Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a rostit duminică, 15 martie, un cuvânt de învățătură despre sensul duhovnicesc al Sfintei Cruci, după Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Ciocănești, județul Suceava. Predica a fost rostită în Duminica Sfintei Cruci, aflată la mijlocul Postului Mare, moment în care Biserica îi cheamă pe credincioși să privească spre jertfa Mântuitorului și spre chemarea de a-L urma pe Hristos.
Hristos a vestit de trei ori patima și învierea Sa
În debutul predicii, ierarhul a arătat că Evanghelia acestei duminici pune în centrul atenției chemarea Mântuitorului de a-L urma prin asumarea propriei cruci.
„Cine voiește să vină după Mine să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Astăzi, Sfânta Evanghelie ne cheamă pe toți să luăm crucea și să urmăm lui Hristos. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât din cer, de mai multe ori și-a anunțat patima Sa, încât ucenicii, mai ales Petru, cel mai vârstnic și cel mai îndrăzneț dintre apostoli, L-a luat deoparte și I-a zis: «Doamne, să nu-Ți fie Ție aceasta!»”, a spus ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a amintit că Mântuitorul a vorbit deschis despre suferințele Sale și despre biruința asupra morții.
„Mântuitorul, când și-a anunțat patima Sa, crucea Sa, a anunțat-o de trei ori, spunându-le ucenicilor: «Ne apropiem de Ierusalim. Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor păcătoși, care Îl vor condamna la moarte și Îl vor omorî. Dar a treia zi va învia»”, a explicat ierarhul.
De ce a fost urât Mântuitorul
În continuarea cuvântului, ÎPS Teodosie a arătat că Hristos a fost respins de cei mândri, deși făcea bine tuturor oamenilor.
„Îl urau fariseii, care erau învățători ai Legii. Îl urau cărturarii, care priveau numai la litera Legii. Îl urau și căpeteniile preoților și toți cei care erau plini de mândrie. Pe Mântuitorul nu-L poți primi fără smerenie, pentru că smerenia a arătat-o El Însuși”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
Ierarhul a subliniat că minunile săvârșite de Hristos au stârnit invidia conducătorilor religioși ai vremii.
„Minunile nu le făcea pentru El. Din milă față de oameni, pe toți i-a ajutat: îi vindeca, ridica ologii, alunga duhurile necurate. Aceasta era «vina» Lui: că făcea atâta bine, cum nimeni nu putea să facă”, a arătat ÎPS Teodosie.
Crucea – altarul de jertfă și noul Pom al Vieții
În predica sa, ierarhul a explicat semnificația profundă a lemnului crucii și legătura lui cu simbolul Pomului Vieții.
„Mântuitorul și-a luat crucea, ca, răstignindu-Se pe ea, să răstignească toate păcatele noastre, să le nimicească și să ne curățească de ele, pentru că El era fără de păcat. De aceea spunem despre cruce că este noul Pom al Vieții. Nu este doar un simbol, ci este o realitate: altarul de jertfă pe care S-a răstignit Dumnezeu întrupat”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
El a subliniat că jertfa Mântuitorului a fost adusă pentru răscumpărarea întregii omeniri.
„Fiul lui Dumnezeu avea să moară cu trupul pentru întregul popor, ca să-l răscumpere. Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său să moară, ca să biruiască iadul și pe cel viclean și să ne răscumpere pe toți”, a adăugat ÎPS Teodosie.
Ce înseamnă pentru creștin să-și ia crucea
În finalul predicii, Arhiepiscopul Tomisului a explicat sensul duhovnicesc al chemării Mântuitorului adresate fiecărui creștin.
„Să ne luăm crucea înseamnă să primim toate suferințele pentru păcatele noastre. Crucea are dublu sens: este semn și este altar de jertfă al Mântuitorului. Noi suntem creați de Sfânta Treime și suntem răscumpărați prin Fiul lui Dumnezeu. De aceea avem chipul lui Dumnezeu în noi”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să înceapă și să încheie fiecare zi cu semnul Sfintei Cruci.
„Să începem ziua și rugăciunile cu semnul Sfintei Cruci și să încheiem ziua, la rugăciunea de seară, tot cu semnul Sfintei Cruci, spunând: «Sfântă Cruce, ajută-ne să fim cu Cel ce S-a răstignit pe tine, cu Domnul nostru Iisus Hristos». «Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim»”, a încheiat Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 15 martie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea Ciocănești, județul Suceava:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
„Cine voiește să vină după Mine să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie.”
Preacucernice părinte paroh, preacucernici părinți, stimate domnule primar, iubiți credincioși,
Cu mare bucurie am venit astăzi în ansamblul cel mai frumos din țara noastră – nu o spun eu, au spus-o în mai multe rânduri așa cum au spus-o mai mulți specialiști în arte și în frumusețe – și într-o biserică atât de frumoasă și atât vie. Suntem la mijlocul Postului, în Duminica Sfintei Cruci.
Astăzi, Sfânta Evanghelie ne cheamă pe toți să luăm crucea și să urmăm lui Hristos. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât din cer, de mai multe ori și-a anunțat patima Sa, încât ucenicii, mai ales Petru, cel mai vârstnic și cel mai îndrăzneț dintre apostoli, l-a luat deoparte și I-a zis: „Doamne, să nu-Ți fie Ție aceasta!”
Dar Mântuitorul, când și-a anunțat patima Sa, crucea Sa, a anunțat-o de trei ori, spunându-le ucenicilor: „Ne apropiem de Ierusalim. Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor păcătoși, care Îl vor condamna la moarte și Îl vor omorî. Dar a treia zi va învia.”
Și când Petru I-a spus să nu se petreacă așa ceva, Mântuitorul i-a zis: „Mergi înapoia Mea, satano, că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu.”
De mai multe ori, cei care Îl urmau pe Mântuitorul și vedeau mulțimea de minuni pe care le făcea – și mai ales după ce i-a hrănit în pustiu, înmulțind pâinile și peștii – voiau să-L pună rege.
Ei gândeau la Mântuitorul ca la un pământean. El era pământean, ca să fie asemenea oamenilor, dar era și Dumnezeu, coborât din cer și menit să Se întoarcă la cer.
Dar nu cum a coborât.
A coborât și S-a întrupat în Fecioara Maria, pentru că Duhul Sfânt a curățit pântecele Fecioarei, iar acum S-a întrupat, luând trup din Fecioara Maria: trup curat, fără de păcat, singurul fără de păcat, a venit să ne răscumpere sufletele noastre, să biruiască moartea, să golească iadul de sufletele celor drepți și să aducă pentru toți iertare și mântuire.
Iată, Domnul și-a dus crucea și mulți Îl compătimeau, știau că atâta bine a făcut. Dar, ca să înțelegem mai bine, trebuie să spunem lucrurile foarte direct: cine îl privea cu bucurie pe Mântuitorul și cine Îl ura.
Îl urau fariseii, care erau învățători ai Legii. Îl urau cărturarii, care priveau numai la litera Legii. Îl urau și căpeteniile preoților și toți cei care erau plini de mândrie.
Pe Mântuitorul nu-L poți primi fără smerenie, pentru că smerenia a arătat-o El Însuși.
Dumnezeu fiind mai presus de toate cele văzute și nevăzute și făcător a toate împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, iată că S-a smerit pe Sine și a venit până la moarte – și încă moarte rușinoasă, pe cruce – ca să ne răscumpere pe toți de păcat și de moarte.
Care a fost vina principală a Lui pentru care a fost căutat și condamnat la moarte?
Ne spune Sfântul Evanghelist Ioan.
Când s-a aflat, după ce a înviat pe Lazăr, după ce a deschis ochii orbului din naștere – minune care nu se mai făcuse niciodată –, omul acela nu avea ochi, iar Mântuitorul i-a dat ochi din țărână, cum l-a zidit pe primul om, iată că i-a făcut ochi orbului din naștere, l-a trimis să se spele și a văzut. Despre această minune s-a vorbit pretutindeni.
După ce a murit Lazăr, mulți care veneau la Lazăr și la surorile lui spuneau: „Nu este Acesta Cel care a deschis ochii orbului? Nu putea, oare, ca și pe Lazăr să-l facă să nu moară?”
Și iată că se vorbea despre toate minunile.
După ce l-a înviat pe Lazăr și mulți au început să-I aducă laudă și mulțumire, s-au adunat fariseii și cărturarii, tot Sinedriul, și au zis: „Omul acesta face prea multe minuni.”
Dar minunile nu le făcea pentru El. Din milă față de oameni, pe toți i-a ajutat: îi vindeca, ridica ologii, alunga duhurile necurate, lineștea toate. Aceasta era „vina” Lui: că făcea atâta bine, cum nimeni nu putea să facă.
Și a stârnit invidia fariseilor și a cărturarilor, dar și a unui Caiafa, care era ginerele lui Ana. Erau doi arhierei, Ana și Caiafa, și fiecare slujea pe rând. Era rândul lui Caiafa să fie arhiereu în anul acela.
Și ce a zis Caiafa mulțimilor și la Sinedriu?
„Mai bine este să moară un om pentru popor decât să piară tot poporul.”
Și Sfântul Evanghelist spune că nu a spus aceasta de la sine, ci pentru că era arhiereu în anul acela a spus-o inspirat, pentru că, într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu avea să moară cu trupul pentru întregul popor, ca să-l răscumpere.
Și iată cum oamenii mândri, care vor să fie ei deasupra celorlalți, crezându-se mai buni, aduc la moarte pe Cel nevinovat.
Dar de aceea a îngăduit și Dumnezeu ca Fiul Său, pe Care L-a trimis să ia trup, să moară, ca să-i răscumpere pe Adam și Eva și pe toți urmașii lor, care erau vrednici pentru răscumpărare, să biruiască iadul și pe cel viclean și să ne răscumpere pe toți.
Mântuitorul și-a luat crucea, ca, răstignindu-Se pe ea, să răstignească toate păcatele noastre, să le nimicească și să ne curățească de ele, pentru că El era fără de păcat.
Și, ca Dumnezeu, era o singură Persoană în două firi: cu fire dumnezeiască și cu fire omenească, Care avea să răscumpere păcatele întregii omeniri, de la Adam și Eva până la sfârșitul lumii, păcatele celor ce vin la chemarea Lui, își iau crucea și Îl urmează.
Ce înseamnă să-ți iei crucea?
Mântuitorul a dus o cruce la propriu, crucea de lemn, crucea care nu era altceva decât făcută dintr-un lemn care a fost Pomul Vieții din mijlocul Raiului. Sigur, după ce strămoșii au fost izgoniți din Rai, Grădina Raiului a devenit sălbatică. Pomul Vieții a fost rupt de acolo. S-au făcut mai multe bucăți din el și când Lot, nepotul lui Avraam, a ieșit din cetatea Sodoma unde locuia, pentru că Adam era la stejarul Mamvri, a ieșit cu soția sa și cu cele două fiice, pentru că avea să plouă cu foc și cu pucioasă peste Sodoma și Gomora și să moară toți oamenii care erau plini de păcate.
Îngerul Domnului le-a spus: „Mergeți, dar să nu vă uitați înapoi, pentru că dacă vă uitați înapoi veți muri.”
Și femeia lui Lot, pentru că locurile acelea erau mănoase și pline de rodire, s-a gândit să se mai uite o dată spre locul de unde plecase, pentru că îi părea rău că pleca dintr-un loc atât de roditor, unde avea toate cele necesare.
Dar, uitându-se înapoi, s-a prefăcut într-un stâlp de sare.
Iar Lot, rămânând numai cu fiicele, a greșit și a făcut păcatul incestului. Și se ruga, îi părea rău, nu-și mai oprea lacrimile, suspinele și vaietele. Și a început să se roage lui Dumnezeu zile întregi cu lacrimi:
„Doamne, voi mai avea eu scăpare vreodată pentru cât am greșit? Mă tem că nu voi avea scăpare. Te rog să-mi descoperi, Doamne, dacă pot și eu să mai vin la Tine.”
Și Dumnezeu i-a arătat unde sunt vreascurile de la Pomul Vieții și i-a spus:
„Adună-le pe acestea. Fă-le mănunchi și pune-le între pietre, că numai pietre sunt acolo unde te afli. Și, cum ai învățat să plângi, să plângi patruzeci de zile, dar să aduci și apă din mare patruzeci de zile și să uzi aceste vreascuri. Iar dacă după patruzeci de zile se vor arăta lăstari cu frunze, atunci Dumnezeu te-a iertat.”
Și așa a făcut. Și iată că din aceste vreascuri s-a făcut un pom care, atunci când s-a zidit templul și s-au adus lemne de cedru din Liban, a fost adus și acest lemn. Dar nu se potrivea nicăieri. Și au zis: „Ce să facem cu el? Hai să-l aruncăm în scăldătoarea Vitezda.” Și l-au aruncat acolo. După ce a fost aruncat acest lemn, în fiecare an venea Îngerul Domnului și tulbura apa. Și cine intra primul în apă, după ce Îngerul mișca apa, se făcea sănătos de orice boală avea.
Acest lemn, care era din vreascurile Pomului Vieții, a fost folosit mai târziu pentru a se face crucea Domnului. De aceea spunem despre cruce că este noul Pom al Vieții. Și nu este doar un simbol, ci este o realitate. Pomul Vieții nu a putut fi folosit de strămoșii care au greșit. Iar Dumnezeu a rânduit ca lemnul Pomului Vieții să devină cruce, altar de jertfă. Nu pentru păcatele Sale – pentru că El nu avea păcat –, ci pentru păcatele noastre.
De aceea El nu trebuia să moară, dar a primit să moară. Și a luat un trup muritor, cu toate rănile păcatului, dar în El păcat nu a fost.
Și acest trup muritor, dar nevinovat și curat, a adus la răscumpărarea păcatelor celor ce au venit la El,
Iar Sfânta Cruce a devenit semnul cel mai puternic, altarul de jertfă pe care S-a răstignit Dumnezeu întrupat și ne-a răscumpărat tuturor păcatele, de la primul om până la ultimii oameni care vor fi înainte de a doua venire a Mântuitorului Hristos.
Dar ce înseamnă să ne luăm și noi crucea? Înseamnă să primim toate suferințele pentru păcatele noastre. Crucea are dublu sens: sensul de cruce ca semn și ca altar de jertfă al Mântuitorului, e aceea ne închinăm înaintea semnului Fiului Omului, dar și semnului Sfintei Treimi. Noi suntem creați de Sfânta Treime și suntem răscumpărați prin Fiul lui Dumnezeu, la care participă și Tatăl și Duhul Sfânt, Sfânta Treime. De aceea avem chipul Fiului și chipul Sfintei Treimi.
De aceea noi suntem cea mai însemnată făptură, iar sufletul este cel care poartă cel mai limpede chipul lui Dumnezeu, iar trupul se face părtaș, prin suflet, și el la chipul lui Dumnezeu, pentru că Fiul lui Dumnezeu a luat trup ca să fie ca noi, ca să ne ridice la cer. Căci n-a rămas pe pământ, ci S-a ridicat la cer cu trupul nostru, ca să ne răscumpere pe toți.
Crucea este semnul cel mai puternic, altarul de jertfă al Domnului și duminica a treia din post, după trei săptămâni mai avem încă trei săptămâni și apoi Săptămâna Patimilor. Precum lemnul sau Pomul Vieții era în mijlocul Raiului, tot astfel crucea este în mijlocul Postului.
De aceea să ne bucurăm că suntem astăzi în Duminica Sfintei Cruci, aici, în această biserică frumoasă, s-au împărtășit atâția copii și atâția creștini și au luat arvuna vieții celei veșnice.
De aceea să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate.
Și Mântuitorul ne îndeamnă să ne luăm și noi crucea.
Care este crucea noastră?
Să ne asumăm suferințele noastre pentru păcatele pe care le-am făcut și să avem această bucurie a mântuirii noastre. Și, cum ne-am obișnuit, să începem ziua și rugăciunile și cu semnul Sfintei Cruci și să încheiem ziua, la rugăciunea de seară, tot cu semnul Sfintei Cruci.
Și să zicem mereu:
„Sfântă Cruce, ajută-ne să fim cu Cel ce S-a răstignit pe tine, cu Domnul nostru Iisus Hristos, ca să luăm și noi roadele răscumpărării pe care prin Cruce Le-a adus Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Iisus Hristos.”
„Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.”
Și așa să ne închinăm mereu, până la ultima clipă a vieții noastre, Stăpâne, ca să primim și noi roadele răscumpărării de la Mântuitorul Hristos.
Amin.”
