Joi, 11 septembrie, după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o predică despre pilda Sfintei Teodora și despre viața monahului Eufrosin, subliniind puterea răbdării, a pocăinței și a dragostei de Dumnezeu.
Lecția de răbdare și pocăință din viața Sfintei Teodora
Ierarhul a relatat viața Sfintei Teodora, care, căzând în păcat, a ales pocăința și viața ascunsă într-o mănăstire de călugări sub numele de „Teodor”. Deși acuzată pe nedrept că ar fi tatăl unui copil, ea a primit această încercare ca pe o pricină de răscumpărare a păcatelor.
„Dreptatea deplină este numai în cer, la Dumnezeu. Dreptatea oamenilor este știrbă și adeseori strâmbă. Atunci când ești acuzat pe nedrept, să nu cârtești, ci să te bucuri că este prilej de iertare pentru păcatele tale”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
ÎPS Teodosie a arătat cum Sfânta Teodora a răbdat batjocura, a crescut copilul lăsat în grija ei și a primit moartea în pace, fiind pildă de întoarcere și răbdare.
Pilda monahului Eufrosin, bucătarul mănăstirii
În continuare, ierarhul a evocat viața monahului Eufrosin, bucătar simplu, dar plin de rugăciune și dragoste. Acesta a avut parte de o vedenie arătată unui preot, care l-a văzut într-o grădină cerească, plină de bunătăți.
„Noi mereu trebuie să gândim la acea grădină. Este grădina lui Dumnezeu în care ne cheamă să trăim. Ea este locul bunătăților pe care Domnul le-a pregătit pentru noi toți”, a arătat Arhiepiscopul Tomisului, evocând cuvintele Sfântului Eufrosin.
Merele primite în vedenie au fost găsite în rasă preotului, iar cu ele bolnavii se vindecau, semn al minunilor lui Dumnezeu lucrate prin oamenii simpli și smeriți.
Îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie
„Să avem și noi dragostea lui Dumnezeu și dragoste față de semeni, să nu așteptăm cinstea oamenilor, ci să ne smerim și să primim slava și lauda lui Dumnezeu, ca să ne mântuim cu toții”, a încheiat ierarhul.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 11 septembrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Sfinții de astăzi ne dau pildă de multă înțelepciune, de credință, de răbdare, de dragoste, de necârtire.
Sfânta Teodora era din părinți înstăriți, care au căsătorit-o și pentru că era credincioasă, diavolul a ispitit-o să calce legea fidelității față de soțul său și a căzut cu un tânăr care a ademenit-o. După ce a căzut, a venit asupra ei o mustrare atât de mare, încât nu știa ce să facă. Conștiința ei o mustra, o făcea să plângă și să se tânguiască, și nu se oprea din plâns, strigând către Dumnezeu: „Doamne, Tu m-ai unit cu bărbatul meu…”
Bărbatul ei a plecat, iar ea a rămas singură cu acest păcat și nu știa cum să-l răscumpere. Atunci a gândit că trebuie să plângă necontenit, să-și regrete păcatul, să se tânguiască și să se căiască. S-a dus la o mănăstire de călugări, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și a spus că se numește Teodor.
Aceștia l- au primit pe „Teodor”, cum zicea că se cheamă, iar ea tot timpul plângea, făcea toate ascultările care i se dădeau, ajuta pe toți, nu stătea nicio clipă, zicându-și: „Dacă voi înceta rugăciunea, munca și ascultarea, vrăjmașul mă va vâna iar și mă va duce în păcat. Eu trebuie să plâng păcatul.” Și așa își plângea păcatul necontenit, lucrând, rugându-se și plângând.
Dar iată, diavolul a venit cu o altă ispită. O femeie a adus un copil, care nu era din căsătorie, și venind la mănăstire a spus că acel copil este al călugărului Teodor.
Monahul „Teodor” – de fapt Teodora – când a auzit această minciună, nu s-a întristat, ci s-a rugat, zicând: „Doamne, această ispită este spre răscumpărarea mea.” Nu a spus că nu cunoaște acel copil, nici că nu cunoaște acea femeie, ci a primit această acuzație ca și cum ar fi fost adevărată.
Soborul mănăstirii s-a adunat și a hotărât ca pe Teodor să-l excludă din mănăstire. Atunci Teodora a luat acel copil, pe care femeia îl lăsase acolo, și a stat aproape de mănăstire. A plâns tot timpul și a crescut copilul. După șapte ani, a fost primit din nou în mănăstire, cu tot cu copilul.
Dar Teodora s-a îmbolnăvit și abia atunci călugării au aflat că „monahul Teodor” era, de fapt, o femeie. S-au minunat de răbdarea acesteia, cât a fost batjocorită și chinuită, socotită un desfrânat care a făcut copil fiind călugăr, cu o femeie ușoară… Ea s-a mărturisit, și-a spus păcatul și a murit. Copilul care era lângă ea, după ce a murit Teodora, a murit și el.
Copilul era nevinovat. Teodora l-a învățat toată credința, deși avea numai șapte ani și ceva. Călugării s-au uimit de copil atunci când au primit-o din nou pe Teodora în mănăstire, zicând că este monahul Teodor. Ce copil cu minte era! Știa toate rugăciunile, se ruga neîncetat. Și iată, Dumnezeu a rânduit ca această femeie, care a căzut în păcat, să se căiască atât de mult. Deși a fost acuzată pe nedrept că este tatăl copilului, ea era femeie.
Iată, toți călugării din mănăstire, după ce au aflat adevărul că era femeie, nu știau cum să-și mai ceară iertare că l-au acuzat pe așa-zisul călugăr Teodor, care era, de fapt, o femeie venită să se pocăiască, să scape de păcatul și necazul ei. Înainte de a muri, ea s-a mărturisit. Așa au aflat care a fost viața ei înainte de a ajunge la mănăstire.
Și iată, mulți spun: nu poți să suporți să fii acuzat pe nedrept. Dacă ești acuzat pe nedrept și suporți, ești fericit; dacă vrei să-ți faci dreptate pe pământ pentru o acuzație de moralitate, greșești. Dreptatea deplină este numai în cer, la Dumnezeu. Dreptatea oamenilor este știrbă și adeseori strâmbă.
De aceea, atunci când ești acuzat pe nedrept, să nu cârtești, ci să te bucuri că ai prilej să fii acuzat de ceea ce n-ai făcut și să fie aceasta o pricină de iertare pentru păcatele tale înaintea lui Dumnezeu.
Sfânta Teodora este atât de pilduitoare prin viața ei, prin răbdarea ei, prin întoarcerea din păcat și răscumpărarea păcatelor sale. Și iată, prin acest copil – care, dacă nu l-ar fi luat ea, cine știe unde ar fi ajuns – ea l-a învățat credința. Dumnezeu a vrut ca ea, care era mama adoptivă, să plece împreună cu copilul pe care l-a crescut șapte ani în rugăciuni și l-a învățat legea lui Dumnezeu, lucru care i-a uimit și pe călugării din mănăstirea în care viețuise Sfânta Teodora.
Astăzi prăznuim și pe un monah, Eufrosin. Acesta era bucătar. Nu știa multă carte, dar se ruga mereu și făcea bucate pentru toți, fără să înceteze rugăciunea sa simplă.
Se ruga lui Dumnezeu și zicea: „Doamne, mi-ai dat acest dar să pot să-i bucur pe părinții care sunt în mănăstire și pe toți cei ce vin. M-ai învățat cum să chibzuiesc ca să fie bucatele bune. Ajută-mă să trăiesc cu Tine, Dumnezeule.”
Și monahul Eufrosin, care era bucătar, niciodată nu se oprea din rugăciune și din dragostea sa de a-i sluji pe toți monahii.
Se afla acolo, în mănăstire, un preot iscusit, care tot timpul își făcea pravila. Slujea în fiecare zi și Îl ruga pe Dumnezeu să-i descopere dacă îi sunt primite rugăciunile.
Și iată, într-o noapte, preotul de la mănăstirea aceasta de călugări a avut un vis. A văzut o grădină plină de legume, fructe și multe bunătăți. Și în această grădină l-a văzut pe Eufrosin.
A mers și l-a întrebat: „Ce cauți tu aici? A cui este grădina aceasta?” Iar Eufrosin i-a răspuns: „Mi-a fost dată mie să am grijă de ea și iată, am de toate. Ce vrei să-ți dau din această grădină?”
Preotul a zis: „Vreau să-mi dai niște mere.” Și i-a dat niște mere frumoase. Îndată, după ce a primit aceste mere, a sunat toaca și clopotul, iar preotul s-a trezit. Nu știa dacă a fost vis sau a fost altceva. Însă în rasă a găsit acele mere pe care i le dăduse bucătarul Eufrosin. Nu înțelegea ce se petrece.
S-a dus la biserică și l-a văzut acolo pe monahul Eufrosin, bucătarul, și l-a întrebat: „Unde ai fost noaptea trecută?” Iar el a răspuns: „Am fost, ca de obicei, în mănăstire. M-am trezit la vremea cuvenită și iată, am venit la Sfânta Biserică.”
Atunci preotul i-a zis: „Eu, noaptea aceasta, te-am văzut într-o grădină și mi-ai dat niște mere din acea grădină. Ce însemnează aceasta?”
Și monahul Eufrosin i-a răspuns: „Noi mereu trebuie să gândim la acea grădină. Este grădina lui Dumnezeu, în care ne cheamă să trăim. Și eu nu mă îndoiesc niciodată că această grădină este locul bunătăților pe care Dumnezeu le-a pregătit nouă tuturor, ca să avem parte și să ne înfruptăm din grădina Lui în viața cea veșnică.”
Preotul a spus această vedenie tuturor călugărilor și celor ce veneau acolo. Și toți se apropiau de Eufrosin și îl cinsteau. Iar Eufrosin, ca să nu se bucure de cinstea oamenilor, a fugit în pustiu, dorind să primească doar dragostea lui Dumnezeu și nu lauda oamenilor.
Iar părintele care primise acele mere, când s-a trezit din somn, le-a găsit în rasă. Le pusese acolo Eufrosin. Când veneau bolnavii și li se dădea din acele mere, orice boală se vindeca, pentru că dragostea lui Dumnezeu este mare și minunile Sale ne arată cum lucrează El prin oamenii sinceri, smeriți, care fac ascultare și nu încetează niciodată rugăciunea.
De aceea monahul Eufrosin este cinstit astăzi cu aceste daruri, căci el tot timpul nu înceta rugăciunea și dragostea. Hrănea pe toți pelerinii care veneau acolo, iar mai apoi s-a dus în pustiu, fugind de slava oamenilor care-l lăudau pentru minunea petrecută cu preotul.
Astfel, el a dobândit o viață de pustnic și s-a nevoit, iar sfârșitul lui a fost cu lumină. Lumina lui Hristos nu l-a părăsit niciodată, pentru că a avut permanent rugăciune, smerenie, dragoste de Dumnezeu și dragoste față de toți semenii noștri.
Să avem și noi dragostea lui Dumnezeu și dragoste față de semeni, să nu așteptăm cinstea oamenilor, ci să ne smerim și să primim slava și lauda lui Dumnezeu, pe care El o aduce asupra noastră, ca să ne mântuim cu toții. Amin.”
