Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a vorbit vineri, 27 februarie, despre mărturisirea credinței și puterea exemplului sfinților, în predica rostită după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța.
Ierarhul a subliniat că viața sfinților reprezintă modele concrete de credință, jertfă și mărturisire, chemând credincioșii să urmeze aceste exemple în viața de zi cu zi.
Pilda Sfântului Vasile Mărturisitorul
ÎPS Teodosie a amintit că Sfântul Vasile Mărturisitorul a trăit în vremea persecuțiilor împotriva icoanelor, în timpul împăratului Leon Isaurul, fiind un apărător al dreptei credințe:
„Sfântul Vasile a fost un mare postitor și rugător, dar și mărturisitor al dreptei credințe.”
Pentru mărturisirea cinstirii icoanelor, sfântul a fost întemnițat și supus suferințelor, fiind eliberat după moartea împăratului și revenind la viața sa de rugăciune și nevoință, sprijinind numeroși creștini și monahi.
Modele de nevoință: Chira și Marana
În continuare, ierarhul a prezentat viața a două sfinte nevoitoare — Chira și Marana — descrise drept exemple de postire aspră, rugăciune neîntreruptă și discreție duhovnicească.
„Viața lor a fost pilduitoare. Chira nu vorbea nimic, doar se ruga. Marana îi îndemna pe toți să se roage și să postească, că rugăciunea și postul sunt aripile sufletului.”, a spus ÎPS Teodosie.
Potrivit predicii, cele două au dus o viață de nevoință timp de zeci de ani, iar exemplul lor arată că sfințenia se clădește prin perseverență, răbdare și iubire.
Credința mărturisită — credință vie
Mesajul central al predicii a fost necesitatea mărturisirii publice și constante a credinței, pe care ierarhul a prezentat-o drept condiție a autenticității vieții creștine:
„Și noi să avem pilda vieții lor, să rămânem credincioși în toată viața noastră și credința să o mărturisim neîncetat.”
Arhiepiscopul Tomisului a concluzionat:
„O credință care nu este mărturisită nu este o credință vie și avem nevoie de această credință vie ca să ne mântuim cu toții.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, vineri, 27 februarie, după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Astăzi, noi prăznuim sfinți care ne dau o pildă de credință, de dragoste, de jertfă și de mărturisire, sa să-i urmăm.
Sfântul Vasile Mărturisitorul a fost un mare postitor și rugător, dar și mărturisitor al dreptei credințe. El mărturisea credința cu mult zel, cu multă dragoste, în vremea în care împăratul Leon Isaurul prigonea sfintele icoane și le scotea din biserici.
Sfântul Vasile a fost prins mărturisind tuturor că icoanele se cuvin să fie cinstite. A fost închis și bătut, dar Leon Isaurul a murit. Și atunci a urmat împărăteasa Teodora, iar el a fost scos din închisoare. A pătimit împreună cu Sfântul Procopie Decapolitul, pe care l-am prăznuit o zi înainte.
După ce a ieșit din închisoare, s-a întors la postirea sa, la rugăciunea sa, a trăit încă mulți ani și, la adânci bătrâneți, s-a sfârșit. A ajutat mulți creștini și monahi ca să fie râvnitori în dreapta credință, să se jertfească pentru credință cu multă dragoste.
Astăzi prăznuim și două femei pline de credință și de jertfă: Chira și Marana. Acestea erau credincioase și mult postitoare. Au învățat de la fragedă tinerețe să postească și posteau foarte aspru, astfel încât au ajuns să mănânce doar o dată la trei săptămâni o mâncare ușoară. După aceea au ajuns chiar la patruzeci de zile să mănânce, dar în celelalte zile beau apă, că fără apă nu se poate trăi. Au ajuns și la locurile sfinte unde s-au închinat și nici acolo nu au mâncat. Tot timpul se rugau, posteau și erau pline de râvnă și de dragoste.
Viața lor a fost pilduitoare. Chira nu vorbea nimic, doar se ruga. Cealaltă, Marana, vorbea puțin și îi îndemna pe toți cei ce veneau la ea să se roage, să postească, că rugăciunea și postul sunt aripile sufletului. Și, în mare adevăr, a vorbit această Marana.
Au trăit astfel cu post peste patruzeci de ani, iar cei ce le-au cunoscut s-au minunat cum au putut să trăiască. În afară de primii ani, au trăit peste șaizeci de ani, dar cu o postire foarte aspră și cu o rugăciune neîntreruptă, iar Chira, nevorbind nimic, doar rugându-se neîncetat. Trupurile lor erau atât de strălucite când s-au sfârșit, încât se minunau toți de aceste trupuri frumoase, strălucitoare, care cu adevărat s-au spiritualizat încă din vremea vieții pământești, pentru că au trăit cu înțelepciune și cu dragoste.
Și noi să avem pilda vieții lor, să rămânem credincioși în toată viața noastră și credința să o mărturisim neîncetat. O credință care nu este mărturisită nu este o credință vie și avem nevoie de această credință vie ca să ne mântuim cu toții.”
