Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit joi, 19 martie, un cuvânt de învățătură după Acatistele Maicii Domnului, ale Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu, și ale Sfinților Mucenici Hrisant și Daria, săvârșite în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre puterea comuniunii cu Dumnezeu și despre modelul de viață oferit de sfinți.
Viața Sfântului Alexie, pildă de jertfă și smerenie
ÎPS Teodosie a evocat viața Sfântului Alexie, subliniind lepădarea de sine și dragostea sa desăvârșită pentru Dumnezeu:
„Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu, un om plin de jertfă, născut la rugăciunea fierbinte a părinților săi, Eufimian și Aglaida, de copil, a învățat să se roage, să citească, să postească, să stea în comuniune cu Dumnezeu în permanență. El i-a ascultat pe părinții săi și i-a iubit, dar mai mult L-a iubit pe Hristos Dumnezeu, pe Tatăl și pe Duhul Sfânt, Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, pentru că știa că și părinții lui aparțin Sfintei Treimi, Care ne-a creat pe noi și Care ne poartă de grijă”, a spus ÎPS Teodosie.
Puterea răbdării în Dumnezeu
Arhiepiscopul Tomisului a evidențiat răbdarea sfântului în fața suferințelor și a batjocurii, arătând că apropierea de Dumnezeu aduce pace și lumină în suflet:
„Slugile, îndemnate de cel viclean, care îi aduceau cele necesare, îl batjocoreau, până și lături turnau peste el, dar el nu se supăra. Tot timpul era cu Dumnezeu. Cine este cu Dumnezeu nu se poate supăra, că Dumnezeu este bucurie, este lumină, este putere, este dragoste. Ai toate razele întăritoare de credință, de rugăciune, de nădejde, de dragoste”, a subliniat ierarhul.
Mărturisirea credinței până la jertfă
În continuare, ÎPS Teodosie a vorbit despre exemplul Sfinților Mucenici Hrisant și Daria, care au rămas statornici în credință în ciuda chinurilor:
„Mulți păgâni, văzând atâta stăruință și curaj, în atâtea bătăi și chinuri, au început să creadă și ei în Hristos. Și iată, au hotărât să-i piardă. Mai întâi i-au pus la munci grele, la chinuri aspre și se întăreau și mai mult. După aceea i-au trimis în adânc, în fântâni adânci cu apă, dar au ieșit de acolo nevătămați. Și, în cele din urmă, i-au ucis, pentru că poporul era tot mai credincios și îi asculta pe cei doi, iar mai-marii păgânilor se temeau că tot poporul se va duce după ei și va lepăda pe zei”, a arătat ÎPS Teodosie.
Chemare la sfințenie și rugăciune
În încheiere, ierarhul a îndemnat credincioșii să urmeze calea sfințeniei și să rămână în comuniune cu Dumnezeu:
„Calea sfințeniei este calea cea mai simplă, pentru că te desparți de toate dulcețile cele înșelătoare și trecătoare ale veacului acestuia și te lipești de Dumnezeu, Cel atotputernic și sfânt, Care a pregătit pentru toți oamenii locuri de lumină, de bucurie și dă viață veșnică în ceruri”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Totodată, ÎPS Teodosie a chemat la rugăciune către Maica Domnului, către Sfântul Alexie și către Sfinții Mucenici Hrisant și Daria, pentru a deveni mijlocitori și rugători pentru credincioși înaintea lui Dumnezeu.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 19 martie, după Acatistele Maicii Domnului, al Sf. Cuv. Alexie și al Sf. Mc. Hrisant și Daria, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, iarăși ne-am mângâiat, ne-am hrănit sufletul și am deschis inima ca să primim înlăuntrul nostru, în sufletele noastre, bucuria de a fi în comuniune cu acești sfinți ale căror catiste s-au citit.
Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu, un om plin de jertfă, născut la rugăciunea fierbinte a părinților săi, Eufimian și Aglaida, de copil, a învățat să se roage, să citească, să postească, să stea în comuniune cu Dumnezeu în permanență. El i-a ascultat pe părinții săi și i-a iubit, dar mai mult L-a iubit pe Hristos Dumnezeu, pe Tatăl și pe Duhul Sfânt, Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, pentru că știa că și părinții lui aparțin Sfintei Treimi, Care ne-a creat pe noi și Care ne poartă de grijă.
De aceea a fost de acord cu părinții să facă nuntă cu o fată pe care au ales-o ei. După ce s-a făcut nunta, a intrat în cămara miresei, i-a dat brâul său și inelul de nuntă și a fugit pe ascuns. Luând într-o corabie, s-a dus spre Edesa, unde se afla o biserică închinată Maicii Domnului și icoana nefăcută de mână, mahrama Mântuitorului Hristos din timpul patimilor Sale. A stat acolo în rugăciune și nevoință 17 ani, iar Dumnezeu îi asculta rugăciunile și mulți veneau, văzând că mereu se roagă, cu bolnavii lor, și toți se vindecau prin mijlocirea rugăciunilor Sfântului Alexie.
Și s-a dus vestea despre el și îl vorbeau de bine și îl lăudau, dar el nu putea să suporte aceste laude și zicea: „Nu eu am făcut minuni. Eu am mijlocit. Dumnezeu a făcut minunile. De ce mă laudă pe mine?” Și a plecat de acolo, pentru că îi era greu să suporte aceste laude care i se aduceau.
Și iată, unde să meargă? A hotărât să meargă spre Cilicia cu corabia. Dar vântul a stat împotriva căii spre Cilicia și l-a dus la Roma. A socotit că aceasta este voia lui Dumnezeu. Unde să meargă acolo? S-a dus la casa părinților lui, pentru că acum chipul îi era schimbat, ochii erau adânciți, fața era suptă și trasă și tot trupul său era firav. Nu se mai vedea firea lui și chipul lui de când plecase de acasă, de 17 ani.
L-a văzut pe tatăl său, Eufimian, și i-a spus: „Sunt un străin care nu am unde să mă adăpostesc. Oare vrei să mă ajuți să trăiesc aici?” Și acela a zis: „În amintirea fiului meu, de care nu mai știu nimic, mă bucur să te primesc și să stai aici și îți voi da cele necesare.” Și nu voia să intre în casă și i-a făcut o colibă sărăcăcioasă, iar în aceea a stat.
De acolo auzea suspinele miresei sale și plânsul mamei sale, care se întrebau și ziceau: „Unde este copilul meu?” „Oare unde este mirele meu?” Și astfel asculta toate acestea și se înduioșa. Slugile, îndemnate de cel viclean, care îi aduceau cele necesare, îl batjocoreau, până și lături turnau peste el, dar el nu se supăra. Tot timpul era cu Dumnezeu.
Cine este cu Dumnezeu nu se poate supăra, că Dumnezeu este bucurie, este lumină, este putere, este dragoste. Ai toate razele întăritoare de credință, de rugăciune, de nădejde, de dragoste.
A mai stat aici 17 ani. I s-a descoperit, cu șapte zile înainte, că va veni sfârșitul lui. De aceea a rugat o slugă să-i aducă hârtie, cum era atunci, o piele, pe care a scris toată viața sa. A înfășurat-o și a ținut-o la pieptul său, cu mâna strânsă.
A murit și nu știa nimeni, dar s-a vestit la episcopul Inocențiu și la împăratul Honoriu. Au auzit episcopul și împăratul că a murit Alexie, omul lui Dumnezeu. Mare binecuvântare este pentru tot poporul acest sfânt. Auzind aceste glasuri din cer, s-au dus să-l caute. Nu știau unde să-l găsească, dar au fost călăuziți spre casa lui Eufimian, care era un dregător al împăratului și avea multă credință.
Au întrebat pe Eufimian: Unde este omul lui Dumnezeu? Eufimian nu știa nimic. Dar iată, o slugă care se dusese să-i ducă de mâncare a venit și a spus: „Iată, a adormit săracul acela.” A intrat Eufimian și a văzut acolo raze de lumină pe fața lui. Au intrat și ceilalți și au hotărât în grabă să pregătească un sicriu strălucitor, să-i pună trupul său, căci pe capul său strălucea o lumină neobișnuită. Și l-au pus într-un sicriu de aur și l-au dus, iar mulți bolnavi se vindecau când se atingeau de sicriul în care se afla trupul său. Și iată, a fost o mare binecuvântare.
A luat tatăl său acea scrisoare și a cunoscut că este fiul său. Auzind mama lui și mireasa, au ieșit strigând în curte: „Ce să facem acum? Să plângem sau să ne bucurăm? Să ne bucurăm că l-am aflat și l-am aflat plin de lumină și se va ruga pentru noi. De aceea mulțumim lui Dumnezeu.”
Mulți îl cinstesc pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu, cu o viață atât de simplă, atât de curată.
Calea sfințeniei este calea cea mai simplă, pentru că te desparți de toate dulcețile cele înșelătoare și trecătoare ale veacului acestuia și te lipești de Dumnezeu, Cel atotputernic și sfânt, Care a pregătit pentru toți oamenii locuri de lumină, de bucurie și dă viață veșnică în ceruri.
Să mulțumim lui Dumnezeu și să-l rugăm pe Sfântul Alexie să rămână cu noi.
Dar iată și ceilalți doi sfinți, soți, Hrisant și Daria sunt minunați. Hrisant era un om curat, din părinți păgâni, dar el a devenit creștin și mare râvnitor pentru Dumnezeu și a început să propovăduiască dreapta credință și să vorbească împotriva idolilor. De aceea împăratul a poruncit să fie pedepsit și a fost chemat la judecată. Și acest tânăr foarte curajos, Hrisant, i-a spus împăratului: „Mă mir că accepți niște obiecte făcute de mâna omenească, pe care le numești zei, că nu au nici suflet, nici viață. De aceea, orice voi avea de pătimit, chiar și moartea, eu rămân închinător Dumnezeului meu, Iisus Hristos, Care este viu și ne-a răscumpărat prin patimile, moartea, îngroparea și învierea Sa.”
Și atunci l-au pedepsit, l-au închis, după ce l-au bătut, și au găsit să-i dea o femeie păgână să-l întoarcă de la credința lui, și au adus-o pe Daria. Și Daria, intrând la el, el a căutat să o lămurească care este credința cea adevărată. Și Daria a înțeles și a devenit și ea creștină. Și iată, amândoi au început să mărturisească cu tărie credința și au fost supuși la multe chinuri, dar erau curajoși și mărturiseau pe Hristos și ziceau: „Dacă ne omorâți, noi nu vrem să murim, vrem să trăim, să lăudăm pe Dumnezeul cel adevărat și să-i învățăm și pe alții cine este adevăratul Dumnezeu.”
Mulți păgâni, văzând atâta stăruință și curaj, în atâtea bătăi și chinuri, au început să creadă și ei în Hristos. Și iată, au hotărât să-i piardă. Mai întâi i-au pus la munci grele, la chinuri aspre și se întăreau și mai mult. După aceea i-au trimis în adânc, în fântâni adânci cu apă, dar au ieșit de acolo nevătămați. Și, în cele din urmă, i-au ucis, pentru că poporul era tot mai credincios și îi asculta pe cei doi, iar mai-marii păgânilor se temeau că tot poporul se va duce după ei și va lepăda pe zei. Și iată, așa și-au luat sfârșitul. Dar au rămas o pildă de credință și de mărturisire, doi mucenici atât de vestiți, care acum, în ceruri, sunt rugătorii noștri.
Rugăm pe bunul Dumnezeu și pe Maica Domnului, al cărei acatist frumos l-am citit, numit al celor șapte săgeți. Rugăm pe Maica Domnului, mijlocitoarea cea mai puternică a noastră, pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu, și pe Sfinții Mucenici Hrisant și Daria, să rămână necontenit mijlocitorii noștri și rugătorii noștri, ca și noi să avem darul și binecuvântarea de a fi mereu împreună cu ei în rugăciune aici, pe pământ, ca să ajungem și noi, prin rugăciunile lor, locuitori ai cerului și să fim oblăduiți în Împărăția cea cerească. Amin.”
