Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit duminică, 28 decembrie 2025, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, despre împărtășirea credincioșilor și despre felul în care Biserica înțelege lucrarea euharistică drept o prezență continuă în viața creștinului. Cuvântul a fost rostit după Liturghia Sfântului Apostol Iacob, oficiată de ierarh.
20.000 de mucenici din Nicomidia, mărturisitori ai Nașterii Domnului
În contextul praznicului Nașterii Domnului, ÎPS Teodosie a evocat pilda celor 20.000 de mucenici din Nicomidia, care s-au adunat într-un loc retras pentru a săvârși Sfânta Liturghie și pentru a se împărtăși, în vreme de prigoană. Potrivit relatării din predică, creștinii au fost descoperiți, chemați să se lepede de Hristos și să jertfească idolilor, însă au refuzat, mărturisind că „așa-zișii zei” sunt doar „obiecte de lemn, de piatră, de argint, de aramă”.
Ierarhul a arătat că această mucenicie, petrecută la începutul secolului al IV-lea, a fost primită de credincioși cu întărire și nădejde, fiind pregătiți sufletește de ierarhii și preoții care slujiseră cu ei: „Să nu vă temeți, să nu vă lepădați… rămâneți cu Hristos”.
Împărtășirea nu e o statistică, ci o rânduială vie
Punctul central al predicii a fost explicarea felului în care ÎPS Teodosie a înțeles frecvența împărtășirii în viața ortodoxă, subliniind că discuția nu se reduce la intervale fixe, ci ține de rânduiala liturgică și de trăirea duhovnicească a comunității.
Înaltpreasfinția Sa a afirmat:
„Dacă astăzi te împărtășești și te mai împărtășești peste 40 de zile, aducând jertfă la altar, unde noi vă pomenim numele la Proscomidiar, duhovnicește continuă împărtășirea tuturor.”
Și a formulat concluzia, citând un „sfânt părinte”:
„Împărtășirea în Ortodoxie nu este nici deasă, nici rară, ci este continuă.”
Proscomidia și „împărtășirea continuă”
ÎPS Teodosie a legat această idee de pomenirea la Proscomidie, explicând, în cheie pastorală, că părticica scoasă pentru fiecare nume și așezată în Sfântul Potir arată o lucrare de har care nu se închide într-un moment singular, ci se prelungește în viața Bisericii:
„Părticica cu numele meu… îmi spală păcatele în fiecare zi, de câte ori sunt pomenit.”
Ierarhul a îndemnat, totodată, la luare-aminte față de această rânduială a Bisericii, arătând că împărtășirea cere conștiință eclesială și responsabilitate.
Fuga în Egipt și biruința asupra idolilor
În partea finală a cuvântului, Arhiepiscopul Tomisului a amintit și de fuga în Egipt a Mântuitorului, arătând că venirea lui Hristos aduce lumină și zdrobește rătăcirea idolilor: „idolii… au căzut, s-au sfărâmat”. Din această perspectivă, credincioșii sunt chemați să-L aibă pe Hristos ca „Dumnezeu adevărat” și să rămână statornici în credință curată, rugăciune și viață luminată de dragoste.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 28 decembrie, după Liturghia Sf. Ap. Iacob, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Până la sfârșitul lunii decembrie suntem în sărbătoarea Nașterii Pruncului Iisus de către Fecioara Maria.
Astăzi prăznuim pe cei 20.000 de mucenici care au venit să prăznuiască cu toții, împreună, Nașterea Domnului, într-un loc ferit și ascuns, din Nicomidia. Acolo era un loc retras și au făcut acolo biserică. Cei ce voiau să sărbătorească sărbătoarea Nașterii Domnului au mers acolo și acolo s-a făcut Liturghie și s-au împărtășit. Dar era vremea prigoanelor. De aceea s-a auzit când au urcat cei 20.000 de oameni. S-au sesizat mulți că aceia se duc să se închine lui Hristos.
De aceea a trimis împăratul, cu sfetnicii săi, să vadă cât de adevărat este că a fugit o mulțime de creștini în locul acela retras să-și sărbătorească ziua Dumnezeului lor, Nazarineanul Iisus Hristos, cum era numit.
Și așa s-a dat vorbă că, într-adevăr, sunt acolo. De frică, ei au slujit noaptea și, la capătul nopții, când era Evanghelia sfârșită și s-au împărtășit, iată, au venit trimișii împăratului să-i scoată de acolo și să-i ucidă pe toți cei care, în loc să aducă jertfă idolilor, cum a dat poruncă împăratul, aduceau o jertfă străină.
Au fost luați la rost:
„Voi nu vreți să țineți porunca împăratului, să vă lepădați de Hristos al vostru și să veniți să aduceți jertfă, cum a poruncit împăratul, vechilor zei pe care îi cinstește poporul de atâta vreme?”
Și ei au răspuns cu toții:
„Noi nu dorim așa ceva și nu putem să aducem jertfă așa-zișilor zei, că nu sunt zei; sunt obiecte de lemn, de piatră, de argint, de aramă.”
Și atunci a început cu adevărat măcelul. Au fost uciși toți cei 20.000, cu preoți, cu diaconi și cu creștini, care au urcat acolo și noaptea au adus jertfă lui Dumnezeu.
Dar ei s-au bucurat și nu s-au înspăimântat de această măsură mucenicească. S-au așteptat oarecum, iar ierarhii și preoții care au slujit cu ei le-au spus:
„Noi am plecat și am venit să cinstim Nașterea Domnului aici, că în cetăți nu o putem cinsti. Dar dacă diavolul va descoperi călăilor noștri unde suntem și aceia vor veni să ne ucidă, să nu vă temeți, să nu vă lepădați. Iată, v-ați împărtășit cu Hristos chiar de ziua Nașterii Sale. Rămâneți cu Hristos, că El vă va ridica sufletele la cer și veți fi părtași cu Hristos la Împărăția cea cerească.”
Și toți se întăreau unii pe alții și, cu adevărat, au venit călăii, i-au scos rând pe rând și i-au ucis pe toți. De aceea aceasta este cea mai mare mucenicie.
După mucenicia Sfântului Ștefan, întâiul arhidiacon, aceasta s-a produs nu în secolul acela, ci în secolul al treilea, că Sfântul Ștefan a fost ucis în veacul apostolic, dar acești 20.000 de mucenici au fost uciși la începutul secolului al IV-lea.
Iar mâine vom prăznui pruncii uciși. Și iată, aceia cu toții s-au suit la cer. Sufletele lor au fost atât de luminate, încălzite și sfințite de împărtășirea pe care au primit-o. Iată, chiar în ziua Nașterii Domnului, ei s-au bucurat și sufletele lor toate s-au înălțat către cer, iar Hristos i-a primit acolo și le-a mulțumit că pentru numele Lui au pătimit și iată sunt vrednici, și i-a chemat pe toți în Împărăția cea cerească.
Să înțelegem cât de mare este taina credinței noastre, cât de valoros este a-L sluji pe Hristos, a ne închina Lui și a ne împărtăși. Și vă spun un lucru: dacă astăzi te împărtășești și te mai împărtășești peste 40 de zile, aducând jertfă la altar, unde noi vă pomenim numele la Proscomidiar, duhovnicește continuă împărtășirea tuturor. De aceea, zice un sfânt părinte, că împărtășirea în Ortodoxie nu este nici deasă, nici rară, ci este continuă.
Astăzi m-am împărtășit și mâine voi fi împărtășit, că părticica cu numele meu, care se va pune în Potir, unde este Sângele Domnului, îmi spală păcatele în fiecare zi, de câte ori sunt pomenit. Și astfel trebuie să fim cu luare-aminte la această rânduială a Bisericii noastre.
Iată, astăzi Sfânta Evanghelie ne vorbește despre fuga în Egipt a Mântuitorului Hristos. A stat acolo șapte ani și această fugă a fost firească, pentru că a primit veste de la înger bătrânul Iosif, să ia Pruncul și pe Maica Lui și să fugă în Egipt, să stea acolo cât îi va spune îngerul.
Și venind Maica cu Pruncul în Egipt, împreună cu bătrânul Iosif, idolii de acolo s-au înspăimântat și au căzut, s-au sfărâmat. N-a mai rămas nimic din ei. Și, pe parcurs, egiptenii se vor închina lui Hristos și toți cei care L-au cunoscut pe Hristos Îl vor avea Dumnezeu adevărat.
De aceea și noi să-L avem pe Hristos, Dumnezeu adevărat, și să-L iubim cel mai mult, că El ne-a adus lumina cunoștinței, ne-a adus răscumpărarea păcatelor noastre, ne-a adus înfrățirea între noi și înfrățirea cu Hristos, Care a luat trup ca și noi. Această înfrățire să dăinuie în mintea, în inima noastră și în toată viața noastră.
Și mâine să serbăm, după cei 20.000 de mucenici din Nicomidia, pe cei 14.000 de prunci uciși de Irod, din pricina faptului că n-a putut să-L găsească pe Iisus ca să-L omoare și i-a ucis pe ceilalți prunci nevinovați.
Și iată, prăznuim în fiecare an aceste momente cruciale din istoria noastră. Să ne ajute Dumnezeu să rămânem cinstitori și iubitori de Dumnezeu, iubitori de credință curată, râvnitori să împlinim credința noastră prin rugăciune și prin viață curată și plină de dragoste față de toți semenii noștri.”
