Luni seara, 27 octombrie 2025, după Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Dervent, din localitatea Galița, județul Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură profund, evocând figura Sfântului Iachint de la Vicina, „ultimul mitropolit al Vicinei și primul mitropolit al Țării Românești”.
În prezența unui sobor de preoți, monahi și numeroși credincioși, ierarhul a vorbit despre legătura istorică și duhovnicească dintre Dobrogea apostolică și Țara Românească, amintind că, prin Sfântul Iachint, aceste două provincii au fost unite în duh și credință.
„Sfântul Iachint a fost primul mitropolit al Țării Românești”
„Astăzi avem un prilej de mare sărbătoare – îl cinstim pe ultimul mitropolit al Vicinei, dar și pe primul mitropolit al Țării Românești. Mitropolia Tomisului a fost continuată de Mitropolia Vicinei, iar ultimul mitropolit al acesteia, în secolul al XIV-lea, a fost Sfântul Iachint. După venirea ocupației străine, el a fost chemat la Curtea de Argeș, unde a devenit primul mitropolit al Țării Românești”, a spus Arhiepiscopul.
Ierarhul a explicat că Mitropolia Ungrovlahiei a fost recunoscută de Patriarhul Calist I al Constantinopolului, în anul 1359, fapt care a consfințit rânduiala canonică a Bisericii Române: „Țara Românească nu putea avea mitropolie fără o gramată patriarhală venită de la Patriarhul Ecumenic”.
„Un ierarh luptător, care a întipărit credința vie în sufletele creștinilor”
ÎPS Teodosie a evocat activitatea rodnică a Sfântului Iachint, care „a întemeiat numeroase mănăstiri și biserici, a trimis misionari în Transilvania și a adus călugări de la Sfântul Munte Athos pentru a reînvia viața duhovnicească”.
„A fost un om profund credincios, iubitor de Hristos și de oameni. A dorit să întipărească credința vie în sufletele creștinilor, ale monahilor și ale preoților. De aceea, Biserica l-a așezat în rândul sfinților, pentru viața sa curată și jertfelnică”, a subliniat Arhiepiscopul Tomisului.
„Vicina – leagăn al Mitropoliei românești”
În cuvântul său, ierarhul a evidențiat faptul că Vicina, vechea mitropolie dobrogeană, se află „aici, aproape de noi”, iar descoperirile arheologice, inclusiv harta găsită la Vatican, confirmă acest fapt.
„Părintele Andrei, starețul Mănăstirii Dervent, a socotit că nu putea fi un sfânt mai potrivit ca ocrotitor al acestei mănăstiri decât Sfântul Iachint, cel care a legat Dobrogea de Țara Românească. El a fost un ierarh care a făcut istorie vie și puternică”, a spus ÎPS Teodosie.
„Aici avem certificatul de naștere al poporului român”
Într-un moment de adâncă trăire, Arhiepiscopul Tomisului a afirmat că Adamclisi și Dobrogea reprezintă locurile în care s-a născut poporul român:
„Aici, la Adamclisi, unde se află monumentul ridicat de împăratul Traian, avem certificatul de naștere al poporului român. Aici s-a născut viața noastră, credința și neamul românesc. Se pare că această cetate a fost prima creștinată de Sfântul Apostol Andrei, iar locurile acestea sfinte – Peștera Sfântului Andrei și Mănăstirea Dervent – sunt mărturii vii ale începuturilor creștinismului pe pământ românesc.”
„Părintele Elefterie – sfântul care a prevestit renașterea Derventului”
ÎPS Teodosie a adus un omagiu Părintelui Elefterie, fostul stareț al mănăstirii, pe care l-a numit „sfânt necanonizat”:
„Părintele Elefterie, duhovnicul meu, vorbea încă din 1972 că va cădea comunismul și că va reveni aici, iar izvorul va curge din nou. Prevestirile sale s-au împlinit întocmai. El m-a adus în Dobrogea și tot el mi-a lăsat ca pildă râvna și dragostea pentru acest loc binecuvântat.”
„Părintele Andrei a zidit o biserică frumoasă, trainică și iubită de credincioși”
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a elogiat apoi lucrarea Părintelui Andrei, actualul stareț al Mănăstirii Dervent:
„Părintele Andrei este din Niculițel, din patria sfinților patru martiri, și iubește foarte mult Biserica. Are o vocație deosebită pentru construcțiile din piatră, care dăinuiesc în timp. Dumnezeu să-i dea sănătate, căci este un vrednic urmaș al Părintelui Elefterie și a ridicat o biserică măreață, în care ne adunăm cu toții.”
Arhiepiscopul a adăugat că în Dobrogea s-a renăscut viața monahală:
„De la trei mănăstiri, câte erau în 2001, avem astăzi cincizeci. Numai în municipiul Constanța s-au ridicat peste douăzeci de biserici, iar în sate – peste o sută. Toate acestea arată că Dobrogea este un pământ apostolic viu.”
„Mă simt dobrogean prin inimă”
În încheiere, ÎPS Teodosie a mărturisit cu emoție:
„Deși vin din Bucovina, acum mă simt dobrogean prin inimă. Mă identific cu oamenii acestor locuri și simt că această mănăstire, acest pământ, sunt parte din sufletul meu.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, luni seara, 27 octombrie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Mănăstirea Dervent, din localitatea Galița, județul Constanța:
”Preacuvioase părinte stareț, preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Cu mare bucurie și emoție vin, în fiecare an, la această sărbătoare. Am venit încă din noapte, pentru că mâine avem ședința solemnă a Sfântului Sinod, și vă mulțumesc că ați venit să ne rugăm împreună, căci în rugăciune primim cel mai mare folos. În loc să lenevim, ne rugăm, iar rugăciunea de la miezul nopții este cea mai puternică, rugăciunea de aur.
De aceea, astăzi avem un prilej de mare sărbătoare: îl cinstim pe ultimul mitropolit al Vicinei, dar și pe primul mitropolit al Țării Românești.
Mitropolia Tomisului a fost continuată de Mitropolia Vicinei, iar ultimul mitropolit al Vicinei, în secolul al XIV-lea, a fost Sfântul Iachint. A păstorit aici câțiva ani, apoi, după venirea ocupației străine, Mitropolitul Iachint de la Vicina a fost chemat la Curtea de Argeș, să fie primul mitropolit al Țării Românești.
Odată cu acest mitropolit, s-a recunoscut și Mitropolia Ungrovlahiei, numită și a Țării Românești, cu primul ei întâistătător, între anii 1359 și 1372.
Mitropolitul Iachint, cât a păstorit aici, i-a încurajat pe creștini, i-a ajutat pe ierarhi, pe preoți, pe monahi și pe credincioși, întărindu-i în credință. Le-a vestit că vor veni vremuri grele, vitregi pentru credință, dar i-a îndemnat să-și păstreze credința cea adevărată, care este cea mai mare comoară a sufletului credincios.
A fost adus la Argeș în anul 1359, iar voievozii de atunci au făcut demersuri la Patriarhia Constantinopolului pentru recunoașterea Mitropoliei Ungrovlahiei a Țării Românești. Patriarhul Calist I a recunoscut această mitropolie, iar Sfântul Iachint a devenit primul mitropolit al Țării Românești, recunoscut de Biserica-Mamă, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, unde ierarhii au același rang onorific, deși pozițiile lor sunt administrative.
Aceasta este rânduiala canonică: Țara Românească nu putea avea mitropolie fără o gramată patriarhală venită de la Patriarhul Ecumenic Calist.
Mitropolitul nostru, Iachint, al Vicinei și al Țării Românești, a păstorit până în 1372. A avut o activitate intensă, a întemeiat multe mănăstiri și biserici, cât i-au permis sănătatea și vârsta a alergat peste tot. A participat la sinoadele de la Patriarhia Constantinopolului, iar mai târziu, îmbătrânind și suferind de boală, nu a mai putut merge la drumuri atât de lungi. Nici voievozii nu l-au mai lăsat să plece, căci pe drum erau mulți trădători și oameni fără lege care ucideau pe cei nevinovați.
De aceea, a primit și o mustrare, dar s-a scuzat foarte obiectiv în fața Patriarhului Constantinopolului, explicând că nu a putut să participe la toate întrunirile patriarhale.
În Țara Românească, însă, a avut o misiune deosebit de frumoasă: s-a îngrijit de viața duhovnicească, a chemat călugări de la Sfântul Munte Athos și a înființat numeroase mănăstiri. A trimis misionari veniți de la Sfântul Munte, mai ales în Transilvania, care era atunci cea mai încercată parte a neamului, și a întemeiat multe locașuri sfinte.
A ridicat Mănăstirea de la Curtea de Argeș, de la Negru Vodă, și tot el l-a adus pe Sfântul Nicodim, pe care l-a așezat la Tismana.
A adus din Mănăstirea Dochiariu din Athos mai mulți părinți pentru a înviora viața duhovnicească, a întemeiat Mănăstirea Snagov și alte așezăminte monahale.
Sfântul Iachint de la Vicina era un om profund credincios, iubitor de Hristos, plin de dragoste față de creștini, monahi și preoți, având mereu cuvinte de folos pentru toți.
De aceea, Sfântul Iachint, care este și ultimul mitropolit al Vicinei, dar și primul mitropolit al Țării Românești, a fost trecut în rândul sfinților pentru viața sa curată, pentru jertfa și râvna lui în apărarea credinței. A fost un ierarh luptător și sârguitor, care a dorit să întipărească credința vie în sufletele creștinilor, ale monahilor și ale preoților.
Pentru că Vicina se află aici, în apropierea noastră, și s-au descoperit vestigiile acestei vechi mitropolii – nu în altă parte, ci aici –, avem chiar și harta Mitropoliei Vicinei, descoperită la Vatican, fiind atât de aproape de locul istoric al Vicinei, Părintele Andrei, starețul acestei mănăstiri, a socotit că nu poate fi un sfânt mai potrivit ca ocrotitor al acestei frumoase și mărețe mănăstiri de la Dervent decât Sfântul Iachint, ultimul mitropolit al Vicinei, care a scris istorie vie și puternică în Țara Românească.
El a legat acest ținut al Dobrogei de Țara Românească – ținut care avea să se alipească din nou trupului țării în 1878, după câștigarea Războiului de Independență.
Iată, de asemenea, aceste sfinte cruci de la Dervent, cruci minunate care au răsărit din mormintele unor mucenici de aici, mărturisind prin ele sfințenia locului.
Astfel, Mănăstirea Dervent are o istorie aparte, strălucind ca o legătură vie între Dobrogea apostolică și Țara Românească.
Părintele Elefterie, care cu siguranță este sfânt, deși încă nu a fost proclamat, îmi vorbea, ca fiu duhovnicesc al său, atât de frumos despre acest ținut, despre pământul de la Dervent, cu minunile sale, cu izvorul Sfântului Andrei, cu crucile de leac, unde mulți creștini își găsesc alinare.
Cu adevărat, prin aceste cruci de leac și prin izvorul Sfântului Andrei, care a țâșnit când Sfântul Apostol Andrei a poposit aici, Dobrogea are o comoară mare, dar această comoară s-a desăvârșit prin această măreață și frumoasă biserică.
Noi nădăjduim că ea va fi plină, atât jos, cât și sus, atunci când vom sluji hramurile la lumina zilei. Acum ne aflăm în noapte, dar vă mulțumesc că ați venit în număr mare chiar și la această oră târzie. Dacă ar fi știut mai mulți cât de folositoare este Liturghia de noapte, ar fi venit și ei.
Trebuie să-i lămurim, pentru că și la Ierusalim se săvârșește Sfânta Liturghie la miezul nopții, iar la Sfântul Munte Athos, această Liturghie de la miezul nopții este dătătoare de daruri și bucurii duhovnicești.
Iată, îl cinstim pe Sfântul Iachint, care rămâne în istorie prin două mitropolii: Mitropolia Tomisului și Mitropolia Ungrovlahiei (a Țării Românești). Pentru recunoașterea celei din urmă a stăruit și a primit răspuns favorabil de la Patriarhia Ecumenică voievodul Nicolae Alexandru Basarab.
Astfel, Mitropolia Țării Românești a fost recunoscută, iar primul mitropolit a fost Sfântul Iachint de la Vicina, devenit apoi mitropolit al Țării Românești.
Multă trudă a depus Sfântul Iachint, mai întâi aici, în Dobrogea, iar apoi în Țara Românească. Dobrogea și Țara Românească sunt unite prin același ierarh, care le-a păstorit cu dragoste, a întemeiat atâtea mănăstiri și a ridicat multe biserici.
De asemenea, a trimis misionari și călugări în Transilvania, care era atunci mult încercată de mișcările și presiunile stăpânirii străine.
De aceea, Sfântul Iachint de la Vicina trebuie să ne rămână un părinte apropiat nouă tuturor, pentru că el a iubit acest ținut și a plecat în Țara Românească atunci când a fost nevoie, pentru ca Țara Românească – care este tot pământ românesc – să aibă un ierarh vrednic, asemenea locurilor unde s-a născut credința și poporul român.
Aici a început cu adevărat viața poporului român. De aceea avem o mare bucurie și o mare mulțumire că deținem certificatul de naștere al poporului român.
Aici, la Adamclisi, unde se află monumentul cu atâtea metope din vremea împăratului Traian, care a ridicat acel vestit monument, vedem că suntem popor român – daco-roman, așa cum eram și în timpul împăratului Traian. Iar acest loc, cetatea Adamclisi, este certificatul nostru de naștere.
Se pare că a fost și prima cetate creștinată de Sfântul Apostol Andrei, iar mărturiile sunt numeroase. Locul cel mai sfânt al nostru rămâne Peștera Sfântului Apostol Andrei, dar și Derventul urmează acest loc de sfințenie, pentru că aici, la Dervent, se petrec minuni: izvorul Sfântului Andrei, crucile de leac, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Părintele Elefterie, duhovnicul meu, încă din anul 1972, vorbea atât de frumos despre această istorie care avea să continue. El a spus atunci că va cădea comunismul și că va reveni ca stareț, iar izvorul va curge din nou. Prevestirile sale s-au împlinit întocmai, cu o exactitate și o frumusețe dumnezeiască.
De aceea sunt bucuros că Părintele Elefterie, sfântul meu părinte duhovnicesc, m-a adus aici, în Dobrogea. Gândul și inima mea se îndreaptă mereu spre el, iar Dumnezeu, prin rugăciunile sale, a rânduit ca aici să fie un urmaș vrednic – Părintele Andrei, care a zidit această frumoasă și măreață biserică, ce primește astăzi mulțime de credincioși.
Îi mulțumesc Părintelui Andrei și îi sunt mereu recunoscător, pentru că prin osteneala și râvna sfinției sale s-au întemeiat atâtea mănăstiri.
Zece mănăstiri noi au fost ridicate în județul Tulcea, iar aici, în Constanța, de la doar trei mănăstiri existente în anul 2001, astăzi avem cincizeci.
Îi mulțumesc Părintelui Andrei pentru toate aceste mănăstiri și schituri care au prins viață pe acest pământ apostolic, căci se cuvenea să renască aici viața monahală și să se ridice mănăstiri și biserici noi.
Avem, de asemenea, multe biserici noi: numai în municipiul Constanța s-au construit peste douăzeci de biserici, iar în celelalte orașe și în comunitățile sătești – peste o sută de biserici noi.
De aceea, îi mulțumesc Părintelui Andrei, care ne-a pregătit sărbătoarea hramului Sfântului Iachint de la Vicina în această noapte sfântă, ca să o prăznuim cum se cuvine, pentru că este o mare sărbătoare pentru noi, dobrogenii.
Acum mă simt și eu de-al locului, deși vin din Bucovina, căci sunt dobrogean prin inimă, fiindcă aici mă identific cu oamenii acestor meleaguri.
Îi mulțumesc Părintelui Andrei pentru toate înfăptuirile sale și îmi amintesc că, încă de când am venit aici, l-am îndemnat să ridice o biserică frumoasă. Iar el mi-a spus atunci: „Să aveți răbdare.”
A fost la toate bisericile vechi și a luat modele de inspirație, și iată ce biserică frumoasă a ridicat aici, împreună cu arhitecții și inginerii săi, pentru că mulți îl iubesc și îl respectă.
Părintele Andrei este originar din Niculițel, din patria sfinților patru martiri, și iubește foarte mult Biserica, mănăstirile și construcțiile din piatră, pentru care are o deosebită vocație și pricepere, știind să ridice edificii care dăinuiesc în timp și să promoveze o arhitectură frumoasă și trainică.
Părinte Andrei, vă mulțumesc din inimă! Dumnezeu să vă dăruiască în continuare sănătate și putere! Sunt convins că Părintele Elefterie se roagă și mijlocește pentru sfinția voastră, căci sunteți un urmaș credincios și i-ați continuat lucrarea duhovnicească prin această măreață ctitorie, biserica aceasta care ne adună aici, într-un loc sfânt și primitor, unde mulți vin cu bucurie.
Dumnezeu să vă dea sănătate, înțelepciune și râvnă în continuare, iar Sfântul Ierarh Iachint, ocrotitorul acestei biserici, să vă fie mereu în ajutor. Amin!”
