Miercuri, 29 octombrie, după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o predică duhovnicească despre credință, răbdare și jertfă, având ca exemplu viața Sfintei Mari Mucenițe Anastasia.
Ierarhul a vorbit despre mireasa lui Hristos care, încă din copilărie, a fost crescută în post și rugăciune de Maica Sofia, stareța unui mic schit de lângă Roma, femeie înțeleaptă și plină de har, care i-a insuflat Anastasiei dragostea pentru Hristos și dorința de a-I rămâne credincioasă până la moarte.
„Maica Sofia i-a spus: ‘A venit vremea ca tu să devii cu adevărat mireasa lui Hristos. Roagă-te, ca să poți răbda orice chinuri, chiar și moartea, căci fără mucenicie nu poți fi mireasa Lui’”, a spus ÎPS Teodosie, evocând cu emoție cuvintele din viața sfintei.
„Numele meu înseamnă Înviere”
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a relatat apoi scena în care Sfânta Anastasia a fost adusă în fața guvernatorului roman, care a întrebat-o despre credința și numele ei.
„Când a fost întrebată ce înseamnă numele ei, Sfânta a răspuns: ‘Numele meu înseamnă Înviere, și mă bucur de acest nume, pentru că eu cred în Învierea adusă de Iisus Hristos’.”
Guvernatorul i-a oferit daruri și bogății, chemând-o să se lepede de Hristos, însă tânăra muceniță a refuzat.
„Nu ai daruri să-mi dai cum îmi dă Hristos, Dumnezeul meu. Eu voiesc să-I fiu mireasă Lui, Care a venit să ne aducă bucuria și viața cea veșnică”, a spus ÎPS Teodosie, citând din cuvintele sfintei.
„Viața aceasta este deșartă. Eu nădăjduiesc în cea veșnică”
Arhiepiscopul Tomisului a subliniat tăria credinței Sfintei Anastasia, care nu s-a temut de chinuri, nici de moarte.
„Când guvernatorul i-a spus: ‘Viața este acum!’, ea i-a răspuns: ‘Ești în întuneric, stăpâne al vieții acesteia trecătoare. Eu nu m-am pregătit pentru viața aceasta, ci pentru cea veșnică, pe care ne-a adus-o Hristos’”, a relatat ierarhul.
După nenumărate chinuri, roți, strujiri și bătăi, trupul sfintei s-a tămăduit prin puterea credinței.
„Nicio durere nu o atingea, pentru că se ruga neîncetat. Păgânii au fost uimiți și au spus: ‘Dumnezeul acestei femei frumoase este Dumnezeu Atotputernic’”, a adăugat ierarhul.
„Cine spune ‘nu mai pot’, cârtește”
În încheiere, ÎPS Teodosie a oferit credincioșilor un îndemn puternic de a-și păstra credința și răbdarea, urmând exemplul Sfintei Mucenițe Anastasia:
„Sfânta Mare Muceniță Anastasia este și pentru noi o pildă, că răbdarea nu are sfârșit, iar cel ce rabdă până la sfârșit se va mântui. Cine spune ‘nu mai pot’, cârtește. Sfânta Anastasia, deși era tânără, n-a spus niciodată ‘nu mai pot’, ci s-a rugat: ‘Hristoase, întărește-mă, ajută-mă!’.”
Arhiepiscopul a adăugat că durerile acestei vieți nu se pot compara cu chinurile celor ce nu ajung la Dumnezeu:
„Toate durerile vieții nu sunt atât de grele precum sunt chinurile celor care pierd mântuirea. Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne dea sănătate, înțelepciune și dragoste, ca, avându-le în această viață, să le dobândim și în viața cea veșnică.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 29 octombrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Preacucernici și preacuvioși părinți, iubiți credincioși,
Astăzi prăznuim o mare sfântă muceniță: pe Sfânta Anastasia. Ea era din Roma. A rămas orfană la vârsta de trei ani și a fost luată în grijă de o călugăriță vârstnică, care întemeiase un schit, pe care o chema Sofia.
Această maică Sofia a crescut-o de la trei ani, în rugăciuni și posturi, învățând-o din copilă toate cele despre Dumnezeu. Copila a primit cu mare bucurie toate învățăturile de la maica Sofia, care a învățat-o cu multă dragoste și a picurat în sufletul ei credința cea adevărată.
Anastasia s-a bucurat că a avut parte de o astfel de mamă adevărată, care i-a hrănit sufletul. Era atât de frumoasă, încât și celelalte maici și surori se mirau de frumusețea ei. Dumnezeu i-a dăruit un chip atât de frumos, ca partea cea din afară să fie oglinda frumuseții lăuntrice.
Crescând în rugăciune și în sfaturi frumoase, deprinzând de mică postul și rugăciunea, toate celelalte maici și surori din acel schit se mirau de râvna ei, copilă fiind. Ajungând la vârsta maturității, toți cei care o vedeau vorbeau despre frumusețea ei exterioară, dar mai frumoasă era înăuntru, pentru că nu-și pierdea niciodată rugăciunea.
De aceea, s-a dus vestea despre frumusețea ei în toate părțile, și mulți ar fi dorit să se căsătorească cu ea. Însă ea a primit doar învățătura maicii sale adoptive, monahia Sofia, stareța acelui schit.
A venit însă o vreme de mare prigoană, și s-a aflat că acolo, în acea mănăstire, se fac rugăciuni și se cheamă numele lui Hristos. S-a aflat și despre Anastasia, că este o tânără atât de frumoasă, iar guvernatorul Prov, dorind să-i facă pe plac împăratului, a trimis ostași la mănăstire ca s-o aducă la el.
Soldații au venit și, găsind porțile mănăstirii încuiate, le-au spart și au intrat înăuntru. Când au aflat călugărițele că vin prigonitorii să le prindă și să le omoare, au fugit pe o poartă ascunsă, toate, în afară de stareța Sofia și de Anastasia, fiica ei duhovnicească, crescută cu credință, dragoste și rugăciune.
Când au intrat ostașii după ce au spart porțile, maica Sofia a ieșit înaintea lor și i-a întrebat pe cine caută. Ei au răspuns: „Avem înștiințare despre o tânără, Anastasia, care se află aici; am venit s-o luăm, ne-a trimis guvernatorul Prov.”
Atunci Sofia le-a spus: „Eu sunt bătrână, așa cum vedeți, dar această copilă, ca să v-o dau, trebuie mai întâi pregătită, căci nu poate merge nepregătită înaintea unui om atât de puternic cum este guvernatorul. Așteptați două ceasuri, să o pregătesc.”
Soldații i-au răspuns: „Dacă ne rogi să așteptăm, vom aștepta.”
Și atunci Sofia s-a dus la Anastasia și i-a spus:
„Iată, a venit vremea ca tu să devii cu adevărat mireasa lui Hristos. Vino cu mine la biserică, să ne rugăm și să-L rugăm pe Hristos, pe Maica Sa Preacurată, Milostivă și Ajutătoare tuturor, să te întărească, ca să poți răbda orice chinuri, chiar și moartea. Căci dacă vei muri pentru Hristos, vei fi mireasa Lui. Fără să mori ca muceniță, nu poți fi mireasa lui Hristos.”
Și îi dădea sfaturi Sofia, bătrâna cea înțeleaptă, maica ce o adoptase.
Iar Anastasia i-a spus:
„Mamă, eu te ascult în toate. Sunt pregătită pentru orice. Știi că-L iubesc pe Hristos și-L socotesc Mirele meu, că atâtea propuneri am avut să mă mărit cu feluriți prinți, dar n-am acceptat. Vreau să rămân a lui Hristos, precum m-ai învățat, mamă bună.”
Și s-au rugat împreună, iar Sofia i-a zis Anastasiei:
„Vezi că vor veni chinuri asupra ta. Nu te teme, fiica mea! Orice chin este spre lumină, spre Hristos, Cel ce ne-a adus lumina cea adevărată, iertarea și bucuria. Și pentru că ești curată și nu ți-ai spurcat viața cu niciun tânăr, cu niciun bărbat, Hristos te va primi ca pe o mireasă a Lui.”
Atunci Anastasia a spus:
„Mamă, roagă-te pentru mine să am putere și răbdare, ca să-L propovăduiesc pe Hristos, și dacă trebuie să mor, să mor cu bucurie, ca să mă întâlnesc cu Mirele meu.”
Așa a povățuit-o Sofia pe fiica sa, Anastasia.
Și, trecând cele două ceasuri, soldații au văzut că bătrâna nu mai aduce pe Anastasia.
Au venit și au intrat în biserică, unde le-au găsit rugându-se, și au zis:
„De ce ne faceți să așteptăm în zadar? Ai spus că o pregătești.”
Soldații credeau că o pregătește pe Anastasia să-i dea haine frumoase, alese, podoabe scumpe, ca pentru guvernatorul Prov.
Dar Sofia o pregătea nu pentru guvernator, ci pentru Hristos.
Și au luat-o pe Anastasia soldații și au dus-o înaintea guvernatorului, iar Sofia a rămas în biserică, rugându-se cu multă stăruință lui Hristos Dumnezeu și Preacuratei Sale Maici, ca fiica sa, Anastasia, să aibă răbdare, tărie și putere să rabde oricâte va avea de pătimit.
Când a fost adusă înaintea guvernatorului, acesta a întrebat-o mai întâi:
„Care îți este numele?”
Iar ea a răspuns: „Anastasia.”
Guvernatorul a zis:
„Anastasia? Acesta nu este un nume roman. Spui că ești din Roma – ce înseamnă acest nume?”
Și Anastasia a răspuns:
„Numele meu înseamnă Înviere. Și iată, sunt bucuroasă de acest nume, pentru că eu cred în Învierea pe care a adus-o Iisus Hristos.”
Guvernatorul i-a zis: „Leapădă-te de Cel pe care L-ai pomenit, ca să rămâi în slujba mea; îți voi da multe daruri.”
Dar Anastasia a răspuns: „Nu ai daruri să-mi dai, cum îmi dă Hristos, Dumnezeul meu, Căruia voiesc să-I fiu mireasă, căci mulți tineri au râvnit să mă cunoască și să mă vadă.”
Guvernatorul s-a mirat de frumusețea ei și i-a zis: „Nu vrei să-ți păstrezi tinerețea? Iată, vei avea multe daruri și bucurii.”
Dar Anastasia i-a răspuns: „Ce daruri poți să-mi dai? Nu poți să-mi dai ceea ce îmi va dărui Mirele meu, Hristos Dumnezeu, Care a venit în lume să ne aducă bucuria și viața cea veșnică.”
S-a mâniat guvernatorul și a zis: „Ce vorbești tu de viața cea veșnică? Viața este acum!”
Iar Anastasia a răspuns: „Ești în întuneric, prea puternice stăpâne al vieții acesteia trecătoare. Eu nu m-am pregătit pentru viața aceasta, ci nădăjduiesc în viața cea veșnică, pe care ne-a adus-o Hristos, Dumnezeul nostru.”
Atunci guvernatorul a certat-o aspru și a zis: „Văd că nu vrei binele, tu voiești răul, voiești să mori, să părăsești viața aceasta.”
Iar Anastasia a răspuns: „Cu adevărat, viața aceasta este deșartă. Vreau să o părăsesc, ca să am viața cea veșnică.”
Și a poruncit ca toți să o bată, să o lovească și să-i aducă tot felul de chinuri.
Dar ea se ruga și nu simțea nicio durere.
Văzând că este nevătămată și că toate rănile i se tămăduiau îndată, a poruncit să fie pusă pe o roată și trasă. Chiar și rănile pricinuite de acea roată pe care a fost trasă s-au vindecat pe loc. De aceea au spânzurat-o pe un lemn și au strujit-o, iar ea, rugându-se, zicea:
„Hristoase, primește jertfa mea și sufletul meu, că Ție mi-am închinat viața întreagă.”
Cei ce asistau la pătimirea ei se mirau și ziceau:
„Cum poate aceasta să sufere atâta durere și să nu-i pese de lovituri și răni?”
Au dat-o și fiarelor, dar fiarele s-au apropiat și au mângâiat-o. Atunci guvernatorul, văzându-se rușinat, iar păgânii zicând: „Iată, aceasta are un Dumnezeu Care o întărește și nu-i pasă de rănile omenești”, s-a tulburat foarte.
Unii dintre păgâni strigau: „Oprește-te, călăule, căci această femeie ne descoperă un Dumnezeu puternic și adevărat!”
Pentru ca toți să nu creadă în Hristos — căci mulți ziceau: „Dumnezeul acestei femei frumoase este Dumnezeu Atotputernic” — guvernatorul a hotărât să i se taie capul.
Când a auzit sentința, Anastasia și-a adus aminte de cuvintele maicii sale, Sofia, și s-a bucurat, zicând:
„Hristoase, a venit vremea să mă despart de viața aceasta trecătoare. Primește sufletul meu la Tine, căci Tu ești Mirele meu și voiesc să rămân cu Tine pentru totdeauna.”
Și, tăindu-i-se capul, sufletul ei a fost luat de îngeri și dus la ceruri, iar trupul a rămas la locul pătimirii. Deasupra trupului se vedea o lumină strălucitoare. În noaptea aceea, creștinii au luat trupul sfintei și l-au îngropat cu cinste.
La vremea libertății, Sfânta Mare Muceniță Anastasia a fost cinstită foarte mult pentru sfințenia ei, iar la sfintele sale moaște se săvârșeau multe tămăduiri.
Iubiți credincioși, Sfânta Mare Muceniță Anastasia este și pentru noi o pildă, că răbdarea nu are sfârșit și cel ce rabdă până la sfârșit, acela se va mântui, precum spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie.
Cine spune „nu mai pot”, cârtește. Sfânta Anastasia, deși era tânără, nu a spus „nu mai pot”, nu a spus „mă doare prea tare”, ci a zis: „Hristoase, întărește-mă, ajută-mă!”
Maica Sofia, auzind despre mucenicia ei, s-a bucurat. S-au întors și celelalte călugărițe, pe care maica Sofia le-a certat că au fugit de frica prigoanei, dar le-a zis:
„Căiți-vă și rugați-vă, ca Sfânta Anastasia, care a ajuns în ceruri, să se roage pentru iertarea voastră.”
Și noi să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ierte păcatele și să ne dea puterea să răbdăm orice necaz și orice strâmtorare, căci durerile acestei vieți nu sunt atât de grele precum sunt chinurile celor ce nu ajung la Dumnezeu, ci ajung să fie pedepsiți și chinuiți în iadul cel mai de jos.
Să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască tuturor sănătate, înțelepciune, bucurie și dragostea Sa, ca, având-o în această viață, să o dobândim și în viața cea viitoare.
Amin.”
