Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit miercuri, 18 martie, un cuvânt de învățătură după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, în care a evidențiat valoarea credinței ca dar și responsabilitate, precum și puterea mărturisirii lui Hristos în fața încercărilor.
Ierarhul a arătat că credința nu este doar o moștenire primită, ci o comoară care trebuie câștigată prin efort, luptă lăuntrică și statornicie, fiind calea prin care omul ajunge la comuniunea reală cu Dumnezeu și la dobândirea Împărăției cerești.
Credința – comoara care se câștigă prin luptă și statornicie
În debutul predicii, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a subliniat că viața creștină nu poate fi înțeleasă fără conștientizarea valorii credinței, care trebuie asumată și cultivată permanent. Credința este prezentată ca o lucrare vie, care cere efort și implicare, dar care deschide omului accesul la viața veșnică.
„Credința noastră în Hristos, Mântuitorul, și împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Sfânta Treime, este o comoară atât de mare, dar pe care trebuie să ne silim, să ne luptăm să o câștigăm cu toții, această comoară a credinței, ca prin credință să dobândim și comuniunea cu Dumnezeu și Împărăția cea cerească”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
Mărturisirea credinței – modelul mucenicilor Hrisant și Daria
Pornind de la viețile sfinților pomeniți în acea zi, Arhiepiscopul Tomisului a evidențiat puterea transformatoare a întâlnirii cu Hristos, arătând cum cunoașterea adevărului depășește orice sistem de gândire omenesc și schimbă radical viața celui care o primește. Exemplul Sfântului Hrisant, care a părăsit filosofia păgână pentru Evanghelie, devine model de convertire autentică și de mărturisire curajoasă.
„A citit Evangheliile, Faptele Apostolilor și era atât de fericit că a cunoscut aceste învățături, care erau mult superioare filosofiei pe care el o învățase… Numai după șapte zile de la botez a început să propovăduiască pe Hristos. Era plin de râvnă și simțea cum Dumnezeu îl însuflețește și îl întărește și îi dă, cu adevărat, sens vieții”, a arătat Înaltpreasfinția Sa.
Totodată, ierarhul a subliniat că mărturisirea credinței nu rămâne fără rod, chiar în context ostil, arătând că statornicia sfinților a atras la credință numeroși oameni.
„Nu s-au lepădat nicicum, ci erau tot mai râvnitori, și mulți păgâni, ascultându-i, că erau cu cuvinte atât de frumoase despre Hristos, se luminau… Mulți tineri au început să creadă în Hristos și să lepede așa-zișii zei”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Pocăința – întoarcerea care redă omului demnitatea credinței
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a evidențiat cazul mucenicului Panharie, arătând că, chiar și atunci când omul cade și se leapădă de credință, există posibilitatea întoarcerii prin pocăință și prin ascultarea de glasul conștiinței și al celor apropiați.
„Mai bun este Dumnezeul pe care L-am cinstit eu. Cei pe care îi cinstești nu sunt zei, sunt închipuiri omenești. De aceea m-am lepădat de aceștia pe care îi numești zei și eu rămân cu Hristos, că este Dumnezeu adevărat”, a mărturisit Panharie, potrivit cuvântului ierarhului.
Astfel, ierarhul a arătat că întoarcerea la Hristos este posibilă oricând, dar cere curaj, asumare și dorința sinceră de a rămâne în adevăr, chiar cu prețul suferinței.
Jertfa – calea către Împărăția lui Dumnezeu
În final, Arhiepiscopul Tomisului a sintetizat sensul vieții creștine, arătând că jertfa, dragostea și statornicia în credință conduc la dobândirea vieții veșnice. Moartea mucenicilor nu este văzută ca o pierdere, ci ca o împlinire și ca o intrare în comuniunea deplină cu Dumnezeu.
„Tu ești comoara sufletului meu, ești bucuria vieții mele. Chiar dacă moarte voi primi, știu că Tu îmi primești sufletul”, a redat ierarhul rugăciunea mucenicului.
În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a adresat un îndemn direct către credincioși, chemându-i la statornicie în credință și la trăirea ei prin jertfă și dragoste:
„Să ne primească și nouă Bunul Dumnezeu jertfa noastră, să rămânem și noi în credința cea curată, statornici, ca Dumnezeu să aibă milă de noi, să ne ierte păcatele și, în Împărăția Sa cea veșnică, să ne sălășluim cu toții, prin dragostea și jertfa vieții noastre”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 18 martie, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși și preacucernici părinți,
Iată, și astăzi avem sfinți minunați, care ne arată cât de valoroasă este credința.
Credința noastră în Hristos, Mântuitorul, și împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Sfânta Treime, este o comoară atât de mare, dar pe care trebuie să ne silim, să ne luptăm să o câștigăm cu toții, această comoară a credinței, ca prin credință să dobândim și comuniunea cu Dumnezeu și Împărăția cea cerească.
Hrisant era fiul unui păgân bogat. Tatăl său era Polemon. Acesta l-a dat să învețe carte și a învățat toată filosofia păgână de până atunci. Dar, neștiind tatăl său, a aflat și de Sfintele Scripturi și a citit Evangheliile, Faptele Apostolilor și era atât de fericit că a cunoscut aceste învățături, care erau mult superioare filosofiei pe care el o învățase.
A găsit și un preot, cu care s-a sfătuit, și acesta l-a botezat. Și numai după șapte zile de la botez a început să propovăduiască pe Hristos. Era plin de râvnă și simțea cum Dumnezeu îl însuflețește și îl întărește și îi dă, cu adevărat, sens vieții.
A aflat tatăl său că fiul a lepădat zeii la care se închina el și s-a întristat foarte tare. A hotărât să-l închidă în casă și să nu-l mai lase să iasă afară, să vorbească de Hristos, dar nu a folosit nimic.
Atunci a găsit o fată frumoasă, o fecioară din Atena, pe Daria, pe care a îndemnat-o, că nu era creștină, să-l atragă la credința ei păgână. Daria a stat în casă cu Hrisant, dar, în loc să-l atragă ea la credința păgână de care se lepădase, a atras-o el pe Daria la credința creștină.
Preotul Carpofor, care l-a botezat pe Hrisant, a botezat-o și pe Daria și erau atât de sârguincioși în a răspândi dreapta credință.
Tatăl s-a supărat foarte tare, că era bogat și senator al împăratului, și nu știa ce să facă. A hotărât pe amândoi să-i bată, să-i închidă, să-i facă să se lepede de credință, dar nu s-au lepădat nicicum, ci erau tot mai râvnitori, și mulți păgâni, ascultându-i, că erau cu cuvinte atât de frumoase despre Hristos, se luminau. Mulți tineri au început să creadă în Hristos și să lepede așa-zișii zei, care erau niște lucruri omenești cărora le atribuiau puteri păgânii.
Până la urmă, nu a putut să facă nimic altceva decât să-i ducă la mucenicie. Și Hrisant și Daria erau fericiți, că dacă în propovăduirea lor întru Hristos vor suferi și chinuri și chiar moarte, știau că moartea este un privilegiu dacă Îl mărturisești pe Hristos.
De aceea, au propovăduit cu multă tărie cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu i-a învrednicit să aducă mulți creștini prin propovăduirea lor. Mulți tineri au venit la credință și erau fericiți Hrisant și Daria.
Iar împăratul a fost tare mânios și a hotărât să-i piardă pe amândoi. Și, oricâte chinuri au adus asupra lor, mai tare se întăreau. Și, văzând această tărie a lor în chinuri, păgânii îi ascultau și îi urmau. Și astfel au adus mulțime de păgâni la credință.
Dar, în cele din urmă, au primit mucenicia și lor le-au urmat alți mucenici, aduși de ei la credință dintre păgâni. Acești Hrisant și Daria sunt cu adevărat niște mucenici vrednici de toată cinstea.
Prăznuim și un alt mucenic, Panharie. Acesta era păgân la început, cum erau vremurile atunci, dar a crezut în Hristos și a început să se lepede de așa-zișii zei și să creadă în Hristos, și mulți au venit la credință după el.
Împăratul îl prețuia, că îi fusese slujitor, soldat al său, și suferea că Panharie acum este creștin. Și atât de mult s-a sârguit să-l facă să se lepede de credință, încât acesta s-a lepădat și a devenit din nou păgân.
Dar mama lui, care era și ea creștină, și sora lui i-au scris atâtea scrisori și i-au spus: „Cum lepezi tu comoara cea mare? Cum ai putut să te lepezi de Hristos? Mare pedeapsă vei lua. Întoarce-te până nu-i prea târziu.”
Ascultând de mama și de sora sa, s-a dus la împărat și i-a spus: „Mai bun este Dumnezeul pe care L-am cinstit eu. Cei pe care îi cinstești nu sunt zei, sunt închipuiri omenești. De aceea m-am lepădat de aceștia pe care îi numești zei și eu rămân cu Hristos, că este Dumnezeu adevărat.”
Și s-a mirat împăratul, dar ținea încă la el foarte mult. Și atunci slujitorii au dat ideea să-l pedepsească aici cât poate și să meargă la Nicomidia, la guvernatorul de acolo, să-și primească pedeapsa.
Încă îl iubea împăratul pe Panharie și nu putea să participe la moartea lui. De aceea l-a pedepsit și i-a spus: „Iată, eu te iubesc. De ce nu te întorci la mine?”
Și a răspuns Panharie: „Ești un împărat vremelnic. Eu vreau să merg la Împăratul cel veșnic, Care îmi dă o împărăție fără de sfârșit și cea mai mare bucurie, o viață ce nu se va sfârși niciodată.”
Nu înțelegea împăratul păgân aceste cuvinte. Și, după ce l-au bătut și l-au chinuit, a zis: „Duceți-l.” Și, ducându-l acolo, la Nicomidia, și-a primit mucenicia.
Dar s-a bucurat și s-a rugat lui Hristos, zicându-I: „Tu ești comoara sufletului meu, ești bucuria vieții mele. Chiar dacă moarte voi primi, știu că Tu îmi primești sufletul.”
Și așa a primit moartea și a fost trecut în rândul sfinților și, cu adevărat, mulți au luat învățătură, pentru că s-au făcut minuni la sfintele lui moaște.
Să ne primească și nouă Bunul Dumnezeu jertfa noastră, să rămânem și noi în credința cea curată, statornici, ca Dumnezeu să aibă milă de noi, să ne ierte păcatele și, în Împărăția Sa cea veșnică, să ne sălășluim cu toții, prin dragostea și jertfa vieții noastre.
Amin.”
