Joi, 18 decembrie, după oficierea Acatistelor Maicii Domnului, ale Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie și ale Sfântului Proroc Daniel, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un amplu cuvânt de învățătură despre puterea mărturisirii credinței, statornicia sfinților și chemarea creștinului de a-și trăi viața în deplină comuniune cu Hristos.
Acatistele – laudă adusă lucrării lui Dumnezeu în sfinți
La începutul predicii, ierarhul a explicat sensul duhovnicesc al acatistelor, arătând că acestea sunt „imne de laudă în cinstea faptelor minunate pe care le-au săvârșit sfinții prin lucrarea lui Dumnezeu”, subliniind că sfinții nu sunt figuri îndepărtate, ci „frații noștri mai mari”, modele vii de credință și de trăire creștină.
Sfântul Elefterie – viață trăită în Hristos, până la jertfă
ÎPS Teodosie a vorbit pe larg despre Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, arătând că acesta a fost rânduit de Dumnezeu încă din tinerețe pentru o misiune deosebită: diacon la 15 ani, preot la 18 ani și episcop la doar 20 de ani. Ierarhul a evidențiat și rolul mamei sale, Antia, care i-a fost sprijin duhovnicesc, rămânând orfan de tată de mic.
Relatând persecuțiile îndurate de sfânt, Arhiepiscopul Tomisului a subliniat esența mărturisirii creștine, citând cuvintele rostite în predică:
„Cum să se lepede de credință, de vreme ce el trăia cu Hristos? Ar fi trebuit să se lepede de viață. Așa trebuie să înțelegem cu toții: noi suntem ai lui Hristos; cu El trebuie să trăim, cu El să parcurgem zilele și anii vieții noastre și cu El să ne desăvârșim”.
Înaltpreasfințitul a arătat că toate chinurile la care a fost supus Sfântul Elefterie – focul, arama încinsă, cuptorul – nu au avut putere asupra lui, pentru că „Hristos nu îl lăsa, ci în toate îl ajuta”. În cele din urmă, sfântul a primit moartea mucenicească, împreună cu mama sa, Antia, iar moaștele lor au devenit izvor de vindecare și eliberare de duhuri necurate.
„Sfinții au urmași pe pământ”
Într-o legătură cu realitatea contemporană, ÎPS Teodosie a amintit de părintele Elefterie de la Dervent, subliniind asemănarea duhovnicească și arătând că „sfinții au urmași pe pământ”, iar lucrarea lui Dumnezeu continuă prin oameni aleși, dârzi și harnici în credință.
Sfântul Proroc Daniel – credință mai tare decât împărățiile lumii
Predica a continuat cu evocarea vieții Sfântului Proroc Daniel și a celor trei tineri – Anania, Azaria și Misail –, care au rămas statornici în credința lor în timpul robiei babiloniene. ÎPS Teodosie a arătat că aceștia au ales ascultarea de Dumnezeu în locul desfătării trupești și al compromisului, fiind ocrotiți prin minuni dumnezeiești, inclusiv prin trimiterea prorocului Avacum, adus de îngerul Gavriil, pentru a le da hrană.
Ierarhul a subliniat că mărturisirea lor nu s-a încheiat cu moartea, ci s-a prelungit în veșnicie, prin vestirea adevărului Învierii lui Hristos și prin profețiile Sfântului Daniel despre sfârșitul veacurilor și Împărăția lui Dumnezeu.
Chemare la rugăciune și statornicie
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să se roage sfinților, împreună cu Maica Domnului, Izbăvitoarea, ca unor prieteni și mijlocitori înaintea lui Dumnezeu, mai ales „în vremea necazurilor și a încercărilor noastre”.
ÎPS Teodosie a subliniat că sfinții nu părăsesc pe cei care îi cheamă cu credință, ci îi însoțesc atât în viața de acum, cât și în cea viitoare, „pentru viața cea veșnică”.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, joi, 18 decembrie, după Acatistele Maicii Domnului, al Sf. Sfintit Mc. Elefterie si al Sf. Proroc Daniel, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, acatistele sunt imne de laudă în cinstea faptelor minunate pe care le-au săvârșit sfinții prin lucrarea lui Dumnezeu. Sfinții sunt cu adevărat frații noștri mai mari.
Am citit acatistul unui mare ierarh sfânt, Sfântul Elefterie, care la 15 ani a fost diacon, la 18 ani a fost hirotonit preot, iar la 20 de ani episcop. Ceva neobișnuit, dar rânduit de Dumnezeu, pentru că avea de împlinit o lucrare atât de frumoasă. Mama sa, Antia, i-a fost aproape, căci rămăsese de mic orfan de tată.
Acest Sfânt Elefterie a străbătut multe locuri, propovăduind și aducând la credință. Împăratul păgân, văzând această „risipă” de adepți a păgânismului, a poruncit să fie adus la judecată. L-a pus să se lepede de credință. Cum să se lepede, de vreme ce el trăia cu Hristos? Ar fi trebuit să se lepede de viață. Așa trebuie să înțelegem cu toții: noi suntem ai lui Hristos; cu El trebuie să trăim, cu El să parcurgem zilele și anii vieții noastre și cu El să ne desăvârșim, să urcăm spre Cerul de Sus, unde sunt lăcașurile lui Dumnezeu.
Nu au putut să-l înduplece nicicum; de aceea l-au bătut, l-au chinuit și l-au batjocorit, dar nu au avut ce să-i facă, pentru că Hristos nu îl lăsa, ci în toate îl ajuta. Mai întâi i-au pus un pat roșit în foc, pe care l-au așezat jos, dar n-a pățit nimic. Apoi i-au pus un alt pat de aramă, care albea și sfârâia, dar nici de acesta n-a pățit nimic.
Ce să mai născocească chinuitorii, inspirați de diavol? Au gândit că îl pot pierde în alt chip și l-au aruncat într-un cuptor încins, timp de cincisprezece zile, dar și de acolo a scăpat. Nu înțelegeau această neobișnuită minune.
Atunci au venit păgânii și i-au spus împăratului: „Dacă îl vei mai lăsa, vei rămâne fără împărăție; ne vor copleși creștinii. Iată ce puteri au în vrăjile lor”, așa cum socoteau ei. Ei, care erau vrăjitori, îi socoteau pe creștini vrăjitori. Atunci împăratul a zis: „Să-i tăiem capul, că altă măsură nu mai este”.
L-au pus încă o dată să-și mărturisească credința, iar el a spus: „Dacă trebuie să mor pentru Hristos, îmi faceți o bucurie, căci moartea, pentru mine, cum zice Sfântul Apostol Pavel, este câștig, dar pentru voi va fi osândă”. Și i-au tăiat capul.
Mama lui privea și se ruga să fie întărit în credință. A venit, l-a îmbrățișat și i-au tăiat și ei capul. Astfel, această cruzime, din îndemnul și inspirația diavolului, s-a dus până la capăt.
Dar moaștele Sfântului Elefterie și ale mamei sale, Antia, au rămas o comoară de mare preț, căci toți bolnavii se tămăduiau, iar toți cei cuprinși de duhuri necurate se slobozeau.
Și iată ce fericită coincidență, zicem noi: părintele Elefterie al nostru de la Dervent a avut mamă tot Antia. Și ea s-a călugărit și iată avem doi mijlocitori. Părintele Elefterie a fost din 16 frați și a fost un om foarte dârz și harnic. Cândva va veni vremea să fie așezat la locul pe care îl are, că a vestit multe lucruri viitoare și multe minuni s-au făcut prin părintele Elefterie.
De aceea, sfinții au urmași pe pământ. Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie are un urmaș fidel în părintele nostru Elefterie.
Iar Sfântul Proroc Daniel, care a fost luat în robia babiloniană, era un om învățat și credincios. El ținea Legea Veche cu sfințenie și se închina Dumnezeului celui adevărat, Care a făcut atâtea minuni cu neamul lui Israel.
Dar Nabucodonosor, regele Babilonului, era străin de adevăr. Credea că el este adevărul. Și iată, l-a pus la mari cazne pe prorocul Daniel și pe ceilalți trei tineri care erau cu el: Anania, Azaria și Misail.
Erau atunci mulți tineri care slujeau regelui și toți erau îmbuibați cu tot felul de cărnuri și mâncăruri alese și consistente. Li s-a poruncit și lor să mănânce, dar ei n-au mâncat, și se spunea că vor muri de foame. Au găsit însă niște semințe și au mâncat, și erau mai frumoși și mai robuști decât cei ce mâncau atâtea bunătăți, pentru că slăveau pe Dumnezeul cel viu.
Și iată, s-a hotărât că, dacă nu se întorc să cinstească pe împărat, să-și primească pedeapsa morții. Nu s-au întors, ci au rămas statornici în credința lor în Dumnezeul cel adevărat. I-au închis șapte zile în temniță cu lei, cu 11 lei flămânzi. Și a venit împăratul să vadă dacă a mai rămas ceva din ei după șapte zile.
Dar a fost trimis Avacum; îngerul Gavriil l-a luat de păr și i-a dat cele ce trebuia să le ducă de mâncare și l-a dus acolo. Ați auzit din Acatist cum striga: „Daniele, Daniele!”, a venit și le-a dat hrană. Și erau atât de puternici și sănătoși când a venit împăratul să vadă moartea lor.
Dar, până la urmă, au primit moarte mucenicească cu mare bucurie, pentru că au rămas în credința lui Hristos. Și iată, după ce li s-au tăiat capetele, fiecare dintre ei a luat capul celuilalt. Sfântul Daniel l-a luat pe al lui Misail și, minune mare, capetele întinse pe pământ s-au așezat la locul trupurilor, nu ca să învieze atunci, ci ca să se vadă minunea și să se arate că ceea ce a făcut împăratul este un mare păcat.
Iar la înviere, toți trei au ieșit împreună cu prorocul Daniel, s-au arătat multora și au propovăduit adevărul că Hristos a înviat. Sfântul Proroc Daniel vestește cele de la sfârșitul veacului cu atâta precizie și ne arată cum va fi Împărăția lui Hristos la sfârșitul veacurilor
Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne atrage atenția: „Cine citește din prorocul Daniel să înțeleagă”. Iată, sfinții, împreună cu Maica Domnului, Izbăvitoarea, sunt rugătorii noștri în ceruri. Să-i rugăm și noi să ne fie aproape în orice vreme și mai ales în vremea necazurilor și a încercărilor noastre. Ei nu ne lasă, pentru că sunt rugători și prieteni ai noștri. De aceea și noi să-i rugăm să rămână cu noi în veacul de acum și să ne însoțească și în veacul viitor, pentru viața cea veșnică.
Amin.”
