice, că nu este un acatist mai puternic ca acesta al Sfintei Treimi, precedat de cel al Sfântului Duh.
De aceea, să rămânem cu fiorul credinței care a străbătut mintea, inima și toată ființa noastră. Să ne sârguim. Sigur că este o luptă permanentă. Cel viclean vine cu minciuna să ne spună să nu ne ostenim prea mult: „Cunoaște-le pe cele de aici, că pe cele viitoare nu știi dacă le vei cunoaște”. Și ne pune la îndoială și ne minte, cum a mințit-o pe Eva, după cum ați ascultat în rugăciune.
Și de atunci Adam a dat vina pe Eva, Eva pe șarpe. De atunci toți ne punem câte un paravan. Când ne întreabă cineva de ce am greșit, spunem: „Păi, n-aș fi greșit dacă nu mă silea cutare și cutare”.
De aceea, să fim atenți să nu ne punem niciodată paravane, să ne asumăm toată viața noastră, dar să ne-o asumăm printr-o credință care să fie tot mai puternică, tot mai luminoasă și tot mai hotărâtă.
Credința noastră este lumina sufletului nostru. Credința este ochiul sufletului nostru. De aceea trebuie să ne lămurim mereu credința. Când ochiul nostru material nu mai vede, mergem să-l curățăm. Să curățăm și credința, să n-o lăsăm să se umple de buruienile întunericului, ale minciunilor celui viclean. Că uneori ni se pare că noi gândim ceva. Când gândim ceva stângaci, nu gândim singuri, ci suntem influențați de cel viclean.
De aceea, să ne bucurăm de această rugăciune, că Dumnezeu primește această jertfă a rugăciunilor noastre și ne privește cu milostivire, nu cu dreptate. Ne tâlcuiesc Sfinții Părinți că, după dreptate, niciun om nu s-ar mântui. Dar se mântuiesc oamenii din milostivirea lui Dumnezeu și mult ne ajută și Maica Domnului prin mijlocirile ei, că ați ascultat că și ea este invocată în Acatistul Sfintei Treimi.
De aceea, să ne bucurăm de această seară plină de lumină și să continuăm această bucurie, să o ținem statornică în noi, să gândim la cele de sus, că cele de jos ne împresoară.
Să ne ridicăm deasupra grijilor mărunte și să-L avem pe Dumnezeu călăuză în toate zilele vieții noastre.
Amin.”
