În ajunul Crăciunului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un amplu cuvânt de învățătură după Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Apostol Petru și Pavel” din Constanța, subliniind importanța prezenței lui Dumnezeu în viața omului și puterea credinței de a-l păstra pe acesta departe de cădere.
Fiecare zi poartă o sfințenie
ÎPS Teodosie a arătat că toate zilele vieții omului au în ele o sfințenie aparte, deoarece fiecare este străjuită de un sfânt sau chiar de Dumnezeu. Ajunul Crăciunului nu este doar o trecere calendaristică, ci un timp al pregătirii lăuntrice pentru întâmpinarea Nașterii Domnului.
„Avem mâine ziua Nașterii la Betleem a Fiului lui Dumnezeu cu trup, dar noi am început această zi la Liturghia de astăzi”, a spus ierarhul, subliniind continuitatea liturgică dintre ajun și marele praznic.
Sfânta Eugenia, model de statornicie și curaj
În cuvântul său, Arhiepiscopul Tomisului a evocat viața Sfintei Mucenițe Eugenia, pomenită în ajunul Nașterii Domnului, prezentând-o ca pe un exemplu de credință, curaj și răbdare în fața nedreptății. Ierarhul a amintit că Sfânta Eugenia, provenind dintr-o familie păgână și înstărită din Roma, a ales credința creștină în ciuda tuturor riscurilor, fiind cuprinsă de dorul de Hristos.
Pentru a-și păstra credința, Sfânta Eugenia a părăsit casa părintească, s-a îmbrăcat în haine de bărbat și a intrat într-o mănăstire de călugări, unde a dus o viață de nevoință, rugăciune și slujire a aproapelui, devenind un sprijin duhovnicesc pentru întreaga obște.
„Atunci când ești cu Dumnezeu, n-ai cum să cazi”
ÎPS Teodosie a subliniat că viața Sfintei Eugenia arată limpede puterea statorniciei în credință:
„Atunci când ești cu Dumnezeu, n-ai cum să cazi. Noi toți cădem în păcat când Îl pierdem pe Dumnezeu din mintea, din inima noastră și din viața noastră.”
Chiar și atunci când a fost pusă în fața unor ispite grele și a unor acuzații mincinoase, Sfânta Eugenia a ales rugăciunea și răbdarea, lăsând adevărul să iasă la iveală la vremea potrivită. Prin smerenie și credință, ea a reușit nu doar să-și păstreze curăția sufletească, ci și să-și aducă părinții la credința în Hristos.
Credința copiilor, lumină pentru părinți
În final, Arhiepiscopul Tomisului a evidențiat faptul că, de multe ori, copiii care ajung credincioși devin lumină pentru părinții lor, chiar și atunci când aceștia sunt mai puțin credincioși sau necredincioși. Viața Sfintei Eugenia este o dovadă că răbdarea, rugăciunea și dragostea pot transforma întreaga familie și pot aduce mântuire.
Predica s-a încheiat cu un îndemn la recunoștință și rugăciune: „Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi frumoasă a ajunului Nașterii Domnului”, chemând credincioșii să întâmpine Crăciunul cu inimile deschise către Hristos.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 24 decembrie, după Liturghia Sf. Vasile cel Mare unită cu Vecernia, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacucernici părinți consilieri, preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Suntem în ajunul Crăciunului anului 2025. Toate zilele pe care le petrecem și le lăsăm în urmă au în ele o sfințenie, pentru că în fiecare zi străjuiește un sfânt sau străjuiește chiar Dumnezeu.
Iată, avem mâine ziua Nașterii la Betleem a Fiului lui Dumnezeu cu trup. El străjuiește ziua de mâine, dar noi am început ziua de mâine la Liturghia de astăzi a Sfântului Vasile, unită cu Vecernia zilei de mâine.
Însă, n-am lăsat pe Sfânta Eugenia, care este pomenită în ajun, să nu fie cinstită; de aceea, lângă slujba ce i s-a făcut, iată, noi astăzi am primit și o icoană a Sfintei Eugenia, pe care am sfințit-o aici, ca să o cinstim și să ne fie mijlocitoare pentru noi toți.
Sfânta Eugenia are o viață atât de frumoasă și pilduitoare și ne arată ce înseamnă să primești nedreptate, să fii acuzat de fapte grele prin minciună, dar să nu te descumpănești, pentru că atunci când ești cu Dumnezeu n-ai cum să cazi. Noi toți cădem în păcat când Îl pierdem pe Dumnezeu din mintea, din inima noastră și din viața noastră.
Și iată, pe scurt, viața Sfintei Eugenia. Părinții ei se numeau Filip și Claudia. Erau păgâni. Și iată, erau din Roma, dar fiind de neam bogat și ales, împăratul i-a mutat în Alexandria, unde l-a pus prefect pe tatăl Eugeniei. Și au mers acolo. Eugenia a stat de vorbă cu diferite fete creștine și a ajuns, în taină, că tatăl era ocupat, iar mama se lăsase liberă, să cunoască credința cea adevărată.
Și după ce a catehizat-o un părinte înțelept și bun și i-a spus care este adevărata credință, să nu se închine idolilor, cum o învățaseră părinții săi, Eugenia a fost cuprinsă de dorul de Hristos. De aceea a ieșit pe ascuns din casă și, ca să nu o mai cunoască părinții, rudenile și toți cei care o știau, s-a îmbrăcat în haine de bărbat și s-a dus la o mănăstire de călugări. Și acolo, ducându-se, ea tăia tot timpul se căia și se ruga pentru părinții ei să vină și ei la lumina adevărului.
Îi era milă de ei și nu era deplin încredințată că poate să fie bucuroasă. Și nu era bucuroasă pentru că avea bucuria împărtășirii cu Hristos, dar dacă n-o aveau și părinții, se simțea despărțită de ei, îi compătimea și se ruga pentru ei.
Și iată, la acea mănăstire de călugări a luat numele de Eugeniu. Sigur, erau părinți, dar noul Eugeniu era cel mai râvnitor dintre ei. Se ruga tot timpul, ajuta la toate, îi slujea pe toți; erau fericiți că îi învăța la pravilă, pentru că ea se ruga lui Dumnezeu cum să fie de folos pentru ceilalți în mijlocul cărora locuiește, cei care au primit-o cu dragoste.
Și iată, a fost așezată și stareț. Fără voia ei, ea nu a primit, dar i s-a spus: ”Trebuie să fii. Ne-ai povățuit până acum, povățuiește-ne mai departe.”
Dar, sigur, la orice demnitate sunt ispite atât de grele, că diavolul nu privește cu ochi buni pe cel ce vine la Dumnezeu și, mai ales, capătă și o demnitate. „Ai primit să fii stareț, să vezi ce-ți fac!”, a zis diavolul. Și a venit o femeie cu numele Melantia, care înseamnă „neagră”.
Această femeie era foarte vicleană. Era pătimașă de păcatul desfrânării și, văzându-l pe Eugeniu, s-a îndrăgostit de el și și-a propus să-l aducă la păcat. Eugeniu se ruga cu toți acolo, era foarte atent să nu zică rugăciunile preoților, că știa că este femeie și nu poate fi preot.
Dar celelalte rugăciuni le zicea pe toate. Și, iată, mulți se mângâiau. Ea n-a primit să devină monah de sine stătător ca ierarhie, ci se supunea unui preot care era mai dinainte duhovnic.
Ea era administratoarea acelei mănăstiri de călugări. Și această Melantia a venit și tot căuta să o seducă, în fel și chip, dar ea nu voia nicicum. Dar Melantia a zis: „Trebuie să mă asculți, să vorbim numai noi doi, pentru că am mare suferință. Și cum ai ajutat atâția oameni, de ce să nu mă ajuți și pe mine?” Și, până la urmă, a ascultat-o. Dar ea tot căuta să seducă, însă nici vorbă: Eugeniu tot timpul se ruga, nu și-a întrerupt rugăciunea niciodată. Și când stătea la masă cu obștea, și când lucra, era cu mintea plină de Hristos, de Dumnezeu. Și zicea tot timpul: „Ajută-mă și nu mă lăsa, Doamne!”. Și, iată, oricâte cuvinte de laudă, de tot felul, i-a adus, n-a clintit-o nicicum și n-a îndemnat-o să facă ceva rău sau să creadă mare.
De aceea, iată, această Melantia s-a dus la prefectul de acolo, din Alexandria, și a pârât că, la acea mănăstire, călugării sunt foarte corupți și desfrânați. Și s-a plâns și ea: „Și eu am pățit-o”.
Și atunci prefectul i-a chemat și pe stareț, și pe ceilalți călugări să dea socoteală. Femeia aceasta i-a acuzat pe toți.
Și, văzând Eugenia cât este de acuzată, a cerut să rămână prefectul și câțiva apropiați, ca să arate adevărul. S-a dezbrăcat și a spus: „Iată, eu te cunosc, ești tatăl meu, eu sunt femeie. Cum să fac ce spune această mincinoasă, desfrânata Melantia?”
De aceea, iată, adevărul a ajuns să fie cunoscut și, sigur, au plecat de acolo și Filip, tatăl Eugeniei, și mama, și Eugenia, și s-au întors la Roma, de unde erau.
Și-au venit aici și, iată, au primit cu bucurie botezul și părinții Eugeniei. Rugăciunile ei n-au fost zadarnice. Acum se rugau împreună și se împărtășeau cu Hristos.
Mare bucurie a fost pentru întreaga familie, că iată, ei erau mai înainte în întuneric, mai ales tatăl Eugeniei, care era prefect. Au împărțit toată averea săracilor și au propovăduit adevărul.
Tatăl a ajuns și preot, dar în curând a venit prigoana asupra lor și toți trei au murit ca martiri la Roma. Și iată, Eugenia, care L-a cunoscut prima pe Dumnezeul cel adevărat, fiind fiică a unor părinți înstăriți, i-a adus și pe ei la credință, așa cum Sfântul Astion, pe care îl cinstim noi, a fugit de frica părinților păgâni și a ajuns la noi aici; s-a rugat pentru părinții săi și, în timp ce era martirizat, l-au cunoscut concetățenii săi de acolo, le-a spus părinților, iar aceștia au venit aici și, iată, la Halmyris s-au botezat.
Iată, de multe ori, copiii care ajung credincioși, iar părinții sunt mai puțin credincioși sau necredincioși, ajung să-i aducă pe părinți la credință.
Avem un exemplu atât de clar: dacă ar fi fost mândră, Eugenia ar fi spus de față cu toți: „Cum să mă acuzi că te-am necinstit, când eu sunt femeie ca și tine?”. Dar ea a avut răbdare și a vrut ca tatăl său să știe cine este ea, mama sa să știe, să știe și ceilalți călugări. Iată cum s-a descoperit; dar, descoperindu-se că este femeie, nu mai putea să stea acolo.
De aceea a plecat de la Alexandria la Roma. Calea este destul de lungă și, pentru timpul acela, nu s-a mai știut nimic despre ea; doar viața ei s-a consemnat, iată, în cronica vieților sfinților. Această Eugenia, a cărei icoană am sfințit-o astăzi și pe care o cinstim, a avut multă tărie, a dorit să cunoască adevărul cel curat, l-a cunoscut și a fost însetată nu să se bucure singură, ci să se bucure de adevărul dumnezeiesc împreună cu părinții săi.
Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi frumoasă a ajunului Nașterii Domnului.”
