Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a vorbit duminică, 11 ianuarie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, despre viața și lucrarea Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște, subliniind nevoia de rânduială duhovnicească, de credință mărturisitoare și de iubire concretă față de oameni.
Predica a fost rostită după Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Teodosie, când Arhiepiscopul Tomisului și-a serbat și onomastica.
„Astăzi îl prăznuim pe Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieții de obște”
Încă de la început, ierarhul a așezat sărbătoarea în centrul predicii, arătând că Sfântul Cuvios Teodosie rămâne un reper pentru organizarea vieții monahale și pentru trăirea comunitară în Biserică: „Iată, astăzi îl prăznuim pe Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieții de obște.”
ÎPS Teodosie a reamintit obârșia sfântului și felul în care formarea lui din familie a alimentat chemarea către Dumnezeu: „Născut în Capadocia, din părinți, Proeresie și Evloghia, părinți foarte credincioși, care și-au crescut fiul în multă rugăciune, în credință și în dragoste, de aceea, în sufletul său a izvorât atât de puternic dorul după Dumnezeu. Și, izvorând acest dor, el L-a căutat pe Dumnezeu.”
Drumul spre Ierusalim și întâlnirea cu sfinții pustiei
Arhiepiscopul Tomisului a reluat itinerariul duhovnicesc al Cuviosului Teodosie, insistând asupra dorinței lui de a urma pașii Mântuitorului: „A plecat din locul acela spre Ierusalim. A trecut prin Antiohia… A ajuns la Ierusalim. Aici a dorit să meargă pe urmele Domnului și să-și găsească pacea sufletului, să-L mărturisească pe Dumnezeu, să-L laude pe Dumnezeu.”
În aceeași linie, a amintit întâlnirea cu Sfântul Sava cel Sfințit și ucenicia sub povățuirea starețului Longhin: „A găsit un părinte Longhin, un stareț, la care s-a făcut ucenic.”
Un moment aparte din predică l-a constituit întâlnirea cu Sfântul Simeon Stâlpnicul, prezentată ca o întărire profetică a chemării: Sfântul Simeon „l-a strigat pe nume” și i-ar fi spus: „Bine ai venit aici, Teodosie! Mare râvnă te-a dus și te duce la Ierusalim. Să știi că vei fi părinte al multor oameni. Să te supui legii lui Dumnezeu.”
De la liniștirea în peșteră la o obște de 693 de ucenici
ÎPS Teodosie a descris tensiunea dintre aprecierea oamenilor și dorința de smerenie a cuviosului, care a fugit de laude în singurătate: „Și nu suporta aceste laude, de aceea s-a dus într-o peșteră. Și, în această peșteră, a început să se roage în singurătate.”
Dar tocmai acest loc al retragerii a devenit începutul unei lucrări mai mari: „După aceea, iată, au venit la el mai mulți ucenici… la început, au fost șapte, apoi doisprezece, apoi cincizeci, până s-au făcut 693 de ucenici.”
Ierarhul a explicat că, pe măsură ce obștea creștea, Cuviosul Teodosie a dorit să ridice o biserică mare, cerând lui Dumnezeu un semn pentru locul potrivit. Rugăciunea redată în predică a fost una dintre formulările-cheie: „Doamne, Tu, Care ai făcut atâtea semne și minuni strămoșilor poporului evreu, fă și cu mine un semn, dacă voiești să se facă biserică și unde să se facă.”
Semnul a venit, potrivit relatării: cărbunii „s-au aprins” chiar în locul de unde plecase, „aproape de Betleem”, iar acolo ar fi fost locul unde „s-au odihnit magii după ce au plecat de la Pruncul Iisus”. În același context, ÎPS Teodosie a menționat amploarea lucrării: „A făcut, de fapt, patru biserici, trei bolnițe și case pentru străini și călători.”
Minuni, pomeniri și chemarea la trezvie
În predică a fost inclusă o întâmplare cu puternic accent moral, legată de „groapa” pe care cuviosul ar fi făcut-o ca aducere-aminte de sfârșitul vieții: „Iată, această groapă să ne aducă aminte de sfârșitul nostru, ca să trăim viața aceasta vremelnică cu mintea și cu inima la sfârșitul nostru.”
ÎPS Teodosie a redat dialogul atribuit unui preot, Vasile, care a cerut să intre în groapă: „Vreau eu să fiu începătorul în această groapă. Dă-mi voie, părinte, să intru în ea.” A urmat relatarea pomenirilor și a apariției „la strană”, însoțită de îndemnul la pregătire pentru veșnicie: „Îngrijiți-vă și gândiți-vă la moarte, că viața de acum este scurtă și înșelătoare. Pregătiți-vă pentru viața cealaltă. Pregătiți-vă și nu irosiți timpul.”
„Se puneau câte o sută de mese pe zi”
Un accent puternic a căzut pe dimensiunea filantropică și pe ospitalitatea obștii: „La casele pentru străini veneau foarte mulți oameni și se puneau câte o sută de mese pe zi pentru cei ce veneau aici și voiau să stea la slujbă.”
ÎPS Teodosie a subliniat că, deși au existat momente de lipsă, rugăciunea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu au rămas, în relatare, constante: „Au fost însă și momente în care nu aveau cu ce să facă Paștile, dar Dumnezeu le trimitea, că Sfântul Teodosie se ruga și le trimitea totdeauna cele necesare. Nu au fost lipsiți niciodată acești viețuitori din mănăstirea Sfântului Cuvios Teodosie.”
În același cadru, ierarhul a vorbit despre „comuniune” și „familie” duhovnicească: „Multă vreme au trăit ucenicii în această frumoasă comuniune. Era cu adevărat o familie… Muntele acela a devenit cu adevărat un munte al bucuriei.”
Apărător al dreptei credințe: „învățăturile străine le respingem”
ÎPS Teodosie a insistat asupra dimensiunii doctrinare a sfințeniei, arătând că sfântul nu a fost doar întemeietor de obște, ci și apărător neînduplecat al dreptei credințe în vremuri de rătăcire: „Și iată ce aș vrea să pun la inimă cel mai mult: a fost un mare apărător al dreptei credințe.”
În acest context, a vorbit despre erezii, despre sfintele sinoade și despre confruntarea cu autoritatea politică influențată de eretici, citând răspunsul atribuit sfântului: „O, împărate, eu nu vreau să depind de un om pământean. Eu aparțin lui Dumnezeu… Numai ceea ce a descoperit Dumnezeu și ceea ce Sfinții Părinți au hotărât la Sinoade, aceea mărturisim. Învățăturile străine le respingem.”
A urmat o afirmație de maximă fermitate, pe care ierarhul a reluat-o ca model de mărturisire: „Este mai bine să mori pentru credință decât să trăiești în înșelare, în minciună.”
Mărturisire personală la onomastică: „rog pe Sfântul Teodosie…”
În partea finală, Arhiepiscopul Tomisului a legat prăznuirea de propria sa zi onomastică, vorbind despre felul în care a primit numele la călugărie și despre raportarea sa la Sfântul Teodosie ca model de viață monahală și mărturisire. El a formulat apoi rugăciunea care dă și cheia titlului: „De aceea, eu îl rog mereu pe Sfântul Cuvios Teodosie să-mi fie mijlocitor, ajutător, apărător, luminător… Rog pe Sfântul Teodosie să-mi dea mai departe răbdare, înțelepciune, dorință de mărturisirea adevărului, iubire de toți oamenii, de toți credincioșii, cum a iubit el.”
În încheiere, ÎPS Teodosie a reluat ideea că ospitalitatea și grija față de oameni sunt „semnul dragostei de Dumnezeu și al dragostei de oameni”, îndemnând la urmarea Cuviosului Teodosie „în toată vremea, în tot locul și în viața noastră”, pentru ca viața creștină să fie trăită „în înțelepciune, în dragoste și în sfințenie”.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 11 ianuarrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preasfințite Părinte Episcop Visarion, preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi îl prăznuim pe Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieții de obște.
Născut în Capadocia, din părinți, Proeresie și Evloghia, părinți foarte credincioși, care și-au crescut fiul în multă rugăciune, în credință și în dragoste, de aceea, în sufletul său a izvorât atât de puternic dorul după Dumnezeu. Și, izvorând acest dor, el L-a căutat pe Dumnezeu.
A plecat din locul acela spre Ierusalim. A trecut prin Antiohia. Aici a fost întâmpinat de oameni credincioși. A ajuns la Ierusalim. Aici a dorit să meargă pe urmele Domnului și să-și găsească pacea sufletului, să-L mărturisească pe Dumnezeu, să-L laude pe Dumnezeu. L-a întâlnit și pe Sfântul Sava cel Sfințit, dar iată, aici, cu adevărat, a simțit mare emoție.
A fost râvnitor al rânduielilor celor dumnezeiești. Și-a dorit foarte mult să se apropie de Dumnezeu. A găsit un părinte Longhin, un stareț, la care s-a făcut ucenic. Și iată, acest stareț l-a povățuit. Trebuie să vă spun că, în drumul său, când venea spre Țara Sfântă, l-a întâlnit pe Sfântul Simeon Stâlpnicul. S-a dus acolo să ia binecuvântare, să ia sfat.
Sfântul Simeon Stâlpnicul, înainte-văzător, l-a strigat pe nume: „Bine ai venit aici, Teodosie! Mare râvnă te-a dus și te duce la Ierusalim. Să știi că vei fi părinte al multor oameni. Să te supui legii lui Dumnezeu.”
S-a minunat că l-a strigat pe nume și a luat binecuvântare de la Sfântul Simeon Stâlpnicul.
Și iată, ajungând la Ierusalim, mergând la locurile sfinte, a dorit să-și găsească un loc și a stat lângă starețul Longhin. Dar starețul Longhin, având o credincioasă, Glicheria, care a donat terenul ei pentru o biserică și a zidit o biserică, l-a trimis pe tânărul Teodosie, care fusese hirotonit ieromonah, să slujească la acea biserică. I-a fost greu să se despartă de starețul său Longhin, dar, până la urmă, s-a dus.
Și iată, aici, el era râvnitor, se ruga, propovăduia, și-l lăudau toți că este un mare învățător. Și nu suporta aceste laude, de aceea s-a dus într-o peșteră. Și, în această peșteră, a început să se roage în singurătate.
Dar, după aceea, iată, au venit la el mai mulți ucenici. Și acești ucenici aveau nevoie de sfatul lui, de învățătura lui. Și acești ucenici, la început, au fost șapte, apoi doisprezece, apoi cincizeci, până s-au făcut 693 de ucenici.
De aceea, iată, Cuviosul, pentru că au început să fie mulți creștini care au voit să-L slujească pe Dumnezeu, a dorit să facă o biserică mare, să încapă toți ucenicii. Și voia să fie după voia lui Dumnezeu. De aceea au umblat în toate câmpurile acelea, au luat o cădelniță cu cărbuni stinși și s-a rugat lui Dumnezeu: „Doamne, Tu, Care ai făcut atâtea semne și minuni strămoșilor poporului evreu, fă și cu mine un semn, dacă voiești să se facă biserică și unde să se facă.”
Și a străbătut tot câmpul și s-a întors. Când s-a întors, chiar la locul de unde plecase, s-au aprins cărbunii. Acel loc nu era oarecare: era locul unde s-au odihnit magii după ce au plecat de la Pruncul Iisus. Era aproape de Betleem și aici a făcut o biserică mare.
A făcut, de fapt, patru biserici, trei bolnițe și case pentru străini și călători. Și aici se adunau mulți, pentru că învățătura Cuviosului Teodosie era atât de puternică. Multe minuni s-au săvârșit în locul acesta. Una dintre ele, aș vrea să v-o istorisesc: a făcut o groapă și a zis: „Iată, această groapă să ne aducă aminte de sfârșitul nostru, ca să trăim viața aceasta vremelnică cu mintea și cu inima la sfârșitul nostru.”
Și a întrebat: „Este vreunul dintre voi care vrea să intre în această groapă, să fie începător al morții, dar și al vieții?”
Și un preot, cu numele Vasile, a zis: „Vreau eu să fiu începătorul în această groapă. Dă-mi voie, părinte, să intru în ea.”
Și au început să-i facă toate pomenirile: la trei zile, la nouă zile, la trei săptămâni, la patruzeci de zile. Și, la patruzeci de zile, chiar a murit. Și au început să-i facă acum pomenirile ca unuia mort.
Iar la patruzeci de zile de la moarte a fost văzut la strană, cu cei ce cântau la strană. Unul dintre călugării aceia a vrut să-l cuprindă, dar el s-a făcut nevăzut. Doar glasul i s-a auzit și le-a spus: „Îngrijiți-vă și gândiți-vă la moarte, că viața de acum este scurtă și înșelătoare. Pregătiți-vă pentru viața cealaltă. Pregătiți-vă și nu irosiți timpul.”
Această minune s-a întipărit în mintea tuturor ucenicilor.
La casele pentru străini veneau foarte mulți oameni și se puneau câte o sută de mese pe zi pentru cei ce veneau aici și voiau să stea la slujbă.
Și erau atât de bucuroși că erau slujiți. Au fost însă și momente în care nu aveau cu ce să facă Paștile, dar Dumnezeu le trimitea, că Sfântul Teodosie se ruga și le trimitea totdeauna cele necesare. Nu au fost lipsiți niciodată acești viețuitori din mănăstirea Sfântului Cuvios Teodosie.
Multă vreme au trăit ucenicii în această frumoasă comuniune. Era cu adevărat o familie: să fie în vremea aceea 693 de monahi și apoi să fie și mulțime de credincioși. Muntele acela a devenit cu adevărat un munte al bucuriei, că era comuniune între călugări și între cei ce veneau la rugăciune și se împărtășeau și din dragostea călugărilor. Se înmulțeau bucatele în mod miraculos. Nu înțelegeau frații cum se înmulțesc bucatele, că aveau puțin și, când începeau să dea milostenie, nu se împuținau bucatele acelea. De aceea, mare bucurie au avut ucenicii Sfântului Cuvios Teodosie.
Și iată ce aș vrea să pun la inimă cel mai mult: a fost un mare apărător al dreptei credințe.
Că au ieșit ereziile: satana, văzând cum înflorește viața Bisericii, a căutat pe unii care erau mândri dintre slujitori să învețe după puterea lor de a învăța, nu după revelația dumnezeiască. Și astfel au fost sfintele sinoade, care au restabilit învățătura de credință. A fost și la Calcedon, în anul 451, Sfântul Cuvios, și iată, a luat toate învățăturile și a căutat să desființeze toate ereziile.
Însă erau mulți luptători împotriva lui. Până la urmă și împăratul i-a trimis scrisoare că trebuie să se supună celor ce spune el. Împăratul s-a dat cu ereticii, iar Sfântul Teodosie i-a răspuns limpede:
„O, împărate, eu nu vreau să depind de un om pământean. Eu aparțin lui Dumnezeu. El ne-a dat lumina credinței. Numai ceea ce a descoperit Dumnezeu și ceea ce Sfinții Părinți au hotărât la Sinoade, aceea mărturisim. Învățăturile străine le respingem.”
Îl amenința împăratul cu multe chinuri, chiar și cu moarte, dar Sfântul Cuvios a răspuns limpede:
„Este mai bine să mori pentru credință decât să trăiești în înșelare, în minciună.”
Și iată, a fost un mare luptător împotriva ereziilor. A fost și izgonit de la mănăstire și el s-a dus și a propovăduit peste tot. Dar împăratul acela a murit și iarăși a fost primit. S-a întors la mănăstirea sa, cum au fost izgoniți mai mulți. Și iată, sfârșitul său a fost frumos.
El i-a învățat pe ucenici să țină rânduielile. A trăit ani mulți și plini de roade, plini de folos. S-au adeverit spusele Sfântului Simeon Stâlpnicul, că va fi părinte al multor frați. Și, cu adevărat, a avut atât de mulți frați și pe mulți i-a educat și i-a povățuit, și au fost stareți de mănăstiri și de schituri.
Și el, cu adevărat, a început această viață a călugărilor în obște, pentru că, în obști, rugându-se împreună, călugării aveau mai mare putere. Și toți se bucurau de această comuniune, pentru că el s-a gândit la început: ce să facă, să meargă singur? Nu era destul de întărit. Dar el a fost un om aspru: a trăit peste o sută de ani și, iată, ani în șir, treizeci de ani, nu a gustat pâine; numai buruieni a mâncat, trăind o viață cu post aspru.
Și iată, a lăsat o moștenire atât de frumoasă. Mănăstirea Sfântului Teodosie este și astăzi acolo, lângă Ierusalim, și mulți dintre cei ce merg acolo se bucură. Merg de la Sfântul Teodosie, de la mănăstirea lui, la Sfântul Sava. Ei au vorbit împreună, au fost apropiați. Iată doi părinți atât de înțelepți, care și-au trăit viața după voia lui Dumnezeu.
Am fost învrednicit și eu să port acest nume. Nu din voia mea. Părintele de atunci, de la Mănăstirea Crasna, în 6 decembrie 1990, când am fost călugărit, eram rasofor din 1977, tot la Crasna.
Și iată, m-a întrebat: „Ce nume vrei?” Și am spus: „Mitrofan.” Nu știu ce am mai spus. Și a făcut trei bilețele și a zis: „Dacă o ieși Mitrofan, să fie Mitrofan.” Am avut un frate Mitrofan, care a murit, și de aceea i-am zis Mitrofan. Și părintele a fost înțelept: a pus același nume pe trei bilete și m-a pus să trag. Și am tras. Oricare îl alegeam, era același nume. După aceea am aflat.
M-am bucurat că era un om înțelept și bun, părintele Nicodim. Și iată, părinții mei nași, părintele Sofian, Sfântul Sofian acum, și părintele Grigore Băbuș, s-au bucurat de acest nume și m-au condus. Și iată, am primit acest nume, cum a vrut Dumnezeu, prin cel ce a fost acolo și m-a rânduit să port acest nume.
Iată așadar, pentru mine, Sfântul Teodosie este învățător deplin, pentru că a fost un mare călugăr, dar și un mare mărturisitor al dreptei credințe. Pentru că a apărat dreapta credință, a propovăduit peste tot, s-a opus ereticilor și împăratului, care era influențat de eretici, și a mărturisit că, dacă vine moartea, nu este o supărare: mai bine moare pentru dreapta credință decât să trăiască într-o credință strâmbă.
Și iată, Sfântul Cuvios Teodosie este cel care a întemeiat pentru prima dată o obște mare, și această obște a fost condusă cu multă înțelepciune, cu credință și cu mult folos.
De aceea, eu îl rog mereu pe Sfântul Cuvios Teodosie să-mi fie mijlocitor, ajutător, apărător, luminător în toate cele ce are de împlinit în ceruri pentru noi, cei de pe pământ. Rog pe Sfântul Teodosie să-mi dea mai departe răbdare, înțelepciune, dorință de mărturisirea adevărului, iubire de toți oamenii, de toți credincioșii, cum a iubit el.
Și iată, veneau acolo oameni din toate părțile; dacă punea până la o sută de mese pe zi, vă dați seama câți oameni veneau și se hrăneau. Acesta este semnul dragostei de Dumnezeu și al dragostei de oameni, pe care se cuvine să o avem cu toții: un semn binecuvântat.
Să urmăm Sfântului Cuvios Teodosie în toată vremea, în tot locul și în viața noastră, ca să fie cu adevărat trăită după voia lui Dumnezeu, în înțelepciune, în dragoste și în sfințenie.
Amin.”
