Joi, 4 decembrie, după oficierea Tainei Sfântului Maslu în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Năvodari, județul Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, le-a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură despre mijlocirea Sfântului Ierarh Nicolae, iertarea păcatelor și puterea lucrătoare a harului prin Sfintele Taine.
Bucuria slujirii în biserica ocrotită de Sfântul Nicolae
Ierarhul a vorbit cu emoție despre legătura duhovnicească dintre credincioși și Sfântul Nicolae, evidențiind binecuvântarea de a avea, în acest lăcaș de cult, veșmântul adus de la Bari:
„Este un mare privilegiu că aici am veșmântul Sfântului Nicolae de la Bari și simt cum mă îmbrățișează, prin acest veșmânt, și pe mine, și pe frățiile voastre. Sfântul Ierarh Nicolae a fost un om atât de iubitor și a rămas iubitor. El iubește pe toți oamenii, mai ales pe copii, de aceea, în ajun, copiii găsesc daruri de la el.”
Puterea Tainei Sfântului Maslu
Vorbind despre lucrarea harului în această Taină, ÎPS Teodosie a subliniat valoarea pocăinței și a iertării păcatelor:
„Și iată, în seara aceasta, prin Taina Sfântului Maslu, prin rugăciunile atât de stăruitoare de iertare, noi, cu toții, dacă ne-am căit și am gândit că avem păcate ascunse pe care nu le-am putut mărturisi, Dumnezeu ni le iartă pe toate, dacă ne căim pentru ele.”
Ierarhul a arătat legătura dintre Sfântul Maslu și Spovedanie, comparând această lucrare curățitoare cu botezul:
„Sfânta Taină a Sfântului Maslu, după Taina Spovedaniei, este tot ca un botez și este atât de cuprinzătoare încât ne scoate din noroiul păcatelor și ne aduce harul ca să putem să luptăm mai mult împotriva celui viclean și să fim biruitori în toate luptele noastre cu ispitele, cu greutățile, cu toate provocările care vin de la trup, de la lume și de la diavol.”
Sfântul Nicolae – mare mijlocitor pentru credincioși
Îndemnul ierarhului a fost unul de mulțumire pentru această ocrotire și de statornicie în credință:
„De aceea, iată, Sfântul Nicolae vă este un mare mijlocitor. Să fiți fericiți că aveți această ocrotire a Sfântului Nicolae și, în preajma sărbătorii, vin de fiecare dată aici și vă slujesc la Taina Sfântului Maslu. V-am făcut și dezlegarea cea mare, și dezlegarea de blestem și chemarea de a vă ierta unii pe alții.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 4 decembrie, după Taina Sfântului Maslu, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Năvodari, județul Constanța:
”Preacucernici părinți, preacucernice părinte paroh, preacuvioși părinți, stimate domnule primar, iubiți credincioși,
Cu drag vin la această biserică ”dublă” de aici și, iată, de aceea trebuie să prelungim și cu rugăciuni Sfânta slujbă, ca să miruiesc pe fiecare în parte.
Este un mare privilegiu că aici am veșmântul Sfântului Nicolae de la Bari și simt cum mă îmbrățișează, prin acest veșmânt, și pe mine, și pe frățiile voastre. Sfântul Ierarh Nicolae a fost un om atât de iubitor și a rămas iubitor. El iubește pe toți oamenii, mai ales pe copii, de aceea, în ajun, copiii găsesc daruri de la el.
Și iată, în seara aceasta, prin Taina Sfântului Maslu, prin rugăciunile atât de stăruitoare de iertare, noi, cu toții, dacă ne-am căit și am gândit că avem păcate ascunse pe care nu le-am putut mărturisi, Dumnezeu ni le iartă pe toate, dacă ne căim pentru ele.
Sfânta Taină a Sfântului Maslu, după Taina Spovedaniei, este tot ca un botez și este atât de cuprinzătoare încât ne scoate din noroiul păcatelor și ne aduce harul ca să putem să luptăm mai mult împotriva celui viclean și să fim biruitori în toate luptele noastre cu ispitele, cu greutățile, cu toate provocările care vin de la trup, de la lume și de la diavol.
De aceea, iată, Sfântul Nicolae vă este un mare mijlocitor. Să fiți fericiți că aveți această ocrotire a Sfântului Nicolae și, în preajma sărbătorii, vin de fiecare dată aici și vă slujesc la Taina Sfântului Maslu. V-am făcut și dezlegarea cea mare, și dezlegarea de blestem și chemarea de a vă ierta unii pe alții.
De aceea vă mulțumesc și rog pe Bunul Dumnezeu, pe Sfântul Ierarh Nicolae, să vă fie mereu rugător și mijlocitor și toți sfinții tămăduitori să ne aducă tuturor raze de lumină și de iertare pentru păcatele noastre, că avem trebuință de iertarea păcatelor și de mântuire.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!”


