Sâmbătă, 16 august, după Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” din comuna Târgușor, județul Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o amplă predică dedicată Sfinților Martiri Brâncoveni, în care a subliniat că dragostea pentru Hristos nu poate fi biruită de moarte.
Cinstirea Sfinților în zi de praznic
Ierarhul a evocat în debutul cuvântului său sărbătoarea bogată în cinstirea mai multor sfinți: Sfântul Mucenic Diomid din Tarsul Ciliciei, patrie a Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Iosif de la Văratec, originar din Transilvania, și Sfinții Martiri Brâncoveni.
Vorbind despre viața Sfântului Iosif, ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, ÎPS Teodosie a prezentat exemplul acestuia de rugăciune neîncetată, smerenie și jertfă pentru Hristos, amintind și rolul său de întemeietor al mănăstirii de maici Văratec, unde a îndrumat sute de călugărițe spre viața curată.
Martiriul Sfinților Brâncoveni – lecție de credință pentru veacuri
Momentul central al predicii a fost dedicat martiriului voievodului Constantin Brâncoveanu, al celor patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu și Matei – și al sfetnicului Ianache.
ÎPS Teodosie a descris, cu detalii emoționante, cum aceștia au fost duși în temnițele de la Istanbul, torturați și chemați să renunțe la credința ortodoxă pentru a primi viața în schimbul convertirii la islam.
„Noi pe Hristos Îl purtăm în sufletele noastre… Cum să ne lepădăm de credință? Hristos este viața noastră, bucuria noastră – atât în viața de acum, cât și în viața viitoare. Dacă ne veți omorî, ne trimiteți mai repede la Hristos”, a redat Arhiepiscopul cuvintele mărturisitorilor.
Particular emoționant a fost momentul în care cel mai tânăr dintre fii, Matei, deși cuprins de teamă, a fost îmbărbătat de tatăl său: „Chiar dacă ești copil, rămâi cu noi, ca să te bucuri cu Hristos în viața cea viitoare.” Și copilul, punându-și singur capul pe lespede, a rostit: „Cred în Hristos și nu mă lepăd de El. Lovește, călăule!”
„Iubirea de Hristos este mai tare decât moartea. Moartea nu poate ucide iubirea de Hristos; moartea ucide trupul, dar nu poate ucide sufletul și nici credința pe care o poartă în suflet creștinii mărturisitori ai lui Hristos”, a subliniat ÎPS Teodosie.
Recunoștință și comuniune între credincioși
Arhiepiscopul a mulțumit și celor care sprijină cinstirea martirilor, amintind de Fundația „Sfinții Martiri Brâncoveni” condusă de Marcel Bouroș, care găzduiește în Constanța membri ai Academiei Tomitane și sprijină activități legate de memoria sfinților.
Adresându-se pelerinilor veniți din peste 30 de țări, ÎPS Teodosie a mărturisit dorința de unitate în credința ortodoxă: „Ne vom strădui să vă punem la suflet, catolicilor și protestanților, credința ortodoxă, care este cea neschimbată din veacul apostolic și până acum.”
Chemare la rugăciune și urmarea exemplului martirilor
În încheiere, ierarhul i-a îndemnat pe toți să urmeze modelul Sfinților Martiri Brâncoveni, al Sfântului Iosif de la Văratec și al Sfântului Mucenic Diomid: „Să-i rugăm să ne fie mijlocitori și ajutători, ca să întărim credința noastră și să o mărturisim în fiecare zi, nu numai prin cuvânt, ci și prin faptele noastre.”
A amintit și despre canonizarea Doamnei Maria Brâncoveanu, soția voievodului, programată pentru anul următor, când va fi prăznuită alături de soțul și fiii ei.
Predica s-a încheiat cu binecuvântare și rugăciune pentru ca toți credincioșii să primească pace, iertare și dragoste prin mijlocirile sfinților.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 16 august, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” din Comuna Târgușor, județul Constanța:
”Preacuvioase părinte stareț, preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși, distinși oaspeți,
Astăzi avem o zi atât de bogată în cinstirea sfinților.
Cinstim un sfânt mucenic din patria Sfântului Apostol Pavel – Sfântul Mucenic Diomid din Tarsul Ciliciei – dar îi cinstim și pe cei șase martiri ai noștri, Brâncovenii, precum și pe Sfântul Cuvios de la Văratec, Sfântul Iosif.
Sfântul Iosif era originar din Transilvania, din localitatea numită Valea Jidanului. În vremea aceea, când trăia el acolo, era mare prigoană împotriva ortodocșilor, pentru că uniația de la Viena și din celelalte părți era tot mai apăsătoare.
De aceea, a părăsit Transilvania și a venit în Moldova, la Dragomirna, unde, în vremea aceea, se afla marele Paisie Velicicovschi, acel stareț care avea o învățătură atât de vie și care a format ucenici de mare valoare. Sfântul Iosif a devenit ucenic al Sfântului Paisie și a învățat de la el privegherea, rugăciunea continuă, smerenia, jertfirea și dragostea de Dumnezeu.
Pentru că era atât de râvnitor, citea Sfintele Scripturi și voia să aibă o viață curată, cu post și cu rugăciune, a fost propus și a fost hirotonit după călugărie, ierodiacon, iar apoi ieromonah. Sfântul Iosif l-a urmat pe Sfântul Paisie la mănăstirile Secu și Neamț, iar apoi s-a dus la Văratec.
Aici, la Văratec, a pus bazele unei mănăstiri pline de rugăciune. Adunându-se aici mai multe călugărițe, între care Olimpiada și Nazaria, a întemeiat o mănăstire de călugărițe, iar Sfântul Iosif a devenit duhovnicul acestora.
În timpul păstoririi sale ca duhovnic, s-au adunat peste 300 de călugărițe. Așa este și astăzi: s-a păstrat acest număr mare de călugărițe la Văratec, după binecuvântarea marelui duhovnic Iosif, încât mănăstirea niciodată nu a fost lipsită de zeci și sute de călugărițe care duc o viață frumoasă – o viață de pravilă, de ascultare, de rugăciune și de jertfă pentru Hristos.
Sfântul Iosif apoi s-a retras în munți și a fost binecuvântat de Dumnezeu să aibă o viață atât de frumoasă. A mai trăit încă mulți ani; fiind născut în 1750, în 1785 a întemeiat acest așezământ de la Văratec.
După aceea, a mers în alte locuri de nevoință, în sihăstriile din grotele Munților Neamțului, și s-a săvârșit la 28 decembrie 1828. Trupul său a rămas atât de frumos și mirositor a mireasmă duhovnicească, încât ierarhii din acea vreme s-au închinat la sfintele lui moaște, iar el se află acum între sfinții noștri.
Îl cinstim cu mare evlavie astăzi, în ziua de 16 august, când îi pomenim și pe alți martiri – sfinții martiri Brâncoveni. Acești sfinți martiri Brâncoveni sunt cei mai jertfelnici dintre martirii veacurilor noastre. Ei au pătimit în anul 1714.
Ziua Adormirii Maicii Domnului era și ziua de naștere a Sfântului Constantin Brâncoveanu, voievodul, care a venit pe lume chiar în această zi. Dar el a fost luat din scaunul său în Săptămâna Mare, în Miercurea Patimilor, și dus la Istanbul, la Constantinopol, unde a fost chinuit luni de zile.
A fost luat împreună cu cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu și Matei – și cu sfetnicul Ianache. Toți cei șase au trebuit să-și părăsească țara chiar în perioada cea mai sfântă, în Săptămâna Patimilor.
Acolo, Sfântul Constantin a fost chinuit și bătut, iar fiii săi au fost bătuți și puși să se lepede de credință. Dar Sfântul Constantin, plecând în exil, le-a spus copiilor săi:
„Noi, toată averea din țara noastră nu o mai avem. A fost confiscată de cei ce au venit să ne cotropească. Dar avem o avere în suflet: credința în Dumnezeu, pe care să nu o pierdem. Este singura avere netrecătoare. Dacă rămânem cu această avere spirituală, vom continua să trăim și după moartea noastră. Nu ne așteaptă altceva decât moartea, sfârșitul vieții celei vremelnice. Dar acest sfârșit, dacă îl vom primi cu credință și cu mărturisirea adevărului despre Dumnezeul nostru, este un nou început – începutul unei vieți netrecătoare, veșnice, pline de bucurie și de daruri.”
Și astfel i-a sfătuit pe cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei.
Matei era cel mai mic, avea câțiva anișori. Se uita și lăcrima când tatăl îi spunea că trebuie să moară pentru a-și păstra averea sufletelor lor.
Sfetnicul Ianache, care avea grijă de copiii marelui voievod, și îl sfătuia și era plin de credință și Îl iubea pe Dumnezeu mai mult decât orice desfătare lumească și decât orice avere pământească.
Stând din martie până în august în temnițele de la Istanbul, aceștia erau mereu îndemnați să se lepede de credință. Copiii au fost separați de sfetnicul Nicolae Anache, dar, înainte de despărțire, Constantin le-a spus fiilor săi:
„Dacă nu ne despărțim aici de mărturisirea credinței, vom fi împreună și în viața cea viitoare. Dacă, Doamne ferește, vă veți lepăda de credință, nu ne vom mai vedea. Eu sper să țineți credința, că v-a fost sădită adânc în sufletele voastre. Nu vă temeți de moarte. Moartea este o ușă spre viața cea veșnică. Dacă muriți mărturisindu-L pe Hristos, veți fi mereu vii în lumină și în bucurie. Dar dacă veți vrea să trăiți puțin și să nu suferiți, veți merge la locul de întuneric și de osândă veșnică.”
Copiii au înțeles. I-a întrebat: „Ați înțeles aceasta?” Și toți au răspuns: „Am înțeles. Așa vom face, tată, cum ne-ai învățat, că mereu ne-ai învățat cele bune. Suferim pe nedrept aici, pentru că avem un Dumnezeu adevărat, pe care Îl iubim și Îl cinstim.”
Multe răni și dureri au fost aduse asupra Sfântului Constantin și asupra sfetnicului Inache, fiind îndemnați să se lepede de credința lor și să vină la Allah, la islam, și li se promitea că vor trăi. Dar ei răspundeau de fiecare dată categoric:
„Noi pe Hristos Îl purtăm în sufletele noastre. Când am plecat în acest exil, ne-am împărtășit cu Hristos după ce am postit, și Hristos a rămas viu în noi și în copiii noștri. Cum să ne lepădăm de credință? Însemnează să ne lepădăm de Hristos, să-L alungăm din sufletele noastre. Nu putem să facem aceasta. Hristos este viața noastră, bucuria noastră – atât în viața de acum, cât și în viața viitoare. Cu El vom trăi chiar dacă ne veți omorî. Dacă ne veți omorî, ne trimiteți mai repede la Hristos și ne dăruiți bucuria vieții viitoare mai devreme. De aceea, faceți cum vreți – noi cu Hristos rămânem.”
S-au dus călăii și la cei patru copii și le-au spus: „Voi sunteți tineri, tatăl vostru este bătrân, cruțați-vă tinerețea voastră. Nu vă luați după cel ce și-a trăit viața; voi trebuie să vă trăiți viața de acum înainte. De aceea, lepădați-vă de Cel în care ați fost învățați să credeți și aduceți jertfă lui Allah, dumnezeul nostru, și atunci veți trăi toată tinerețea frumos și veți avea și daruri de la noi.”
Dar copiii au răspuns: „Noi avem un testament de la tatăl nostru, și testamentul este pecetluit cu Hristos, cu Care ne-am împărtășit. Nu ne putem lepăda de Hristos. Chiar dacă suntem tineri, jertfim tinerețea pentru Hristos, Care este Dumnezeul cel adevărat, Cel ce a făcut cerul și pământul și Care acum trăiește în noi. Nimic nu este prea mult pentru El. Jertfim tinerețea – tineri vom merge în împărăția cea cerească, unde nu este bătrânețe, ci numai tinerețe, bucurie, pace și dragoste. De aceea, ceea ce va primi tatăl nostru și sfetnicul nostru Ianache, aceeași moarte vom primi și noi; dar de Hristos nu ne lepădăm nicicum.”
După ce în ziua Adormirii Maicii Domnului, când a împlinit 68 de ani, Sfântul Împărat Constantin Brâncoveanu a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate: pentru acest exil, pentru copiii pe care i-a dat Dumnezeu – căci avusese zece copii – și a rămas spre a-L mărturisi pe Hristos, împreună cu fiii săi.
Așa cum spun mulți cronicari, nu doar români, ci și străini, o astfel de jertfă mărturisită public nu se mai întâlnise de veacuri, ca în timpurile de început ale creștinismului, când păgânii prigoneau pe creștini.
Nici islamul – deși Mahomed, vă spun un lucru, a fost întâi creștin – nu a scutit de prigoană. El a fost înșelat să treacă la această credință, și le spun tuturor islamicilor: dacă veniți la noi – și vin mulți aici, în Dobrogea – nu faceți un rău; vă întoarceți la credința cea dintâi a lui Mahomed, care a fost ademenit să creeze o nouă credință, islamul.
Au fost aduși în fața unei mari adunări: Constantin Voievodul, sfetnicul Ianache și cei patru copii ai săi. Acolo se aflau și ambasadorii din țările europene de atunci.
În fața acestei adunări atât de mari li s-a pregătit moartea, hotărâtă pentru că n-au vrut să se lepede de Hristos și să primească credința islamului. Pe rând, au fost aduși; întâi, în fața Sfântului Constantin au fost aduși copiii, pentru ca acesta să aibă durerea cea mai mare: să vadă cum copiii săi sunt uciși cu sabia.
L-a adus întâi pe cel mai mare, pe Constantin, și l-au întrebat: „Rămâi în această statornicie a ta de a crede în Hristos, sau treci la credința noastră?”
El a răspuns: „Credința mea nu pot să o schimb, pentru că ar însemna să mă sinucid. Nu pot să fac aceasta. Hristos este viața mea. Cum să-L omor pe Hristos, lepădându-mă de El, și să-L alung din sufletul și din inima mea? Mai bine să mor, căci dacă mor fără voia mea și mă veți ucide, Hristos va rămâne în sufletul meu, iar cu Hristos sufletul meu se va sui la ceruri.”
Așa i-au întrebat și pe ceilalți doi, Ștefan și Radu, iar Matei, care era cel mai tânăr, a început să plângă. Îi era frică să vină la moarte. Atunci tatăl său i-a zis: „Matei, tu te desparți de noi? Chiar dacă ești copil, rămâi cu noi, ca să te bucuri cu Hristos în viața cea viitoare.”
Copilul, atunci, s-a îmbărbătat și și-a pus singur capul pe acea lespede unde li se tăiaseră capetele celor trei frați ai lui. Și a zis: „Cred în Hristos și nu mă lepăd de El. Lovește, călăule!” Și iată, și Mateiaș a primit moartea martirică.
Apoi, voievodul Constantin a fost chinuit mai mult, fiind străpuns cu multe sulițe, pentru ca moartea lui să fie cât mai dureroasă. După ce l-au lovit în toate chipurile și i-au provocat multe răni, i-au tăiat și lui capul, precum și sfetnicului său, Ianache.
De aceea, acesta este cel mai elocvent martiriu al unor sfinți care au arătat ce înseamnă iubirea de Hristos: iubirea de Hristos este mai tare decât moartea. Moartea nu poate ucide iubirea de Hristos; moartea ucide trupul, dar nu poate ucide sufletul și nici credința pe care o poartă în suflet creștinii mărturisitori ai lui Hristos.
De aceea, iată, am venit astăzi aici, la această mănăstire, și au venit și cei care au întemeiat un așezământ în Constanța, închinat Sfinților Martiri Brâncoveni: o casă de oaspeți unde se păstrează toată rânduiala, iar în posturi și în zilele de post se servește numai mâncare de post.
Și iată, domnul președinte sau director al acestei Fundații „Sfinții Martiri Brâncoveni”, unde fruntașii fundației noastre – Academia Tomitană – vin de la Craiova sau de la București și sunt găzduiți, este domnul Marcel Bouroș, întemeietorul acestei fundații.
În fiecare an, acesta vine și aici, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”, unde se încurajează cinstirea Martirilor Brâncoveni, și ne-a adus și nouă astăzi bucatele cele mai bune, ca să ne bucurăm de această sărbătoare a Sfinților Martiri Brâncoveni.
Iubiți credincioși, sunteți oaspeți din peste 30 de țări, de diferite credințe, dar, așa cum am mai spus, eu nădăjduiesc că, până la sfârșitul vieții, vom fi toți de o credință.
Ne vom strădui să vă punem la suflet, catolicilor și protestanților, credința ortodoxă, care este cea neschimbată din veacul apostolic și până acum. Această credință să ne adune în viitor, ca să ne închinăm împreună.
Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne ținem credința, precum și-au ținut-o Sfinții Martiri Brâncoveni, care au preferat să moară pentru Hristos decât să se lepede de El.
De aceea, Hristos este viața noastră, este puterea noastră, este mântuirea noastră. Hristos ne salvează din toate.
Să-L rugăm pe Mântuitorul Hristos, pe Sfântul Iosif de la Văratec, pe Sfântul Mucenic Diomid, care a pătimit în Tarsul Ciliciei – patria Sfântului Apostol Pavel – și a primit moarte martirică pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos; să-i rugăm pe Sfinții Martiri Brâncoveni să ne fie mijlocitori și ajutători, ca să întărim credința noastră și să o mărturisim în fiecare zi, nu numai prin cuvânt, ci și prin faptele noastre, prin dragostea noastră față de Dumnezeu și față de semenii noștri.
Anul acesta, și soția Marelui Voievod Constantin Brâncoveanu – pentru că este anul canonizării femeilor sfinte – va fi canonizată, astfel încât, la anul viitor, vom prăznui împreună cu cei șase martiri brâncoveni și pe Doamna Maria Brâncoveanu, mama celor zece copii pe care i-a născut.
Dumnezeu să ne ajute tuturor, ca prin mijlocirile Sfinților Martiri Brâncoveni să avem și noi parte de pace, de iertare și de dragoste. Iată, părintele Iustin, starețul acestei mănăstiri, a scos o carte frumoasă despre curtea brâncovenească și ne-a adus și aceste icoane minunate, înfățișându-i pe Sfinții Martiri Brâncoveni: voievodul Constantin cu cei patru fii ai săi, sfetnicul Ianache, iar alături pe Maria Brâncoveanu, soția sa. Avem, de asemenea, și o broșură deosebită, intitulată „Jertfa naște viață”, cu rugăciune închinată Sfinților Martiri Brâncoveni, pe care o vom împărți tuturor.
Cuvântul de astăzi îl rog pe cel care știe să traducă să-l transmită mai departe tuturor celor care au participat aici și nu au înțeles, fiind vorbitori de alte limbi, pentru ca și ei să priceapă ce înseamnă ziua de astăzi, dedicată Sfinților Martiri Brâncoveni.
Să-i rugăm pe Sfinții Martiri Brâncoveni, împreună cu Sfântul Iosif de la Văratec, cu Sfântul Mucenic Diomid și cu toți Sfinții, să ne fie mijlocitori și ajutători în viața cea viitoare, ca și noi să mergem pe aceeași cale a suișului duhovnicesc către Împărăția Cerurilor, care este hărăzită tuturor celor ce cred și mărturisesc că Mântuitorul Hristos, Cel ce a coborât din cer, S-a întrupat, a pătimit, a murit pe cruce, a fost îngropat, a înviat, S-a arătat ucenicilor, S-a înălțat la ceruri, ne-a trimis Duhul Sfânt și, în ceruri, se roagă pentru noi ca să fim primiți în Împărăția Părintelui Ceresc.
Amin.”
