ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit miercuri, 2 septembrie, despre viața, mărturisirea credinței și nevoințele Sfântului Mucenic Mamant și ale Sfântului Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului.
În predica rostită după Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, ierarhul a prezentat cele două vieți drept exemple de credință, jertfă, rugăciune și post.
ÎPS Teodosie, despre Sfântul Mamant: S-a născut în închisoare
Arhiepiscopul Tomisului a relatat că Sfântul Mamant s-a născut în temniță, unde părinții săi, Teodot și Rufina, ajunseseră pentru credința lor în Hristos.
„Sfântul Mamant s-a născut într-o închisoare. Părinții săi, Teodot și Rufina, erau cinstitori ai lui Hristos”, a spus ÎPS Teodosie.
Potrivit predicii, tatăl sfântului, temându-se că nu va putea îndura chinurile fără să se lepede de credință, s-a rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi supus torturilor.
„Dacă socotești că sunt prea slab și nu voi putea răbda chinul morții pentru Tine, nu vreau să mă lepăd de Tine. Mai bine ia-mă înainte de a fi adus la chinuri”, a citat ierarhul din rugăciunea lui Teodot.
După moartea acestuia, Rufina a născut un băiat în închisoare și a murit la scurt timp. Pruncul a fost luat și crescut de o femeie credincioasă, Amia.
„Vreau să trăiesc cu Hristos sau să mor cu Hristos”
ÎPS Teodosie a arătat că Mamant a crescut în credința creștină și a început să-L mărturisească pe Hristos fără teamă.
Chemați să-l determine să aducă jertfe idolilor, persecutorii săi s-au lovit de refuzul categoric al tânărului.
„Eu nu aduc jertfă acestor obiecte fără suflet. De aceea, faceți ce vreți cu mine, că eu vreau să trăiesc cu Hristos sau să mor cu Hristos”, a spus ÎPS Teodosie, relatând răspunsul sfântului.
Arhiepiscopul Tomisului a continuat prin a descrie chinurile la care ar fi fost supus Mamant: „L-au bătut amarnic. Sângele îi curgea șiroaie. L-au dat la fiare. Fiarele au fost blânde cu el”.
Potrivit relatării ierarhului, sfântul a fost apoi dus de un înger într-un loc pustiu, unde și-a continuat viața în rugăciune, post și milostenie.
„Era foarte râvnitor și postitor și a început să facă milostenie. Acolo erau cerbi și ciute. Mulgea ciutele și făcea brânză și dădea săracilor. Era foarte milostiv”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Sfântul Ioan Postitorul, prezentat drept model de asceză
În cea de-a doua parte a predicii, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre Sfântul Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului, insistând asupra vieții sale ascetice.
Potrivit ÎPS Teodosie, Ioan trăia în pustiu atunci când a fost chemat de Patriarhul Eutihie, care l-a primit în slujba sa și ulterior l-a făcut diacon.
„L-a făcut diacon patriarhul și a rămas în preajma patriarhului 13 ani. Și, după 13 ani, Patriarhul Eutihie a trecut la cele veșnice”, a relatat ierarhul.
După moartea Patriarhului Eutihie, credincioșii și clericii ar fi dorit ca Ioan să devină noul patriarh, deși acesta ar fi refuzat inițial demnitatea, preferând viața de rugăciune și post.
„Te rugăm să nu refuzi, că de la Dumnezeu este această dorință a noastră, care vrem să avem un rugător în fruntea Bisericii”, a citat ÎPS Teodosie.
„Mânca doar o dată pe săptămână”
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat că, și după ce a devenit patriarh, Sfântul Ioan Postitorul și-a continuat viața ascetică.
„A fost hirotonit patriarh de ceilalți patriarhi dimprejur, dar și-a continuat viața de asceză. Mânca doar o dată pe săptămână și era foarte rugător”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul a afirmat, de asemenea, că Ioan Postitorul a fost primul patriarh care a purtat titulatura de „Patriarh Ecumenic”.
În încheiere, ÎPS Teodosie a subliniat moștenirea duhovnicească lăsată de Sfântul Ioan Postitorul credincioșilor și slujitorilor Bisericii.
„Așa s-a sfârșit Patriarhul Ioan Postitorul al Constantinopolului, un slujitor al lui Dumnezeu după toată rânduiala, care, cu postul și cu rugăciunea sa, a adus multora dintre slujitorii și credincioșii din Patriarhia Ecumenică atâtea daruri și bucurii duhovnicești”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 2 septembrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, și astăzi avem, între alți sfinți, doi sfinți atât de pilduitori prin viața lor curată, plină de credință, de dragoste de Dumnezeu și de oameni și de jertfă.
Sfântul Mamant s-a născut într-o închisoare. Părinții săi, Teodot și Rufina, erau cinstitori ai lui Hristos. Era vremea împăratului Aurelian, 270-275.
Acest împărat a dat porunci ca cei care nu respectă și nu se închină idolilor, pe care romanii îi socoteau zei, deși erau obiecte fără suflet, să fie pedepsiți, bătuți, închiși și, dacă nici după aceste asprimi, obligați să aducă jertfă idolilor, nu se lasă înduplecați să aducă jertfe, să fie uciși.
Au ajuns în temniță acești doi soți și se ruga stăruitor Teodot și zicea Bunului Dumnezeu:
„Doamne, am văzut atâta cruzime, cum sunt uciși închinătorii care cinstesc numele Tău și Te cheamă pe Tine, Dumnezeu viu și adevărat. Iată, și eu am ajuns să fiu închis. Nu știu dacă voi putea răbda atâtea chinuri, dar n-aș vrea să mă lepăd de Tine. Dacă socotești că sunt prea slab și nu voi putea răbda chinul morții pentru Tine, nu vreau să mă lepăd de Tine. Mai bine ia-mă înainte de a fi adus la chinuri.”
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea, că a fost foarte sincer, și a murit.
A rămas soția sa singură în închisoare. A născut un prunc de parte bărbătească și, după naștere, la puțin timp, a murit și ea.
O femeie numită Amia, care era credincioasă în ascuns și ea, a venit în temniță și a cerut să i se dea trupurile celor doi părinți ai unui prunc ce nici nu avea nume. Ei erau din părțile Siriei, părinții, și, iată, a îngropat trupurile celor doi părinți și a luat copilul să-l crească.
Copilul, până la cinci ani, n-a vorbit, dar rostea așa: „Mam, mam, mam!”. Într-un fel, rostea numele mamei în limba siriană și atunci Amia l-a botezat cu numele Mamant.
Copilul a crescut, a ieșit din închisoare, după ce îl luase mama sa. Dar a murit și această mamă, însă i-a lăsat o zestre atât de bogată: credința în Hristos. Și tânărul Mamant a început să-L mărturisească pe Hristos fără frică. Dacă părinții lui au avut frică de moarte, tatăl lui, el n-a avut frică de moarte.
L-au chemat să aducă jertfă idolilor, chiar în Capadocia. Dar el a spus:
„Eu nu aduc jertfă acestor obiecte fără suflet. De aceea, faceți ce vreți cu mine, că eu vreau să trăiesc cu Hristos sau să mor cu Hristos.”
L-au bătut amarnic. Sângele îi curgea șiroaie. L-au dat la fiare. Fiarele au fost blânde cu el. Nu știau ce să-i mai facă. El se ruga tot timpul și zicea: „Doamne, ajută-mă să-Ți slujesc Ție!”.
Și a fost luat de un înger și dus într-un loc pustiu. Și acolo tânărul a început să lucreze. Era foarte râvnitor și postitor și a început să facă milostenie. Acolo erau cerbi și ciute. Mulgea ciutele și făcea brânză și dădea săracilor. Era foarte milostiv.
În cele din urmă s-a sfârșit acolo, după ce a făcut mult bine multor oameni. Rănile sale se cunoșteau și acum, că atunci când a fost chinuit toată carnea de pe trup i-a căzut, dar el a rămas credincios și rugător și s-a sfârșit la adânci bătrâneți.
Astăzi prăznuim un mare postitor. Acesta a trăit în timpul unor împărați: Iustinian, Tiberiu și Mauriciu. Era vremea când păstorea la Constantinopol un mare patriarh, Eutihie, plin de învățătură și de râvna propovăduirii.
Ioan, care era în pustiu, aflându-l patriarhul, l-a chemat și l-a pus în slujba lui. L-a lăsat să se roage și să postească, că îi plăceau mult rugăciunea și postirea și din rugăciunea lui mulți creștini se foloseau.
L-a făcut diacon patriarhul și a rămas în preajma patriarhului 13 ani. Și, după 13 ani, Patriarhul Eutihie a trecut la cele veșnice.
Poporul îl cunoștea și voia să-l aibă patriarh. Refuza, că lui îi plăceau rugăciunea și postirea, dar l-au silit și i-au spus:
„Nouă ni s-a descoperit că trebuie să fii urmașul Patriarhului Eutihie, al cărui ucenic ai fost. Te rugăm să nu refuzi, că de la Dumnezeu este această dorință a noastră, care vrem să avem un rugător în fruntea Bisericii.”
A fost hirotonit patriarh de ceilalți patriarhi dimprejur, dar și-a continuat viața de asceză. Mânca doar o dată pe săptămână și era foarte rugător.
A fost ajutat de Dumnezeu să aibă multe bucurii și să fie cu adevărat un slujitor care să aducă bucurie tuturor credincioșilor. Este primul patriarh, acest Ioan, numit Sfântul Ioan Postitorul, care a fost numit Patriarh Ecumenic, adică peste toată Biserica Ortodoxă.
El s-a sfârșit la adânci bătrâneți, după ce a adus o lumină atât de puternică asupra Patriarhiei Ecumenice, și mulți creștini și slujitori s-au folosit de viața sa sfântă.
Așa s-a sfârșit Patriarhul Ioan Postitorul al Constantinopolului, un slujitor al lui Dumnezeu după toată rânduiala, care, cu postul și cu rugăciunea sa, a adus multora dintre slujitorii și credincioșii din Patriarhia Ecumenică atâtea daruri și bucurii duhovnicești.”
