Sâmbătă, 4 aprilie, după săvârșirea Acatistelor Intrării Domnului în Ierusalim, al Învierii Sfântului Lazăr și al Sfântului Cuvios Zosima, ÎPS Teodosie a rostit un cuvânt de învățătură în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, în care a subliniat frumusețea și profunzimea rugăciunii, dar și puterea credinței trăite în comuniune.
Bucuria întâlnirii cu Dumnezeu în rugăciune
Ierarhul a mărturisit emoția profundă pe care o trăiește atunci când citește acatistele, evidențiind caracterul lor duhovnicesc aparte:
„Eu, personal, care am citit aceste acatiste, sunt total copleșit: atât de frumoase, atât de adevărate, atât de inspirate. M-am simțit acolo, cu Iisus, pentru că asemenea cuvinte sfinte, pline de har, de adevăr, de lumină și de înțelepciune nu mai sunt altele superioare lor.”, a spus ÎPS Teodosie.
În continuare, acesta a făcut referire la exemplul Sfântului Zosima și la întâlnirea sa cu Sfânta Maria Egipteanca, arătând puterea pocăinței și a nevoinței:
„Și Dumnezeu nu l-a certat, ci doar l-a trimis să vadă pe cineva mai bun decât el. Și aceasta a fost o femeie. Femeia a întrecut bărbatul prin nevoința sa, prin căința sa și s-a ridicat deasupra pământului: Sfânta Maria Egipteanca.”
Moartea – trecere spre viață
În același cuvânt, Arhiepiscopul Tomisului a explicat sensul profund al morții în perspectiva credinței creștine, pornind de la minunea învierii lui Lazăr:
„Moartea nu este ultima dintre realitățile omului și nu trebuie să înspăimânte. Moartea este ușă spre viață. (…) Moartea în Dumnezeu, atunci când Dumnezeu te iubește și Îl iubești, nu este înfricoșătoare, pentru că fără moarte nu se poate intra în viață.”, a subliniat ÎPS Teodosie.
Puterea credinței și frumusețea acatistelor
Ierarhul a evidențiat unicitatea credinței ortodoxe și bogăția rugăciunii liturgice:
„Și iată, acest adevăr îl avem doar în Ortodoxie.”
Totodată, a vorbit despre frumusețea acatistelor dedicate Sfântului Lazăr și Intrării Domnului în Ierusalim, amintind reacția copiilor care L-au întâmpinat pe Hristos:
„Dacă vor tăcea aceștia, vor striga pietrele. N-ați citit că din gura pruncilor s-a pregătit laudă?”
Din încercare, spre comuniune
Un moment central al predicii a fost legat de perioada restricțiilor, care a devenit prilej de întărire a legăturii dintre ierarh și credincioși:
„Din acel rău al restricțiilor, a izvorât această bucurie de a mă ruga cu frățiile voastre, cu mulți de departe. Mulți îmi mulțumesc pentru că transmitem aceste acatiste și Sfintele Liturghii zi de zi.”, a spus ÎPS Teodosie.
Chemare la trăirea bucuriei dumnezeiești
În încheiere, ÎPS Teodosie a îndemnat credincioșii să primească în inimă bucuria sărbătorilor și să rămână în comuniune cu Dumnezeu:
„Sărbătorile trebuie să intre în sufletele noastre, să ne copleșească, să ne încălzească, să ne dea putere (…) Dumnezeu este mai presus decât noi. El a biruit moartea, El a învins și a răscumpărat păcatul și ne-a ridicat pe toți din păcat.”
„Să rămânem și noi în această bucurie dumnezeiască, că Dumnezeu voiește ca toți să ne mântuim și mare este bucuria Lui și bunătatea Lui neajunsă.”, a încheiat ierarhul.
ADEVRULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 4 aprilie, după Acatistele Intrării Domnului în Ierusalim, al Învierii Sf. Lazăr și al Sf. Cuv. Zosima, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Eu, personal, care am citit aceste acatiste, sunt total copleșit: atât de frumoase, atât de adevărate, atât de inspirate. M-am simțit acolo, cu Iisus, pentru că asemenea cuvinte sfinte, pline de har, de adevăr, de lumină și de înțelepciune nu mai sunt altele superioare lor.
De aceea, iată, și Sfântul Zosima, câtă bucurie a avut și cum l-a scos din ispită Bunul Dumnezeu. El era un om al rugăciunii, al ascezei, al postirii, al dragostei de ucenici, dar a avut această rătăcire, încât a întrebat pe Dumnezeu: „Oare este cineva mai nevoitor și mai bun decât mine?”. Și Dumnezeu nu l-a certat, ci doar l-a trimis să vadă pe cineva mai bun decât el. Și aceasta a fost o femeie. Femeia a întrecut bărbatul prin nevoința sa, prin căința sa și s-a ridicat deasupra pământului: Sfânta Maria Egipteanca. Ea ne dă cea mai mare pildă, cum poate omul să se întoarcă de la păcat la virtute și, dacă Îl poartă pe Dumnezeu, cât de bun este Dumnezeu, Care uită păcatele și păstrează virtuțile și bucuriile pe care omul le poate împlini cu ajutorul Lui, prin har.
Și iată, acest adevăr îl avem doar în Ortodoxie. Mai departe, Sfântul și dreptul Lazăr: cum a rânduit Dumnezeu ca acest drept Lazăr să moară? Ca să înțeleagă ucenicii și toți ceilalți că moartea nu este ultima dintre realitățile omului și nu trebuie să înspăimânte. Moartea este ușă spre viață. Atât de mult i-a încredințat pe ucenici și pe toți ceilalți și ne încredințează și pe noi, cei de astăzi, că moartea în Dumnezeu, atunci când Dumnezeu te iubește și Îl iubești, nu este înfricoșătoare, pentru că fără moarte nu se poate intra în viață.
Noi am devenit muritori prin păcat; dacă nu am fi fost muritori, am fi moștenit mai multă osândă, cum spune rugăciunea. Ca răutatea să moară, a îngăduit Dumnezeu ca noi să fim muritori. Dar Hristos ne-a ridicat din moarte și ne-a dăruit viața.
De aceea și Acatistul Sfântului Lazăr este de o frumusețe și o profunzime aparte și suntem parcă contemporani cu el când îl citim.
De asemenea, Acatistul Intrării în Ierusalim a Domnului este atât de frumos și vedem atâta adevăr: cum pruncii Îi cântă și fariseii Îi făceau observație: „De ce nu le spui să tacă?”. Căci Îl slăveau cu „Osana!”. „Dacă vor tăcea aceștia, vor striga pietrele. N-ați citit că din gura pruncilor s-a pregătit laudă?”, spun Scripturile.
Și cu adevărat, când Domnul a murit pe cruce, pietrele au strigat, precum și atunci când a înviat.
De aceea, iată, ne îmbogățim cu aceste acatiste. Sunt atât de bucuros că, iată, într-un rău este și un bine. Eu îmi făceam acatistele pentru mine, dar când au venit vremurile grele, am zis: „Cum să mă rog numai pentru mine? Trebuie să mă rog pentru toți păstoriții mei”. Și iată așa, din acel rău al restricțiilor, a izvorât această bucurie de a mă ruga cu frățiile voastre, cu mulți de departe. Mulți îmi mulțumesc pentru că transmitem aceste acatiste și Sfintele Liturghii zi de zi.
Mare și bun este Dumnezeu.
Și iată, sărbătorile trebuie să intre în sufletele noastre, să ne copleșească, să ne încălzească, să ne dea putere, să ne aducă ceea ce este mai presus de frumos și de sfânt, ceea ce este cu adevărat copleșitor: că Dumnezeu este mai presus decât noi. El a biruit moartea, El a învins și a răscumpărat păcatul și ne-a ridicat pe toți din păcat.
De aceea, iată, să rămânem și noi în această bucurie dumnezeiască, că Dumnezeu voiește ca toți să ne mântuim și mare este bucuria Lui și bunătatea Lui neajunsă.”
