În cuvântul de învățătură rostit joi, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a vorbit despre puterea jertfei, a pocăinței și a credinței statornice, oferind drept pildă sfinții prăznuiți în această zi: Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu și soții Andronic și Atanasia, modele de credință și de nevoință pentru toți creștinii.
„Iată, astăzi prăznuim sfinți atât de pilduitori pentru viața noastră”, a spus ierarhul, amintind despre Sfântul Iacob, „frate cu Sfântul Matei, un om hotărât, plin de credință, pe care Mântuitorul L-a chemat să fie între ucenicii Săi apropiați”.
Arhiepiscopul a subliniat râvna apostolică și curăția vieții Sfântului Iacob, care „a vestit Evanghelia cu stăruință, trăind o viață curată și îndemnându-i pe toți la sfințenie”.
„Cei care îl ascultau simțeau cum prin cuvintele sale se revarsă pacea lui Dumnezeu. I-au spus «sămânță dumnezeiască», pentru că prin el Se sălășluia Dumnezeu în sufletele lor cu harul Său”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Pilda emoționantă a soților Andronic și Atanasia
În continuare, ierarhul a relatat viața exemplară a sfinților Andronic și Atanasia, un cuplu de credincioși care, după ce și-au pierdut copiii, au ales calea monahală.
„După doisprezece ani de căsnicie, cei doi copii — Ioan, de doisprezece ani, și Maria, de zece ani — s-au îmbolnăvit și au murit. Atanasia nu mai știa ce să facă, îi era sfâșiat sufletul de durere”, a povestit ierarhul, evocând suferința părinților.
„Andronic, venind de la rugăciune, avea însă pace și statornicie în suflet și a zis: Domnul a dat, Domnul a luat; să-i primească și pe acești copii, dacă El i-a luat, și să se odihnească mai bine decât la noi, părinților, la Părintele Ceresc, în Împărăția cea Cerească.”
În continuare, ÎPS Teodosie a arătat că Atanasia a fost mângâiată de o vedenie cerească, primind un cuvânt de la Sfântul Iulian:
„Femeie, de ce plângi pentru acești copii? Acești copii s-au dus la Dumnezeul Luminilor, care iubește pe toți oamenii, iar pe copii îi iubește în mod deosebit. Mai bine plângi păcatele tale, decât să plângi pentru acești copii.”
Aceste cuvinte au schimbat viața Atanasiei și a lui Andronic. Cei doi au hotărât să lase casa pentru a fi adăpost de străini și călători, iar ei au intrat în mănăstire, trăind în nevoință și rugăciune până la sfârșitul vieții.
Jertfa, cheia mântuirii
ÎPS Teodosie a încheiat cu un îndemn profund duhovnicesc, arătând că adevărata bucurie vine din slujirea curată a lui Dumnezeu:
„Cei ce se nevoiesc și slujesc lui Dumnezeu, după o viață curată, au mare bucurie în viața viitoare. În rugăciunile lor, Andronic și Atanasia își exprimau dorul după copiii lor și după Dumnezeu, Cel care i-a primit în împărăția Sa.”
Arhiepiscopul a chemat credincioșii să urmeze exemplul sfinților:
„Să primim sămânța dumnezeiască — Cuvântul lui Dumnezeu — care să sălășluiască în noi. Să fim râvnitori, credincioși și jertfelnici, ca să ne bucurăm de viața cea viitoare pe care o dorim cu toții.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 9 octombrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, astăzi prăznuim sfinți atât de pilduitori pentru viața noastră.
Primul prăznuit este Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu. Acesta era frate cu Sfântul Matei, un om hotărât, plin de credință, pe care Mântuitorul L-a chemat să fie între ucenicii Săi apropiați.
Și iată, acesta a fost discret, dar totdeauna asculta învățătura Mântuitorului și o păstra în sufletul său cu multă credință. Iar atunci când a venit vremea să propovăduiască, după pogorârea Sfântului Duh, a fost un apostol foarte sârguincios și a vestit Evanghelia cu multă stăruință, trăind o viață curată și îndemnându-i pe toți la curăție și sfințenie.
Cuvântul său era ascultat cu bucurie. Cei care îl ascultau sorbeau cuvintele lui, pentru că simțeau că prin ele se revarsă pacea lui Dumnezeu. Mulți primeau în inimile lor cuvintele Sfântului Apostol Iacob și credeau în propovăduirea lui.
I-au spus „sămânță dumnezeiască”, pentru că simțeau că, prin cuvintele sale, Dumnezeu Se sălășluiește în sufletele lor cu harul Său.
Așa a petrecut Sfântul Apostol Iacob, dar, în cele din urmă, nu a scăpat de mucenicie. După ce a propovăduit mult, în multe locuri, și a fost primit cu bucurie de mulți — păgâni și iudei deopotrivă —, a sfârșit răstignit pe cruce. Se bucură însă în ceata apostolilor din ceruri, pentru că Mântuitorul i-a dus aproape de Sine pe toți cei care I-au fost apostoli. Aproape de El este și Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu.
Prăznuim astăzi, de asemenea, și pe soții Andronic și Atanasia, care au devenit mai târziu călugări model.
Aceștia aveau averea lor, credință mare și viață curată și, în cele din urmă, s-au căsătorit. Dar erau foarte rugători, iar Dumnezeu le-a dăruit doi copii. Obișnuiau să-și spună unul altuia că, atunci când copiii vor crește, au dorința de a merge amândoi la mănăstire.
După doisprezece ani de căsătorie, cei doi copii — Ioan, de doisprezece ani, și Maria, de zece ani — s-au îmbolnăvit.
Mama lor, Atanasia, era foarte îndurerată. La fel și tatăl, Andronic. I-a spus soția: „Copiii noștri sunt bolnavi și mă doare sufletul; mă tem să nu-i pierdem. Au trupurile fierbinți, sunt răciți, și o boală grea i-a cuprins.”
Andronic a pus mâna pe trupurile copiilor care zăceau la pat, neputându-se ridica, și s-a întristat foarte tare. A zis: „Femeie, eu merg la biserica Sfântului Iulian să mă rog, ca Dumnezeu să-Și facă milă de copiii noștri. Ce-o vrea El, dar mă rog să se facă sănătoși, căci sunt ofrandele noastre și ne bucurăm de acești doi copii care au crescut frumos și avem nădejdea că vor fi adevărați creștini.”
S-a dus la biserică să se roage și a stat la rugăciune până la ceasul al șaselea. Între timp, copiii au murit. Atanasia nu mai știa ce să facă, îi era sfâșiat sufletul de durere. Au venit și părinții ei să o mângâie în această mare suferință. Pierduse doi copii ca două flori și nu se putea mângâia, pentru că îi iubea mult: erau cuminți, credincioși, învățați și se rugau. Mergeau și ei la biserica Sfântului Iulian.
Sfântul Andronic a rămas acolo la rugăciune până la ceasul al șaselea și s-a întors acasă să vadă, după rugăciune, cum mai sunt copiii. Acasă a găsit mare jale — copiii muriseră, iar Atanasia se zbuciuma cumplit. El, venind de la rugăciune, avea însă pace și statornicie în suflet și a zis aceste cuvinte:
„Domnul a dat, Domnul a luat; să-i primească și pe acești copii, dacă El i-a luat, și să se odihnească mai bine decât la noi, părinții lor, la Părintele Ceresc, în Împărăția cea Cerească.”
Plângea, dar cu nădejde că acei copii nu vor fi chinuiți în viața viitoare, știind cât de bun este Dumnezeu și cât de buni au fost copiii, care nu săvârșiseră păcate, ci doar nevinovate copilării.
Atanasia însă nu se putea mângâia. Copiii au fost înmormântați, iar ea a rămas la mormintele lor și se ruga:
„Doamne, ia-mă și pe mine, că mult mi-am iubit acești copii și nu pot trăi fără ei!”
Dar i s-a arătat Sfântul Iulian în chip luminos și i-a zis:
„Femeie, de ce plângi pentru acești copii? Acești copii s-au dus la Dumnezeul Luminilor, care iubește pe toți oamenii, mai ales pe cei buni, iar pe copii îi iubește în mod deosebit. Mai bine plângi păcatele tale, decât să plângi pentru acești copii.”
Atanasia a înțeles că este greșit să-și mai plângă copiii, de care Dumnezeu are grijă. S-a dus însă în grabă să mai vorbească cu omul acela, neștiind cine a fost. A mers la paznicul bisericii și l-a întrebat:
„Unde este omul acela care a vorbit cu mine la mormintele copiilor mei?”
Paznicul i-a răspuns: „Nu știu despre cine vorbești.”
Ea i-a spus: „Un om cu înfățișare frumoasă și luminoasă a vorbit cu mine și vreau să mai vorbesc cu el. După ce a vorbit cu mine, a plecat.”
Și a înțeles atunci și omul de acolo că Atanasia vorbise cu un sfânt sau cu un înger.
„Și ce ți-a spus?”, a întrebat paznicul.
„Mi-a spus să nu mai plâng copiii, ci să-mi plâng păcatele mele”, a răspuns ea.
A venit un părinte, Daniel, și i-a spus:
„Ascultă pe cel ce ți-a vorbit; dacă s-a făcut nevăzut și biserica era încuiată, acela a fost chiar Sfântul Iulian, ocrotitorul acestei biserici. Ascultă glasul lui, fă rugăciune și trăiește o viață curată.”
I-a spus apoi și soțului ei, Andronic, iar acesta a hotărât să lase părinților casa în care locuiau, ca să fie casă pentru străini și călători, iar ei să plece și să-și găsească liniștea în mănăstiri.
Și-au luat rămas-bun unul de la altul, iar Andronic i-a spus Atanasiei:
„Rămâi aici, că eu merg la schit, acolo unde femeile nu pot merge.”
Și s-a dus Andronic la schit, iar soția sa a fost trimisă la o mănăstire de femei, în Țara Sfântă.
Dar Atanasia, fiind o femeie frumoasă, s-a gândit să nu fie pricină de ispită pentru cineva. A postit aspru, s-a îmbrăcat bărbătește și s-a dus la o mănăstire de bărbați.
După o vreme, s-au întâlnit amândoi. Atanasia, care își luase numele de Atanasie, l-a recunoscut pe Andronic, dar el n-a cunoscut-o pe ea. Slăbise foarte mult, fața i se uscase și nu mai semăna cu cea de dinainte.
Au vorbit unul cu altul și au zis să meargă împreună la o mănăstire.
Atanasie i-a spus: „Mergem, dacă ții tăcerea — să nu vorbim unul cu altul.”
Și au mers amândoi la o mănăstire de călugări. Acolo s-au nevoit atât de mult, încât nimeni n-a știut că aceea era femeie, decât la moartea ei.
S-au minunat toți de râvna Atanasiei pentru slujba dumnezeiască, pentru pravilă, pentru lacrimile ei de pocăință. Se gândea mereu: „Să mă învrednicesc să mă întâlnesc cu copiii mei!”
Spunea adesea: „Copiii mei au fost curați, așa cum mi-a spus cel ce s-a arătat.”
Astfel s-au mântuit, prin multă nevoință și jertfă, cei doi soți. Ei s-au cununat pe pământ, dar nu s-au mai unit trupește, ci doar Atanasia l-a recunoscut pe Andronic. Iar în viața cea viitoare s-au bucurat să se odihnească împreună în lumina cea neînserată a lui Dumnezeu. S-au întâlnit cu copiii lor și s-au bucurat împreună, căci cei ce se nevoiesc și slujesc lui Dumnezeu, după o viață curată, au mare bucurie în viața viitoare. În rugăciunile lor, își exprimau dorul după copiii lor și după Dumnezeu, Cel care i-a primit în împărăția Sa.
Așa să luăm și noi pildă: să primim sămânța dumnezeiască — Cuvântul lui Dumnezeu — care să sălășluiască în noi. Să învățăm de la Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu și de la cei doi soți, Andronic și Atanasia, care și-au pierdut copiii, dar i-au câștigat în Împărăția lui Dumnezeu.
Să fim și noi râvnitori, credincioși și jertfelnici, ca să ne bucurăm de viața cea viitoare pe care o dorim cu toții.
Amin.”
