ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit miercuri, 15 aprilie, un cuvânt de învățătură amplu și profund, după Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea „Învierea Domnului” din comuna Ciocârlia, județul Constanța, în care a vorbit despre taina Învierii, despre sensul vieții creștine și despre exemplele sfinților pomeniți în această perioadă.
Învierea Domnului, „sărbătoarea care dă lumină tuturor”
În prima parte a predicii, ierarhul a subliniat centralitatea Învierii în viața creștină:
„Învierea Domnului este sărbătoarea care dă lumină tuturor sărbătorilor. Dacă Nașterea Domnului este începutul sărbătorilor, Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare, pentru că a înviat omul, dar nu doar El. El a înviat ca să înviem și noi.”
ÎPS Teodosie a arătat că Învierea nu este doar un eveniment istoric, ci începutul învierii întregii omeniri:
„Și iată, după ce a înviat, au înviat și mulți morți […] ca să se încredințeze locuitorii Ierusalimului că Învierea Domnului a adus roade atât de mari.”
Chemare la viața veșnică și la discernământ
Arhiepiscopul Tomisului a insistat asupra responsabilității credinciosului de a trăi cu gândul la viața veșnică:
„Această sărbătoare să ne aducă nouă multă învățătură și înțelepciune, să trăim pentru a continua viața aceasta vremelnică în viața cea veșnică.”
Totodată, a atras atenția asupra pericolelor lumii contemporane:
„Satana mereu îmbie ca oamenii să se îndulcească din lucrurile acestei vieți trecătoare […] din plăcerile vinovate, din răutățile care par dulci acum, dar vor fi amare mai târziu.”
Modele de mărturisire: mucenicul Crescent și primii creștini
Un punct central al predicii a fost exemplul mucenicului Crescent, prezentat ca model de statornicie în credință:
„Eu nu pot să mint. […] Dacă este să mor, voi muri numai cu trupul, că sufletul nu poate să moară. Dar dacă voi minți, mă voi despărți de Dumnezeu.”
De asemenea, ierarhul a evocat viața primilor creștini, caracterizată de comuniune și sinceritate:
„Așa făceau primii creștini: aveau toate în comun […] dar trebuia să fie sinceri.”
În acest context, a amintit și episodul Anania și Safira, subliniind gravitatea minciunii:
„Minciuna este mare păcat și au mințit pe cei ce slujeau lui Dumnezeu.”
Jertfa mucenițelor și cinstirea sfinților
ÎPS Teodosie a evocat și jertfa mucenițelor Vasilisa și Anastasia, care au îngropat trupurile Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cu prețul vieții:
„Trupurile nu trebuie să fie batjocorite, pentru că aparțin și ele lui Dumnezeu.”
Prin aceste exemple, ierarhul a evidențiat iubirea pentru Hristos și pentru sfinți ca temei al mărturisirii creștine.
Îndemn final: „înțelepciune, putere și bucurie”
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului a transmis un mesaj direct către credincioși:
„Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea nouă tuturor înțelepciune, putere și bucurie.”
El a subliniat că fiecare sărbătoare și fiecare slujbă adaugă „har peste har” și a îndemnat la trăirea credinței cu bucurie și responsabilitate:
„Să ne ajute Dumnezeu să petrecem toate sărbătorile cu multă bucurie, cu înțelepciune și cu dragoste, ca să facem voia lui Dumnezeu și să dobândim și noi, împreună cu sfinții, Împărăția lui Dumnezeu.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 15 aprilie, după Sfânta Liturghie oficiată de către Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea Învierea Domnului din comuna Ciocârlia, județul Constanța:
„Hristos a înviat!
Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioasă maică stareță, iubiți credincioși,
Iată, aici avem ocrotirea Învierii Domnului și a Sfântului Mucenic Efrem al Tomisului. Toată săptămâna aceasta luminată este săptămâna Învierii Domnului. De aceea am venit astăzi ca să cinstim Învierea Domnului și, de asemenea, pe sfinții care sunt pomeniți astăzi.
Și aici avem sfinți apostoli, dintre cei 73, trei dintre ei, avem un mucenic, Crescent, și alte două mucenițe.
Învierea Domnului este sărbătoarea care dă lumină tuturor sărbătorilor. Dacă Nașterea Domnului este începutul sărbătorilor, Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare, pentru că a înviat omul, dar nu doar El. El a înviat ca să înviem și noi. Și iată, după ce a înviat, au înviat și mulți morți, pe care îi cunoșteau cei din Ierusalim, nu demult plecați din viața aceasta trecătoare, și s-au arătat multora în cetatea Ierusalimului, ca să se încredințeze locuitorii Ierusalimului că Învierea Domnului a adus roade atât de mari.
Și Sfântul Apostol Pavel ne spune că El este începutul, dar împreună cu El înviem toți.
Și iată, această bucurie a Învierii este izbânda vieții asupra morții. Moartea a adus-o cel viclean. Din invidie, satana a ispitit-o pe Eva, ca s-o facă să cadă și ea, și Adam. Eva, când a auzit că pomul dă cunoaștere, a zis: „Hai să iau și eu și să-i dau și soțului meu, să ia și el cunoaștere.”
Dar numai cunoaștere nu au luat, ci au luat moartea. Satana i-a mințit și, iată, ei nu cunoșteau moartea. Au luat o cunoaștere, dar o cunoaștere negativă. Ei cunoșteau numai viața și numai binele. Nu știau ce este răul. Iată, au învățat și ce este răul și ce este moartea.
Vedem în icoane cum Hristos, când învie, îi ridică din iad și pe strămoșii noștri, Adam și Eva, împreună cu ei pe toți patriarhii, începând cu Avraam, Isaac și Iacov, dar și pe urmașii lui Adam, cei buni: pe Abel, de asemenea pe Noe, pe Set, pe toți prorocii care au dus o viață curată și plină de credință.
Și noi așteptăm să înviem la învierea cea de obște, pentru că și cei care au fost ridicați atunci au fost ridicați doar cu sufletele, când a înviat Hristos. Învierea deplină va fi la a doua venire a Domnului, când toți vor învia și vor fi așezați unii de-a dreapta, în lumină, și alții de-a stânga, în întuneric, după faptele pe care le-au săvârșit în viață.
Această sărbătoare să ne aducă nouă multă învățătură și înțelepciune, să trăim pentru a continua viața aceasta vremelnică în viața cea veșnică. Aceasta trebuie să ne fie dorința și pentru aceasta trebuie să ne pregătim în fiecare zi.
Sfântul Apostol Pavel spune că trebuie să răscumpărăm timpul, că zilele sunt rele. De ce spune că sunt rele? Pentru că satana mereu îmbie ca oameni să se îndulcească din lucrurile acestei vieți trecătoare, din dulcețile care nu aduc viață, ci aduc moarte, din plăcerile vinovate, din răutățile care par dulci acum, dar vor fi amare mai târziu.
Noi astăzi prăznuim trei apostoli din cei șaptezeci și doi: Aristarh, Pud și Trofim. Aristarh este pomenit de mai multe ori; el l-a însoțit pe Sfântul Apostol Pavel în multe locuri, chiar și la Roma, și apoi s-a întors în Asia, unde a păstorit, fiind făcut episcop de Sfântul Apostol Pavel.
Pud, un alt ucenic al Domnului, și-a pus casa la dispoziție pentru a deveni biserică. Și el a fost hirotonit episcop de Sfântul Pavel, iar casa sa a devenit loc de adunare pentru toți creștinii din acea zonă.
Așa făceau primii creștini: aveau toate în comun. Cei care au trăit după pogorârea Duhului Sfânt au dat totul, nu mai păstrau nimic doar pentru ei, și luau masa de obște. Aceasta a fost Biserica primară, o viață de comuniune.
Dimineața se săvârșea Sfânta Liturghie a Sfântului Iacob, care era lungă, de patru-cinci ore, iar apoi luau masa împreună și toate le aveau în comun. Își vindeau averile cei care deveneau creștini și veneau în comunitatea Bisericii.
Dar trebuia să fie sinceri, pentru că știm din Faptele Apostolilor cum doi soți, Anania și Safira, și-au vândut averea, dar au gândit să nu spună adevărul. Când au venit la Apostoli, li s-a spus: „Dacă vă lepădați de cele trecătoare și de averile voastre, aduceți aici, ca să avem toți de obște.”
Aceștia au gândit: „De ce să dăm tot? Mai oprim și pentru noi.” De aceea au murit jalnic, pentru că au mințit. Minciuna este mare păcat și au mințit pe cei ce slujeau lui Dumnezeu, când au fost întrebați: „Atât ați primit din ce ați vândut?” – „Atât.”
A murit unul, iar apoi și celălalt.
Când aduci ceva lui Dumnezeu, trebuie să aduci cu sinceritate, cu adevăr, fără să-ți pară rău. Celui căruia îi pare rău, degeaba aduce pomană, că acea pomană făcută fără dragoste și fără bunăvoie nu este primită. Aceasta ne învață pilda vieții celor dintâi creștini, care trăiau o viață de comuniune.
Astăzi prăznuim și un mucenic, Crescent. Acesta era din părțile Mirelor Lichiei și era credincios, iar credința sa nu putea s-o țină fără s-o mărturisească. Spunea tuturor despre Hristos că este singurul Dumnezeu adevărat. Și era vremea prigoanelor. Iată, l-au luat, l-au legat și l-au dus la judecată. Ducându-l la judecată, el a mărturisit tot adevărul.
Și îi spuneau judecătorii: „Măcar acum, că te aude împăratul și te vede, spune că cinstești pe zei, ca să scapi de moarte.”
Și el a zis: „Eu nu pot să mint. Sufletul conduce trupul. Dacă este să mor, voi muri numai cu trupul, că sufletul nu poate să moară. Dar dacă voi minți, voi muri și cu sufletul, mă voi despărți de Dumnezeu. Eu nu vreau să mă despart de Dumnezeu, că moartea înseamnă, în primul rând, despărțire de Dumnezeu”.
Aceasta a fost moartea strămoșilor noștri. Cuvântul «moarte» înseamnă despărțire.
A zis Crescent: „Eu vreau să rămân cu Dumnezeu. Dacă cineva îmi va ucide trupul, nu-mi face niciun rău, că nu mă desparte de Dumnezeu, decât dacă m-aș lepăda de Hristos, pe Care Îl mărturisesc și în Care cred. Și știu că El mă va primi cu sufletul în Împărăția Sa. Știind aceasta, n-am cum să mint. Nu țin la viața cea vremelnică, pentru că doresc viața cea veșnică. Această viață vremelnică este scurtă și, dacă nu o folosim spre slava lui Dumnezeu, vom pierde și viața cea veșnică.”
L-au pus în temniță, ca să se răzgândească, dar nu s-a răzgândit. L-au scos din temniță și iar l-au întrebat.
Și el a spus: „Eu Îl mărturisesc pe Hristos, chiar dacă voi fi omorât. Ce să omorâți? Sufletul nu puteți să mi-l omorâți, doar trupul. Trupul oricum trebuie să moară, că este muritor. Sufletul este nemuritor și vreau să rămână în lumina lui Hristos, Care ne-a răscumpărat din păcat și din moarte.”
Mucenicul Crescent a fost ucis cu sabia, dar înainte a strigat: „Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu!” Și, cu adevărat, l-a primit, iar Sfântul Crescent s-a suit cu sufletul la Dumnezeu.
Astăzi prăznuim și două mucenițe, Vasilisa și Anastasia. Să vedeți cum a fost sfârșitul lor.
Când au fost uciși cei doi Apostoli la Roma, Sfântul Petru prin răstignire, iar Sfântul Pavel prin tăierea capului, trupurile lor au fost lăsate pe pământ, ca să fie batjocorite de cele necuvântătoare.
Dar aceste două creștine, Vasilisa și Anastasia, au luat aminte și, când nu mai era nimeni, au luat trupurile și s-au dus și le-au îngropat cu cinste.
Ele au fost descoperite după o vreme, pentru că erau nestricăcioase, dar cineva totuși le-a văzut cum au luat trupurile. Și când au venit slujitorii împăratului Nero, în timpul căruia au fost uciși cei doi apostoli, au fost pârâte că ele au luat trupurile lor. Au fost chemate să spună de ce au făcut aceasta și unde au pus trupurile. Dar ele n-au vrut să spună și au zis doar atât:
„Trupurile nu trebuie să fie batjocorite, pentru că aparțin și ele lui Dumnezeu. În trup locuiește sufletul. Sufletele celor doi s-au dus la cer, dar trupurile trebuiau să fie cinstite, pentru că aceștia și-au jertfit viața pentru propovăduirea lui Hristos, Dumnezeul cel adevărat.”
Au fost puse să se lepede de Hristos și să mărturisească idolii pe care îi cinsteau romanii. N-au vrut sub nicio formă. De aceea au fost amenințate, dar nu s-au temut de nicio amenințare.
Atunci le-au spânzurat, le-au tăiat sânii, le-au tăiat limba, le-au tăiat mâinile, le-au tăiat picioarele și, în cele din urmă, le-au fost tăiate și capetele. Dar ele n-au cârtit. Și, după ce le-au tăiat limbile, încă vorbeau. De aceea au continuat să le taie toate mădularele.
Dar ele sunt cinstite ca mucenițe, pentru că L-au iubit pe Hristos și i-au iubit pe sfinții care L-au mărturisit pe Hristos, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Iată ce sfinți minunați prăznuim astăzi: apostoli, un mucenic și două mucenițe. Să ne ajute aceștia și să se roage pentru noi, împreună cu Sfântul Mucenic Ierarh Efrem, ocrotitorul acestei mănăstiri.
Și iată, Învierea Domnului este sărbătoarea acestei mănăstiri și, în fiecare an, o vom prăznui în a patra zi, pentru că celelalte zile sunt rânduite în alte părți.
Iată ce sfinți minunați prăznuim astăzi, în a patra zi. Iar slujba de Înviere este aceeași în toată săptămâna, până sâmbătă, cât ține Săptămâna Luminată.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea nouă tuturor înțelepciune, putere și bucurie.
Să ne ajute Dumnezeu să facem toate sărbătorile cu bucurie. Fiecare sărbătoare și fiecare slujbă ne adaugă har peste har. Să ne ajute Dumnezeu să petrecem toate sărbătorile cu multă bucurie, cu înțelepciune și cu dragoste, ca să facem voia lui Dumnezeu și să dobândim și noi, împreună cu sfinții, Împărăția lui Dumnezeu, cea veșnică, de care să avem parte cu toții. Amin.
Hristos a înviat!”
