Luni, 16 februarie, după săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură dedicat Sfântului Flavian, Patriarhul Constantinopolului, și celor doisprezece mucenici din Cezareea Palestinei.
Dreapta credință, apărată cu jertfelnicie
În debutul predicii, ierarhul a subliniat că Sfântul Flavian a fost un apărător neclintit al ortodoxiei, un ierarh blând și milostiv, care a arătat prin viața sa că mărturisirea credinței nu rămâne la nivel declarativ.
„Sfântul Flavian a fost un ierarh care a apărat dreapta credință și a apărat-o cu atâta dăruire, cu jertfelnicie și cu dragoste, arătând că dreapta credință se mărturisește și prin fapte”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a evidențiat că Sfântul Flavian a fost un sprijin pentru cei săraci și năpăstuiți, luminând sufletele celor aflați în suferință și rămânând până astăzi între rugătorii din ceruri pentru credincioși.
Mucenicii din Cezareea Palestinei – model de tărie în credință
Referindu-se la cei doisprezece mucenici, ierarhul a arătat că aceștia au venit din diferite părți, unii din Egipt, pentru a mărturisi împreună pe Hristos în Cezareea Palestinei. Între ei se aflau preotul Pamfil, diaconul Valent și alți frați rugători.
Unul dintre ei, Teodul, slujitor al împăratului, a ales să-L urmeze pe Hristos, socotind că Împăratul ceresc este mai presus decât orice stăpânire pământească.
„Aceștia mărturiseau pe Hristos cu multă tărie; de aceea, împărații au trimis ighemonii lor să-i pedepsească pe acești mărturisitori ai dreptei credințe”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Mucenicii au fost supuși la chinuri grele, închiși, bătuți și batjocoriți. Ierarhul a amintit că până și păgânii, văzând cruzimea persecuțiilor, cereau oprirea torturilor.
„Nu ne temem de moarte, că Tu ești cu noi”
ÎPS Teodosie a redat cuvintele de rugăciune ale mucenicilor:
„Doamne, Tu Ți-ai vărsat sângele pentru noi; primește și jertfa noastră, că Te urmăm pe Tine. De aceea am venit să Te mărturisim și nu ne temem de moarte, că Tu ești cu noi și Te simțim aproape.”
Cei doisprezece au primit moarte mucenicească, fiind numiți de cronicari „apostoli și mucenici”, pentru că au vestit Cuvântul lui Dumnezeu cu atâta putere, încât și după moartea lor au inspirat pe alții să pătimească pentru Hristos.
Chemare la luare-aminte
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să privească la credința și jertfa mucenicilor:
„Să luăm aminte la credința lor, că toți au murit moarte martirică, iar sufletele lor s-au suit la cer și sunt acum mijlocitorii noștri înaintea lui Dumnezeu.”
Predica a fost rostită în contextul liturgic al zilei de prăznuire și a evidențiat legătura dintre mărturisirea credinței și faptele concrete ale vieții creștine, chemând la statornicie și jertfelnicie în trăirea Evangheliei.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, luni, 16 februarie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi prăznuim un mare ierarh, Sfântul Flavian, Patriarhul Constantinopolului, și doisprezece mucenici care au fost ca niște apostoli și proroci și care au pătimit în Cezareea Palestinei.
Sfântul Flavian a fost un ierarh care a apărat dreapta credință și a apărat-o cu atâta dăruire, cu jertfelnicie și cu dragoste, arătând că dreapta credință se mărturisește și prin fapte. A fost un ierarh blând și ajutător al tuturor nevoiașilor și, cu adevărat, a făcut lumină în sufletele multor creștini care erau săraci, năpăstuiți, plini de dureri și de chinuri.
De aceea, Sfânta Biserică, pentru că s-a sfârșit în această credință și jertfă și a apărat dreapta credință cu multă râvnă, îl are și astăzi în cinste, iar el se află între rugătorii noștri cei din ceruri.
Cei doisprezece mucenici erau din diferite părți, dar au venit în Cezareea Palestinei; unii au venit din Egipt, alții din alte locuri și se rugau împreună. Unul era preot, Pamfil, celălalt, Valent, era diacon, iar ceilalți erau frați și rugători.
Teodul era slugă a împăratului, dar, crezând în Hristos, a socotit că Împăratul Hristos este mai presus decât împăratul pe care îl slujea. Și aceștia mărturiseau pe Hristos cu multă tărie; de aceea, împărații au trimis ighemonii lor să-i pedepsească pe acești mărturisitori ai dreptei credințe.
Au fost chinuiți în diferite moduri, au fost închiși în temniță, au fost bătuți, au fost atât de mult batjocoriți, iar când îi chinuiau înaintea păgânilor, chiar și păgânii, văzând atâta batjocură, strigau la cei ce îi chinuiau: „Opriți-vă, că și aceștia sunt oameni! De ce îi bateți fără milă?”
Și i-au bătut, i-au chinuit și în diferite feluri i-au mucenicit. Unii au fost loviți cu sabia, alții au fost puși în foc, dar niciunul n-a scăpat fără chin și fără sânge. Și se rugau și ziceau: „Doamne, Tu Ți-ai vărsat sângele pentru noi; primește și jertfa noastră, că Te urmăm pe Tine. De aceea am venit să Te mărturisim și nu ne temem de moarte, că Tu ești cu noi și Te simțim aproape.”
Și astfel și-au primit moartea mucenicească cei doisprezece, numiți de cronicari apostoli și mucenici, pentru că au adus Cuvântul lui Dumnezeu cu atâta tărie înaintea neamurilor, încât, după mucenicia lor, au fost și alții râvnitori și doritori să pătimească pentru Hristos, crezând în Hristos prin cuvintele lor.
Să luăm aminte la credința lor, că toți au murit moarte martirică, iar sufletele lor s-au suit la cer și sunt acum mijlocitorii noștri înaintea lui Dumnezeu.
Amin.”
