Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a vorbit marți, 19 mai, după săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, despre puterea mărturisirii credinței și despre jertfa mucenicilor care au păstrat dreapta credință în vremuri de prigoană.
În cuvântul de învățătură, ÎPS Teodosie a evocat viața și mucenicia Sfântului Patrichie, episcopul Prusei, care a fost supus chinurilor pentru că a refuzat să aducă jertfă idolilor.
Mărturisirea Sfântului Patrichie în fața prigonitorilor
Arhiepiscopul Tomisului a relatat că păgânii atribuiau unui zeu fals vindecările care se petreceau la izvoarele cu ape fierbinți din acea regiune, deși acestea erau, de fapt, „din purtarea de grijă a lui Dumnezeu”, ape cu putere tămăduitoare.
Chemat să aducă jertfă idolului Esculap, Sfântul Patrichie a refuzat fără ezitare și a mărturisit credința în Hristos:
„Eu nu pot să aduc jertfă decât Dumnezeului Celui Viu, pe Care eu tot timpul Îl port în sufletul meu, Căruia Îi slujesc și eu, și toți cei ce suntem creștini, Fiului lui Dumnezeu, Care S-a întrupat din Fecioara Maria.”
ÎPS Teodosie a arătat că, după această mărturisire, mucenicul a fost aruncat în apele fierbinți, însă a ieșit nevătămat, spre uimirea tuturor celor de față.
„Mulți păgâni au început să laude pe Dumnezeul lui Patrichie și al celorlalți slujitori care erau împreună cu el”, a spus ierarhul, subliniind că minunea a devenit prilej de întoarcere la credință pentru numeroși oameni.
„Credința, dacă nu este mărturisită, nu aduce roade”
În continuarea predicii, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre rolul mucenicilor în păstrarea credinței creștine și despre responsabilitatea credincioșilor de a trăi și mărturisi Evanghelia.
„Iată cât de mare este puterea lui Dumnezeu, cât de mare este răbdarea mucenicilor! Ei sunt aceia care ne-au adus credința până la noi, iar această credință trebuie să o ținem și noi, cu jertfă, cu dragoste, cu mărturisire, cu toată facerea de bine, căci credința, dacă nu este mărturisită, nu aduce roade”, a spus ÎPS Teodosie.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să transforme credința în faptă și în iubire concretă față de aproapele.
Îndemn la iubire și ajutorarea semenilor
În încheiere, ÎPS Teodosie a subliniat că adevăratele roade ale credinței se văd în relația cu semenii și în disponibilitatea de a-i ajuta pe cei aflați în suferință sau în nevoie.
„Să aducem roadele credinței, iubind pe toți semenii noștri, pe toți cei ce au nevoie de ajutorul nostru, să-i primim în dragostea noastră, să avem bucuria de a ne sălășlui și noi, împreună cu cei ce au primit dreapta credință și care, cu adevărat, se roagă și acum în ceruri pentru sufletele noastre”, a transmis Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, marți, 19 mai, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Hristos a înviat!
Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, și astăzi avem o ceată de mucenici atât de mari mărturisitori. Cel dintâi dintre ei este Patrichie, episcopul Prusei. Acest oraș era la malul Mării Negre, în partea dinspre Asia. În această perioadă, în secolul al IV-lea, reîncepuse prigoana împotriva creștinilor. Acolo erau izvoare de ape fierbinți, unde veneau mulți bolnavi și se tămăduiau. De aceea, păgânii au făcut acolo o capiște idolească și au pus acolo un așa-zis zeu, Esculap, căruia erau obligați toți locuitorii să-i aducă cinste și jertfă, acestui așa-zis zeu Esculap, care era, de fapt, o născocire omenească.
Pentru că apele acelea, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, erau ape tămăduitoare, păgânii au pus pe seama lui Esculap aceste tămăduiri. Acolo a fost chemat și Patrichie, episcopul, cu trei slujitori ai săi, să aducă jertfă idolului.
Dar s-a împotrivit Patrichie și a zis:
„Eu nu pot să aduc jertfă decât Dumnezeului Celui Viu, pe Care eu tot timpul Îl port în sufletul meu, Căruia Îi slujesc și eu, și toți cei ce suntem creștini, Fiului lui Dumnezeu, Care S-a întrupat din Fecioara Maria.”
Atunci, ighemonul așezat să judece pe Patrichie, împreună cu ceilalți trei slujitori cu care se afla el, i-a zis lui Patrichie:
„Dacă te vom arunca în aceste ape fierbinți, te va apăra Hristos?”
Și Patrichie a răspuns:
„Poate să mă apere sau poate să mă lase ca, arzându-mi în aceste ape, să-mi iau sfârșitul meu, dar eu tot cu El rămân și tot la El mă întorc.”
Și atunci l-au luat și l-au aruncat în apele fierbinți, dar el a ieșit de acolo nevătămat.
Mulți păgâni au început să laude pe Dumnezeul lui Patrichie și al celorlalți slujitori care erau împreună cu el.
Și atunci păgânii au hotărât:
„Nu putem să-l lăsăm să mai trăiască, pentru că toți vor merge după el.”
Au hotărât să-i taie capul și lui, și celorlalți trei slujitori care erau împreună cu el. Dar, totuși, mulți au crezut în Hristos, văzând această minune, că nimeni, în mod natural, pentru că apele acelea erau fierbinți, n-ar fi putut să scape cu viață.
Și de aceea, l-au dus să-i taie capul cu sabia, atât lui, cât și celor care erau cu el, și celor care au început să mărturisească faptul că Hristos, pe Care Îl iubește și Îl cinstește Patrichie, este cu adevărat Dumnezeu, că este făcător de minuni. Și atunci au hotărât păgânii să-l ducă la locul de tăiere.
Și Patrichie și-a făcut rugăciune și s-a rugat lui Dumnezeu, zicând:
„Doamne, precum ai primit rugăciunea mea când am intrat în apele fierbinți și m-ai apărat, și Ți-ai arătat puterea și dragostea Ta, ajută-mă și acum să rabd această mucenicie în numele Tău și să-mi primești sufletul în brațele Tale, Dumnezeule.”
Și așa s-a sfârșit Patrichie împreună cu ceilalți trei: Memnon, Acachie și Polien. Dar împreună cu ei au venit și câțiva dintre păgâni și au spus:
„Și noi credem în acest Dumnezeu Care face minuni!”
Și au fost uciși și aceia.
Iată cât de mare este puterea lui Dumnezeu, cât de mare este răbdarea mucenicilor! Ei sunt aceia care ne-au adus credința până la noi, iar această credință trebuie să o ținem și noi, cu jertfă, cu dragoste, cu mărturisire, cu toată facerea de bine, căci credința, dacă nu este mărturisită, nu aduce roade.
Să aducem roadele credinței, iubind pe toți semenii noștri, pe toți cei ce au nevoie de ajutorul nostru, să-i primim în dragostea noastră, să avem bucuria de a ne sălășlui și noi, împreună cu cei ce au primit dreapta credință și care, cu adevărat, se roagă și acum în ceruri pentru sufletele noastre.”
