În cuvântul de învățătură rostit joi, 4 decembrie, după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit credincioșilor despre importanța unei credințe trăite în deplinătate, pornind de la exemplele de mărturisire ale Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ale Sfântului Ioan Damaschin și ale Sfântului Ioan Polivatul.
„Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi”, a început ierarhul, arătând că sfinții pomeniți în această zi sunt modele vii de statornicie în dreapta credință, care au lăsat mărturie despre adevărul lui Hristos prin viața lor și prin jertfa lor.
Mărturisirea Sfintei Varvara
În cadrul predicii, ÎPS Teodosie a amintit viața și martiriul Sfintei Varvara, fiica dregătorului păgân Dioscur, care a ales să-L mărturisească pe Dumnezeu, chiar cu prețul vieții.
Ierarhul a relatat episodul celor trei ferestre poruncite de sfântă la construirea turnului în care fusese închisă, ca simbol al Sfintei Treimi, explicând sensul adânc al gestului:
„Am poruncit să se facă trei ferestre după cei trei Luminători: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.”
Sfânta Varvara a mărturisit deschis tatălui ei adevărul credinței, arătând deșertăciunea idolilor:
„Zeii pe care îi cinstești nu sunt decât făpturi omenești, fără putere. Dumnezeul Cel în Sfânta Treime este deasupra întregului univers.”
Pentru curajul ei, a fost urmărită și prinsă chiar de tatăl său, apoi ucisă, alături de Sfânta Iuliana, care i-a împărtășit credința. Înainte de a fi decapitată, Sfânta Varvara s-a rugat pentru tatăl său:
„Doamne, iartă-l, că este în întuneric, și ajută-l să Te cunoască.”
Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor
ÎPS Teodosie a arătat că, prin minunea stâncii care s-a deschis ca să o ocrotească, Sfânta Varvara a devenit mai târziu ocrotitoarea minerilor:
„Pentru că Dumnezeu a izbăvit-o prin piatră, Sfânta Varvara a ajuns ocrotitoarea celor ce lucrează în adâncul pământului.”
Mărturia Sfântului Ioan Damaschin
Referindu-se la viața Sfântului Ioan Damaschin, mare apărător al dreptei credințe în vremea iconoclasmului, arhiepiscopul a subliniat lupta acestuia împotriva prigonirii icoanelor de către împărații Leon Isaurul și Constantin Copronim.
Sfântul Ioan Damaschin a scris tratate de apărare a cinstirii icoanelor, arătând că acestea sunt:
„Ferestre către cer, pentru că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat ca oamenii să-L poată vedea cu trupul.”
A alcătuit, de asemenea, cântările bisericești pentru cele opt glasuri, punând temelia muzicii ortodoxe, după cum a explicat ierarhul:
„Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit cântările pentru cele opt glasuri, inspirat de Maica Domnului.”
Pentru mărturisirea sa, i-a fost tăiată mâna dreaptă, dar a fost vindecat prin mijlocirea Maicii Domnului, minune care a stat la baza icoanei cunoscute sub numele de „Maica Domnului cu trei mâini”.
După încetarea prigoanei, sfântul s-a retras în Mănăstirea Sfântului Sava, unde și-a încheiat viața în rugăciune.
Mesajul central al predicii
În final, ÎPS Teodosie a subliniat că atât Sfânta Varvara, cât și Sfântul Ioan Damaschin sunt exemple vii de credință totală, lucrătoare și nemincinoasă, care trebuie urmată de fiecare creștin:
„Sfântul Ioan Damaschin ne-a adus adevărul și învățătura cea curată pentru a rămâne în dreapta credință. Fără deplinătate de credință noi nu avem cele necesare pentru viața noastră duhovnicească.”
Chemare la rugăciune
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să se roage pentru izbăvire de înșelările celui viclean:
„Toate aceste rătăciri sunt lucrări ale celui viclean, de care trebuie să ne păzim.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 4 decembrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!
Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși, iată, în această sfântă zi avem sfinți atât de importanți: Sfânta Muceniță Varvara, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Ioan Polivatul și alți împreună cu ei pomeniți.
Sfânta Varvara a trăit în vremea împăratului Maximian. Tatăl ei era Dioscur, un mare dregător și un mare cinstitor al idolilor. Varvara era o tânără atât de frumoasă. De aceea, tatăl ei i-a zidit un turn înalt și a poruncit ca la capătul turnului să se facă două ferestre. Varvara, cu slujnicele rânduite de tatăl său, se afla acolo când se construia această locuință a fetei și, când meșterii voiau să pună ferestrele după porunca lui Dioscur, tatăl Varvarei, ea i-a întrebat pe meșteri:
„Dar câte ferestre faceți aici?”
„Stăpânul ne-a poruncit să facem două.”
Ea le-a spus:
„Nu faceți două, să faceți trei, că eu trebuie să locuiesc aici.”
Și meșterii au ascultat-o pe Varvara.
După ce s-a sfârșit palatul acela înalt, a venit Dioscur și s-a mirat că meșterii nu au respectat porunca lui de a face două ferestre. Au făcut trei. Și i-a întrebat:
„De ce ați făcut aceasta?”
I-au răspuns:
„Fiica ta ne-a poruncit să facem trei ferestre.”
A întrebat-o pe Varvara:
„De ce le-ai dat această poruncă și ai călcat cuvântul meu?”
Iar Varvara i-a răspuns:
„Înțeleg că ai poruncit să facă două ferestre după cei doi luminători: soarele și luna. Dar eu am poruncit să facă trei după cei trei Luminători, că trei sunt Luminătorii Sfintei Treimi: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Așa cum am înțeles și mi s-a descoperit că Acești trei, într-o ființă, sunt cu adevărat cei ce ne-au făcut și care ne poartă de grijă.”
S-a mâniat Dioscur și a zis:
„De unde ai învățat tu toate acestea?”
Iar ea i-a spus:
„Mai mult mi s-a descoperit chiar de însuși Dumnezeu că aceia așa-ziși zei pe care îi cinstești dumneata, tată, nu sunt decât făpturi omenești. Nici nu pot să meargă, nici nu respiră. Cum să fie zei, cei care ar fi făcut cerul și pământul? Dumnezeu Cel în Sfânta Treime, pe care Îl cinstesc eu, este deasupra întregului univers și El a făcut toată această frumusețe și a cerului, și a pământului.”
Aceste învățături le-a dat și slujnicelor sale, că Dioscur a pus niște slujnice să o păzească pe fiica lui, să aibă tot ce trebuie, și a pus-o tocmai sus, că era atât de frumoasă și zicea adesea:
„Lumea aceasta nu este vrednică să privească frumusețea fiicei mele. Să stea acolo sus. Doar zeii au voie să o privească.”
Cine să o privească? Cei ce nu aveau nicio putere, nici nu erau ființe, ci erau obiecte.
Și, auzind, căuta Varvara să-i spună tatălui său cât de important este să-L cunoști pe Dumnezeu Cel unul în ființă și în Sfânta Treime arătat în persoanele Sale.
Tatăl său, când a văzut că fiica sa vrea să-l învețe pe el și să-i dea la o parte toată învățătura și cinstirea zeilor, s-a mâniat. A luat o sabie și a vrut s-o omoare. Fiica a fugit și a plecat de acolo și s-a dus spre locurile de sus, unde erau munți. Tatăl său s-a dus să o urmărească.
Varvara, ajungând la o stâncă mare, a zis:
„Deschide-te, stâncă, ca să intru să mă ocrotească Dumnezeu, căci tatăl vrea să mă omoare. Nu sunt pregătită, trebuie să mă rog.”
Și stânca s-a deschis și a intrat Varvara și a fost ocrotită și s-a rugat acolo.
Tatăl său a căutat-o peste tot și, când a ieșit din stâncă, iată, în cele din urmă a găsit-o și, găsind-o, a întrebat-o:
„Vii la ascultare să aduci jertfă zeilor?”
Iar ea a răspuns:
„Am crezut că ai înțeles, tată, că cei pe care îi numești zei nu sunt zei, sunt lucruri omenești și nu au nicio putere. Iată, Dumnezeul meu m-a ocrotit când I-am cerut. Aș vrea să-ți dau și ție învățătura pe care am dobândit-o și dragostea Dumnezeului adevărat, Care ne cheamă la viața cea veșnică.”
Nu înțelegea nimic tatăl său. De aceea, văzând că nu o poate îndupleca, a tăiat-o cu sabia. I-a tăiat capul cu sabia. Ea a mulțumit lui Dumnezeu, Varvara, când a văzut ce vrea să facă tatăl său, și a zis:
„Doamne, iartă-l, că este în întuneric, și, de poți să-l ajuți să Te cunoască, ajută-l.”
Și era acolo și Iuliana, o mărturisitoare a lui Hristos, și ea a spus:
„Și eu Îl cunosc pe Dumnezeul pe Care Îl iubește și Îl cinstește Varvara.”
Și atunci tatăl ei i-a tăiat și capul Iulianei. Înainte de a-i tăia capul, a chinuit-o, a spânzurat-o, i-a făcut tot felul de rușini, a pus-o să se dezbrace, ca să fie rușinată, dar nu se rușina, pentru că știa că Dumnezeu o îmbracă în lumina Sa.
Și așa s-a sfințit Sfânta Muceniță Varvara, iar ea și Iuliana au fost îngropate în același loc și de la mormântul lor ieșeau multe raze de tămăduiri. Și iată, Sfânta Varvara, pentru că a scăpat la început într-o piatră pe care a deschis-o Dumnezeu cu puterea Sa, a devenit ocrotitoarea minerilor care lucrează în adânc, în pământ, în piatră.
Este mare muceniță și mireasă a lui Hristos. De aceea și pentru noi este o bucurie că o prăznuim așa cum se cuvine.
Astăzi cinstim și pe Sfântul Ioan Damaschin. Așa cum îi spune numele, el s-a născut în Damasc și a trăit în vremea împăraților luptători împotriva icoanelor: Leon Isaurul și Constantin Copronim.
Acești împărați, ispitiți de cel viclean, care aduce minciuna sub formă de adevăr, au dat poruncă să nu mai fie cinstite icoanele, socotindu-le idoli, să fie scoase icoanele din biserici și arse.
Sfântul Ioan Damaschin s-a împotrivit acestor rânduieli absurde și a scris multe scrieri bisericești și cântări ale slujbelor noastre: a alcătuit canoane și era împreună cu Cozma de Maiuma.
Aceștia au fost împreună învățăcei ai unui mare dascăl, tot Cozma numindu-se, pe care tatăl Sfântului Ioan Damaschin l-a răscumpărat dintr-o robie. Au învățat, iar mai ales Sfântul Ioan Damaschin a învățat toată știința vremii: cunoștea filosofia, dar a văzut că Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți sunt mult mai valoroase decât toată filosofia și a început să scrie învățătura de credință.
Învățătura de credință a Sfântului Ioan Damaschin este până astăzi de bază în școlile teologice. A făcut imne, ca și Cozma.
Maica Domnului li s-a arătat și le-a spus să facă cântări în cinstea Fiului Său. Și iată, Sfântul Cozma, care a ajuns episcop de Maiuma, a scris și el imne frumoase în cinstea Mântuitorului și a Maicii Domnului, pentru că ea le-a spus astfel când li s-a arătat:
„Iubiți-L și cinstiți-L pe Fiul meu, că El a adus mântuirea întregului neam omenesc.”
Și iată, de atunci, din secolul al VIII-lea, când a trăit Sfântul Ioan Damaschin, învățăturile sale au fost așezate pe note muzicale. I s-a arătat un înger Sfântului Ioan Damaschin și i-a spus să nu cânte cântările care se cântau, ci, dimpotrivă, să se oprească și, iată, va fi luminat ce cântări să alcătuiască.
Nu era stabilită muzica bisericească până atunci și Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit cântările pentru cele opt glasuri muzicale, de la 1 până la 8, și a scris aceste cântări atât de frumoase, inspirat de Maica Domnului.
Dar, în vremea aceea, pentru că era prigoană împotriva icoanelor, a scris și învățătura dreaptă despre sfintele icoane, că nu sunt idoli, cum le numeau împărații și ereticii. Și a scris atât de frumos învățături lămuritoare despre sfintele icoane, că sunt ferestre către cer, că de aceea Fiul lui Dumnezeu, Care nu avea trup, S-a întrupat, ca oamenii să-L vadă cu trupul, să pătimească și să moară pentru noi, să ne răscumpere din păcat și din moarte.
Au început să înțeleagă toți creștinii și să primească scrierile Sfântului Ioan Damaschin. De aceea a fost chemat de împărat și mâna dreaptă cu care au fost scrise aceste cântări i-a fost tăiată.
Dar Maica Domnului l-a vindecat și a apărut o icoană a Maicii Domnului în care nu erau numai mâinile Maicii Domnului, ci era și a treia mână, mâna Sfântului Ioan Damaschin, care fusese tăiată.
Și iată, mulți au înțeles semnul acesta și Sfântul Ioan Damaschin, după ce s-a sfârșit lupta împotriva sfintelor icoane și a venit biruința, s-a retras în mănăstirea Sfântului Sava și acolo și-a sfârșit viața.
Iar Sfântul Ioan Damaschin este un sfânt al nostru, atât de rugător și împlinitor al voii lui Dumnezeu și care se roagă pentru noi. De aceea și noi îl avem pe Sfântul Ioan Damaschin cu toată evlavia noastră, în toată cinstirea noastră, pentru că este cu adevărat cel care ne-a adus adevărul de care aveam nevoie și învățătura cea curată pentru a rămâne în dreapta credință și în plinătatea de credință de care avem nevoie, că fără deplinătate de credință noi nu avem cele necesare pentru viața noastră duhovnicească.
Și acum să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de cel viclean, că toate aceste meșteșugiri ale minciunilor care s-au făcut și cu sfintele icoane, precum și toate celelalte, sunt cu adevărat lucrări ale celui viclean, de care trebuie să ne păzim.”
